Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Roada Duhului pe pământul strămoșesc

Roada Duhului pe pământul strămoșesc

În Duminica în care Biserica Ortodoxă Română își serbează roadele cele mai de preț ale sfințeniei cultivate pe pământurile românești de către Duhul Sfânt, Duminica Sfinților Români, 7 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul frumoasei comunități euharistice din Parohia Valea Mare de Criș, Protopopiatul Oradea, unde a oficiat Dumnezeiasca Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi.

După momentul solemn al citirii Evangheliei rânduite (Matei 4, 18-23) – în care a fost evocată chemarea la apostolat a celor dintâi ucenici ai Domnului, între care, cel dintâi chiar, s-a numărat și Sfântul Apostol Andrei, Încreștinătorul și Ocrotitorul României –, Chiriarhul meleagurilor bihorene a evidențiat  importanța prețuirii acestei Duminici aparte din cursul anului bisericesc, în care Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru darurile inestimabile ale rodirii trecute și prezente a Duhului Sfânt pe pământurile strămoșești ale patriei noastre, fără ispita cercării vreunui simțământ de superioritate sau inferioritate etnică, ci întru bucuria neumbrită a tinderii universale spre cetățenia cerească.

Ierarhul a început predica prin a explica rațiunile bisericești din spatele serbării Duminicii a doua după Pogorârea Duhului Sfânt, descriind succint și contextul istoric și cultural în care înaintașii noștri au primit Vestea cea Bună încă din primul veac creștin.  Dacă cea dintâi Duminică după praznicul Cincizecimii este închinată tuturor Sfinților, din toate timpurile și din toate locurile, din toate neamurile și semințiile pământului, cunoscuți și necunoscuți, Duminica de astăzi este închinată Sfinților odrăsliți de neamul nostru, Sfinților Români, Sfinților din Biserica noastră locală; nu doar Sfinți din neamul nostru, ci și Sfinți din alte neamuri, care s-au nevoit pe pământurile noastre și s-au împodobit cu sfințenia aici, unde, din mila lui Dumnezeu, viețuim noi în zilele de acum, precum și Sfinții de un sânge cu noi, care au dobândit cununa sfințeniei în alte locuri ale pământului, respectiv în alte Biserici locale, începând cu Țara Sfântă, unde mulți români, plecând în pelerinaj, au rămas și s-au nevoit până la încheierea călătoriei lor pământești, împodobindu-se cu daruri alese și împodobind Cerul duhovnicesc al patriei noastre cu mulțime de Sfinți, știuți și neștiuți. Pentru că, la fel ca și Duminica trecută, astăzi este o Duminică închinată Sfințeniei, așa cum a înțeles-o și trăit-o neamul nostru.

Bineînțeles, prețuirea pe care o cultivăm față de înaintașii neamului românesc nu sunt manifestări ale unei admirații scăpate de sub control, narcisiste, ci este recunoștința față de Pronia divină, Care ne-a rânduit să ne ducem existența în acest timp și spațiu, de unde am putut găsi lesne inspirația și revelația pogorâte de Sus, unde mulți dintre strămoșii noștri și-au găsit Sălaș veșnic. Nu dintr-un patriotism gol sau dintr-un naționalism abstract și absurd îi cinstim astăzi pe Sfinții Români, întrucât iubirea excesivă de neam a fost condamnată de Biserica Ortodoxă, care nu îmbrățișează filetismul. Iubirea propriului popor înseamnă și respectare demnității și libertății celorlalte popoare. Iubirea față de propriul popor nu se poate transforma în ură față de celelalte popoare. Trebuie să viețuim în înțelegere și bună conviețuire, pentru că prin împrumuturile culturale dintre popoare toată lumea are de câștigat. Nimeni nu își pierde identitatea dacă cunoaște și o altă limbă, o altă cultură, prețuindu-și-o întâi de toate pe a sa; așa cum fiecare își iubește limba maternă, pentru că este limba dulce a mamei sale. Așadar, Sfinții locali sunt cinstiți datorită respectului nostru profund față de memoria înaintașilor noștri. Pentru că astăzi, repet, îi cinstim și pe Sfinții necunoscuți. Pe Sfinții descoperiți nouă îi avem în calendare și îi serbăm în glorioasele lor zile ale mutării lor în Ceruri, cu excepțiile cunoscute ale Maicii Domnului și ale Sfântului Ioan Botezătorul, cinstiți și în zilele lor de zămislire și de naștere. Între aceste mulțimi de Sfinți necunoscuți se ascund foarte mulți înaintași ai noștri. Să știți, dragii mei, fiecare dintre noi are între proprii săi înaintași și Sfinți. Strămoșii noștri, care n-aveau la dispoziție toate nebuniile tehnologiei de astăzi, aveau biserici de lemn, dar sufletele lor erau de aur! Posteau, se rugau, primeau cu inimă bună toate încercările, nu se răzvrăteau, decât atunci când nu se mai putea suporta împilarea. Au răbdat în cumințenie și și-au păstrat legea strămoșească și limba bătrânilor cu prețul sărăciei materiale, dar a bogăției spirituale uriașe. Ei strălucesc în Ceruri, iar mormintele în care ei se odihnesc străjuiesc hotarele patriei. Pământul pe care noi călcăm este sfințit de lacrimile și nevoințele Sfinților noștri, sfinții noștri strămoși, moșii și părinții noștri cei de demult. Fiecare dintre noi are icoana scumpă a mamei sale, are chipurile dragi ale bunicilor îngenunchiați în rugăciune, postind nu cum facem noi astăzi, abținându-ne de la alimente, ci ajunând până la apusul soarelui, în cumințenie, în sfințenie, în smerenie, fără pretenții și cu frunțile de-a pururi plecate înaintea lui Dumnezeu. Prin viețuirea lor simplă și curată, ne dăm seama că ei au înțeles cu adevărat ce înseamnă sfințenia.

În partea finală a cuvântării, Ierarhul a făcut trimitere la simplitatea și înțelepciunea celor de dinaintea noastră, care, deși au avut parte de încercări greu de gestionat, au reușit nu doar să supraviețuiască, ci să-și mântuiască sufletul și să ne lase moștenire o cultură înrâurită de prezența Duhului Sfânt, pe cât de ocolită astăzi, pe atât de edificatoare pentru înveșnicirea noastră. Sfințenia, dragii mei, este asemănarea cu Dumnezeu în bunătate, în răbdare, în îngăduință. Pentru asta, însă, trebuie să lăsăm la o parte toată mândria noastră, toate pretențiile noastre. Cât de bolnavă este lumea noastră de astăzi! De ce? Pentru că vrea averi cât mai multe, case cât mai mari, tehnologii cât mai sofisticate, ca fiecare în parte să se poată făli. Toate sunt niște nebunii copilărești și arată cât de imaturi suntem, din punct de vedere spiritual. De fapt, singura problemă care ar trebui să ne preocupe pe toți, dragii mei, este scurtimea vieții pe pământ! Moartea nu este sfârșitul, urmează veșnicia. Ce vom face noi în veșnicie, dacă noi, aici pe pământ, în puținul timp pe care îl avem la dispoziție, alergăm după mori de vânt și slava lumii? Cum cei de dinainte puteau să se mulțumească cu așa de puțin și puteau fi atât de fericiți? Pentru că erau mereu conștienți că viața de aici este foarte scurtă. Asta am pierdut din vedere. Vine clipa în care se încheie socoteala aici, pe Terra, și ne așteaptă țărâna. Ce facem dincolo? Ca să ne sălășluim în Inima lui Dumnezeu, avem mare nevoie să ne asemănăm cu El. Și cum Dumnezeu este Sfânt, Sfințenia nu se lucrează prin puterile noastre, ci prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt asupra inimilor noastre, invocându-L neîncetat pe Dumnezeu, să vină Duhul Sfânt și să prefacă inimile noastre în templu al Slavei Sale, să-L facă pe Hristos prezent aici, să ne ușureze și să ia asupra Sa păcatele, neputințele și moartea noastră, trecându-ne prin moartea noastră spre Învierea Sa, cu puterea Învierii Sale! Pentru aceasta trăim. Aici, pe pământ, este anticamera Cerului și ne pregătim pentru Sfințenia din Împărăția Cerurilor. Aici, în lume, încercăm să dăm la o parte tot ce este nefolositor și să primim în viața noastră ce ne ajută în veșnicie. Nici averile, nici numărul conturilor în bancă, nici al mașinilor, al caselor, al camerelor dintr-o casă sau al hainelor nu îi aduc omului liniștea și certitudinea sălășluirii în Împărăția Cerurilor.

În cadrul sfintei slujbe, Ierarhul l-a hirotesit pe Părintele paroh Gabriel-Ionuț Pavel întru iconom-stavrofor, pentru frumoasa și neobosita activitate pastoral-misionară, mai ales în rândul tinerilor, pe care o desfășoară în enoria încredințată spre călăuzire duhovnicească.

Sfârșitul programului liturgic a fost marcat de alocuțiunea festivă a preotului paroh, care a adresat cuvânt de mulțumire Ierarhului pentru distincția onorantă, dragostea și părinteasca purtare de grijă pe care o resimt din partea Arhipăstorului lor.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, felicitându-l pe preotul paroh pentru hărnicia și jertfelnicia cu care îi slujește pe bunii credincioși din satul Valea Mare de Criș, atât de frumos înveșmântați astăzi, de la cei mai mici și până la cei mai vârstnici, în tradiționalul port național, întru vrednica și pioasa amintire a tuturor moșilor și strămoșilor noștri care ne-au lăsat moștenirea cea mai de preț, Credința cea Dreaptă în Domnul Hristos, Mântuitorul lumii.

pr. Andi-Constantin Bacter