Prăznuirea Sfântului Apostol Iacov în noul Paraclis al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea
Paraclisul cu hramul „Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului” din cadrul Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, are binecuvântatul prilej ca an de an, la 23 octombrie, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Apostol Iacov, fratele Domnului și primul Episcop-Martir al Cetății Ierusalimului, să-și sărbătorească ocrotitorul spiritual într-un mod cu totul aparte.
Cu binecuvântarea și prin purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, începând cu anul 2010, an de an, la Sărbătoarea Sfântului Apostol Iacov fratele Domnului, se săvârșește Sfânta Liturghie, pusă sub paternitatea primului Episcop al Ierusalimului.
În acest an, Liturghia Sfântului Apostol Iacov a fost săvârșită pentru a cincisprezecea oară în Paraclisul școlii de un sobor de Părinți Profesori sub protia Preacucernicului Părinte Profesor Radu Rus, Vicar eparhial și Directorul Liceului Ortodox, iar răspunsurile au fost date de Corul „Diacon Nicolae Firu”, pregătit de Preacucernicul Pr. Prof. Ștefan Lakatos.
Pornind de la troparul Sfântului Iacov „Cel ce ca ucenic al Domnului ai primit, o, drepte, Evanghelia, cel ce, ca mucenic ai cununa cea veșnică și ca rudă a Domnului ai îndrăznirea, iar ca ierarh ai mijlocirea, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre”, Preacucernicul Părinte Prof. Alexandru Dulca, cadru didactic al școlii, a evidențiat în cuvântul de învățătură principalele direcții din viața și activitatea sfântului. Astfel, Sfântul Iacov a avut privilegiul de a face parte din grupul mai larg al celor 70 de ucenici ai Mântuitorului, auzind Evanghelia de la Însuși Mântuitorul Hristos, Cel cu care era văr după mamă sau frate vitreg după tată și de la Care a primit încredințarea de a păstori Biserica Ierusalimului-Cetatea primilor creștini. Totodată, Sfântul Iacov și-a asumat martiriul, propovăduind atât iudeilor, cât și păgânilor învățătura creștină prin cuvânt și faptă, ceea ce a atras invidia autorităților religioase iudaice, care profitând de un moment de instabilitate politică l-au aruncat de pe aripa Bisericii, după o păstorire de treizeci de ani.
Meritul Sfântului Iacov nu constă în faptul că a fost rudă cu Iisus Hristos, ci în faptul că a dus o viaţă virtuoasă, fiind cel care a prezidat Sinodul apostolic de la Ierusalim din anul 49/50, a fost primul Episcop al Ierusalimului și și-a dat viața, murind ca martir, lăsând posterității o importantă moștenire scripturistică și liturgică, coroborată cu un profil religios moral demn de statutul conferit de Mântuitorul Iisus Hristos urmașilor săi direcți.
Pe lângă Sfânta Liturghie, Sfântul Apostol Iacov a mai lăsat o operă teologică valoroasă, aşezată în canonul cărţilor Noului Testament, respectiv Epistola sobornicească, ce îi poartă numele, prin care ne îndeamnă la practicarea faptelor bune, însoţite de credinţă: „Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?” (Iacov 2, 20)
Liturghia Sfântului Apostol Iacov este un preţios și vechi monument de literatură liturgică, sursă de inspirație pentru Liturghia Sfântului Vasile cel Mare și a Sfântului Ioan Gură de Aur. Ea se săvârşeşte în Biserica Ortodoxă a Greciei şi în Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului, în general de două ori pe an; în ziua prăznuirii Sfântului Apostol Iacov (23 octombrie), respectiv în Duminica prăznuirii strămoşilor după trup ai Mântuitorului Hristos, printre care și Sfântul Apostol Iacov. De asemenea, pe lângă ziua prăznuirii din 23 octombrie, Sfântul Apostol Iacov mai este pomenit în 26 decembrie, în 30 decembrie (împreună cu David Regele și cu Sfântul și Dreptul Iosif), precum și în 4 ianuarie, împreună cu Cei Șaptezeci de Apostoli.
La finalul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Prot. Prof. Radu Rus, Directorul școlii a subliniat personalitatea marcantă și complexă a Sfântului Apostol Iacov pentru Biserica Primară, evidențiind importanța covârșitoare a cuvântului, respectiv a cuvintelor pe care le rostim în jurul nostru, cuvinte care pot să zidească sau să dărâme după cum atrage atenția și Sfântul Apostol Iacov: „Aşa şi limba: mic mădular este, dar cu mari lucruri se făleşte! Iată puţin foc şi cât codru aprinde!... Cu ea binecuvântăm pe Dumnezeu şi Tatăl, şi cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.”(Iacov 3, 5-9)
În acest an, hramul Paraclisului școlii a fost prăznuit pentru prima dată după amenajarea într-un spațiu nou, binecuvântat și sfințit de către Preasfințitul Părinte Sofronie Episcopul Oradiei la începutul anului școlar și totodată în cadrul săptămânii „Școala altfel”, ocazie potrivită pentru a participa elevii împreună cu cadrele didactice, toți împreună realizând o atmosferă de comuniune și de bucurie, asemenea unei mari familii duhovnicești.
pr. prof Alin Sonea