Rugăciunea în viața mea în Parohia Tulca
15 copii din Parohia Tulca, protopopiatul Tinca, împreună cu preotul paroh Dorin Buda și cu profesoara Gabriela Buda, au realizat mai multe activități în proiectul din cadrul Concursului Național Catehetic „Rugăciunea în viața mea”.
Preotul Dorin Buda a susținut o serie de cateheze cu tema „Rugăciunea în viața mea”, enunțând aspecte generale despre felurile rugăciuni, despre locul și timpul potrivit, cât și despre efectele rugăciunii. În cadrul aceluiași proiect a avut loc și o masă rotundă, la care s-a discutat despre experiența rugăciunii, rolul și roadele acesteia, astfel încâ tcopiii să poată realiza compuneri, eseuri, poezii și un jurnal de rugăciune pe această tema.
Mai mult, au fost realizate ateliere de creație în cadrul cărora copiii au lucra diversificat, au scris rugăciuni, au pictat în diverse tehnici: pe sticlă, pe pânză, pe lemn, au desenat și au lipit folosind diverse tehnici. Din lucrările copiilor a fost realizată o expoziție în pridvorul bisericii, a fost organizat un cerc de literatură cu texte din Sfinții Părinți despre rugăciune și s-a amenajat un colț de rugăciune.
„Acest proiect catehetic, derulat în contextul anului omagial al rugăciunii în viața bisericii și al creștinului și al anului comemorativ al Sfinților isihaști, are menirea de a aduce în lumină beneficiile și roadele pe care rugăciunea le are în viața omului, dar și de a apropia pe cei mici de acest act al rugăciunii pentru a se îndeletnici cu el ca o practică a zilei firească. Scopul acestor activități a fost de a cultiva relaţia de comuniune a omului cu Dumnezeu şi cu aproapele prin rugăciune, accentuând rolul şi necesitatea acesteia în viaţa Bisericii şi a credincioşilor. Așa cum spunea Sfântul Paisie Aghioritul, rugăciunea este oxigenul sufletului”, a declarat preotul paroh Dorin Buda.
Pr. Andrei Ionuț Laza