În sâmbăta premergătoare Duminicii a doua din Postul Pătimirilor Domnului, a Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului și teologul Luminii necreate,   27 martie 2021, Episcopia Oradiei l-a cinstit prin rugăciuni de comemorare și de mijlocire a iertării divine pe cel care a ascultat pe deplin îndemnul hristic și a fost „lumină a lumii”, lumină dătătoare de sens pentru tenebrele umbrei morții în care poporul român dreptcredincios de la marginea dinspre Occident își purta existența, Episcopul ctitor Roman Ciorogariu, începătorul reînviatei Episcopii Ortodoxe Române a Oradiei, cel care în urmă cu o sută de ani se învrednicea de primirea harului arhieriei dimpreună cu responsabilitatea de desțelenitor și semănător al ogorului duhovnicesc al renăscutei eparhii orădene.

Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei și vrednic succesor al „Unchiașului”, cum cu multă dragoste era numit de apropiați venerabilul Episcop Roman Ciorogariu, a oficiat Slujba Parastasului în prezența Permanenței Consiliului Eparhial al Episcopiei Oradiei, a Pr. Conf. Univ. Dr. Viorel Cristian Popa, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă Episcop Dr. Vasile Coman din Oradea, a Pr. Prof. Florin Negruțiu, inspectorul școlar pentru disciplina Religie din Bihor, a părinților profesori ai Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea, a domnului Prof. Univ. Dr. Gabriel Moisa, decanul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării din cadrul Universității din Oradea și a doamnei Prof. Dr. Elisaveta Roșu, a cărei teză de doctorat a constituit viața și activitatea Episcopului Roman Ciorogariu. O ceremonie religioasă găzduită de vechea Catedrală Episcopală Adormirea Maicii Domnului, Biserica cu Lună, din Oradea, locul intronizării Episcopului Roman Ciorogariu și locul de veci, unde, smerit, Episcopul Roman Ciorogariu își doarme somnul întru așteptarea învierii de obște, alături de alți doi vlădici ai Oradiei, Episcopul martir Nicolae Popovici și vrednicul Episcop Vasile Coman.

Inspirat de duhul rugăciunii și al smereniei pe care le stârnește Slujba Parastasului, conștientizând încă o dată efemeritatea și totodată prețiozitatea vieții pământești a omului, chip al slavei dumnezeiești și purtător al ranelor păcatului, Preasfințitul Părinte Sofronie a rostit o înălțătoare cuvântare festivă și comemorativă în care a evocat personalitatea remarcabilă a Episcopului ctitor Roman Ciorogariu.

Dintru început, Preasfinția Sa a relatat succint și cuprinzător evenimentul hirotoniei primului episcop al Oradiei, de la 13/26 martie 1921, pomenind Ierarhii Sinodului Bisericii noastre care au luat parte la slujba de prohirisire de la București, în istoricul paraclis închinat Sfântului Mare Mucenic Gheorghe din reședința Mitropolitului primat de atunci, Miron Cristea, urmată de ceremonialul de investire oficiat de Regele Ferdinand I Întregitorul, în prezența Reginei Maria, a Principesei Marioara, a Principelui Nicolae și a altor înalți demnitari. Acesta a fost visul împlinit mai curând decât se așteptau – cuvintele încurajatoare ale Regelui Ferdinand pe care le-a adresat Arhimandritului Roman Ciorogariu în timpul vizitei sale din luna mai a anului 1920, cuvinte pe care Episcopul ctitor le amintea cu bucurie sfântă în prima sa scrisoare pastorală în calitate de Întâistătător al Eparhiei Ortodoxe Române a Oradiei, cu prilejul mărețului praznic împărătesc al Învierii Domnului din anul 1921.

Chiriarhul locului a reliefat faptul că domnia strălucită a Regelui Ferdinand a favorizat emanciparea și maturizarea administrativă a Bisericii Ortodoxe Române, poziționând dezvoltarea bisericească pe o pantă ascendentă, cu un orizont luminos, dar care, în răspăr cu sintagma amintită anterior, nu s-a împlinit atât de curând pe cât se așteptau. Promisiunea Regelui de a restatornici istorica Episcopie a Oradiei în vechile ei drepturi a fost urmată de alte împliniri pentru Biserica noastră, deși unele din acestea au fost săvârșite abia în anii din urmă. După Marea Unire, atât Regele, cât și Mitropolitul primat, devenit patriarh în 1925, au făgăduit lui Dumnezeu, ca semn de mulțumire, să înalțe în București o Catedrală pe măsura unei capitale europene, așa cum Bucureștiul nu avea până la ora aceea, numită „Catedrala mântuirii neamului”, deoarece pentru români Marea Unire a fost o mântuire, și care, abia în anii din urmă a putut fi ridicată, isprăvită pe din afară și sfințită la o sută de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia. Tot așa, și aici, Episcopul ctitor a făgăduit ridicarea unei catedrale corespunzătoare, „Catedrala cu Soare”, și ea ridicată abia în anii din urmă și sfințită anul trecut, la împlinirea a o sută de ani de la reînființarea Episcopiei noastre.

Preasfinția Sa l-a portretizat pe arhiereul Roman Ciorogariu ca fiind întruparea veritabilă a chipului Episcopiei Oradiei, a cărui viață nobilă și activitate, aflată mereu în expectativa provocărilor, tensiunilor și disensiunilor, oglindește în chip fidel travaliul transfigurator și durerile nașterii prin care a trecut norodul binecredincios al acestor ținuturi. Roman Ciorogariu rămâne personalitatea providențială și emblematică pentru Ortodoxia românească din părțile mijlocii și nordice ale Crișanei. El a fost cel care s-a identificat întru totul cu ceea ce avea să devină frumoasa sa mireasă spirituală, Episcopia Ortodoxă Română a Oradiei. Viața sa s-a împlinit cu viața cetății Oradiei și cu viața bisericească a românilor ortodocși de aici. A fost prezent în vremurile grele. A rezistat, a supraviețuit și misiunea sa a fost încununată de Dumnezeu. A fost prezent când orașul era ocupat de bandele sălbatice, bolșevice, care ucideau în dreapta și în stânga. El a fost cel care l-a întâmpinat pe Generalul Traian Moșoiu. Nu mai era prezent niciun alt fruntaș bisericesc român în Oradea la momentul respectiv, la Paștile anului 1919. Roman Ciorogariu, vicarul episcopesc, este cel care l-a întâmpinat pe general și armata română eliberatoare, în ziua de Paști, eliberând Oradea de teroarea roșie.

Fiind senator de onoare al României, așa cum era legislația în Regatul României, și ales ca episcop al Oradiei, dar nehirotonit, la 8 decembrie 1920 Roman Ciorogariu este victimă a atacului terorist cu bombă artizanală, plasată în sala Senatului României, în urma exploziei fiindu-i smulsă mâna dreaptă, iar Episcopul unit al Oradiei, Demetriu Radu, pierzându-și viața, la puțin timp după un dialog cordial pe care îl avusese cu Roman Ciorogariu. În vremurile din urmă, cunoscând toate aceste samavolnicii ale vremii, sprijinit de autoritățile locale, la inițiativa și prin expresa purtare de grijă a Preasfințitului Părinte Sofronie, în fața iconicei Catedrale cu Lună a Oradiei s-a amplasat statuia marelui arhipăstor al Oradiei. O strașnică prezență istorică, demnă, recapitulativă și simbolică ce tăinuiește subtilități istorice și spirituale profunde, care, odată dezvăluite, cunoscute și înțelese, vor constitui o epifanie peremptorie a intervenției providențiale a lui Dumnezeu în istoria românilor din Crișana străbună și a dragostei de Dumnezeu și de neam a acestora. Am avut datoria morală ca aici, la Biserica cu Lună, să îi înălțăm o efigie care să dăinuie până la sfârșitul veacurilor, căci bronzul rezistă mai mult decât trupul de lut al omului. Ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să îndreptăm ceea ce istoria a retezat. Brațul frânt, cu ajutorul lui Dumnezeu, l-am ridicat noi, în bronz! Cu crucea binecuvântării în mâna sa dreaptă, astfel încât dreapta sa frântă se înalță pentru posteritate, binecuvântând pe toți cei care trec prin fața bisericii. Și pe cei care se închină și pe cei care întorc spatele. Și pe cei care-L iubesc pe Dumnezeu și pe cei care L-au uitat. Și pe cei care vor să rămână în comuniune de credință cu înaintașii lor, respectându-și propria moștenire culturală și identitatea spirituală și națională, și pe cei care, cu ușurință și prea multă lejeritate, din superficialitate și din neștiință, își taie singuri rădăcinile prin gesturi care nu pot fi calificate altfel decât ca suicidare.

La finele alocuțiunii, Preasfinția Sa a mulțumit tuturor celor de față, care prin prezența lor au închipuit Biserica luptătoare care refuză să abdice cu lașitate în fața provocărilor lumii și care se roagă neîncetat, cu dragoste adevărată, pentru înaintașii care au bătătorit calea spinoasă și deluroasă pe care noi astăzi pășim cu ușurință, cu conștiința că nu ni se cuvin toate cele pe care le avem acum „din oficiu”, prin sudoarea scursă și sângele vărsat de cei pe care îi iubim și le cinstim memoria. În mod cu totul deosebit, Episcopul Oradiei a mulțumit domnului Gabriel Moisa și doamnei Elisaveta Roșu pentru disponibilitatea de a se alătura acestui minunat eveniment comemorativ, dar mai ales pentru deschiderea și dorința autentică de a lua parte la efortul redacțional și editorial al Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei de a retipări volumul autobiografic Zile trăite al Episcopului Roman Ciorogariu, într-o ediție critică, în cadrul căreia va fi pus în lumină contextul istoric, viața, activitatea și reflecțiile Episcopului cu dreapta frântă în istoria lumii, dar înălțată în veșnicia Domnului.

În cele ce au urmat, după momentul de rugăciune, cu toții s-au deplasat în fața monumentului Episcopului comemorat, unde s-a ținut un moment de reculegere în cinstea memoriei sale.

Veșnică să fie pomenirea din neam în neam a vrednicului bărbat al neamului nostru, Roman Ciorogariu, Episcopul ctitor al istoricei noastre eparhii!

Andi Constantin Bacter