În ajunul prăznuirii Intrării în Biserică a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, 20 noiembrie 2022, în cea dintâi Duminică din binecuvântatul post al Nașterii după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea.

După evocarea liturgică a cuvântului evanghelic (a Duminicii a douăzeci și șasea după Rusalii, Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina – Luca 12, 16-21), Ierarhul cetății Oradiei Mari a dat citire îndătinatei Pastorale a Sfântului Sinod la prima Duminică din Postul Nașterii Domnului 2022, adresată întregului corp eclesial, cler, monahi și credincioși, aflat sub povățuirea duhovnicească a Patriarhiei Române, din țară sau diaspora românească.

La sfârșitul programului liturgic, Chiriarhul locului a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, subliniind importanța acestei Duminici ca o aleasă înainte-prăznuire a praznicului Vovideniei – cum era cunoscută odinioară în popor – și descriind-o pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu ca Noua Evă și Maica întregii umanități restaurate prin Jertfa răscumpărătoare a Noului Adam, Fiul lui Dumnezeu întrupat, Domnul nostru Iisus Hristos.

La începutul cuvântului, Ierarhul Oradiei a vorbit despre felul în care a decurs istoria mântuirii, de la momentul Genezei și până la „plinirea vremii”, reliefând modul în care se oglindește istorisirea decadentă a primilor oameni în istoria salvatoare a Fecioarei din Nazaret și a Fiului ei. Fecioara Maria este cea care s-a învrednicit să fie Noua Evă, Maica Domnului, care să-L dăruiască lumii pe Noul Adam, ca prin ascultarea Lui desăvârșită și fără prihană față de Tatăl, greșeala cea dintâi, a neascultării lui Adam, să fie răscumpărată; greșeală, prin care în toți urmașii lui Adam celui dintâi a intrat suferința și moartea, care să poată fi vindecată odată pentru totdeauna de către Cel Întâi-Născut din morți, Domnul Hristos, Noul Adam, Fiul Noii Eve. Căci dacă prin Vechea Evă, ascultând de glasul șarpelui, Vechiul Adam a păcătuit, și prin el noi toți am moștenit moartea, pe care Dumnezeu nu o crease, prin ascultarea Noii Eve față de Dumnezeu, Fecioara Maria, să Se nască Noul Adam Care să ia asupra Lui păcatele noastre, să le răstignească pe Cruce și să învieze, pentru ca să ne deschidă și nouă calea spre iertarea păcatelor, spre nașterea din nou și spre viața cea veșnică.

Momentul închinării tinerei Fecioare la Templu nu a fost un gest exterior care a făcut-o pe Maica Domnului să urmeze un curs hotărât de părinții ei, ci, în mod conștient și voluntar, și-a dedicat întreaga sa existență slujirii lui Dumnezeu și locuirii în locul cel sfânt al Domnului, ajungând ca ea însăși să devină Loc al sălășluirii Slavei dumnezeiești, Templu și Catedrală a Veșnicului Arhiereu. Dragii mei, nu doar că părinții ei, Sfinții Ioachim și Ana, au primit-o, la bătrânețe, în dar de la Dumnezeu și au afierosit-o lui Dumnezeu pe Fecioara Maria, ci ea s-a dăruit întru totul! Pentru că încă din vremea vechiului Israel era tradiția, iar cărțile lui Moise consemnează aceasta, că femeile pot să își ia legământ de feciorie înaintea lui Dumnezeu. Legământ de feciorie! Nu este vorba despre părinții lor. Prin urmare, Maica Domnului însăși și-a luat legământul fecioriei. De aceea, atunci când ea se logodește cu Dreptul Iosif, faptul că el n-a tăgăduit-o înseamnă că a acceptat legământul ei, după cum în Legea lui Moise apare că dacă în ziua în care femeia și-a luat legământul de feciorie logodnicul sau soțul îl tăgăduiește, atunci se ridică jurământul făcut înaintea lui Dumnezeu, dacă însă tace, înseamnă că el consimte. Astfel, Dreptul Iosif, când s-a logodit cu ea, a acceptat, știind că ceea ce face este voia lui Dumnezeu. De aceea, atunci când vine Sfântul Arhanghel Gavriil să aducă Buna Vestire, Fecioara întreabă cum va fi aceasta, „de vreme ce eu nu cunosc bărbatul?” – așa cum apare în varianta originală a Sfintei Scripturi. Cunoașterea, știm cu toții, ce înseamnă în limbajul metaforic al vechilor iudei, adică legătura nupțială dintre bărbat și femeie. Ceea ce înseamnă că logodnica lui Iosif își asumase pe deplin votul fecioriei, păstrându-se ca Vas ales al lui Dumnezeu.

Preasfinția Sa a mai argumentat caracterul suprafiresc al zămislirii și nașterii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, care nu a trecut prin travaliul unei maternități obișnuite, însă l-a trăit convertit într-o manieră plenară și răvășitoare atunci când Fiul ei și Dumnezeul nostru trecea prin Travaliul Sfintelor Pătimiri, al nașterii unei noi lumi, a cărei Maică rugătoare urma să devină. Înainte de a merge spre Pătimirile Sale, la Cina cea de Taină, Domnul le spune Ucenicilor că urmează răstignirea și apoi Învierea, comparând ceea ce urmează să se întâmple cu nașterea. Femeia, când îi vine vremea să nască, trece prin dureri cumplite, dar când se naște om, bucuria transfigurează toată durerea. Durerile pe care Maica Domnului le-a simțit, adevăratele dureri de naștere, au fost la Crucea Fiului ei! Acolo, care sunt ultimele cuvinte rostite pe Cruce, care au valoarea unui testament - Testamentul Domnului nostru Iisus Hristos? Căci și înainte, în vremea romanilor, dar și după, în toată istoria lumii așa-zis civilizată, orice condamnat la moarte avea dreptul să spună ultimele cuvinte, care erau socotite testamentul lui. Ce spune Domnul Hristos înainte să Își dea Duhul? Nu mai avea nimic! Nu a avut nici pământ, nici avere, nici bani în cont, nici bani la bancă, nici puși deoparte, nici case, nici haine pe El, că le-au jucat la sorți soldații. Ultima avere era Mama Lui! Și o lasă în grija Ucenicului iubit, spunându-i: „Femeie, iată fiul tău!” și „Fiule, iată mama ta!”. Prin el ne-o dăruiește nouă tuturor ca Maică! De aceea, trebuie să o cinstim și de aceea Biserica o cinstește dintotdeauna, căci ea este Mama noastră, Mama durerilor. Adevărata ei maternitate, din punct de vedere uman, începe la Crucea Domnului, când devine Maica noastră!

Prin aceleași dureri ale (re)nașterii trebuie să treacă toți cei care își doresc să ajungă la mântuire, căci numai „pierzându-ne” sufletul pentru Evanghelie vom putea, cu adevărat, să ni-l „câștigăm” întru Împărăția Sa. Mântuitorul face atât de mult bine și care este plata Lui? Moartea! De ce? Pentru că Fiul lui Dumnezeu a venit să Se facă Fiul Omului ca să ne vindece de suferință și de moarte, să ia asupra Lui bolile noastre și moartea noastră! De aceea a și murit pe Cruce, ca să ne dăruiască nouă învierea! De aceea, nașterea pentru Împărăția cerurilor este groaznică, este dureroasă! Pentru că înainte de a veni Domnul Iisus Hristos, umanitatea trebuie să treacă printr-o suferință extremă, pe care acum doar o pregustăm! Dar așa se va sfârși istoria umanității, care este căzută, însă care trebuie îndreptată! Și o îndreptează Dumnezeu prin Fiul Său, iar venirea Sa în lume este strâns legată de Născătoarea de Dumnezeu, de aceea o și cinstim! Pentru că este Maica noastră duhovnicească!

Când Israelul cel vechi a avut multe de pătimit și au fost duși israeliții în robia babiloniană, și Avraam și Moise s-au dus înaintea lui Dumnezeu să se roage pentru fiii lui Israel, mai că Dumnezeu nu i-a băgat în seamă. Apoi, însă, s-a dus Rahila, mult iubita soție a lui Iacob Israel, care a murit în durerile facerii când l-a născut pe Veniamin, al doisprezecelea din cei doisprezece fii ai lui Iacob Israel, iar Dumnezeu a ascultat rugăciunile ei. Rahila, în chip profetic, a plâns și s-a rugat îndelung pentru israeliții duși în robie și a plâns pentru copiii uciși la porunca lui Irod, ca să fie ucis noul împărat al lui Israel. Cum prevestește aceasta marele proroc? „Glas în Rama s-a auzit”! Și unde este mormântul Rahilei? La Betleem. Astfel, Maica Domnului era văzută de primii creștini și ca Noua Rahila – cum ne este descoperită de un teolog american, Brant Pitre. Și așa cum rugăciunile vechii Rahile erau ascultate de Dumnezeu, cu atât mai mult rugăciunile Noii Rahile, Chivotul adevărat al lui Dumnezeu, Pururea Fecioara și Născătoarea de Dumnezeu, pe care și mâine o vom serba, în prima sărbătoare mare din Postul Crăciunului, pregătindu-ne, așa cum se cuvine, să sărbătorim Nașterea după Trup a Fiului ei – a mai adăugat Ierarhul.

În încheiere, cunoscând, înțelegând și simțind maternitatea concretă și sfântă a Preasfintei Fecioare Maria, Episcopul Oradiei i-a îndemnat pe credincioși să-i ceară Maicii Domnului ocrotirea și ajutorul, ca ea devină sfetnicul de taină al inimilor lor. Să-I mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat-o pe Maica Domnului ca mare ajutor și să-i cerem ajutorul! Căci ea așteaptă să o chemăm în rugăciune, stă în poarta sufletului nostru și  ne cunoaște mai dinainte de a o cunoaște noi. Mai înainte de a ne ruga ei, ea se roagă pentru noi! Știți că mamele noastre ne cunosc mai înainte de a ne naște, ne cunosc de când suntem numai în gândul lor. Știți voi, mamelor, cum vă cunoașteți copiii! Am întrebat-o, ieri, pe mama mea: Așa e că tu mă cunoști pe mine mai înainte de a mă naște și m-ai iubit și m-ai îndrăgit mai înainte ca eu să mă nasc? Și din inimă mi-a răspuns că așa este! Mamele cunosc cel mai bine taina aceasta, a inimilor noastre, cu atât mai mult Mama Fiului lui Dumnezeu înomenit și a noastră, a tuturor! De aceea, să-i cereți ajutorul și mângâierea și veți vedea cât de puternică este și cât de mult poate Maica durerilor pentru noi, păcătoșii.

Pr. Andi-Constantin Bacter