Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul bisericii parohiale „Adormirea Maicii Domnului” și „Sfântul Ioan Iacob de la Neamț” din satul Hinchiriș, comuna Lazuri de Beiuș, în cea de a șaisprezecea Duminică după Rusalii, 11 februarie 2024, când în bisericile ortodoxe s-a dat citire binecunoscutei Pilde a talanților, în relatarea Sfântului Evanghelist Matei (25, 14-30).

După evocarea pasajului evanghelic, Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de învățătură în care le-a vorbit credincioșilor prezenți despre maniera extraordinară în care, la fiecare Dumnezeiasca Liturghie, Domnul Iisus Hristos grăiește cât se poate de direct sufletului fiecărui credincios în parte, punându-ne pe gânduri și răscolindu-ne tainițele sufletului întru trezirea minții care trebuie să se coboare în inima ce-și caută Dumnezeul și sensul vieții, așa cum vedem în pilda acestei Duminici.

Preasfinția Sa, încă din partea introductivă a predicii, a subliniat dinamismul și vitalitatea Sfintei Liturghii, când timpul și spațiul sunt sublimate, iar Mântuitorul Iisus Hristos Însuși – prezent aievea în mijlocul celor adunați întru „pomenirea Lui” – dialoghează cu sufletul nostru, care, în liniștea minții și detașat de zornăiala lumii, poate auzi șoapta mesajului divin către el. Pericopa evanghelică, așa cum obișnuiește Mântuitorul atunci când Își propovăduiește învățătura Sa, ne pune pe toți pe gânduri. Nu este om pe fața pământului care să vină la viață și Dumnezeu să nu-i ofere daruri. Și sigur, atâtă vreme cât mai avem conștiință și nu ne-am lăsat molipsiți de răul din lume, ne întrebăm: oare nu mie îmi spune Domnul lucrurile acestea? Vedeți, iubiți frați și surori în Domnul Iisus Hristos, deși nu-L vedem pe Dumnezeu, El este prezent în viața noastră; și Mântuitorul ne spune și nouă acum cuvintele rostite celor de demult. Prin glasul Evangheliei Sale, Domnul ne vorbește și este și acum aici, prezent. Da, noi venim la biserică, dar suntem atenți că venim să ne întâlnim cu Dumnezeu? Știm noi Cine ne-a vorbit adineaori? Este doar o slujbă și atât? Nu! Dumnezeu este aici, prezent! Și ne întreabă! Și ne pune pe gânduri! Este prezent prin Trupul și Sângele Său, prin Evanghelia Sa! El este aici. Or, noi, adesea, din păcate, venim la biserică din formalitate, deși suntem încurajați să lepădăm toată grija cea lumească și să ne concentrăm pe întâlnirea noastră cu Dumnezeu. Când ne vorbește Dumnezeu, altcineva să nu-și permită să vorbească cu vecinul sau, mai rău, la telefon. Când Dumnezeu are ceva de spus, căutăm să aflăm ce are să ne spună, nu ce vrea lumea să ne spună! Venim la biserică tocmai pentru că suntem sătui de ce ne spune lumea!

Bucuria de a fi înzestrați de Însuși Dumnezeu stârnește speranță și entuziasm în omul care înțelege aceasta, însă, deopotrivă, Domnul ne învață că originea teologică a talanților implică dimensiunea teleologică a darului, că există o destinație concretă, un scop intrinsec și o orientare stabilită de Dumnezeu pentru fiecare pricepere și aptitudine ale noastre; iar, din câte se pare, buna întrebuințare a darului nu este facultativă și măsura ei nu o vede ochiul lumii. Dumnezeu oferă tuturor daruri. Mulți sunt chemați și puțini sunt cei aleși. Aleșii sunt cei care pun în rodire talanții și nu își îngroapă darurile; le pun în lucrare. Noi trebuie să ne lăsăm interogați de Dumnezeu. De fapt, asta s-a și întâmplat prin pericopa evanghelică pe care am ascultat-o. Dumnezeu, discret și blând, ne-a luat la întrebări: ce ai făcut, fiule (sau fiică), cu darurile pe care Eu ți le-am dat cu atâta dragoste? Nu cumva ți le-ai îngropat? Nu cumva ai rămas nepăsător față de ele?Le-ai lăsat să treacă, ocupându-te de cu totul altceva, nu de menirea sfântă pe care ai primit-o când ai venit în lume. Pentru că fiecare dintre noi vine aici cu un anumit rost. Fiecare vine în lume chemat la o anumită misiune! Nu venim în lume și nu trăim așa, cum se spune în popor, de „florile mărului”. Cel care are darul vindecării bolnavilor trebuie să facă studiile necesare ca să poată veni în ajutor celor bolnavi; cel care are darul răbdării și al dragostei pentru copii trebuie să facă școlile necesare ca să ajungă învățător, dascăl; cel care are darul pregătirii bucatelor să își pună în lucrare talantul, pentru ca cei flămânzi să primească hrana cea de toate zilele. Lucrarea darurilor nu se arată prin mărimea averilor agonisite. Nu averile agonisite sunt oglinda punerii în lucrare a darurilor lui Dumnezeu. Oglinda darurilor puse în lucrare se va arăta doar în ziua din urmă, când omul trece dincolo cu zestrea pe care a adunat-o aici. Zestrea sufletească este constituită din darurile puse în lucrare. Darurile nu sunt cele din afară, că cineva are o anumită culoare la păr, o anumită înălțime, un anumit statut social. Darurile sunt cele care nu se văd, dar pe care omul înțelept le recunoaște și le prețuiește.

Partea de încheiere a cuvântării de folos duhovnicesc a avut în prim plan atenția pe care omul trebuie să o aibă cu privire la comparațiile nepotrivite pe care le facem în mod reflex, dar și faptul că nicicând nu este târziu să ne dezgropăm talantul și să-l punem în lucrare, întru nădejdea rodirii și izbăvirii din osânda lenevirii. Dumnezeu a dat fiecăruia daruri, diferite însă. Ați văzut că Dumnezeu nu oferă tuturor aceleași daruri. De aceea, niciunul dintre noi nu are voie să se supere pe darurile pe care le vede la celălalt, ci este chemat – prin ceea ce Dumnezeu ne spune în pilde – să-și descopere proprii talanți și propria vocație pe care o are, punând-o în lucrare. Să căutăm să nu fim invidioși, geloși sau supărați pe darurile pe care vedem că le au frații sau surorile noastre. Ci mai mult, înțelegând fiecare dintre noi ce comoară i-a dăruit Dumnezeu lui, încă nu e prea târziu să ne punem în lucrare talanții. Pentru că și cel care vine în cea din urmă clipă primește plata pe care o are cel care din primul ceas și-a pus în lucrare talanții. Importantă este punerea în lucrare a talanților! Pentru dragostea lui Dumnezeu, momentul contează mai puțin. Este important să nu ajungem să închidem ochii și să constatăm că, atunci când trupurile ne sunt puse în mormânt, ne-am îngropat dinainte, încă din timpul vieții, darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat. Adică am fost surzi și orbi la bunătatea și dragostea lui Dumnezeu și nepăsători față de harul primit prin chemarea la viață și, îndeosebi, prin intrarea în Sfânta Biserică. Este, într-adevăr, o pericopă ce ne pune pe gânduri. Venim la biserică să primim binecuvântarea lui Dumnezeu, dar și medicamentul necesar pentru a ne vindeca de bolile spirituale de care suferim. Pentru că, în viața omului, în prim plan trebuie să fie atenția pe care este nevoie să o avem față de lumea nevăzută, pentru că dacă sufletul pătimește, ajunge și trupul să pătimească. Și, nu de puține ori, bolile trupului sunt o reflectare a sufletului care suferă. Din toate a venit să ne izbăvească Dumnezeu, și din boală, și din moarte, iar pentru ca să putem răzbi ne-a oferit tuturor daruri. Aceste daruri, dragii mei, le avem cu toții și suntem datori să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ele, de aceea am și venit la Sfânta Liturghie, să-I mulțumim lui Dumnezeu și să-L rugăm să ne ajute ca să ne putem pune în lucrare darurile pe care ni le-a oferit, spre slava Lui, mântuirea noastră și folosul semenilor noștri.

La sfânta slujbă, Ierarhul l-a hirotonit pe teologul Marian-Florin Ilieș întru diacon pe seama bisericii parohiale din satul Sighiștel, protopopiatul Beiuș. De asemenea, datorita frumoasei misiuni pastoral-misionare și administrativ-gospodărești din sânul comunității încredințate spre păstorire, Chiriarhul Oradiei a oferit Părintelui paroh Raul-Mihai Pantea distincția de iconom-stavrofor.

Sfârșitul programului liturgic a fost marcat de cuvântările ocazionale, a Părintelui Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, a preotului paroh, culminând cu alocuțiunea festivă a Preasfințitului Părinte Sofronie. Chiriarhul l-a felicitat pe Părintele Raul-Mihai Pantea pentru distincție și a adresat cuvinte de apreciere frumoasei familii bisericești din satul Hinchiriș, în care, prin tradiționalele și autenticele straie românești, se vădește frumoasa legătură spirituală cu înaintașii lor și onoarea binemeritată pe care le-o acordă.

pr. Andi-Constantin Bacter