Întotdeauna, în Săptămâna Luminată, vinerea de după Sfintele Paști este afierosită sărbătorii Izvorului Tămăduirii, un praznic al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, însă din care înțelegem și mai mult natura legăturii indisolubile dintre Maica Domnului și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Biruitorul morții, Izvorul Vieții și al tuturor tămăduirilor.

La fel ca și în ceilalți ani, la acest frumos praznic pascal, 29 aprilie 2022, Preasfințitul Părinte Sofronie s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea Izbuc, care și-a serbat unul dintre hramuri. Cu acest prilej sărbătoresc, Chiriarhul a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie dimpreună cu un numeros sobor de ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi, patruzeci de sfințiți slujitori (ierarhul, treizeci și trei de preoți și șase diaconi), la altarul de vară al așezământului monahal, în prezența unui număr impresionant de pelerini veniți în inima Munților Codru Moma pentru a fi mai aproape de Dumnezeu și de Preasfânta Sa Maică.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, după frumoasa tradiție din Biserica noastră Dreptmăritoare, a fost oficiată slujba de sfințire a apei, Aghiasma mică, urmând ca cele cinci mii de recipiente cu aghiasmă pregătite să fie împărțite credincioșilor spre folosul lor sufletesc și trupesc la sfârșitul programului liturgic.

În prima parte a Dumnezeieștii Liturghii am putut auzi cuvântul evanghelic de la Sfântul Ioan Teologul (2, 12-22), care ne-a pus în atenție una dintre profețiile Mântuitorului Hristos legate de moartea și Învierea Sa. Preasfințitul Părinte Sofronie, în cele ce au urmat evocării pericopei ioaneice, a rostit un cuvânt de învățătură în care i-a îndemnat pe credincioși să fie și ei, asemenea Domnului nostru Iisus Hristos, izvoare de tămăduire și oaze de liniște pentru semenii lor.

Chiriarhul Oradiei Mari a explicat, în deschiderea predicii, tâlcul sărbătorii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Vinerea Luminată. După praznicul Învierii din mormânt a Domnului nostru Iisus Hristos, în Vinerea din Săptămâna cea Luminată, este preacinstită Sfânta Fecioară Maria, fiind sărbătoarea prin excelență a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, așa cum cea de a doua zi de Crăciun este închinată tot Preasfintei Fecioare. Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii o are în centrul atenției și evlaviei credincioșilor pe Maica Domnului, însă Izvorul cel adevărat al Tămăduirii este Însuși Fiul ei. El este Izvorul tuturor tămăduirilor, El este Cel Care a venit în lume pentru ca să tămăduiască orice boală și neputință din popor. Această putere a revărsat-o și Ucenicilor Săi, cum am auzit în pericopa din Apostolul zilei, când am văzut pe ucenicul Său vindecând un om bolnav, însă nu printr-o putere magică, ci în numele și cu puterea Celui înviat din morți, Care a venit în lume să vindece și să tămăduiască toată neputința, inclusiv boala extremă a omului, moartea.

Privilegiul extraordinar de a fi vindecați de ființarea noastră întru moarte nu trebuie să se oprească la trăirea interioară a unei bucurii sfinte, ci să folosim această deschidere a ochilor și a inimii în folosul celor din jurul nostru, căci numai astfel ne putem mântui sufletul. Minunile vindecării se întâmplă și în zilele noastre, însă cea mai mare minune este faptul că Dumnezeu ne-a restaurat pe noi, oamenii, în demnitatea pe care am pierdut-o. Demnitatea cu care ne-a onorat Fiul lui Dumnezeu întrupat ne privește în primul rând pe noi, cei care cu nevrednicie ne numim cu numele Lui, creștini. De aceea, Domnul Iisus Hristos, Izvorul Tămăduirii noastre, este și Modelul pe Care suntem nevoiți, dacă ne asumăm condiția de creștini, să-L urmăm. Dacă El este Izvorul Tămăduirii, noi, creștinii, trebuie să fim cu adevărat izvoare tămăduitoare în lume! Desigur, nu la măsura lui Dumnezeu, însă putem cu ajutorul Lui să fim și noi balsam pentru semenii noștri. Pentru a fi cu adevărat ai lui Hristos, se cuvine să purtăm pe drept Chipul Său în noi și să reflectăm în jurul nostru bunătatea Sa, iertarea Sa și mângâierea pe care a adus-o în lume. Acesta este idealul!

Pentru a ne trezi din amorțeala neînțelegerii și a conștientiza depărtarea noastră de cele pe care ar trebui să le facem, este suficient să vedem starea de fapt a lumii în care ne ducem existența. Dacă toți cei care viețuim, acum, pe pământ și suntem creștini, ba mai suntem și creștini ortodocși, am fi la înălțimea idealului, ar fi multă pace și liniște pe pământ. Numai că ceea ce se întâmplă, iubiții mei, este exact contrariul a ceea ce noi ar trebui să fim. În loc să fim înmulțitori ai păcii și ai binelui pentru lumea care nu crede, căutăm care dintre noi are mai mare și mai multă întâietate și să ne impunem punctul de vedere. Mai scandalos, însă, pentru lumea care nu crede, pentru atei, este comportamentul nostru, al creștinilor ortodocși. Cu atât mai mare este scandalul în ordinea spirituală a lucrurilor, când creștini ortodocși năvălesc peste alți creștini ortodocși, pornesc războaie, omoară oameni nevinovați, mor și ei, mulți nevinovați trimiși la luptă de comandanți fără minte și fără rușine și frică de Dumnezeu, chiar dacă, într-un mod cu totul neașteptat și nebunesc, primesc și, chipurile, „binecuvântare”. Așa ceva nu poate fi după voia lui Dumnezeu și El nu are niciun amestec cu gradele de nebunie ale oamenilor. Toate acestea sunt simptomele de patologie gravă, spirituală, arătând cât de degradată este lumea din care facem parte.

În astfel de condiții nefaste, în care poți să îți pierzi nu doar trupul, ci și sufletul, Ierarhul i-a îndemnat pe credincioșii prezenți să se întrarmeze cu rugăciunea neîncetată și apropierea de Sfânta Biserică, singura cetate de scăpare a creștinilor. Avem la dispoziție, dragii mei, darul rugăciunii de la Dumnezeu, prin care să ne rugăm și pentru cei care suferă și ca Dumnezeu să ne ferească de astfel de năpaste și să ne dea puterea să nu ne înrăim. Tocmai aceasta urmărește diavolul, prin tot răul care se săvârșește în lume, ca să ne înrăim și noi! Să rămânem numai cu numele de creștini, dar, în definitiv, să fim plini de ură, răutate și cu sete de răzbunare. De aceea, ar trebui să ne trezim acum, în ceasul cel din urmă, căci Dumnezeu ne-a mai dat vreme de pocăință. Nu știm câte zile mai avem și nu știm felul în care ne vom încheia viața, însă toate ne stau la îndemână. Dacă suntem neputincioși, Dumnezeu are puterea să facă binele prin noi, dar cu condiția să vrem noi. Adică să ne rugăm, iar Dumnezeu, încetul cu încetul, să ne transforme din niște fiare, în oameni ai păcii, ai rugăciunii, ai liniștii și ai liniștirii, în oameni odihnitori care revarsă în jurul lor pacea și dorința de bine.

În încheiere, Preasfinția Sa i-a încurajat pe credincioși prin faptul că ei, prin postura lor de pelerini, deja s-au situat în tabăra celor care caută și își doresc buna așezare a vieții, pe calea lui Dumnezeu, sfătuindu-i, totodată, ca binecuvântarea dobândită la mănăstire să nu o obtureze cu nimic din cele ale lumii, ci să o cultive și în hățișul nevăzut și sufocant al lumii. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim și noi oameni ai păcii! Am venit la mănăstire pentru a ne ruga și a ne odihni sufletește. Am venit la Izvorul Tămăduirii pentru ca să ne tămăduim de toate răutățile noastre și de boli, căci sufletele noastre bolnave, rănite de atâta ură prezentă în lume, vin la biserică, urcă la mănăstire pentru a afla vindecare și odihnă. Pentru că, deși nu suntem conștienți de boală, în adâncul sufletului, el simte că este bolnav și are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. De aceea, dragii mei, cu toate că se întâmplă atâtea rele și este atât de multă vărsare de sânge în lume, să înțelegem că omenirea are nevoie de mai multă pocăință și întoarcere la Dumnezeu. Lăsați toate relele să curgă la vale și îmbrăcați-vă cu ploaia cea duhovnicească a harului dumnezeiesc necreat, prin sfânta rugăciune, cerând ajutorul Sfinților și al Maicii lui Dumnezeu ca să putem afla odihnă sufletelor noastre, tămăduire deplină și, în cele din urmă, să biruim și noi moartea prin Învierea Celui ce a înviat a treia zi din morți, Hristos Domnul.

În cadrul sfintei slujbe, ieromonahul Silvestru Vid din obștea Mănăstirii Izbuc a fost hirotesit întru duhovnic.

De asemenea, la sfârșitul Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie a oficiat slujba de sfințire a unei racle confecționate cu măiestrie în Atelierele Patriarhiei Române, ce adăpostește un fragment din trupul nestricăcios al Sfântului Marelui Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, ocrotitorul noii biserici care se înalță cu spor și binecuvântare cerească în incinta Mănăstirii Izbuc și care, acum, așteaptă primirea veșmântului pictural.

În cele ce au urmat, Părintele Arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor și așezămintelor monahale din Episcopia Oradiei și starețul Mănăstirii Izbuc, a ținut o alocuțiune festivă în care a mulțumit Preasfintei Treimi şi Preacuratei Fecioare Maria pentru bucuria acestui praznic aducător de tămăduire trupească şi sufletească, mulţumind, totodată, Ierarhului Oradiei celei Mari pentru binecuvântarea arhierească și cuvântul de folos duhovnicesc oferite la ceas sărbătoresc. Mulțumiri au fost aduse tuturor pelerinilor prezenți, autorităţilor locale şi judeţene şi bunilor credincioși care și-au adus obolul la ridicarea și înfrumusețarea noului lăcaș de cult al mănăstirii.

La sfârșit, Episcopul Oradiei a adus aprecieri și mulțumiri starețului mănăstirii dimpreună cu obștea și ostenitorii vetrei monahale pentru frumoasa lucrare pastorală, misionară și filantropică pe care o desfășoară, Mănăstirea Izbuc constituind un simbol al Eparhiei noastre. Preasfinția Sa a rostit alese cuvinte de binecuvântare pelerinilor veniți din județul Bihor, întreaga țară și nu numai, rugând-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu să mijlocească înaintea Preabunului Dumnezeu har, pace, sănătate și milă, binecuvântări de care omenirea are așa de mare nevoie în vremurile tot mai agitate prin care trece.

Arhid. Andi Constantin Bacter