După ce cu o zi în urmă am gustat din amărăciunea aducerii aminte a momentului ancestral al izgonirii celor dintâi oameni, Adam și Eva, părinții noștri, astăzi, 27 februarie 2023, începe Sfântul și Marele Post al Sfintelor Pătimiri, când, la fel ca în fiecare an, întreg Trupul tainic al lui Hristos cel Răstignit și Înviat, Biserica, pășește într-o dimensiune cu totul specială, penitențială și aducătoare de Lumină, deopotrivă, făcând din cele șapte săptămâni ce ne stau înainte cea mai sfințitoare și sfântă perioadă din cursul anului.

În această aleasă zi, la Catedrala Episcopală din Oradea, la paraclisul închinat Sfinților Ierarhi Nicolae al Mirelor Lichiei, Spiridon al Trimitundei și Nectarie din Eghina, Făcătorii de minuni, de la demisolul sfântului lăcaș, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a pus începutul cel bun al Sfântului Post al Păresimilor prin săvârșirea preafrumoasei slujbe a Pavecerniței Mari, în cadrul căreia a dat citire celei dintâi părți a Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, cel mai reprezentativ imnograf al perioadei „plugăritului sufletesc” în care a intrat Biserica.

Cuvântul de învățătură rostit de Ierarhul cetății Oradiei a pus în atenția credincioșilor prezenți necesitatea esențială a omului de a-și trăi existența în contrast cu Adam cel vechi, Postul Mare înlesnind înțelegerea și lucrarea unei autentice stări de pocăință, de doxologie și recunoaștere smerită a Dragostei dumnezeiești și a Smereniei dumnezeiești, exprimate în nenumărate rânduri și chipuri, intensitatea absolută fiind atinsă la răstimpul „plinirii vremii”, la Supremul Sacrificiu al Fiului lui Dumnezeu, care nu este doar un eveniment istoric izolat, ci care transcende și transfigurează timpul și spațiul.

În partea de început, Chiriarhul i-a îndemnat pe credincioși să mediteze la înțelesurile duhovnicești nebănuite la care ne cheamă Biserica în perioada binecuvântată în care am intrat. Călătoria noastră duhovnicească, Sfântul și Marele Post, de fapt, este un rezumat, o sinteză, o recapitulare atât a întregii vieți a fiecăruia dintre noi, de când deschidem ochii, de când suntem izgoniți din „raiul” din sânul mamelor noastre, în lumea plângerilor, unde toți urmașii lui Adam cu sudoare ne câștigăm pâinea și trudim pentru viața și familiile noastre, iar urmașele Evei în chinuri dăruiesc mai departe naștere de prunci, până la sfârșitul pelerinajului nostru pământesc, după un drum de pocăință, închizând ochii dinspre lumea aceasta și deschizându-i cu multă nădejde, prin credința noastră fierbinte, spre viața cea veșnică pe care Dumnezeu Tatăl ne-o îmbie prin Fiul Său Care S-a sacrificat pentru păcatele noastre. Postul Mare este un simbol al vieții fiecăruia dintre noi, dar și o sinteză a vieții întregii umanități, de la Adam cel dintâi până la ultimul care se va naște din urmașele Evei, o recapitulare în care, în ciuda întunericului care bântuie lumea de aici, strălucește discret și tăinuit o Lumină puternică. Este Lumina lui Hristos care luminează tuturor, Lumina Cuvântului veșnic al Tatălui, Noul Adam născut din Eva cea Nouă.

Deși este o invitație care se adresează tuturor, postirea autentică solicită elevarea și calibrarea părții noastre lăuntrice spre cele înalte și sfinte ale lui Dumnezeu, iar nu o coborâre în derizoriu a acestora, făcându-le în mod artificial mai ușor de obținut. Ce avem de făcut? Postul cel Mare este vremea pocăinței prin excelență. Ce e pocăința? O figură de stil? Un cuvânt prin care noi să ne etichetăm pe noi înșine, să spunem că suntem pocăiți sau că ne-am pocăit, atâta vreme cât noi nu am renunțat la nimic din inima noastră care ne glorifică pe noi înșine și umilește pe aproapele? Pocăința este o stare și înseamnă să nu mai lăsăm să triumfe în noi egoismul nostru, părerile noastre, buna impresie pe care o avem despre noi înșine și din cauza căreia privim cu invidie și gelozie și răutate la aproapele. Pocăința înseamnă demolarea egoismului nostru! Doar că nu avem dramul de sinceritate prin care să recunoaștem cât de egoiști suntem. Așa ne manifestăm, prin răul pe care ni-l facem unii altora, prin răul care se întâmplă în lume aproapelui și de care ne bucurăm, ba chiar Îi mulțumim lui Dumnezeu că nu trecem prin ceea ce trece aproapele. Asta e o dovadă a egoismului nostru și a faptului că pocăința este departe de noi și că măsurile ei sunt prea înalte pentru pretențiile noastre de oameni autosuficienți și prea împăcați cu sinele, pe care rar ne mai mustră conștiința, dar având mereu grijă să criticăm și să judecăm pe aproapele. Nu mai avem loc de Dumnezeu și de dragoste, suntem prea plini de noi. Acesta este egoismul.

Preasfinția Sa a mai descris Postul Sfintelor Paști ca un excelent moment în care putem să luăm pauză de la noi înșine, de la raportarea narcisistă asupra propriei persoane care este atât de pregnantă în societatea contemporană, precum și de la nimicurile care ne preocupă excesiv, făcând din osteneala noastră o nebunească „vânare de vânt”. Sfântul și Marele Post ne ajută să depășim starea de marasm în care se află sufletul nostru din cauza egoismului. Postul și rugăciunea ne ajută să vedem cât de multe lucruri inutile am strâns în viața și în jurul nostru, iar de la Duhul Sfânt primim imboldul să împărtășim ceea ce avem cu cei ce nu au, mai ales dragoste. Toate ne ajută să demolăm egoismul nostru, dorința noastră de a avea în detrimentul setei noastre firești de a fi. Pentru că înainte să avem și să adunăm, noi avem nevoie să fim, adică să trăim, dar a fi nu putem decât numai în măsura în care suntem în comuniune cu Cel Ce este, adică cu Dumnezeu. Înțelegând acestea, postul, rugăciunea și solidaritatea noastră umană ne ajută să luăm adevărate pauze de la preocupările zilnice care ne depărtează de Dumnezeu și chiar de propria noastră viață. Asta înseamnă cât mai puțin timp petrecut în lumea bârfelor; fie că vin din simplu grai sau prin intermediul noilor tehnologii care au acaparat mintea a generații întregi. O cheltuială inutilă de timp și o irosire de energie, după care ne dăm seama dintr-odată că îmbătrânim și că am alergat după himere și ne pomenim goi înaintea lui Dumnezeu, așa cum au constatat Adam și Eva după ce au gustat din pomul cunoașterii binelui și răului. Asta face Sfântul și Marele Post, ne ajută să ieșim din starea de exilați din rai și, prin dragostea lui Dumnezeu, să ne lăsăm scoși afara de Mântuitorul Hristos din iadul în care am ajuns să trăim.

În partea de încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a insistat asupra luării cât mai în serios a Sfântului și Marelui Post, a eforturilor conștiente și consumului consistent de energie pe care le presupune, întrucât, deși credincioși, abordăm într-o manieră prea lejeră și, din păcate, adesea mitologică realitatea și iminența unei vieți viitoare. Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca urcușul duhovnicesc care începe astăzi să fie nu doar după cum am putea spune, luându-ne după limbajul curent, cât mai „profitabil” sufletește – un clișeu –, ci să înțelegem cât de mult ne iubește Dumnezeu și că viața de aici este doar o trecere spre dincolo, căci mai devreme sau mai târziu sună ceasul pentru fiecare dintre noi. De aceea, dragii mei, să înțelegem că în tot timpul Postului Mare și la Paști nu comemorăm pur și simplu un eveniment istoric, ci celebrăm propria noastră viață! Celebrăm ieșirea noastră din moarte, din întuneric și din iad prin Sacrificiul Fiului lui Dumnezeu Care S-a făcut Fiul Omului, Fratele nostru în umanitate și, prin El, sărbătorim trecerea prin moarte la Viață, la Viața cea adevărată, în Hristos și cu Hristos, la viața pentru Hristos! Așa cum și El Și-a luat firea omenească pentru ca să trăiască pentru noi, să moară pentru noi, să învieze pentru noi, El, Întâiul-Născut din morți! Iar noi, cu credință înnoită, cu inimile deschise și în duh de adevărată pocăință, să mărturisim acum, la crepusculul umanității, cum din păcate adesea o facem formal la Sfânta Liturghie, prin Credeul care se încheie glorios și apoteotic, cea mai puternică învățătură de credință a Sfântului și Marelui Post, pe care să ne ajute Bunul Dumnezeu să o trăim cu adevărat și să o mărturisim fierbinte, înțelegând dragostea nelimitată a lui Dumnezeu: „aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin!”

Pr. Andi-Constantin Bacter