În noaptea sfântă în care întunericul cedează definitiv în fața Celui Care este Lumina Cea Neînserată, credincioșii orădeni s-au adunat, ca în fiecare an, în jurul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului”, pentru a primi Vestea care schimbă sensul întregii existențe: Biruința Vieții asupra morții. Bucuria Praznicului Învierii a fost cu atât mai mare cu cât această zi a însemnat și sărbătorirea hramului sfântului lăcaș, iar în dangătul clopotelor și în lumina miilor de făclii aprinse din Lumina adusă de la Sfântul Mormânt din Ierusalim, mulțimea adunată a răspuns, cu o inimă și o gură, chemării pascale: „Hristos a înviat!”, mărturisind nu doar un adevăr de credință, ci însăși temelia nădejdii creștinilor.

Slujba Învierii a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de soborul slujitorilor Catedralei cu Soare, înaintea miilor de credincioși care au umplut Piața Mihai Viteazul din fața sfântului lăcaș.

În dimineața Duminicii Praznicului tuturor praznicelor, 12 aprilie 2026, Chiriarhul cetății orădene a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie Pascală, în cadrul căreia a fost rostit cu solemnitate, după rânduiala străveche a Bisericii, Prologul Evangheliei după Ioan, cuvânt de început și de plinire, care descoperă lumii Taina Cuvântului întrupat și a Proslăvirii Sale înaintea întregii lumi.

Predica rostită de Ierarhul Oradiei a așezat înaintea credincioșilor o perspectivă existențială asupra Învierii Domnului, chemându-i să înțeleagă că bucuria pascală nu este doar emoție de moment, ci o realitate care transformă întreaga existență a omului, întemeiată pe însăși identitatea baptismală a creștinului, cel care, prin Botez, a intrat în Moartea și Învierea lui Hristos. Bucuria Învierii și curajul așezat în locul fricii merg împreună, pentru că ele izvorăsc din aceeași certitudine hristică: moartea nu mai are ultimul cuvânt.

Pornind de la îndemnul evanghelic adresat femeilor mironosițe – „Nu vă temeți!” –, Preasfinția Sa a arătat că această chemare rămâne valabilă pentru fiecare creștin, în orice vreme. Frica, atât de prezentă în viața noastră, își pierde temeiul în lumina Învierii, pentru că Hristos Cel Înviat nu doar că a biruit moartea, ci a deschis omului posibilitatea unei vieți noi, în comuniune cu Dumnezeu:

„Bucurați-vă și nu vă temeți! Bucurați-vă, că Hristos a înviat! Nu vă temeți, fiindcă moartea a fost biruită! Cel Care a înviat din morți, Întâiul-Născut din morți, Cel prin Care Tatăl le-a creat pe toate și ne-a creat și pe noi, Cel Care S-a făcut Om și cu Jertfa Sa ne-a răscumpărat din robia păcatului și a morții, Cel Care a înviat din morți, plin de har și de adevăr, este Cel despre Care Ioan, Apostolul Iubirii, al cărui Prolog al Evangheliei sale l-am ascultat adineaori, mărturisește că a văzut Slava Sa. Unde a văzut Slava Sa? Pe Muntele Taborului, când Domnul Hristos S-a schimbat la Față și le-a arătat Ucenicilor Săi Cine este cu adevărat: Fiul lui Dumnezeu, Cel Care vine să ne mântuiască pe noi. El ia asupra Sa păcatele noastre, ale oamenilor, pentru ca să ne dăruiască prin Învierea Sa viața cea veșnică. Cu puterea Sa, a Duhului Sfânt, toți cei botezați ne îmbrăcăm în Hristos. Și cu puterea Lui, primim darul cel mare, însă nu prin nașterea obișnuită, ci de la Dumnezeu. Primim darul înfierii de către Tatăl, prin Hristos Iisus, întru tainica lucrare a Duhului Sfânt. Astfel, toți câți în Hristos ne-am botezat, în Hristos ne-am și îmbrăcat! Îmbrăcarea în Hristos, însă, nu este un lucru comod. Îmbrăcarea întru Hristos creează pentru creștini multe dificultăți într-o lume înstrăinată. Dar ne spune Mântuitorul, cum le-a spus și Mironosițelor, după Învierea Sa: Nu vă temeți! Nu trebuie să ne temem de răutățile din lume. Ele există pentru că nu toată lumea primește darul credinței. Nu toată lumea crede în Dumnezeu, chiar dacă El săvârșește minuni și în zilele noastre – cum este minunea venirii Luminii Sfinte din Mormântul Domnului de la Ierusalim. Chiar și așa, tot sunt mulți care nu cred; pentru că nu vor să creadă! Dumnezeu nu silește, nu obligă. Nu toată lumea primește darul credinței. Mulți Îi întorc spatele Celui Care cu dragoste vine înspre noi. Ne-a așezat însă pe noi împreună cu frații noștri în umanitate, cei care nu cred, nu pentru ca să îi judecăm, ci pentru ca noi să mărturisim cu bucurie și cu putere de Sus – nu de la noi, oamenii – adevărul că Dumnezeu nu ne vrea morți și în moarte, ci prin Fiul Său ne vrea în Lumina Învierii.”

A fi creștin nu înseamnă doar a adera la un set de valori sau la o admirabilă tradiție bimilenară, ci a intra, prin Botez, în însăși Moartea și Învierea lui Hristos. Această „îmbrăcare în Hristos” nu este lipsită de provocări, ci presupune asumare, luptă și, inevitabil, suferință. Cu toate acestea, creștinul nu este chemat la teamă sau retragere, ci la mărturisire luminoasă, susținută nu de puterile sale, ci de harul lui Dumnezeu:

„De aceea, dragii mei, toți câți în Hristos ne-am botezat și în El ne-am îmbrăcat, în Moartea și Învierea Lui am intrat! De aceea, aici în lume suferim și pentru păcatele, dar și din cauza răutății duhurilor necurate în lume și a multor oameni care cad în capcana lucrării stăpâniilor întunericului. Avem de pătimit suferințe, răstignire și, câteodată, și moarte martirică. Ceea ce strigau odinioară mulțimile asmuțite atunci când a fost judecat Mântuitorul – «ia-L, ia-L, răstignește-L!» –, strigă și acum lumea întunericului asupra creștinilor. Și noi, cu bucurie și putere de Sus, nu de la noi oamenii, primim darul de a rezista la toate răutățile lumii! Pentru că în noi – deși, aici, doar în germene – strălucește cu putere și bucurie mare Lumina Învierii! Răspunsul la strigătele disperate ale prințului întunericului, care-i inspiră pe toți cei care strigă să fie și astăzi răstignit Hristos, răstigniți fiind creștinii, este explozia de bucurie și de lumină din noaptea pascală și din toată perioada care urmează: «Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!» Bucuria pascală este, de fapt, bucuria noastră adevărată și tainică datorată Biruinței lui Hristos asupra morții! Înviind Hristos, înviem și noi! Și așa cum Mormântul Său s-a golit, și mormintele noastre se vor goli atunci când El Se va întoarce. Și ne vom înfățișa înaintea Lui așa cum suntem, așa cum am lucrat în lumea de aici, nu cum vrem noi să fim văzuți.”

În fine, Episcopul Oradiei a mai subliniat că, prin identitatea sa baptismală, creștinul este chemat să depășească entuziasmul punctual al sărbătorii și să transforme bucuria Învierii într-o statornicie a vieții, mărturisind-o cu curaj într-o lume adesea potrivnică, ca pregătire neîncetată pentru propriul Paște și pentru întâlnirea cu Hristos Cel Înviat:

„Ne amăgim adesea cu multe în viața noastră cotidiană, dar singurul lucru care contează este adevărul că Hristos a înviat! În bucuria Învierii Sale să ne îmbrăcăm, iubiți frați și surori, nu doar la Paști, ci în toate zilele vieții noastre! Paștile Crucii și ale Învierii sunt de fapt pregătire pentru marele nostru Paști, ale fiecăruia dintre noi în parte. Niciunul dintre noi nu e scutit de moarte! Toți vom trece și prin ea! Dar, cu puterea Celui Întâi-Născut din morți, pășim cu credință, cu evlavie, cu bucurie și fără să ne temem spre zorii Învierii. Sărbătoarea pascală e sărbătoarea care ne pregătește pentru propriul nostru Paște, adică pentru trecerea noastră înspre Împărăția lui Dumnezeu, cu puterea de Sus, de la Duhul Sfânt, pășind pe urmele Celui în Care ne-am îmbrăcat botezându-ne. Nu doar la Paști să mărturisim și să ne bucurăm, ci în toată viața noastră! Oricât de mult am trăi aici, pe pământ, călătoria aceasta tot se sfârșește și tot trebuie să facem marea trecere, Paștile; da, împreună cu Hristos, Cel Răstignit și Înviat, bucurându-ne și fără să ne temem de nimic din ceea ce răutatea lumii ne-ar putea face. Puterea lui Dumnezeu covârșește orice minte și zdrobește orice răutate, și orice obrăznicie demonică e rușinată până la urmă de puterea lui Dumnezeu, ascunsă în mila Sa. Avem în perioada pascală exercițiul mărturisirii credinței în Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Să nu-l limităm la cele patruzeci de zile până la Înălțare, cât Domnul S-a arătat – înviat fiind – Ucenicilor Săi, ci cu puterea și cu lucrarea Duhului Sfânt să transformăm întreaga noastră viață într-o mărturisire adevărată, pe cât de discretă și smerită, pe atât de puternică prin fermitatea ei! Să mărturisim că Hristos este Același! Că Hristos ne mântuiește! Că El este Speranța și Puterea noastră și Viața noastră și Odihna cea veșnică! Pentru că a înviat din morți! Și în Lumina Învierii Sale să călătorim aici, pe pământ, spre propria noastră înviere.”

La final, credincioșii au primit, după obicei, Sfintele Paști pregătite cu grijă de ostenitorii Catedralei, ducând în casele lor nu doar un semn al Învierii Domnului, ci și o prelungire a comuniunii liturgice. 

pr. Andi-Constantin Bacter