În cea de a cincea Duminică după Sfintele Paști, a Samarinencei, 14 mai 2023, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în biserica închinată Acoperământului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Sfântului Apostol Andrei Cel Întâi-Chemat, Ocrotitorul României și Sfinţilor Mari Împăraţi, cei întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena din municipiul Beiuș, serbând astfel, în avans cu o săptămână, unul dintre hramurile sfântului lăcaș.

După ce s-a dat citire textului evanghelic duminical (Ioan 4, 5-42), Chiriarhul meleagurilor bihorene le-a vorbit credincioșilor prezenți despre adâncul teologic de taină la care s-a ajuns în cadrul dialogului cu totul special pe care Domnul Iisus Hristos l-a avut cu femeia samarineancă, convorbire care devine arhetipală pentru felul deșertat de orice preconcepții și prejudecăți care trebuie să caracterizeze raportarea unui următor al lui Hristos față de aproapele.

În introducerea cuvântului de folos duhovnicesc, Preasfinția Sa a pus în lumină caracterul simbolic pe care îl comportă cuvântul revelat și inspirat al lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură, ceea ce atestă lucrarea tainică a Duhului Sfânt Care nu are menirea de a face textul inaccesibil omului, ci, dimpotrivă, de a adânci și înălța sensurile limitate pe care cuvântul omenesc le deține pentru a oferi omului Adevărul – perspectiva lui Dumnezeu asupra lumii. Evanghelia Duminicii de astăzi este, poate, cea mai lungă dintre pericopele evanghelice duminicale. Ea este încărcată de simbolism și este foarte bogată în înțelesuri duhovnicești. De fiecare dată când o citim descoperim noi și noi învățături de taină pe care Dumnezeu ni le transmite, așa cum ne-a obișnuit. Da, prin multe simboluri, întrucât vrea să ne vorbească despre realitățile cele adânci, duhovnicești, pe care noi nu le putem înțelege așa cum sunt, trăind în lumea de aici și robiți fiind instrumentelor noastre de percepție și conceptualizare. Noi suntem foarte prinși în convenții, aici în lume, în obiceiuri, în moșteniri genetice, culturale și avem foarte multe pâcle pe ochii noștri, neputând vedea, în special din cauza păcatului, realitatea splendidă a lui Dumnezeu, felul în care Dumnezeu ne privește și privește lumea. Tocmai de aceea, Sfânta Scriptură abundă în simboluri. Limbajul simbolic are atâta putere și atâta forță de transmitere a mesajului dumnezeiesc către noi, încât nicio tehnologie, niciun progres al științei și nicio simplificare a vieții nu poate să aducă vreo atingere inepuizabilului limbaj simbolic al Sfintei Scripturi.

Pentru ochii omului contemporan, dialogul dintre Domnul Hristos și femeia samarineancă pare a fi ceva perfect normal, însă „in illo tempore” era un veritabil scandal, etnic și cultural, peste care, bineînțeles, Mântuitorul trece fără nici cea mai mică reținere și inițiază o convorbire banală care ajunge să fie mântuitoare atât pentru samarineancă și cei ai ei, cât și pentru credinciosul care citește acest dialog cu inima.  Domnul Se folosește de apă ca și pretext, pentru ca să îi vorbească femeii despre altceva. Aici intră în lucrare lumea simbolurilor, pentru că, de fapt, ce este Apa vie, cea pe care dacă omul o primește nu mai însetează? Este o apă duhovnicească, nu este lichidul folosit pentru ca să supraviețuim, ci este vorba despre Apele harului, de Harul Duhului Sfânt. Prin urmare, El, Cel Care are puterea de a-l scoate din păcat pe om, căci de aceea a și venit în lume, nu o judecă pe femeie, îi spune că îi cunoaște toată viața, dar nu o judecă.  Deși păcătoasă și de alt neam, ceea ce îi spune Domnul Hristos este cu totul și cu totul din altă lume, arătându-ne  cum, noi cei prizonieri simțurilor și modurilor noastre de interpretare a lumii, suntem puși de către Dumnezeu Însuși în fața faptului împlinit al iubirii Sale. Din iubire de oameni, Dumnezeu Însuși a venit să-l scoată pe om nu doar din păcat, ci și din moarte, căci aceasta este cu adevărat mâncarea pe care El avea să o mănânce – o altă trimitere simbolică la ceea ce vrea Dumnezeu să ne spună. Mâncarea Lui pentru care a venit aici pe pământ este să-Și ofere viața pentru mântuirea noastră, să moară ca Miel sacrificat, Mielul pascal, să învieze, pentru ca apoi prin puterea Duhului Sfânt să putem și noi învia, urmându-I Lui. De aceea, înainte de Moartea Sa pe Cruce, Mântuitorul lasă lumii adevărata Mâncare și Băutură, Trupul și Sângele Său, euharistice, Sfânta Cuminecătură, ca să mâncăm noi Merindea pentru viața cea veșnică prin prefacere a pâinii și vinului în Trupul și Sângele Domnului cu venirea Duhului Sfânt, Mângâietorul pe Care avea să-L trimită de la Tatăl.

În partea de sfârșit a predicii, Episcopul cetății Oradiei a accentuat dragostea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu, Cel Care nu are pe nimeni de pierdut și Care ne privește cu ochii Săi de Tată atotiubitor fără a-Și poticni văzul în preconcepțiile și prejudecățile descalificante ale oamenilor, îndemnându-ne și pe noi la aceeași percepție a aproapelui. Dumnezeu dă apa cea vie, Duhul Său Cel Sfânt, în ziua sfântă a Cincizecimii, la Ierusalim, Apostolilor. Din clipa aceea, Duhul Sfânt, Care suflă unde voiește, nu părăsește Biserica! Biserica merge spre toți și Dumnezeu nu refuză pe nimeni! Dumnezeu nu este exclusivist, Dumnezeu nu este extremist, Dumnezeu nu este fundamentalist! Dumnezeu nu judecă după criteriile noastre! Nu împarte pe oameni în buni și drepți, respectiv în răi și nedrepți, ci îi cheamă pe toți la mântuire! Nu doar pe virtuoși, iar pe păcătoși la osândă. Nu! Vine ca să-i salveze pe toți cei care vor să fie salvați. Aceasta trebuie să înțelegem, dincolo de limbajul simbolic extraordinar al pericopei de astăzi. Convorbirea cu samarineanca este o lecție pentru timpurile noastre; este o lecție prin care suntem invitați să lăsăm la o parte prejudecățile, standardele noastre, pentru că Dumnezeu nu gândește ca noi, ci El este Iubire și are un cuvânt bun pentru fiecare dintre noi. Dumnezeu nu osândește, nu pedepsește, ci răul din noi face aceasta, răul de care cu toții trebuie să scăpăm, prin balsamul harului Duhului Sfânt pe Care Îl primim necondiționat și gratuit prin Sfânta Biserică. Trebuie doar să credem și să avem încredere în puterea și lucrarea lui Dumnezeu, fără a nesocoti ceea ce primim în dar.

În cadrul Sfintei Liturghii, Ierarhul a prohirisit în treapta slujirii preoțești pe diaconul George-Marian Pojega spre a-i păstori pe credincioșii Parohiei Oșand, Protopopiatul Tinca și l-a hirotesit întru duhovnic, iar pe tânărul teolog Florin-Andrei Clitan l-a hirotonit întru diacon pe seama Parohiei Petrani, Protopopiatul Beiuș.

La finele programului liturgic, Părintele Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, a ținut o alocuțiune ocazională, iar Părintele paroh Ioan-Nat Balint, protopop onorar al Beiușului, a adresat un cuvânt de mulțumire față de Chiriarhul Oradiei pentru bucuria duhovnicească pe care a prilejuit-o prin prezența Preasfinției Sale în mijlocul comunității euharistice încredințate spre călăuzire, ca o fericită și binecuvântată înainteprăznuire a hramului de vară al enoriei.

Nu în ultimul rând, Preasfințitul Părinte Sofronie și-a manifestat recunoștința față de preotul paroh și bunii credincioși ai Parohiei Beiuș III pentru primirea călduroasă și frumoasa lor ținută duhovnicească, făcând, totodată, apel la sporită conștientizare și discernere a informațiilor și pericolelor spirituale care se ascund în spațiul mediatic și virtual și care inundă viața lăuntrică a credincioșilor, în special a celor tineri.

Pr. Andi-Constantin Bacter