La praznicul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoare cunoscută în popor ca Sânzienele sau Drăgaica, sâmbătă, 24 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” și „Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași” a Parohiei Aleșd II, Protopopiatul Oradea, cu prilejul serbării hramului principal al sfântului lăcaș.

Înainte de începerea sfintei slujbe, Chiriarhul Oradiei a conferit Ordinul eparhial „Episcop Roman Ciorogariu” pentru clerici preotului paroh Ovidiu-Ioan Bocșan, ca o recunoaștere solemnă a frumoasei lucrări pastoral-misionare, social-filantropice și administrativ-gospodărești pe care o desfășoară în mijlocul comunității încredințate spre păstorire.

Pericopa evanghelică rânduită serbării nașterii „celui mai mare bărbat născut din femeie” ne-a pus din nou în starea duhovnicească de a retrăi evenimentele extraordinare premergătoare și ulterioare nașterii Sfântului Ioan din Sfinții Zaharia și Elisabeta (Luca 1, 1-25; 57-68, 76, 80). Îndată după lectura lucană, Episcopul meleagurilor bihorene le-a vorbit credincioșilor prezenți despre importanța înțelegerii și asumării faptului că fiecare om are un scop pentru care Dumnezeu a rânduit nașterea sa, iar Sfântul Ioan Botezătorul a înțeles și și-a asumat vocația sa a încă din pântecele maicii sale.

În deschiderea predicii, Ierarhul Oradiei Mari le-a vorbit credincioșilor despre caracterul teleologic al venirii în lume a fiecărui om în parte, întrucât rânduiala lui Dumnezeu în lume face ca fiecare făptură umană să se nască într-un anume timp și spațiu, îngăduite de Dumnezeu pentru un scop clar, situat în arealul propriei libertăți. Sfântul Proroc Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, ocupă un loc cu totul special în istoria mântuirii. Are un rol și un rost aparte pentru care a venit în lume. Și tocmai de aceea, Sfântul Ioan face excepție în rândul Sfinților, dimpreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, cea care îi era mătușă, întrucât Maica Domnului este verișoară cu mama Înaintemergătorului, Sfânta Elisabeta. Sigur că ziua nașterii unui om pe pământ are o semnificație aparte pentru cel care se naște, pentru părinții săi, pentru familia sa, dar, în sens mai larg, și pentru neamul din care face parte. Fiecare om care vine în lume vine din darul lui Dumnezeu și vine cu un anume scop. Nimeni nu se naște la voia întâmplării. Chiar și cei mai nesocotiți dintre oameni și marginalizați de lume vin cu un anume scop aici pe pământ, trimiși de Dumnezeu și chemați să se nască sub soare cu o misiune de îndeplinit și o călătorie de parcurs în viața de aici. Și abia după ce se încheie călătoria pământească a omului și după ce trece un anumit interval de timp, lumea poate să înțeleagă care a fost rostul prezenței aici pe pământ a omului respectiv.

După cum Însuși Domnul Hristos a grăit, misiunea în lume a Sfântului Ioan Botezătorul l-a înălțat nu la altitudini demnitare omenești, ci la demnitatea celui mai mare bărbat născut din femeie, a Înaintemergătorului lui Mesia, fiind precuvântătorul Cuvântului întrupat, al cărui ecou prodromic este preluat de Mântuitorul Care ajunge să schimbe omul și lumea din temelii, plinind cele ale „umbrei Legii”. Pe Sfântul Ioan Prorocul îl vedem, într-adevăr, cum și tatăl său, Sfântul Zaharia, a prorocit, ca fiind trimis de Dumnezeu să meargă înaintea feței Domnului. Ce înseamnă aceasta? Adică să pregătească calea pentru Cel Care avea să vină, venirea Celui Care îi era verișor după trup și avea să Se nască la șase luni după el, dar Care, Fiul lui Dumnezeu fiind, Se naște din veci din Tatăl, neavând nici început și nici sfârșit. De aceea, Sfântul Ioan este cel care a fost chemat în lume, trimis ca un Înger în trup, ca să vestească lumii că vine Mântuitorul, Cel pe Care el Îl arată atunci când vine la apa Iordanului să Se boteze la el numindu-L „Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatele lumii”. Adică Mielul de Sacrificiu, Cel Care vine să Se sacrifice, să moară El pentru ca apoi să învieze, ca prin Moartea și Învierea Sa să ne elibereze pe toți din robia morții. De aceea, pentru venirea Sa a fost nevoie de cineva care să pregătească poporul, să pregătească căile Domnului. Aceasta este misiunea cu care el s-a născut. Nu pentru ca să guverneze peste vreun popor sau să ajungă la demnități înalte, nu ca să se bucure de toate plăcerile lumii, căci știm din lecturile biblice că se va naște ultimul mare proroc, Sfântul Ioan, care nu va gusta nici băutură amețitoare, ci va fi plin de Duhul Sfânt. Și știm că a trăit multă vreme în pustie și se hrănea cu miere sălbatică și lăcuste, adică trăia într-o asceză aspră și se nevoia și propovăduia pocăința, părăsirea păcatului și trăirea vieții în sfințenie. Propovăduind pocăința, el pregătește calea propovăduirii Evangheliei Păcii, pe care o împlinește Fiul lui Dumnezeu Care Își începe propovăduirea prin cuvintele: „Pocăiți-vă că s-a apropiat Împărăția cerurilor!”.

În sfârșitul cuvântării ziditoare de suflet, Chiriarhul a vorbit despre chipul proeminent al Sfântului Ioan Botezătorul în viața Bisericii Dreptmăritoare de pretutindeni și îndeosebi în istoria neamului românesc, care nu doar că l-a venerat în chip special, ci înțelegerea misiunii sale extraordinare a fost metabolizată într-o manieră unică în poporul nostru. Biserica îl cinstește cu asemenea intensitate pe Sfântul Ioan, încât îl vedem, în Sfânta Tradiție, întotdeauna rugându-se împreună cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu Domnului Iisus Hristos în chipul Dreptului Judecător pentru mântuirea noastră. Este „Rugăciunea” care este cheia de boltă a întregii construcții iconografice a unei biserici ortodoxe. Atât de importantă este prezența sa în istoria mântuirii și așa de adânc au înțeles înaintașii noștri misiunea cu care a fost înzestrat de Dumnezeu, încât nici nu putem vorbi despre cultura și spiritualitatea poporului nostru făcând abstracție de prezența unică a Sfântului Ioan. Ca dovadă stă mulțimea numelor Ioan, Ioana și derivatele și diminutivele lor, foarte răspândite în zilele noastre, mai mult decât aceasta, vechile noastre biserici și catedrale ridicate în cinstea Înaintemergătorului și nu numai, ci și cele zidite în zilele noastre, cum este frumoasa și eleganta biserică în care ne aflăm. Ba chiar și mai mult, istoria veche a românilor consemnează misiunea specială pe care voievozii noștri descălecători de țară – „dătători de legi și datini”, cum spun cronicarii – și-au asumat-o. Domnitorii din dinastiile muntene și moldovene au înțeles misiunea Sfântului Ioan, primind numele Sfântului ca prim nume în Taina Botezului, așa cum apare în toate vechile inscripții de pe zidurile bisericilor și în vechile cronici și letopisețe. Aceasta înseamnă așa-zisa particolă de majestate „Io”. Nu este așa și nu este o particolă de majestate, întrucât „Io” nu înseamnă „Eu, Domnitorul”, ci este prescurtarea din greaca veche, venită la noi pe filieră slavonă, a cuvântului „Ioan”. „Io” este Ioan. Toți domnitorii nu sunt „Io” Mircea Basarab, ci Ioan Mircea Basarab Voievod, Ioan Alexandru Mușatin Voievod, Ioan Ștefan Voievod, Ioan Constantin Basarab Brâncoveanu Voievod și așa mai departe. Căci domnitorii noștri aveau conștiința că într-o lume atacată de pericolul Islamului, misiunea autocraților Țărilor Române este de a înlesni și pregăti calea Domnului și Adevăratului Domnitor al Universului, Domnul nostru Iisus Hristos. Înțelegem, astfel, că în cultura noastră veche, moștenirea duhovnicească apostolică și apoi cea bizantină a fost atât de puternică încât și-a lăsat pecete de neșters pe întreaga devenire a poporului nostru, moștenire pe care trebuie să o înțelegem, să o prețuim, să o cultivăm și să o ducem mai departe cu demnitate.

În cadrul dumnezeieștii slujbe, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a hirotonit pe teologul Ionuț-Marius Filip în treapta slujirii diaconale pe seama bisericii din filia Gălășeni a Parohiei Călățea, Protopopiatul Oradea.

La finele programului liturgic a avut loc îndătinatul răstimp al cuvântărilor ocazionale, care au debutat prin alocuțiunea festivă a Părintelui Aurel-Simion Goga, Protopopul Oradiei, urmată de cuvântul de mulțumire al Părintelui Paroh Ovidiu-Ioan Bocșan, care a adus prinos de recunoștință față de Ierarhul locului pentru distincția acordată și bucuria duhovnicească de a sărbători împreună hramul bisericii.

Nu în ultimul rând, Chiriarhul a adresat felicitări și și-a manifestat gratitudinea față de pilduitoarea comunitate euharistică de la Parohia Aleșd II, care și-au dovedit hărnicia și dragostea de Dumnezeu prin zidirea frumoasei biserici de enorie, târnosită de Preasfinția Sa în urmă cu șapte ani, care prin arhitectura exterioară și lucrarea ei misionară mărturisește identitatea de credință și de neam a locuitorilor acestor părți ale Bihorului, în teritoriile „pestrițe” dinspre granița apuseană a neamului nostru.

După cuvântările sărbătorești, Episcopul Oradiei a vizitat șantierul Așezământului social „Sfânta Parascheva” din proximitate aflat în grija Parohiei Aleșd II prin sucursala „Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Aleșd a Asociației „Filantropia” Oradea, unde se va amenaja un cămin pentru persoanele vârstnice, al cărui demisol este deja funcțional, în contextul anului omagial curent în Patriarhia Română.