Nașterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos rămâne, în conștiința Bisericii, Taina cea Mare a Pogorârii lui Dumnezeu în istorie și a întâlnirii veșniciei cu vremelnicia. În această Sărbătoare a luminii și a bucuriei negrăite, Cerul se pleacă spre pământ, iar făptura întreagă este chemată să se facă lăcaș primitor al Iubirii dumnezeiești, Care „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire” Se naște în peștera neînsemnatului Betleem din Iudeea. Biserica trăiește aceste zile într-o atmosferă de aleasă solemnitate și de bucurie sfântă, invitându-i pe credincioși să intre, prin rugăciune și participare liturgică, în ritmul tainic al iconomiei mântuirii lumii.

În acest duh sărbătoresc, la prăznuirea cea mare a Nașterii după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos din anul acesta, joi, 25 decembrie 2025, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Oradea, înconjurat de soborul slujitor al sfântului lăcaș. 

Solemna citire liturgică a pasajului mateian, în care se relatează Nașterea Domnului în Betleemul Iudeii (Matei 2, 1-12), ne-a așezat, pentru câteva clipe, în fața paradoxului central al credinței creștine: Creatorul a toate, Cel Care este mai presus de timp, intră și Se lasă întâlnit în curgerea istoriei. În această tensiune tainică dintre atotputernicie și smerenie ni se descoperă nu doar Dragostea fără margini a lui Dumnezeu față de om, ci și Smerenia de nepătruns cu care El asumă condiția umană, pentru a o vindeca „din interior” și a o ridica la comuniunea cu Sine pentru care a fost creat.

În continuarea evocării pericopei evanghelice rânduite, Preasfințitul Părinte Sofronie a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, arătând că Nașterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos este Cel mai mare Dar pe Care Dumnezeu Îl face umanității, dăruindu-L lumii pe Însuși Fiul Său pentru biruința asupra păcatului și a morții. Totodată, Ierarhul a subliniat că darurile magilor de la Răsărit mărturisesc dumnezeirea și regalitatea Pruncului din Betleem și că, prin taina Întrupării și lucrarea Duhului Sfânt, oamenii sunt chemați, în Biserică, la înfiere, sfințenie și îndumnezeire prin har, fiind îndemnați să păstreze nealterat sensul mântuitor al acestei sărbători, ca sărbătoare a lui Dumnezeu pentru oameni, a Mântuitorului și Salvatorului lumii:

„Astăzi este o zi de mare sărbătoare, nu doar pentru întreaga creștinătate, ci pentru toată lumea. Pentru că astăzi, la Crăciun, la Nașterea după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, noi serbăm de fapt Cel mai mare Dar pe Care Dumnezeu L-a făcut umanității. Darul cel Mare nu este ceva oferit, dăruit, primit de umanitate, ci este Cineva – este Fiul lui Dumnezeu, pe Care Tatăl Cel Ceresc ni-L dăruiește nouă oamenilor și lumii întregi, pentru salvarea din robia și stăpânirea morții. Este Fiul lui Dumnezeu pe Care Tatăl Îl face «cadou» lumii. Sigur, la această sărbătoare, încă din copilărie, noi creștinii suntem obișnuiți să primim și să oferim daruri. E adevărat, Mântuitorul Iisus Hristos Însuși a primit daruri de la cei trei magi de la Răsărit, care, cititori în stele fiind și cunoscând înțelepciunea lumii de atunci, au văzut Steaua și au înțeles Semnul acesta ca fiind unic, iar ceea ce vestește Steaua de fapt este nașterea unui împărat. S-au dus pregătindu-se cu daruri, cu un puternic caracter simbolic. Aur, tămâie și smirnă. Aurul este cel mai prețios metal care există în lume și în cosmos, simbolizând, în mod palid însă, Strălucirea lui Dumnezeu. Este Semnul puterii și al măreției conducătorilor. De asemenea, magii Îi aduc împăratului iudeilor – cum spuneau ei – și tămâie și smirnă, care sunt folosite pentru cinstirea adusă lui Dumnezeu. Pentru că înțelegeau că nu este vorba despre un simplu rege al iudeilor, ci este mult mai mult decât atât; este Fiul lui Dumnezeu. Venind Fiul lui Dumnezeu și înomenindu-Se, făcându-Se Om și născându-Se din Pururea Fecioara Maria, Se face frate cu noi.”

Privind Nașterea Domnului din perspectiva drumului omului către Dumnezeu, înțelegem că Pruncul din Betleem nu vine doar să fie contemplat, ci să fie primit în viața noastră, iar această primire se împlinește, prin lucrarea Duhului Sfânt în Biserică, în biruința asupra morții și în deschiderea către viața cea veșnică:

„Astfel, Dumnezeu-Tatăl ne pregătește prin lucrarea Duhului Sfânt – pe Care Îl trimite după Sacrificiul Fiului –, în Taina Bisericii, prin Sfântul Botez, primind înfierea și devenind fii adoptivi ai Tatălui Ceresc, frați în umanitate cu Fiul Său Cel Unul-Născut. Iar prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt în noi, prin chemarea la sfințenie și sfințirea vieților noastre, primim pregătirea pentru moștenirea vieții celei veșnice, îndumnezeirea prin har. Acesta este Darul Cel Mare pe Care Dumnezeul Îl face umanității. Toate celelalte daruri sunt simboluri palide, fie ele aur sau orice alte metale prețioase, orice bunătăți și daruri pe care le primim sau le oferim în viața aceasta. De aceea, acum, la Crăciun, să ne aducem aminte nu doar că Acesta este Cel mai prețios Dar pe Care Dumnezeu ni-L face, ci că prin Acest Dar noi ajungem să biruim moartea. Cum? Din darul Duhului Sfânt, cu puterea Celui Întâi-Născut din morți, Fiul lui Dumnezeu Înomenit și Fiul Fecioarei, Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea, Sărbătoarea de astăzi este a Lui! Este Sărbătoarea lui Dumnezeu pentru noi. Nu este Sărbătoarea noastră. Nu avem voie să o confiscăm, să o desfigurăm, să o maimuțărim, să o transformăm în altceva, păgubos pentru suflet. Este Sărbătoarea Celui Care vine să ne izbăvească pe noi din moarte, Mântuitorul și Salvatorul lumii.”

La încheierea programului liturgic, Ierarhul locului și soborul slujitor al Catedralei i-au colindat pe credincioșii prezenți la Sfânta Liturghie, împărtășindu-le binecuvântări și urări de pace și bucurie. Versurile colindelor și urările, rostite în graiul strămoșesc al tradiției, au reînnoit legătura dintre Liturghia Bisericii și memoria vie a neamului, transformând acest moment într-o prelungire firească a sărbătorii, în care bucuria Nașterii Domnului devine cânt și comuniune.

pr. Andi-Constantin Bacter