În vinerea Săptămânii Luminate, 7 mai 2021, cu prilejul praznicului Izvorului tămăduirii, Mănăstirea Izbuc, cel mai vechi așezământ monahal din Bihor, și-a serbat hramul cel vechi. Credincioși dinmai multe locuri din țară au venit cu multă râvnă la poalele Munților Codru Moma, îngenunchind înaintea icoanei Preacuratei Fecioare și cerând mila și ajutorul lui Dumnezeu din acest loc sfânt și prin acești oameni afierosiți Domnului. Cu ocazia acestei frumoase sărbători închinate Maicii Domnului, obștea Mănăstirii Izbuc dimpreună cu bunii credincioși care s-au atașat duhovnicește de viețuitorii acestui așezământ călugăresc au avut bucuria ca în mijlocul lor să se afle Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, slujind Dumnezeiasca Liturghie în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi și predicând Vestea cea Bună a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos. Răspunsurile liturgice au fost oferite de grupul format din maici ale celor două obști ale Mănăstirilor Sfânta Cruce  și  Buna Vestire din Oradea, încununând în acest fel frumosul tablou al unei Biserici luptătoare care se încăpățânează să tindă spre cele înalte.

Bucuria duhovnicească și împlinirea sufletească au fost sporite de prezența într-un număr impresionant a credincioșilor, mulți dintre ei înveșmântați în superbe și luminoase straie tradiționale, care, deși fiind o zi lucrătoare și o vreme deloc favorabilă, ne-au făcut să ne aducem aminte de timpul de odinioară, când slujbele Bisericii se puteau desfășura fără restricții și îngrădiri.

Praznicul Izvorului tămăduirii a început prin slujba de sfințire a apei, Aghiasma Mică, succedată de slujirea arhierească a Sfintei Liturghii. Îndată după citirea pericopei evanghelice rânduită în această zi, Chiriarhul locului a rostit un frumos cuvânt de învățătură în care a evidențiat valoarea inestimabilă pe care o are iertarea în viața Bisericii și, implicit, în viața tuturor mădularelor acesteia.

Ierarhul Oradiei și-a început predica prin a remarca împlinirea unei săptămâni de la momentul în care întreaga Biserică a contemplat moartea infamă pe care a suferit-o Domnul Hristos. În acest sens, Preasfinția Sa a reflectat asupra celor șapte sintagme memorabile rostite de Domnul nostru Iisus Hristos aflat pe Crucea Golgotei, în cele șapte cuvinte ale Domnului putând fi recapitulată dragostea și candoarea hristică în deplină antinomie cu ura și gregaritatea umană. Sintagma care face să amuțească toată mintea și să plece tot genunchiul înaintea Domnului Hristos este cel dintâi, „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!”. Având în vedere tot dramatismul răstignirii, vedem cum Domnul Se ruga pentru cei care-L răstigneau, mijlocindu-le iertarea. Iertarea este cea care ne vine de la Dumnezeu și cel mai mare dar pe care noi, păcătoșii, putem să-l primim.

Domnul nostru Iisus Hristos este sursa de inspirație, El este vița de unde întreaga Biserică își extrage seva cea dătătoare de viață și de sens, El este Cel care dictează ritmul și tonalitateadupă care interioritatea umană trebuie să se armonizeze, oferind astfel cel mai frumos imn de slavă adus Dumnezeului Iubirii întrupate, Cel răstignit și înviat. Dezvoltarea progresivă și prosperitatea umană vine odată cu Domnul Hristos, Cel care lasă în urma Sa o civilizație a iertării. Nu există altă religie în care iertarea să fie dăruită așa cum o primim în Creștinism. Și pentru că de la Domnul vine iertarea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este Maica iertării. De Izvorul Tămăduirii venim să ne rugăm pentru iertare și sănătate, pe care le primim prin rugăciunile și mijlocirile Maicii Celui care este Izvorul iertării și al tuturor tămăduirilor, Domnul nostru Iisus Hristos, Care întotdeauna când vindeca, oferea și iertarea păcatelor. Așadar, iubiții mei, Creștinismul este civilizația iertării! Maica Domnului este Maica iertării, iar Biserica este Biserica iertării! Iertarea ne vine în Biserică, prin rugăciunile Bisericii.

Episcopul Oradiei a reliefat importanța deosebită pe care iertarea o are în viața unui creștin, această realitate spirituală fiind ușor de reperat în textul Noului Legământ, nu doar prin activitatea taumaturgică și pedagogică a Domnului Hristos, ci și prin cuvintele testamentare pe care le-a lăsat Sfinților Săi Apostoli. Din nefericire, din ce în ce mai accentuat, lumea în care trăim consideră iertarea fie ca semn al slăbiciunii și al lipsei de competitivitate, fie ca semn al subscrierii la corectitudinea politică; pe când, în lumea pe care o voiește Domnul Hristos, iertarea constituie elementul fundamental, indispensabil și definitoriu, prin care se amprentează într-o manieră hristică întreaga ființă umană. Domnul Iisus Hristos, după ce a înviat din mormânt, S-a arătat Ucenicilor Săi în mai multe rânduri. Înainte de despărțire, El a suflat asupra lor și le-a spus: Luați Duh Sfânt, cărora veți ține păcatele, ținute vor fi, iar cărora le veți ierta păcatele, iertate vor fi! Iertarea în Iisus Hristos le vine creștinilor prin Biserică, prin Taina Preoției. Pentru că puterea Duhului Sfânt pe care au primit-o Apostolii Domnului de la Însuși Domnul, au transmis-o celor care le-au urmat, prin rugăciune, prin invocarea Duhului Sfânt, iar ca semn, prin „punerea mâinilor”, adică Taina Hirotoniei. Prin succesiunea apostolică, episcopii, iar prin episcopi, preoții, au primit puterea apostolică de a ierta, de a mijloci iertarea lui Dumnezeu și lucrarea harului prin Taina Spovedaniei.

Cu toate acestea, iertarea pe care o primin prin intermediul sfințiților slujitori nu vine într-o manieră mecanică, îndeplinind un ritual exterior și „magic”. Dimpotrivă, Domnul Hristos ne învață zădărnicia tuturor eforturilor externe și postulează supremația unei stări interioare blânde, deschisă la toleranța cea adevărată și la gingășia unei inimi care, îndestulată fiind de dragostea și iertarea lui Dumnezeu, fără a sta pe gânduri, iartă precum și Dumnezeu ne-a iertat și ne iartă. Desigur, pentru ca iertarea să poată fi lucrătoare în noi, avem obligația și datoria să ne iertăm unii pe alții, așa cum ne-a învățat Domnul să ne rugăm în Rugăciunea domnească. De aceea, în Taina Spovedaniei, creștinul trebuie să își mărturisească păcatele și să recunoască dacă este în supărare cu cineva, căci nu poate să fie dezlegat de păcate dacă el însuși nu iartă și nu se împacă cu cel căruia îi refuză iertarea, crezând că i-a greșit. Iertarea de păcate nu este puțin lucru. Iertarea de păcate face inima ușoară, limpezește conștiința și ajută omul să intre în Împărăția veșnică.  Atât suntem creștini cât putem ierta.

Exclusivitatea pe care o presupune accederea în preoția sacramentală și posibilitatea de a săvârși Tainele Bisericii nu vin ca o intervenție omenească, de stabilire a unui regim bisericesc patriarhal, ci ca poruncă dumnezeiască venită de la Însuși Întemeietorul Bisericii. Și pentru că iertarea vine prin Taina Preoției, așa a lăsat Dumnezeu, nu întâmplător, Domnul Iisus Hristos, după Înviere, n-a chemat pe toți, pe femeile mironosițe și pe toți cei care-L urmau, pentru a sufla asupra tuturor Duhul Sfânt. Doar asupra Apostolilor a suflat Duh Sfânt. Cuvintele Domnului nu sunt mincinoase, indiferent cum ar vrea o minte mai trufașă să interpreteze Scripturile după bunul plac. Scripturile se interpretează potrivit Sfintei Tradiții a Bisericii și nu după părerea fiecăruia care se crede înțelept, inteligent și gata să-i învețe pe alții, ci după cum ne învață Sfânta Tradiție Apostolică, iar în aceasta este foarte clar vorba despre preoție harică. De aceea,iertarea vine prin Biserică datorită Tainei Preoției.

În final, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe credincioșii prezenți ca, înțelegând și cunoscând importanța crucială pe care o are iertarea în viața Bisericii și mântuirea oamenilor, să conștientizeze tulburarea pe care slujitorii Bisericii o provoacă în rândul duhurilor rele, cele care stăpânesc lumea și pe cei care se lasă duși de inerția unei vieți mundane și mondene. Cel rău nu rămâne dator celor care-i zădărnicesc planurile. Duhurile necurate nu pot să se bucure de iertarea care vine din Biserica. De aceea, ele inspiră pe slugile lor ca să se lupte, neștiind cu cine se luptă, pentru a opri lucrarea iertătoare a Bisericii. Tocmai pentru că așa stau lucrurile cu adevărat, duhurile necurate inspiră atitudinile anticlericaliste, în special de la revoluția franceză încoace, care a venit cu sloganul mincinos de egalitate, libertate și fraternitate. Egalitate, dar vedem, cât adevăr spune fabulistul Grigore Alexandrescu. Da, dreptate, „dar nu pentru căței”. Cei mari ai lumii, principii, demnitarii, trec ușor prin încercări, pe când, noi ceilalți suntem batjocuriți de diavolul egalității. Libertate? Libertatea de a fi sclav patimilor! Fraternitate? În numele fraternității sunt subjugate popoare, iar țări întregi sunt transformate în colonii. De aceea, dragii mei, să nu ne lăsăm păcăliți, în spatele atitudinilor anticlericaliste, antibisericești și anticreștine sunt cetele întunecate ale infernului. Numai că, ei nu știu peste cine au dat, însă noi știm. Domnul Iisus Hristos spune despre Sfânta și Scumpa Sa Biserică că nici porțile iadului nu o vor birui!

După Sfânta Liturghie, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarhul mănăstirilor și schiturilor din Episcopia Oradiei și stareţul Mănăstirii Izbuc, a rostit un cuvânt festiv în care a adus mulțumiri Preabunului Dumnezeu și Preacuratei Fecioare Maria, ocrotitoarea mănăstirii, pentru marea bucurie duhovnicească mijlocită de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, căci anul acesta Mănăstirea Izbuc a putut să-și serbeze alături de mulțimile de credincioși hramul cel vechi al mănăstirii. Un gând plin de recunoștință s-a îndreptat către Preasfințitul Părinte Sofronie, pentru grija părintească și rugăciunea arhierească, precum și pentru sfaturile oferite și efortul depus la desăvârșirea lucrărilor de pregătire și sfințire a noului catholicon și a tuturor celorlalte demersuri pastorale și administrative ale mănăstirii. De asemenea, Părintele stareț a adus mulțumiri tuturor celor prezenți pentru dragostea sinceră pe care o poartă față de Preabunul Dumnezeu, Maica Domnului și obștea Mănăstirii Izbuc, mulțumind în mod special autorităților centrale și locale pentru sprijinul deosebit oferit până în prezent.

În cele ce au urmat, Ierarhul Oradiei a rostit un cuvânt festiv în care a răspuns frumoaselor cuvinte și mulțumiri adresate de Părintele stareț, felicitându-l dimpreună cu toți viețuitorii mănăstirii și credincioșii care se ostenesc pentru ca Mănăstirea Izbuc să aibă valoarea spirituală și culturală deja recunoscută la nivel național. Totodată, Preasfinția Sa a primit un colac tradițional din partea unei credincioase râvnitoare, lelea Floare Cosmi din Runcu Salvei, o reputată opincărească din județul Bistrița Năsăud, cu ocazia împlinii vârstei de optzeci și patru de ani, după care a felicitat-o pentru dragostea ce o poartă pentru Biserica dreptmăritoare și tradițiile românești.

La finele cuvântărilor ocazionale, credincioșii prezenți au putut lua parte la Taina Sfântului Maslu săvârșită în afara lăcașului de cult.         

Praznicul Izvorului tămăduiriidin anul acesta deține o valoare simbolică aparte, cu prilejul acesteia săvârșindu-se cea dintâi liturghie arhierească și serbându-se cel dintâi hram al mănăstirii în noul catholicon al Mănăstirii Izbuc, după sfințirea lăcașului de cult la 19 septembrie 2020 de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel dimpreună cu ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii noastre autocefale.

Andi Bacter