Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Praznicul Sfintei Învieri la Catedrala Episcopală din Oradea

Praznicul Sfintei Învieri la Catedrala Episcopală din Oradea

De sărbătoarea Sfintei Învieri a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Duminica Sfintelor Paști, 5 mai 2024, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, prilej cu care a fost prăznuit și hramul principal al sfântului lăcaș. În noaptea Praznicului praznicelor și Sărbătorii sărbătorilor, Ierarhul dimpreună cu soborul catedral a oficiat solemna și festiva Slujbă a Învierii, Utrenia cea mare a Sfintei Învieri, în prezența a sute de credincioși, oferind tuturor, din lumânare în lumânare, din lumina cea sfântă izvorâtă din Mormântul veșnic gol de la Ierusalim, ajunsă și în urbea de pe malurile Crișului Repede, cu înalta binecuvântare patriarhală a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României. În dimineața Sfintei Învieri, Chiriarhul meleagurilor bihorene a oficiat Dumnezeiasca Liturghie pascală alături de slujitorii sfintei catedrale.

După citirea pericopei evanghelice din ziua marii prăznuiri creștine, binecunoscutul și impresionantul prolog al Evangheliei Sfântului Ioan Teologul, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, în care i-a îndemnat pe toți cei prezenți să facă efortul de a trece dincolo de bucuria festivistă și concentrată pe cele văzute ale prăznuirii, străduindu-se să trăiască, să simtă și să înțeleagă dimensiunea experiențială și intensitatea transfiguratoare ale Sfintelor Paști, menite să ne copleșească și să ne covârșească într-atât de mult încât fiecare zi a vieții noastre să o trăim reflectând cu dor necontenit la strălucirea nepământeană și înțelesurile de taină ale Zilei Învierii Domnului.

Ierarhul a subliniat în debutul cuvântării sale faptul că bucuria și entuziasmul Sărbătorii celei mari a Paștilor sunt atât de mari, datorită pregătirii ample a Triodului și a Săptămânii Sfintelor Pătimiri, încât ajungem să simțim că evenimentul grandios are loc aievea, în contemporaneitatea noastră, la fiecare prăznuire a Învierii Domnului. Ziua Învierii nu este un simplu prilej de bucurie, fie ea foarte intensă. Astăzi trăim bucuria maximă, bucuria totală, desăvârșită și, totuși, încă nu; prezentă copleșitor, dar încă nu deplin. Bucuria de astăzi este o pregustare a bucuriei supreme, a fericirii desăvârșite din Împărăția cerurilor. Sărbătoarea Învierii este o oglindă a strălucirii nepământene și netrecătoare a Împărăției din ceruri, pe care o inaugurează Mântuitorul nostru Iisus Hristos, arătându-ne tâlcul profund al iubirii lui Dumnezeu pentru noi oamenii și înțelesul profund al venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu – Lumina lumii! El vine în lume ca să ne scoată pe noi din întunericul în care am ajuns prin păcatul primilor oameni, prin greșeala lor care a adus în lume moartea. De aceea, Domnul vine în lume nu doar ca să ia asupra Sa păcatele întregii umanități, să ridice toată boala și neputința din popor, ci vine ca să ne vindece de vrăjmașul cel din urmă, moartea, prin Moartea Sa! Înviind Domnul Iisus Hristos din mormânt, El ne deschide tuturor drumul spre Înviere, fiind Întâiul-Născut din morți. Sărbătoarea Învierii nu este doar biruința asupra morții, ci este biruința asupra iadului, biruința asupra întunericului, biruința asupra răutăților, biruința asupra urii și asupra violențelor de orice fel. Este sărbătoarea creștină prin excelență, așa cum Biserica Ortodoxă o mărturisește, pentru că ea are în centrul vieții spirituale Crucea și Învierea Domnului, iar noi, toți creștinii, suntem fii ai Învierii. Învierea este sărbătoarea luminii, a păcii, a harului și trebuie să ne comportăm ca atare, răspândind în jurul nostru aceste daruri cerești.

Apoi, Preasfinția Sa a condamnat modul de gândire fățarnic și superficial al creștinului contemporan, care simulează pios bunătatea, evlavia și empatia pe durata sfintelor sărbători pascale, lipsit total de autenticitate, dornic și nevrotic să-și reia răutățile îndată după ce apune searbăda „magie a sărbătorii”.  Nu doar la Paști să înceteze glasul armelor și răutăților, ura și setea de răzbunare, calomniile și clevetirile cu care noi ne cam îndeletnicim în viața de zi cu zi: de la simplele bârfe și până la marile scandaluri pe care o celulă a organismului le poate provoca în întreg trupul umanității; fără să amintim despre războaiele de la scară planetară. Nu doar în ziua de Paști să tacă armele și răutățile și setea de răzbunare, ci, fiind creștini, în fiecare zi a vieții noastre! Altfel, degeaba ne lăudăm că suntem creștini, iar noi propovăduim setea de răzbunare, ura, răutatea, bârfa, minciuna, violența și războiul! Și sigur, ori de câte ori suntem de acord cu astfel de derapaje gravisime ale umanității căzute, decădem din starea de creștini următori ai Domnului nostru Iisus Hristos. Dragii mei, din Mormântul cel gol țâșnește nu doar Lumina, ci și Pacea, Binecuvântarea, Bunătatea, Iertarea! Creștinismul este civilizația iertării! În măsura în care noi creștinii devenim uituci și insensibili, căzând în amnezie și omițând să iertăm, ne pierdem puterea propovăduirii Bunătății lui Dumnezeu cu care suntem datori, într-o lume aflată în derivă. De aceea, în viața de zi cu zi suntem nevoiți să ne iertăm unii pe alții, să ne îngăduim unii pe alții în mica noastră lume și să facem pace în micile noastre războaie! Astfel, și la scară planetară, micile noastre gesturi de umilință și de smerenie să se conjuge cu pacea dorită de Dumnezeu. Dacă punem, însă, în continuare pe prim plan ambițiile noastre, mândria noastră, grija excesivă pentru imaginea proprie, pentru părerea și punctul nostru de vedere, mergând până la a ne impune părerea cu forța, cu pretenții de hegemonie – pe cât de copilărești, pe atât de stupide și demonice –, atunci ne îndepărtăm tot mai mult de dragostea lui Dumnezeu față de noi și față de lume.

În partea finală a omiliei pascale, Ierarhul a conchis prin îndemnurile de a trece din planul meditativ și latreutic, atât de ziditor și necesar în plan personal, la cel misionar și activ, revelând faptul că Învierea Domnului este lucrătoare și rodnică în lăuntrul celor care cred în Taina ce s-a lucrat pentru umanitatea întreagă și pentru fiecare în parte. Sărbătoarea Învierii, Bucuria Învierii are darul să ne întărească, să ne încurajeze, să ne lumineze! Să fim așa cum trebuie să fim! Să lăsăm grija pentru propria noastră persoană pe plan secund sau chiar terțiar și să vedem cum putem să ne transformăm prin lucrarea Duhului Sfânt în viețile noastre în instrumente ale Bunătății lui Dumnezeu în lumea care are nevoie de pace, de bunătate, de iertare. Aici stă ascunsă puterea Învierii: în pace, în bucurie, în lumină, în iertare, în binecuvântare. Și pentru că în această zi și în zilele de acum sunt mulți oameni singuri, necăjiți, triști, părăsiți, orfani și bolnavi, Dumnezeu vrea să Se folosească de noi ca să îi cercetăm, să-i căutăm, să-i îmbrățișăm. Sărbătoarea nu înseamnă mese întinse și râuri de băutură, ci șuvoaie ale harului și mese întinse ale bunătății inimilor noastre. De aceea, trebuie să ne deschidem larg sufletele și inimile pentru a vedea nevoile aproapelui, suspinul, lacrima, singurătatea celui de lângă noi și să încercăm ca bucuria noastră să nu fie doar familială și comunitară, ci cu adevărat bucurie milostivă pentru cei care au rămas singuri și nu mai au pe nimeni, doar Biserica lui Dumnezeu. Și Biserica lui Dumnezeu suntem noi! De aceea, suntem invitați de Cel Înviat să fim soli ai Bunătății Sale milostive! Și astfel, vom deveni, cu adevărat, mărturisitori ai Iubirii Sale și martori ai Învierii Sale! Nu doar prin salutul pascal, frumos și mărturisitor în felul lui, ci prin gesturile care înviază în noi Bunătatea lui Dumnezeu, pentru că e nevoie de multă bunătate, pace și iertare în lumea largă, începând chiar cu mica noastră lume.

La sfârșit, Preasfinția Sa i-a binecuvântat pe cei prezenți și le-a dorit tuturor să aibă parte de sărbători binecuvântate alături de cei dragi, întru bucuria, pacea și lumina aduse de Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii.

pr. Andi-Constantin Bacter