După ce în urmă cu o săptămână, în Vinerea cea Mare, am fost martorii duhovnicești ai Răstignirii, Morții și Îngropării Domnului nostru Iisus Hristos, în Săptămâna cea Luminată a Învierii Mântuitorului, serbăm, în oglindă, Vinerea cea Luminată, ziua care este închinată praznicului Izvorului Tămăduirii, căci din preasfânta coastă însulițată n-a țâșnit, vindicativ, resentimente și răzbunare pentru cele ce I s-au întâmplat, ci tămăduirea și mântuirea neamului omenesc și restaurarea întregii Creații.

În această sfântă și aleasă zi, 21 aprilie 2023, la fel ca și în ceilalți ani, Preasfințitul Părinte Sofronie, Ierarhul Oradiei Mari, s-a aflat în mijlocul obștii monahale și a pelerinilor Mănăstirii Izbuc, unde, înconjurat de un sobor de 46 de sfințiți slujitori, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul de vară al mănăstirii, cu prilejul serbării unuia dintre hramurile așezământului monahal, Izvorul Tămăduirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, întrucât izvorul care se află în incinta mănăstirii s-a dovedit a fi un fenomen cu totul special al naturii, atât prin regimul deosebit al curgerii sale, cât și prin proprietățile miraculoase pe care acesta le deține din mila lui Dumnezeu și prin rugăciunile neîncetate care se fac și s-au făcut de veacuri în aceste locuri binecuvântate și afierosite Domnului și Preasfintei Sale Maici.

Sfânta Liturghie a fost prefațată de sfințirea a apei, Slujba aghiasmei mici, care a fost apoi oferită tuturor credincioșilor spre folosul sufletesc și trupesc.

După citirea cuvântului evanghelic rânduit acestei sfinte sărbători, Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a vorbit despre praznicul de astăzi ca fiind o sărbătoare a Fiului lui Dumnezeu, Izvorul Tămăduirii neamului omenesc, însă care este închinată Preasfintei Sale Maici, Maica duhovnicească a întregii Biserici, cea care a fost nedezlipită de clipele Calvarului mântuitor, dar și de bucuria fără seamăn a Învierii Fiului ei.

Prin sărbătoarea Izvorului Tămăduirii nu se diminuează atenția pe care Biserica o acordă Sfintei Învieri, ci dimpotrivă, Maica Domnului intensifică și sporește bucuria și dragostea pe care trebuie să le simțim față de Cel Care ne-a adus mântuirea. În perioada celor patruzeci de zile binecuvântate, pascale, avem sărbătoarea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a Izvorului Tămăduirii, care a plecat de la un eveniment istoric, întâmplat prin vindecarea miraculoasă a unor bolnavi, la un izvor, datorită rugăciunilor Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Dar, prin minunea săvârșită de Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, noi suntem invitați de însăși Pururea Fecioara Maria să Îl vedem și să-L cinstim pe Cel Care, cu adevărat, este Izvorul Tămăduirilor, adică pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Care este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, venit în lume, la „plinirea vremii”, din dragostea nesfârșită a Tatălui față de noi, Care L-a trimis pe Fiul Unul-Născut și Cuvântul Său  să Se facă Om, prin lucrarea Duhului Sfânt. S-a născut în chip miraculos din Preasfânta Fecioară Maria, luându-Și din ea firea omenească, în toate asemenea nouă, afară de păcat, trup și suflet, ca pe noi să ne împace cu Tatăl ceresc și să mântuiască neamul omenesc din moartea venită prin Adam cel dintâi. Nașterea suprafirească este excepția din toată curgerea neamului omenesc care era nevoie să se întâmple pentru că Dumnezeu a hotărât să schimbe soarta omului.

Preasfinția Sa a mai vorbit despre faptul că Sfânta Biserică se hrănește și își ia vitalitatea de la Întemeietorul și Izvorul ei, Domnul Iisus Hristos, devenind astfel Biserica însăși izvor al tămăduirilor sufletelor și trupurilor pentru poporul însetat după Dumnezeu. Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii este dedicată Maicii, dar Izvorul este Însuși Fiul ei, Dumnezeu-Omul, Care S-a făcut Om pentru ca să ia asupra Lui toată boala și neputința de popor, vindecându-ne de toate bolile și suferințele și, în cele din urmă, de moarte, prin însăși Moartea Sa. În timpurile noastre, Domnul ne vindecă prin lucrarea Bisericii, așa cum Dumnezeu o face de la Pogorârea Sfântului Duh, din ziua Cincizecimii, și cum o va face până când Se va întoarce, în slavă, cu Sfinții Săi Îngeri, ca să înceapă Împărăția cerurilor cu putere, mai cu adevărat. Până atunci, în Sfânta Biserică, cea care este locul prezenței lui Dumnezeu, și prin Biserică în lume, Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, înfăptuiește ceea ce Domnul Iisus Hristos  a înfăptuit o dată pentru totdeauna, mântuirea noastră, prin Sacrificiul suprem, adică Moartea Sa pe Crucea de pe Golgota. De aceea, în Taina Morții și a Învierii Sale se ascunde taina vieții Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Peste tot o vedem pe Maica Domnului împreună cu Fiul ei, dar discretă, retrasă, cerându-ne să ascultăm de ceea spune El și arătându-ni-L mereu pe El, ne cheamă la El, căci nu voiește ca ea să strălucească, ci Fiul ei. Tocmai pentru aceasta, toate neamurile o fericesc și Fiul ei Însuși a îmbrăcat-o în strălucire, pentru că ea este Femeia cea îmbrăcată în Soare și cu cunună de stele, zdrobind capul șarpelui înțelegător, despre care ni se spune în Cartea Apocalipsei.

Așadar, încheindu-și predica, Ierarhul i-a îndemnat pe toți cei prezenți să o prețuiască pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și să o primească ca pe o Mamă grabnică ajutătoare în toate încercările și bucuriile vieții, întrucât săracă este inima creștină care se lipsește de dragostea copleșitoare a Maicii Fiului lui Dumnezeu. Închipuiți-vă, dragii mei, că Apostolii și Mironosițele aveau atâta dor să-L vadă pe Hristos cel Înviat, Maica Domnului I-a simțit Învierea și a știut că moartea nu poate să-L țină captiv, deși a suferit durerile amare ale nașterii nu când la născut, ci la Crucea Fiului ei! Și pentru că ea este cel mai prețios martor al Învierii Fiului ei, ea se și bucură de cea mai mare cinste în Împărăția Fiului ei, ea, Noua Evă, Maica duhovnicească a tuturor celor vii. În Învierea Fiului ei se ascunde bucuria Maicii. În puterea Celui înviat se ascunde taina Născătoarei de Dumnezeu care, dăruindu-L lumii pe Fiul ei, a împlinit cea mai nobilă misiune maternă pe care orice mamă și-o dorește, rămânând prin grija Fiului ei pururea fecioară. Și pentru că maternitatea ei nu se sfârșește odată cu răstignirea, căci primește un nou fiu și prin el mulțime de fii și fiice, ba nici cu Înălțarea la ceruri a Fiului sau cu Pogorârea Duhului Sfânt, ea continuă până la sfârșitul veacurilor prin smerita și puternica ei rugăciune de mijlocire pentru noi toți, pentru vindecare, pentru iertare și pentru mântuire. De aceea, adevărații creștini o iubesc și o cinstesc pe Maica Domnului și nu îndrăznesc să ridice cuvinte de hulă și batjocură, ci se consideră fiii ei. Dar și cei care vorbesc urât de Maica Domnului, nu sunt neglijați și uitați în dragostea ei, căci văzând râvna pentru Fiul ei sau pentru cauze nobile se roagă și pentru ei. Și așa cum Fiul ei S-a rugat înainte de a-Și da Duhul, „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac”, așa și Maica Domnului se roagă pentru cei care o vorbesc cu necinste, ca să îi ierte că nu știu ce fac. Cu atât mai mult, noi, constatând aceasta, nu avem voie să-I judecăm, dar nici să ne lăsăm molipsiți de otrava pe care necuratul o picură pe limbile multora care rostesc cuvinte de necinste la adresa Maicii Domnului. De aceea, noi trebuie să ne ținem de învățătura cea bună, sfântă și dreaptă moștenită de la înaintașii noștri, calea care le-a asigurat lor intrarea în Rai, căci dacă vrem să ne mântuim, altă soluție decât aceea de a ține de scumpa și sfânta zestre moștenită din străbuni nu avem.

La finele programului liturgic, Părintele Arhimandrit Mihail Tărău, starețul Mănăstirii Izbuc și Exarhul mănăstirilor și așezămintelor monahale din Eparhia Oradiei, a rostit un cuvânt festiv, aducând mulțumiri Preabunului Dumnezeu pentru harul și binecuvântarea revărsate asupra obștii mănăstirii și a tuturor pelerinilor. De asemenea, părintele stareț și-a manifestat recunoștința față de Preasfințitul Părinte Sofronie pentru bucuria sfântă de a fi prezent în inima munților Codru Moma invocând harul lui Dumnezeu și propovăduind cuvântul ziditor de suflete la ales ceas de serbare a hramului.

În final, Ierarhul a încununat luminoasa zi de praznic printr-un îndemn adresat credincioșilor și pelerinilor, acela de a fi apostoli ai păcii lui Dumnezeu în lumea zguduită din temelii de atâtea forțe străine de Duhul lui Dumnezeu. Pacea pe care ați primit-o în acest loc sfânt să o duceți acasă, pentru că vă întoarceți într-o lume zbuciumată, plină de probleme, răutăți, provocări, ispite și mult zgomot. Multă larmă și fără folos. Ca să vă păstrați pacea, trebuie să stați cât mai departe de zgomotul care bântuie în lumea din care facem parte. „Ieșiți și mijlocul lor și vă osebiți”. Nu trebuie să părăsiți lumea, căci nu toată lumea este pentru aceasta. Dar păstrați-vă inima curată prin paza rugăciunii și asupra darului sfânt și mare pe care îl primiți în sfânta mănăstire să vegheați asemenea unei candele, care să ardă în continuare, prin rugăciunea neîncetată care biruie orice ispită și orice încercare. Mergeți la casele dumneavoastră cu inima împăcată și senină, împrăștiind binele și lumina, bucuria și buna rânduială în lumea în care vă întoarceți.