Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Premierea elevilor olimpici bihoreni la Catedrala Episcopală din Oradea

Premierea elevilor olimpici bihoreni la Catedrala Episcopală din Oradea

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în Duminica Tuturor Sfinților, Duminica părinţilor şi copiilor lor, la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” și „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei” din Oradea a avut loc festivitatea de premiere a elevilor care au obţinut rezultate merituoase la etapele judeţeană şi naţională a Olimpiadei de Religie, atât pentru învăţământul de masă, cât şi pentru învăţământul teologic preuniversitar. De asemenea, au fost premiați elevii care au participat la concursul interdisciplinar de limba şi literatură română și religie „Cultură și spiritualitate românescă”.

Evenimentul a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, prin care I s-a adus mulțumire lui Dumnezeu pentru ajutorul și binefacerile revărsate asupra elevilor, profesorilor de religie și părinților, care toți împreună au luptat în acest an școlar pentru păstrarea statutului orei de religie şi pentru recunoaşterea beneficiilor pe care educaţia religioasă le are în formarea copiilor şi tinerilor noştri.

La finalul Sfintei Liturghii, Preacucernicul Părinte Protoiereu Profesor Radu Rus, consilier pentru învățământ și activități cu tineretul în cadrul Episcopiei Oradiei, a transmis binecuvântarea arhierească a Preasfinţitului Părinte Sofronie al Oradiei şi a subliniat imperativul Mântuitorului Iisus Hristos: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 10, 11), arătând că desăvârşirea morală se întâlneşte undeva pe cele mai înalte trepte cu puritatea şi candoarea copilăriei. De asemenea, Preacucernicia Sa le-a mulțumit părinților prezenți la festivitate pentru devotamentul și implicarea de care au dat dovadă recent, apărând ora de religie prin constituirea Asociației Părinți pentru Ora de Religie (APOR).

În continuare, Preacucernicul Părinte Prof. Florin Negruțiu, Inspector Școlar pentru Religie în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Bihor, a înmânat diplomele și premiile pentru elevii olimpici prezenți la festivitate.

Premiile acordate au constat în icoane și cărți cu conținut religios, achiziționate prin bunăvoința Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei, a Protopopiatelor Oradea şi Beiuş, a Mănăstirii Izbuc, precum și a câtorva parohii din Oradea şi nu numai: Parohia „Buna Vestire” din Oradea, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Oradea, Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Oradea-Podgoria și Parohia Sânnicolaul Român din Protopopiatul Tinca.

Rezultatele obținute de elevii olimpici arată interesul elevilor pentru această disciplină, dar şi importanța și utilitatea orei de religie în învățământul românesc, justificănd pe deplin prezența ei mai departe în trunchiul disciplinelor de bază, datorită rolului nu atât informativ, cât mai ales formativ al acestei discipline.

Festivitatea de premiere a elevilor olimpici din Eparhia Oradiei, a devenit o tradiție în Episcopia Oradiei, începând cu anul 2009, când prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa din 25-26 februarie 2009, a fost aşezată Duminica părinţilor şi a copiilor lor,  în prima Duminică după 1 iunie, Ziua internaţională a copilului.