În Duminica Samarineanului milostiv, cea de a douăzeci și cincea după Pogorârea Sfântului Duh, 12 noiembrie 2023, Ierarhul cetății Oradiei Mari, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din satul Tria, comuna Derna, serbându-i la acest popas duminical imediat pe Mai-marii Voievozi ai oștilor cerești, ocrotitorii comunității euharistice de aici.

După citirea cuvântului evanghelic (Luca 10, 25-37), Chiriarhul locului le-a tâlcuit Pilda Samarineanului milostiv, în ea vădindu-se cât se poate de limpede Chipul dragostei jertfelnice a Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru a ridica din moarte umanitatea „abia vie”, căzută iremediabil între tâlharii săi lăuntrici și de dinafară.

Episcopul Oradiei și-a început predica printr-o citire în cheie hristologică a întregii lecturi duminicale, Parabola Samarineanului milostiv putând fi înțeleasă ca o narațiune simbolică a istoriei mântuirii neamului omenesc, în care Cel străin, neluat în seamă, ba chiar disprețuit, ajunge să fie Salvatorul mult așteptat. Lumea, îndeosebi lumea noastră de astăzi, așa de sfâșiată de războaie, răutăți, nedreptăți, ură și sete de răzbunare, are nevoie să i se amintească mereu, prin exemple concrete și nu doar prin propovăduire searbădă, ci prin exemple vii, că Dumnezeu este Iubire și că lumea lui Dumnezeu este bună, plină de iubire, îngăduință și milostenie. Pentru că Dumnezeu are multă, multă răbdare cu noi și cu lumea și, în răbdarea Sa dusă până la extrem, ne cheamă pe toți la mântuire. Cum ne dăm seama de răbdarea Sa dusă până la extrem? Prin ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi! Ce face Tatăl ceresc ca să-l salveze pe omul care nu a ascultat de El, care s-a înstrăinat de El și a căzut din Rai în lumea aceasta? Îl trimite pe Fiul Său, Cuvântul Său veșnic, să Se facă Om, ca Unul dintre noi, în afară de păcat, pentru ca să ia asupra Sa păcatele noastre și să ni le ispășească, acceptând ca El, Cel fără de păcat, venit în lume ca să facă binele, pentru că El este Samarineanul milostiv, să fie sacrificat. Cine sunt samarinenii pentru iudei? Cei străini. Iisus Hristos este Samarineanul milostiv Care vine în lumea pe care a creat-o, însă ca un străin, neprimit de ai Săi, și face doar bine. Și ce primește în schimb? Acuze false, un proces mincinos în urma Căruia este condamnat la moarte și moare pentru păcatele noastre. Aceasta este îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, dusă până la extrem, față de noi oamenii. Sigur, aceasta nu are absolut nimic în comun cu extremismele noastre, ale oamenilor, care sunt demonice, de orice nuanță și din orice parte ar fi categorisite, consecințele lor fiind infernale.

Complexitatea „tâlhăririi” duhovnicești, din care umanitatea gustă întâi la căderea primordială, continuă să genereze noi și noi nuanțe și avataruri, de aceea cunoașterea vicleniei răului, în toată forța sa, face parte din croirea unei defensive spirituale temeinice. Dragostea lui Dumnezeu este extremă, pentru că este iubirea totală, care înseamnă iubirea sacrificială, căci Dumnezeu vine în lume ca să Se sacrifice pentru a ne oferi nouă, celor căzuți între tâlhari, viață. În chipul omului care coboară de la Ierusalim la Ierihon, mistic înțelegând, vedem umanitatea care cade din Paradis, unde a fost în comuniune cu Dumnezeu, și ajunge în lumea aceasta, unde este zdrobită de tâlhari. Tâlharii sunt demonii, răutățile din lume și patimile, păcatele oamenilor care desfigurează omul. Din punct de vedere mistic, ruinarea omului se face din cele trei direcții: dinspre lumea diabolică, dinspre lumea păcatului, adică lumea care s-a alterat ca și consecință a căderii oamenilor, și de la propriile neputințe. Astfel ajungem să cădem între tâlharii care ne jefuiesc și ne pun la pământ, lăsându-ne „aproape morți”. Acolo, de unde suntem căzuți, vine Cel străin, Care-Și deșertează Slava, deși nu-I lipsește niciodată, Se ascunde sub chipul străinului, ca să ne oblojească nouă rănile, să ne vindece. Și, mai ales, ia asupra Sa nu doar neputințele și rănile noastre, ci și moartea noastră. Numai că, fiind Dumnezeu, înviază! Și înviind, pentru că moartea nu L-a putut ține captiv, ne deschide tuturor drumul spre propria înviere.

Prin urmare, în Biserica lui Hristos ne bucurăm în mod deosebit de prezența vindecătoare și mântuitoare a Mântuitorului, Samarineanul cel milostiv, însă aceasta nu este suficient, întrucât Același Străin iubitor și grijuliu, la finalul parabolei, într-o continuitate perfectă cu narațiunea anterioară, ne poruncește fără echivoc: „Mergi și fă și tu asemenea!”. Lumea de astăzi are nevoie de dragostea noastră, a creștinilor! Așa, urâți, prigoniți, nedreptățiți, învinuiți și batjocoriți, cum suntem! Lumea are nevoie de ceea ce noi trăim prin mijlocirea experienței comunitare și personale a dragostei lui Dumnezeu. Umanitatea suferindă are nevoie de împărtășirea dragostei lui Dumnezeu și îndelunga Sa răbdare! E adevărat, sunt multe semne că lumea a ajuns la capătul puterilor. Suntem, cel mai probabil, la amurgul civilizației, dar încă nu este sfârșitul – ne avertizează Dumnezeu. Și tocmai în astfel de împrejurări, rolul nostru, al creștinilor, în lume este mult mai important! Fără emfază, adică nu ieșind la lumina reflectoarelor și lăudându-ne cu ce misiune extraordinară facem noi, ci prin intervenția discretă și concretă în istorie; discretă, prin rugăciunea noastră smerită, împreună în sfintele biserici, dar și personală, în chilia și inima fiecăruia, în care creștinul invocă neîncetat mila lui Dumnezeu peste propria viață și, implicit, peste viața întregii lumi! De aceea, când aceste rugăciuni se unesc și se întâlnesc în Marea Rugăciune Euharistică a Bisericii, care aduce Cerul pe pământ – ceea ce săvârșim noi acum –, vă dați seama ce putere extraordinară are comunitatea creștină, de a sta împotriva răului și uneltelor sale și de a stăvili răutatea și ura din lume! Și astfel înțelegem de ce noi, creștinii, trebuie să ne deosebim de lume fără a ieși, în exil, din lume, dar rămânând ca niște înstrăinați în lume, nepotrivindu-ne ei. Să nu răspundem răului cu rău, să nu răspundem provocărilor din lume! Ci să le lăsăm în cloaca mizerabilă în care sunt, fără să ne amestecăm noi mărgăritarele și darurile primite din Mâna lui Dumnezeu cu răutatea, ura, invidia și spurcăciunea lumii.

La finele dumnezeieștii slujbe, Preasfinția Sa a oferit distincția de iconom-stavrofor preotului paroh Ionuț-Iuliu Jolța, ca semn al recunoașterii duhului de jertfelnicie care l-a caracterizat în slujirea comunității parohiale încredințate.

Încheierea programului liturgic a continuat cu îndătinatele cuvântări ocazionale, care au debutat cu alocuțiunea festivă a Părintelui Călin-Gheorghe Cotrău, Protopopul Marghitei, urmată de cuvântul de mulțumire al Părintelui paroh Ionuț-Iuliu Jolța față de Episcopul Oradiei pentru bucuria de-al avea în mijlocul credincioșilor dreptmăritori din Tria și pentru distincția bisericească onorantă pentru sine și mai ales pentru familia lărgită a bisericii.

Nu în ultimul rând, Preasfințitul Părinte Episcop Sofronie al Oradiei a adresat un cuvânt de binecuvântare, felicitându-i pe preotul paroh și credincioșii prezenți, remarcând activitatea rodnică și armonioasă din acest sat al Bihorului. Cu această ocazie, Chiriarhul a oferit diplome de apreciere distinsului domn dr. Stelian-Titus Gomboș, consilier superior la Secretariatul de stat pentru culte și vrednic fiu al Triei, și primarului comunei Derna, domnul Iarko-Daniel Segheciu, care s-au evidențiat în sprijinul acordat parohiei ortodoxe din localitate. De asemenea, spre bucuria credincioșilor trieni, Ierarhul a subliniat prezența în soborul slujitor a Părintelui Aurel-Simion Goga, Protopopul Oradiei, care și-a început slujirea preoțească în Parohia Tria, unde  a desfășurat o pilduitoare activitate pastoral-misionară și administrativă vreme de unsprezece ani, susținut în toate de distinsa doamnă preoteasă.