Duminica a treizeci și treia după Pogorârea Sfântului Duh, 13 februarie 2022, cel dintâi popas duminical din cuprinsul răstimpului liturgic al Triodului, Duminica Vameșului și Fariseului, a prilejuit Dumnezeiasca Liturghie arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în biserica parohială din localitatea Băile Felix – Zona metropolitană Oradea. Cu această ocazie, ca răspuns la evlavia cu totul deosebită a clerului și credincioșilor acestei comunități ortodoxe față de Maica Domnului, Chiriarhul locului a oferit încă un hram lăcașului de cult al enoriei. Astfel, alături de praznicul împărătesc al Schimbării la Față a Domnului și de pomenirea Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, edificiul eclesial are de acum ca hram și praznicul mariologic al Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Credincioșii prezenți în număr mare la Sfânta Liturghie au putut auzi evocându-se emblematica pildă a vameșului și fariseului (Luca 18, 10-14), care deschide perioada celor zece săptămâni ale Triodului și proclamă cu solemnitate apropierea vremii „plugăritului duhovnicesc” a Postului cel Mare al Pătimirilor Domnului, oferind spre reflecție spirituală și metodă de calibrare a propriului sine aforismul hristic: „oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța”. Îndată după citirea parabolei Domnului, Ierarhul teritoriilor bihorene a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a explicat enoriașilor bogatele înțelesuri duhovnicești și practice ale parabolei rostite de Domnul Hristos.

În deschiderea predicii, Chiriarhul locului a pus în atenția credincioșilor perioada de pregătire duhovnicească pe care Biserica noastră o rânduiește începând cu această Duminică, cea de a treizeci și treia după Cincizecime, vremea începutului Triodului, în care îndemnurile la pocăință sunt intensificate progresiv în cadrul slujbelor bisericești. Starea de autentică recunoaștere a propriei micimi sufletești se poate realiza numai prin dialogul insistent cu Dumnezeu, în rugăciune, singura cale prin care omul, asemenea vameșului din parabola Duminicii, poate să ajungă să-și cunoască cu adevărat interioritatea, așa cum este ea. Din mila lui Dumnezeu am ajuns și în Duminica Vameșului și Fariseului, cea care marchează călătoria duhovnicească de zece săptămâni a Triodului până la Măritul și Luminatul Praznic al Învierii din morți a Domnului nostru Iisus Hristos. O perioadă specială de pregătire duhovnicească rezervată în fiecare an sufletelor evlavioase ale Bisericii pentru a putea primi, după măsura pregătirii fiecăruia, Lumina Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Duminica de astăzi ni-l propune pe vameșul care s-a smerit pe sine prin rugăciunea simplă, dar plină de umilință: „Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”. O rugăciune care stă la temelia rugăciunii neîncetate a Bisericii, rugăciunea de toată vremea a omului care dorește să împlinească îndemnul Mântuitorului: „Privegheați și vă rugați ca să nu intrați în ispită!”, precum și îndemnul apostolic: „Rugați-vă neîncetat!”. De aceea, se cuvine să îndreptăm forțele noastre sufletești și mai mult spre rugăciune, luând aminte la rugăciunea plină de umilință a vameșului, pentru ca și noi, cu adâncă smerenie, cu străpungerea inimii și în duh de pocăință să ne apropiem de Dumnezeu, chemându-L prin rugăciune în viața noastră, ca să ne fie lumină, nădejde, căldură duhovnicească, putere și curaj pentru a putea străbate printre răutățile și ispitele lumii de aici.

Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioși să fie vigilenți în raport cu atmosfera de letargie duhovnicească pe care lumea contemporană și confortul excesiv cu care ne-am obișnuit ne-o inoculează pe nesimțite, prăpastia dintre noi și Dumnezeu fiind lărgită și adâncită de indiferența noastră și inerția păcătoasă, iar nu de așa-zisa „exigență absurdă” a lui Dumnezeu,  imposibil de satisfăcut de „bietele” făpturi omenești. Dragii mei, lumea de astăzi are nevoie mai mult ca oricând de rugăciune, pentru că oamenii s-au îndepărtat de Dumnezeu, lumea s-a înstrăinat și oamenii uită să se roage, nu mai știu să se roage sau nu se mai roagă. Din păcate, abandonul pe care umanitatea îl trăiește, prin abandonarea gândului înălțat la Dumnezeu și a căutării apropierii de El, starea de derivă a omenirii întregi a ajuns să ne molipsească și pe noi, creștinii. Așa că, în loc să înmulțim rugăciunea, chiar și în locul celor care nu se mai roagă sau nu s-au rugat niciodată sau n-au știut nicicând să facă aceasta, ne lăsăm stăpâniți și noi de duhul lumii, pătrunși de lumea secularizată până în cele mai mărunte mișcări ale sufletului nostru și în cele mai mici gânduri ale minții noastre. În felul acesta, molipsindu-ne de problemele lumii, am ajuns și noi să semănăm mai puțin cu îngerii și comuniunea sfinților și mai mult cu oamenii cei mulți și înstrăinați de Dumnezeu, care au părăsit Biserica sau i-au întors spatele.

          Aflându-ne la poalele acestui urcuș duhovnicesc pascal, al „trecerii” de la „a avea” la „a fi”, de la falsa autonomie la centralitatea în Hristos, dintru început, prin parabola vameșului și fariseului, Biserica ne ilustrează capacitatea năucitoare a mândriei de a demola omul, oricât de virtuos ar fi el din punct de vedere etic, precum și forța restauratoare a smereniei care le plinește pe cele ce lipsesc cu desăvârșire. Întorcând spatele lui Dumnezeu, omul nu face decât să-I refuze Domnului dreptul pe care-L are ca Guvernator tainic al lumii, socotind că omul, prin propriile lui măsuri, poate să ajungă să conducă lumea ca o făptură autonomă față de Dumnezeu. O ispită cu adevărat demonică, pentru că, să nu uităm nicio clipă, demonii au căzut din cauza mândriei și datorită ambiției diavolului de a fi ca și Dumnezeu, fără Dumnezeu, de a se pune în locul Lui, „cocoțându-se” cu obrăznicie pe Tronul Slavei Dumnezeiești. Or, tocmai mândria nesăbuită i-a făcut și pe cei care i-au urmat în cădere îngerului purtător de lumină să cadă ca un fulger din cer, cum ne spune Mântuitorul. De aceea, fariseul care se roagă cu multă mulțumire și autosuficiență, înălțându-se înaintea lui Dumnezeu, nu poate să fie primit în comuniunea de dragoste a lui Dumnezeu, care are la bază Sacrificiul lui Dumnezeu izvorât din dragoste desăvârșită și umilință extremă.

          Episcopul Oradiei a evidențiat faptul că practicarea virtuții smereniei este un reflex duhovnicesc al strădaniilor omului care tinde spre țelul existențial suprem, asemănarea cu Dumnezeu, Care este Dumnezeul smereniei și al iubirii jertfelnice. Prin Fiul, după Chipul căruia am fost creați noi, oamenii, care prin Adam am căzut în păcat, Dumnezeu Își arată iubirea Sa umilă față de făptura Sa prin venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Care Se face Om în toate asemenea nouă, afară de păcat. Fiul lui Dumnezeu Se face Fiul Omului și ne predă lecția umilinței desăvârșite prin Răstignirea Sa pe Cruce. El, Cel fără de păcat, moare pentru păcatele întregii umanități, inclusiv pentru cele de natură spirituală, mândria, trufia, slava deșartă și toate relele care decurg din starea de cădere a omului. Mielul lui Dumnezeu vine ca să Se sacrifice pentru noi, scăpându-ne de infern și de ceea ce aduce infernul în viața noastră, egoismul. Adică exact ceea ce face fariseul în pilda pe care am ascultat-o: se pune pe sine ca etalon, comparându-se și arătându-și superioritatea în proprii săi ochi față de vameș. Însă acest vameș vine înaintea lui Dumnezeu cu umilință mare, călcându-și egoismul și fără ca să-I ceară altceva Domnului decât să Se milostivească de el.

 În încheierea cuvântului de învățătură, Ierarhul Oradiei, pornind de la cuvintele profetice ale Sfântului Siluan Athonitul, „ține-ți mintea în iad, dar nu deznădăjdui”, i-a îndemnat pe credincioși să nu se descurajeze și să nu capituleze în fața eforturilor duhului lumii contemporane de a asfixia sufletul cu griji demoralizante și plăceri înăbușitoare, ci să arunce grija lor spre cele Înalte, încredințându-se prin nădejde nestrămutată de iubirea necondiționată a lui Dumnezeu, Cel care vede și cunoaște în profunzime inima fiecărei persoane în parte.  Pentru noi, creștinii de la crepusculul lumii, pentru noi cei mărunți și nevrednici de astăzi, care în multe privințe ne-am arătat nevrednici de darurile lui Dumnezeu, cuvântul de ordine este speranța, ca răspuns la chemarea dumnezeiască „nu deznădăjduiți!”, care este darul lui Dumnezeu ce vine prin smerita rugăciune și smerita cugetare. Speranța în Dumnezeu ne dă puterea, curajul și energia necesare pentru a putea supraviețui aici, a năzui la cele netrecătoare de dincolo și a moșteni viața cea veșnică pentru rugăciunile tuturor Sfinților, în frunte cu Maica Domnului. Iar cel mai bun și cel mai simplu medicament care ne stă la îndemână tuturor este fără doar și poate rugăciunea. Să ne aducem aminte, așadar, să ne rugăm, urmând sfatul marelui ascet din pustie: „când îți aduci aminte de Dumnezeu, înmulțește rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Dumnezeu să Își aducă aminte de tine”.

Sfânta Liturghie arhierească din această zi a găzduit și prohirisirea întru preot a diaconului Cristian Marge, medic specialist în neurologie, pe seama Catedralei Episcopale Învierea Domnului din Oradea. O frumoasă rânduială a lui Dumnezeu, Care continuă și în zilele noastre, în ciuda duhului secularizant al lumii, să-Și aleagă slujitori ai Altarului din rândul oamenilor înzestrați care, deși porniți pe un alt drum al slujirii lui Dumnezeu, simt imperioasa nevoie lăuntrică de a-L mărturisi pe Dumnezeu și dincolo de catapeteasmă, în Sfânta Sfintelor, în acest caz alternând halatul medical cu veșmântul sacerdotal spre slava lui Dumnezeu și folosul duhovnicesc și trupesc al oamenilor. Totodată, Preasfințitul Părinte Sofronie a hirotonit în treapta slujirii diaconale pe tânărul teolog Ionuț Marin Durnea, pe seama bisericii parohiale Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Parohia Făncica, Protopopiatul Marghita.

La finele programului liturgic, Părintele paroh Vasile Marius Bara a rostit înaintea bunilor săi credincioși un cuvânt festiv în care a adus alese mulțumiri Întâistătătorului Eparhiei Oradiei pentru prezența harică pe care mijlocit-o prin slujirea liturgică și cea învățătorească a cuvântului cu putere multă și, mai ales, pentru așezarea Preasfintei Maici a Domnului ca ocrotitoare a bisericii parohiale, întregind în chip treimic hramurile lăcașului de cult. De asemenea, preotul paroh i-a urat Episcopului Oradiei, din partea întregii comunități încredințate spre păstorire, ani mulți și binecuvântați, cu bună sporire întru toate, cu ocazia împlinirii a cincisprezece ani de când Preasfințitul Părinte Sofronie a fost ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca cel de al șaselea ierarh al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei Mari. În semn de recunoștință, preotul paroh i-a oferit în dar Ierarhului Oradiei o bederniță ce poartă icoana cu chipul Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În cele ce au urmat, Chiriarhul locului a mulțumit preotului paroh și credincioșilor prezenți pentru darul de suflet și gândurile frumoase, dorindu-le tuturor să aibă parte de ani mulți și sănătoși, în grija Tatălui ceresc, singurul Care poate să aducă împlinire desăvârșită și bucurie neumbrită în viața efemeră a omului.

Arhid. Andi Constantin Bacter