Precedată de cea dintâi zi de post a noului an civil, Sărbătoarea împărătească a Botezului Domnului, joi, 6 ianuarie 2022, a fost marcată liturgic de către Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, urmată imediat de îndătinata slujbă de sfințire a Agheasmei celei Mari, la Catedrala Oradiei.

Cuvântul evanghelic al Sfintei Scripturi, rostit cu prețuire în cadrul sfintei slujbe, ne-a ilustrat scena Epifaniei, a Dumnezeieștii Arătări de la râul Iordan (Matei 3, 13-17), când, sub mâinile tremurânde și smerite ale celui mai mare bărbat născut din femeie, ale Sfântului Ioan Botezătorul, Preasfânta Treime S-a arătat în chip tainic și, totuși, deplin, Duhul Sfânt pogorându-Se și odihnindu-Se în Fiul, iar Tatăl încuviințând din Ceruri rânduiala gătită lumii dintru începuturi. Pornind de la acest fragment neotestamentar, Chiriarhul locului a ținut un bogat cuvânt de învățătură, în care a tâlcuit sensurile profunde ale mult iubitei sărbători a Bobotezei, un praznic al Luminii dumnezeiești necreate, menite să inunde sufletele credincioșilor și să alunge orice umbră a păcatului și a îndoielii.

Sărbătoarea de astăzi este un praznic al Luminii, pentru că Arătarea Preasfintei Treimi înseamnă descoperirea și strălucirea Luminii lui Dumnezeu, cea care ne descoperă nouă taina Preasfintei Treimi, pe Tatăl, în Fiul și prin Duhul Sfânt. Fiul, Care S-a făcut om vine la Iordan să fie botezat de către Ioan. Tatăl cel din Ceruri mărturisește despre Hristos, că este Fiul cel iubit al Tatălui, iar Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel peste Cel Care a venit să Se boteze. Cine aduce Lumina? Bineînțeles, nu este vorba despre lumina naturală, a soarelui, a lunii sau a stelelor, ci despre Lumina supranaturală, suprafirească, a lui Dumnezeu. Dumnezeu aduce Lumina! Pentru că Dumnezeu este Lumină. Fiul aduce Lumina, El, Lumină din Lumină, Cel Care luminează pe tot omul care vine în lume, El este Lumina lumii Care luminează tuturor, cum Însuși mărturisește. Cel Care aduce Lumina este Domnul Iisus Hristos, Cel Care Se arată pe Sine în mod public la botezul de la apa Iordanului.

Pentru mulți credincioși ideea de Lumină dumnezeiască, necreată, constituie un concept teologic cu anevoie de înțeles și adesea mult prea abstract. De aceea, Ierarhul Oradiei a insistat asupra nevoii de a înțelege această realitate cu care ne întâlnim în fiecare clipă a vieții noastre, ca mădular viu al Bisericii, cea mai bună cale a cunoașterii Luminii dumnezeiești realizându-se prin intermediul propriilor experiențe și trăiri ale harului dumnezeiesc care conlucrează cu noi și cu întreaga creație, iar nu printr-o înțelegere scolastică și pur teoretică.  Lumina dumnezeiască nu este un lucru, este lucrarea lui Dumnezeu în lume, dragostea lui Dumnezeu revărsată peste lume. Lumina lui Dumnezeu, care ne vine nouă prin Domnul nostru Iisus Hristos, se transmite în Biserică prin lucrarea harului Duhului Sfânt, harul dumnezeiesc fiind Lumina dumnezeiască. Luminarea noastră începe prin Taina Sfântului Botez, Taina Luminării, pentru că tot omul botezat primește în sine Lumina lui Dumnezeu, fără ca aceasta să se confunde cu omul. Pe parcursul vieții, Lumina aceasta strălucește în omul care o păstrează prin nevoințe, prin luptă duhovnicească, în comuniunea cu Dumnezeu, Sursa Luminii. Lumina rămâne în noi prin lucrarea virtuților și practicarea rugăciunii, sărbătoarea de azi fiind un bun prilej pentru a ne aminti cât de importantă este prezența Luminii în viața creștinului. Nu ca o lumină abstractă, ci o Lumină concretă, iubitoare, mângâietoare, deși mai presus de fire.

Modul în care lucrează Lumina în viața creștinului este inefabil și nu are ca rezultat augmentarea stimei de sine, satisfăcuți că am atins un prag duhovnicesc, ci crește în noi și mai mult duhul smereniei și al nevoii după ajutorul lui Dumnezeu, căci ne ajută să vedem și mai bine cât de departe suntem de asemănarea cu Domnul Hristos. Lumina lui Dumnezeu este cea care, luminându-ne sufletul, ne arată cât de păcătoși suntem, adică ne arată ce ne desparte de Dumnezeu. Numai că, spre deosebire de acuzele pe care demonii și oștirile lor le ridică împotriva noastră, căutând să ne descurajeze, să încetăm lupta și să pierdem războiul duhovnicesc, mântuirea și viața cea veșnică, deși ne arată cât de mici suntem, Lumina lui Dumnezeu este blândă, mângâietoare și iertătoare. Chiar dacă ea ne descoperă iadul din noi și din jurul nostru, nu ne lasă să deznădăjduim, nu ne lasă să ne descurajăm, nu ne lasă să pierim sau să abandonăm lupta, ci, dimpotrivă, cu ajutorul Luminii, calde și liniștite, suntem ajutați să ducem mai departe lupta noastră de rezistență împotriva duhurilor răutății din văzduhuri. În iadul în care se află lumea noastră strălucește, deși discret și, totuși, puternic, Lumina lui Dumnezeu, Care ne ajută să rămânem în comuniune cu El.

Sfințirea, pe care o prilejuiește praznicul Botezului Domnului prin sfințirea Agheasmei Mari, nu se răsfrânge doar asupra dimensiunii noastre spirituale, căci harul lui Dumnezeu vizează întreagă ființă umană, care nicidecum nu se poate despărți de trup, apa sfințită aducând mângâiere și tămăduire și asupra corpului nostru. Prin sfințirea cea mare a apelor, sărbătoarea cea mare de astăzi prilejuiește și sfințirea trupurilor noastre, prin gustarea și stropirea cu apa sfințită, Agheasma cea Mare, pe care o păstrăm în casele noastre, unii dintre noi chiar ani de zile, având-o în casele noastre de zeci de ani, spre sfințirea noastră și a caselor noastre. O zi ca cea de astăzi face ca, în mod tainic, totul să fie invadat, printr-o invazie blândă, de către Lumina lui Dumnezeu, care risipește întunericul spiritual, care luminează pe omul credincios, ajutându-l să rămână blând, binevoitor, rugător pentru sine și pentru aproapele, pentru lume și pentru omenirea întreagă, atât de însetată de Lumina lui Dumnezeu. De aceea, sărbătoarea de astăzi este sărbătoarea biruinței Luminii asupra întunericului, o biruință definitivă, oricât s-ar strădui duhurile întunericului să convingă pe cât mai multă că nu ar sta așa lucrurile.

Chiriarhul locului i-a mai învățat pe credincioșii prezenți care este cheia de boltă a înțelegerii Tainei Botezului Domnului, „cheie” care deschide și în noi drumul spre calea cea mai sigură spre mântuire. Care este cheia de înțelegere a biruinței depline și definitive a Luminii asupra întunericului și, în consecință, cheia înțelegerii mântuirii noastre? Este foarte simplu. Cine vine să Se boteze? Fiul lui Dumnezeu. Vine cumva să impresioneze? Ioan însuși recunoaște că el are trebuință să fie botezat de Cel Care vine să fie botezat. Și totuși, Cel Care vine să Se boteze, vine în chip de rob, adică Fiul lui Dumnezeu, prin Care totul a fost creat, Stăpânul Universului, nu vine în glorie, ci vine smerit, descoperindu-ne nouă că arma noastră redutabilă, de temut, cea mai bună strategie în lupta cu întunericul este smerenia! În rest, duhurile necurate pot atinge performanțe spirituale. Nu au trupuri, așa că postirea și ispitele trupului nu sunt o problemă, atingând grade înalte de lucrare ascetică, dar un singur lucru nu pot să îl facă, căci sunt pline de mândrie și stăpânite de slava deșartă, de trufia care l-a dus pe îngerul cel purtător de lumină, numit Lucifer, la amară cădere. Nu pot să se smerească! De aceea, smerenia Împăratului Universului, Care vine în chip de rob să Se boteze și primește, mai târziu, să fie răstignit pe Cruce, este forța zdrobitoare asupra răului, ce asigură biruința definitivă asupra morții și a împărăției întunericului. De aceea, dacă Dumnezeu este smerenie, atunci, pentru a fi și a rămâne în comuniune cu Dumnezeu, trebuie să fim smeriți. Adică să fim noi mici, ca El să fie mare în noi, să ne micșorăm noi, ca El să crească în noi, să se micșoreze Adam cel vechi din noi, pentru ca în noi să prindă chip Adam cel Nou, să crească în noi Hristos cel smerit, ca să învățăm și noi smerenia.

În încheiere, Preasfinția Sa i-a sfătuit pe credincioși să vadă viața ca pe o „școală a smereniei”, cel mai important examen, care durează până la sfârșitul vieții. A învăța să fii smerit înseamnă a face „școala smereniei”, dar școala smereniei nu se încheie aici, pe pământ, diploma, ne spune Sfântul Cuvios Sofronie din Essex, o primim după ce închidem ochii. Atunci vedem, abia, dacă am absolvit sau nu școala smereniei, iar școala smereniei o învățăm cel mai bine aici, la biserică.

După Rugăciunea Amvonului, Preasfințitul Părinte Sofronie dimpreună cu soborul catedral a oficiat Slujba Sfințirii celei Mari a Apei, Agheasma Mare, cea care devine purtătoare a harului dumnezeiesc, lucrător prin credință, spre iertarea păcatelor, tămăduirea slăbiciunilor sufletești, a neputințelor trupești și spre alungarea lucrărilor duhurilor celor necurate.

La sfârșitul programului liturgic, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe credincioșii prezenți prin stropirea cu apa proaspăt sfințită, îndemnându-i pe aceștia ca fiecare să ducă la casele lor din Agheasma Mare, să o păstreze cu scumpătate și să o consume după bine cunoscuta rânduială. Pentru praznicul Bobotezei, la Catedrala Episcopală s-au pregătit șase mii de litri de apă.

***

Agheasma Mare constituie un odor de mare preț în Biserica noastră dreptmăritoare, slujba sfințirii acesteia săvârșindu-se numai o dată pe an, la sărbătoarea Botezului Domnului, Agheasma cea Mare având o încărcătură harică cu totul aparte, motiv pentru care gustarea ei se face pe nemâncate și este limitată la perioada celor opt zile – începând din ziua prazniculuiDumnezeieștii Arătări(6 ianuarie) și finalizând cu Odovania acestuia (14 ianuarie) – cifră care face trimitere la Ziua a opta, Ziua Învierii, Agheasma cea Mare având și acest rol mistagogic, al reactualizării morții și învierii noastre duhovnicești din Taina Sfântului Botez.Cu toate acestea, rânduiala bisericească îngăduie și, totodată, încurajează gustarea din Agheasma Mare și în cursul anului, la sfatul responsabil și cu binecuvântarea preotului duhovnic, căci sfințirea apei nu se face spre venerare, ci spre folosul duhovnicesc și trupesc al poporului binecredincios.

Arhid. Andi Constantin Bacter