În cea dintâi zi a Domnului din Anul Nou civil, 2 ianuarie 2022, Duminica dinaintea Botezului Domnului, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea, înainte-prăznuind sărbătoarea împărătească a Botezului Domnului nostru Iisus Hristos.

Cuvântul evanghelic citit în cadrul Sfintei Liturghii ne-a vorbit prin intermediul celor dintâi versete ale Evangheliei după Sfântul Evanghelist Marcu despre Predica Sfântului Ioan Botezătorul (Marcu 1, 1-8), predică ce va culmina cu prevestirea și gătirea căii Celui Care va boteza cu Duhul Sfânt. Îndată după lecturarea acestei pericope scripturistice, Ierarhul Oradiei i-a învățat pe credincioșii prezenți despre traseul duhovnicesc pe care Biserica îl oferă omului spre atingerea scopului pentru care a fost creat, primirea Duhului Sfânt prin care ajungem să ne asemănăm cu Domnul nostru Iisus Hristos, Cel ce este Icoana vie și veșnică a Tatălui.

Preasfinția Sa și-a început cuvântul de învățătură prin a le explica credincioșilor că mesajul pe care ni-l transmite Sfânta Scriptură astăzi este unul central pentru activitatea Domnului Hristos și vizează finalitatea ultimă a venirii Sale în lume, dobândirea Duhului Sfânt de către oameni, adică îndumnezeirea firii umane.În cea dintâi Duminică a anului închinat rugăciunii, astăzi, înainte-prăznuim Botezul Domnului și prin aceasta îi serbăm pe toți cei care prin Taina Sfântului Botez s-au învrednicit a dobândi Duhul Sfânt, printr-o viață de rugăciune și de asceză. Acești Sfinți care ne sunt nouă modele și icoane vii, pe care trebuie să le urmăm pentru ca și noi să ajungem acolo unde Dumnezeu vrea. Dragii mei, nu puțin lucru vrea Dumnezeu de la noi, chiar dobândirea Duhului Sfânt, căci scopul pentru care Fiul lui Dumnezeu a venit în lume acesta este, îndumnezeirea omului prin lucrarea harului lui Dumnezeu, prin lucrarea harului Duhului Sfânt.

Atingerea acestui obiectiv suprem al omului este strâns legată de urmarea căii strâmte și anevoioase, acest pelerinaj de o viață, care presupune un susținut  și consistent efort spiritual, într-o frumoasă și armonioasă conlucrare dintre suflet și trup, unde despătimirea și lepădarea de sine constituie cheia de boltă a întregului „proces” de îndumnezeire. Pentru a ajunge la îndumnezeirea cea după har, prin lucrarea Duhului lui Hristos asupra inimilor noastre și prefacerea noastră lăuntrică din oameni vechi ai păcatului în oameni noi, este nevoie de multă asceză și trudă duhovnicească, așa cum ne învață Sfinții Părinți și care începe cu războiul nevăzut de zi cu zi pentru despătimire. Războiul nu este ușor și nu presupune un eveniment unic al vieții, te-ai pocăit și gata, ai scăpat de păcat. Este o luptă pe parcursul întregii vieți pământești, dar după despătimire, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, urmează luminarea și apoi îndumnezeirea. Faptul că este posibil ne este dovedit de Sfinți, iar faptul că ne este la îndemână, ne învață Biserica.

Chiriarhul locului i-a sfătuit pe credincioși să persiste și să persevereze în exercițiul rugăciunii, rugăciunea fiind o constantă indispensabilă în îndrăznețul deziderat al îndumnezeirii, rugăciunea fiind spațiul de intervenție al lui Dumnezeu și busola sufletului în călătoria paradoxală care ne întoarce înapoi Acasă, acolo, însă, unde nu am fost niciodată. Noi, prin puterile noastre, nu putem izbuti, nicio performanță duhovnicească nu putem atinge doar prin simplele noastre puteri omenești, limitate, așa cum limitată și deșirată de păcat este firea noastră omenească. Doar cu ajutorul lui Dumnezeu și doar prin intervenția lui Dumnezeu în viața noastră putem să ne despătimim. Cum intervine Dumnezeu în noi? Intervine atunci când Îl chemăm, pentru că El nu ne forțează, nu dă buzna și nici nu năvălește. Nu vrea să ne asuprească sau să ne înspăimânte, covârșindu-ne cu strălucirea Sa și impunându-Se, ci Dumnezeu, discret, bate la ușa sufletului. Noi avem posibilitatea să-I oferim cheile, să-I deschidem ușa. Avem la îndemână puterea de a-L invita în viața noastră. Toate acestea se săvârșesc și se împlinesc în rugăciune, pe care începem să o deprindem încă din copilărie, de când învățăm să vorbim și suntem învățați de părinții noștri primele rugăciuni, iar, mai apoi, învățând să ne rugăm cu rugăciunile Bisericii.

O prezență crucială în viața unui creștin este cea a duhovnicului, cel care inițiază credinciosul în tainele rugăciunii și ale vieții spirituale, un tărâm care la început pare de nestrăbătut. Părinții duhovnicești, fiind ei înșiși ispitiți și încercați, pot să dea sfat duhovnicesc inclusiv în ceea ce privește rugăciunea, cum să ne rugăm, cum să stăruim în rugăciune, când să ne rugăm. Sigur, intrând în relație cu un părinte duhovnicesc îmbunătățit, acesta ne va pune la inimă, nu din obligație ci din descoperirea nevoii sufletului de a se ruga, sfaturile care dau ritmicitate rugăciunii. O ritmicitate care ne învață să ne rugăm dimineața și seara, înainte și după masă, când ieșim din casă și ne întoarcem acasă, când începem și când sfârșim munca, pentru ca rugăciunea să devină ritmul vieții noastre. De aceea, rugăciunea presupune multă disciplină în viața noastră, nu atât o metodă,  căci mai târziu intervine și metoda, însă la început presupune disciplină și o anumită discreție, cum Domnul Însuși ne învață. Să nu ne rugăm fălindu-ne și arătând oamenilor ca ne rugăm, ci în chilia inimii noastre, în suflet, în ascuns, cu discreție și delicatețe, căci doar așa poate lucra harul asupra grosolăniei și mizeriei din noi, ajungând să cunoaștem Lumina lui Dumnezeu care se revarsă în viața noastră.

Un pisc important al dezvoltării noastre duhovnicești îl constituie rugăciunea neîncetată, gângurirea lăuntrică a inimii care se înalță și se adâncește, deopotrivă, în dialoguri profunde și neîntrerupte cu Dumnezeu Tatăl, în Domnul Hristos, prin lucrarea Sfântului Duh. Apoi, prin stăruirea în lecturile duhovnicești și în cercetarea Părinților, prin Spovedanie deasă și în urma luptei cu patimile, încetul cu încetul, primim în noi dulceața rugăciunii de toată vremea,  rugăciunea neîncetată, care este armă împotriva duhurilor necurate și care ne curățește de spinii păcatelor și ai patimilor. Rugăciunea liniștitoare, Rugăciunea Numelui lui Iisus, a invocării permanente a Domnului Iisus Hristos cu mintea în inima noastră, astfel încât mintea să se prefacă în fântână a păcii, de unde, prin curgerea apelor duhovnicești, pacea să se sălășluiască în viața noastră și orice tulburare să se împrăștie. 

La sfârșitul predicii, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe bunii credincioși să nu se supună inconștient insidioaselor mișcări de nivelare a societății, care încearcă să ne transpună pe toți într-o masă omogenă și mediocră, nevertebrată și ușor de manipulat, ci să-și păstreze verticalitatea hristică pentru care Fiul lui Dumnezeu a intervenit nemijlocit în lume, murind și înviind pentru noi, și cu El trăgând la Sine și firea noastră pauperă, aducând-o în sânul Treimii. Ce ne tulbură pacea și ce ne strică liniștea? Ce ridică război și pericol în viața noastră? Ei bine, când ne dăm seama de pericol, de atacurile și asalturile demonice, care sunt o realitate, putem să înmulțim rugăciunea și putem să mai facem un lucru, pe care tot Sfintele Scripturi ne învață. „Ieșiți din mijlocul lor și vă osebiți!”. Nu vă potriviți locurilor și oamenilor care aduc tulburare, răzvrătire, defăimare, stricarea păcii rugăciunii și a sufletului, tulburarea apelor liniștite ale harului lucrând în inimile noastre. Nu vă alăturați celor care prin zgomotul pe care-l fac amplifică larma lumii și împrăștie roadele rugăciunii, adică, în primul rând, liniștea. Tot ceea ce ne tulbură pacea lăuntrică dobândită prin rugăciune este otravă pentru suflet. De aceea, dacă vine otrava prin mass-media, avem posibilitatea de a schimba canalul. Dacă vine prin presa scrisă, ce ne oprește să nu o mai citim și să nu mai cheltuim bani și timp pentru știrile care vin din lumea electronică?  Dacă prin toate căile acestea moderne vin multe ispite, avem posibilitatea să punem punct. Nu voi lăsa pe nimeni să-mi strice pacea sufletului dobândită după multă nevoință! De aceea, dragii mei, ieșiți din mijlocul lor și vă osebiți!

Arhid. Andi Constantin Bacter