Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Praznicul Floriilor la noua Catedrală Episcopală din Oradea

Praznicul Floriilor la noua Catedrală Episcopală din Oradea

La praznicul Intrării Domnului în Ierusalim, Duminica a şasea din Sfântul şi Marele Post al Paştilor, Duminica Floriilor, 13 aprilie 2014, Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârşit Sfânta Liturghie arhierească, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, în Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” şi „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea, fiind a doua sărbătorire a praznicului Floriilor în catedrala propriu-zisă, după ce, în anul 2012, la marele praznic al Învierii Domnului, s-a început slujirea liturgică în noua Catedrală Episcopală din Oradea.

Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de către corul „Sfântul Niceta de Remesiana” al Catedralei Episcopale.

În predica rostită la această mare sărbătoare a Bisericii, Preasfinţitul Părinte Sofronie a reliefat semnificaţiile duhovniceşti ale praznicului Floriilor, subliniind că Intrarea Domnului în Ierusalim este în strânsă legătură cu minunea învierii lui Lazăr din morți, săvârșită de Mântuitorului Iisus Hristos, deschizând drumul pătimirilor şi a morţii Fiului lui Dumnezeu înomenit, spre Învierea Sa, cea de a treia zi:

„Intrarea Domnului în Ierusalim, sărbătoarea noastră de astăzi, începe cu o zi înainte, în sâmbăta lui Lazăr, în sâmbăta în care Mântuitorul Iisus Hristos a făcut minunea învierii lui Lazăr, care era mort de patru zile, aducându-l înapoi din moarte la viață, arătând prin aceasta că El, Hristos Domnul, a venit pe pământ pentru a ne scoate pe noi, urmașii lui Adam, din moarte la viață.”

„Lazăr, prietenul Domnului Iisus Hristos, întors din moarte la viață, Sfântul Lazăr, care avea să devină episcop în insula Cipru, sfintele sale moaște aflându-se până în zilele noastre în catedrala mitropolitană din Larnaka, la încheierea călătoriei sale pe pământ avea și el, la rândul său, să închidă din nou ochii și să aștepte și el învierea cea de obște, a întregului neam omenesc, în ziua de apoi, înviere ce este cu putință pentru că Domnul Hristos Însuși S-a făcut Întâi Născut din morți, începutul celor înviați, așa cum mărturisește Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți ai Bisericii.”

„Auzind despre minunea învierii lui Lazăr, poporul întreg s-a cutremurat și a venit să Îl vadă pe Domnul, așa cum ne spune Sfântul Evanghelist Ioan în pericopa evanghelică de astăzi, dar și pe Lazăr, cel care fusese mort și pe care Domnul Hristos l-a adus, din nou, la viață. Mulțime multă s-a strâns să Îl vadă pe Cel Care a săvârșit minunea, pe Domnul Iisus Hristos, îndeosebi copii și tineri, care I-au cântat cântări de preamărire, osanale, Mântuitorului Iisus Hristos, așternându-și hainele pe pământ, ca El să calce ca pe un covor împărătesc. Cel Care a venit să intre în cetatea al cărei împărat era, dar nu din lumea aceasta, Împăratul Ierusalimului ceresc coborât pe pământ, Biserica, preînchipuită în templul din Ierusalim, Cel Care, Împărat fiind, intră în cetatea sfântă în chip smerit, în stare de smerenie extremă, nu într-un car imperial, nu într-o caleașcă, nu într-o lectică, cum călătoreau pe vremea aceea împărații și demnitarii romani, nu pe un tron purtat pe brațe, ci călare pe un asin, pe mânzul asinei, este întâmpinat de copiii evreilor cu cântări angelice, ‹‹Osana, binecuvântat este Cel ce vine în numele Domnului!››, la fel cum îngerii în ceruri neîncetat cântă Cuvântului Veșnic, Împăratul lumii, Tatălui și Duhului Sfânt, Preasfintei Treimi, cântarea cea întreit sfântă: ‹‹Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot!››”, a arătat Preasfinția Sa.

„Sărbătoarea de astăzi o vedem prezentă în întregul memorial al vieții Mântuitorului Iisus Hristos, pe care îl avem la Sfânta Liturghie, fiind în stare de sărbătoare, la fel ca îngerii neîncetat în ceruri și ca pruncii iudeilor care Îi cântau la Florii Domnului Hristos imne de preamărire. Și noi, la Sfânta Liturghie, neîncetat venim, purtând duhovnicește ramuri de finic în mâini, așternând veșmintele noastre înaintea Mielului lui Dumnezeu, Care vine să Se junghie pentru noi, oamenii, și pentru mântuirea noastră. Atunci când cântăm cântarea de biruință, împreună cu cetele îngerești din ceruri, care și ele cântă, strigă, glas înalță și grăiesc, ne adăugăm și noi, aici pe pământ, sfinților din ceruri și, duhovnicește, suntem prezenți la evenimentul de acum aproape două mii de ani al intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim.”

„Fiul lui Dumnezeu, Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos intră în Ierusalim nu pentru a fi încoronat cu o coroană imperială, nu pentru a primi sceptrul și orbul, ca însemne ale domniei și stăpânirii peste lumea aceasta, ci intră ca să fie încoronat cu o cunună de spini, care avea să Îi spintece fruntea și capul și să Îi umple chipul Său sfânt de sânge, și să primească crucea, pe care a luat-o și pe care a fost răstignit, El, Mielul jertfei lui Dumnezeu. Jertfa Mântuitorului Iisus Hristos pe Cruce stă la temelia domniei Sale în Împărăția cerurilor, în Cetatea cea Sfântă a Ierusalimului ceresc, pe care a venit să o coboare pe pământ, Biserica, în care suntem cu toții cuprinși.”

La finalul Sfintei Liturghii,  Ierarhul a citit rugăciunea de binecuvântare a ramurilor de salcie, ce au fost stropite cu apă sfinţită, acestea fiind împărţite, după Sfânta Liturghie, numărului mare de credincioşi care au participat cu bucurie şi cu dragoste la prăznuirea Intrării Domnului în Ierusalim, la noua Catedrală Episcopală din Oradea.