În ajunul marelui praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, 8 aprilie 2023, în Sâmbăta lui Lazăr, când ne aducem aminte de culmea minunilor săvârșite de Domnul Iisus Hristos, învierea fratelui Martei și al Mariei, Lazăr cel mort de patru zile, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în „Catedrala munților Codru Moma”, catholiconul Mănăstirii Izbuc, în sobor de ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi.

În cadrul dumnezeieștii slujbe, înainte de evocarea cuvântului evanghelic, Ierarhul meleagurilor bihorene a oficiat slujba tunderii în monahism pentru surorile Ancuța Vaida și Rodica Piloca, cele care au purtat grijă de mama Preasfinției Sale, distinsa doamnă Maria Drincec, în ultima parte a vieții sale pământești. După primirea îngerescului chip, cel de al doilea botez, cum mai este numită intrarea în monahism, moartea și învierea cu Hristos, au primit numele de Antonia, respectiv Anisia, Mănăstirea Izbuc devenind noua lor casă.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Chiriarhul locului înconjurat de soborul slujitor a săvârșit slujba parastasului pentru odihna și mântuirea sufletului mamei Preasfinției Sale. În continuare, Ierarhul a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, arătând că, deja, trecând prin Sâmbăta lui Lazăr, intrăm în atmosfera pascală, însă nu doar a Învierii Domnului Hristos și a Biruinței Sale asupra morții, ci a propriei noastre învieri, Săptămâna cea Mare a Sfintelor și Dumnezeieștilor Pătimiri fiind o transfigurare a propriilor pătimiri și o „repetiție generală” anuală pentru propriile noastre paști.

Ierarhul Oradiei și-a început cuvântul de învățătură prin a sublinia această intrare progresivă în dimensiunea harică a Sărbătorii celei Mari, care vine deodată cu fiorii trăirii propriei noastre morți (și învieri), pe care o resimțim discret prin bolile și neputințele pe care le experiem în viața aceasta, Mântuitorul Hristos fiind Cel Care le-a luat pe toate asupra Sa, însă fără a fi atins de ele. Astăzi, prin învierea lui Lazăr, prin pregustarea Sărbătorii Învierii, intrăm în atmosfera pascală. Ziua de astăzi este începutul Paștilor noastre. Este o zi pascală. Se începe cu o înviere, după care va urma o moarte. Și nu orice moarte, este Moartea Fiului lui Dumnezeu înomenit, Cel fără de greșeală, fără de păcat, fără boală, cu toate că Și-a luat firea omenească în totalitate, afară de păcat, deci cu afectele nepăcătoase. A lăcrimat, a flămânzit, a însetat, a obosit, dar nu citim niciunde în Sfânta Scriptură că s-ar fi îmbolnăvit. Cu toate acestea, El a luat asupra Sa toată boala și neputința din popor și i-a vindecat pe toți cei bolnavi și a înviat pe cei morți. Noi așa de tare ne speriem atunci când ne îmbolnăvim, de ce? Pentru că orice boală și orice suferință este o pregustare și o vestire a morți și ne arată cât de scurtă e viața pe pământ. Sigur, de teamă și de groază și de spaimă, vrem să scăpăm de suferință, de boală, crezând că putem amăgi moartea și scăpăm de ea, dar, totuși, ea vine.

Deși realitatea morții este una certă și ineschivabilă pentru făptura umană, totuși Biruința care ne vine prin Învierea Domnului trebuie să ne dea speranță și putere atât în înfruntarea morții cu demnitate hristică, cât și în înfruntarea vieții, cu toate vitregiile și neajunsurile ei. Chiar și așa, dragii mei, Dumnezeu ne arată că moartea nu este sfârșitul, face parte din viața noastră. De aceea, trebuie să ne pregătim să trecem prin ea, ca să murim și apoi să înviem, așa cum Domnul Hristos, Cel fără de păcat, a murit și a înviat, dăruindu-ne și nouă învierea. Așa încât, intrând în atmosfera de taină a Paștilor, de fapt, intrăm în atmosfera duhovnicească a propriilor noastre paști și ne pregătim prin postul celor patruzeci de zile, antrenamentul ascetic și mistic, iar acum începe partea cea mai spectaculoasă a Sfântului și Marelui Post, pregătirea pentru Sfintele Paști. Rememorând an de an, prin participarea la sfintele slujbe și trăirea intensă a ceea ce s-a întâmplat în urmă cu aproape două mii de ani, de fapt facem repetiție generală pentru paștile nostru, pentru moartea și învierea noastră. Aceasta trebuie să înțelegem noi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Viața noastră este o lungă pătimire. Avem și bucurii, e adevărat. Nu putem face, însă, contabilizarea lor, căci fie vom cădea în optimism exagerat, fie oscilăm spre pesimismul care poate duce la depresie. Cea mai bună este calea de mijloc, înțelegând că viața e alcătuită și din bune și din rele. Nu e totul plin de roze, deși, dacă ne gândim mai bine, nu trebuie să scăpăm din vedere că și rozele au spini.

De aceea, în confruntarea cu greutățile vieții și cu teroarea propriei morți, Preasfințitul Părinte Sofronie oferă spre încurajare reflecția asupra splendorii învierii pe care Dumnezeu o are pregătită pentru fiecare dintre cei care-I urmează cu dragoste nefățarnică, meditație care ne umple de nădejde și bucurii de neumbrit. Învierea nu este o întoarcere. Învierea nu este o reanimare, ci mutarea totală, desăvârșită, deplină, într-o altă condiție umană, nestricăcioasă. Învierea este o lansare spre Ceruri. Paștile nostru înseamnă țâșnirea din mormânt spre Cer! Din pământul din care am fost luați, cu trupurile care vor învia, răpiți în nori, împreună cu Domnul, pururea! Pentru că Dumnezeu pregătește pentru noi Cerul Nou și Pământul Nou, căci pământul și marea și stelele, toate, se vor stinge și totul va fi Creație nouă. Acesta este paștele nostru. Spectaculoasă perspectivă, dar adevărată! Aceasta este explozia Bucuriei pascale, adică bucuria a ceea ce urmează să fie, Eshatonul, sfârșitul timpurilor și începutul Împărăției cerurilor. Până atunci, cu speranță trăim, cu speranță călătorim, cu speranță ne întrarmăm, cu speranță iubim și ne jertfim cât putem, încercând să mărturisim înaintea lumii întregi credința noastră în Biruința Vieții asupra morții, a Dragostei asupra urii, a Bunătății asupra răutății.

În încheierea predicii, Chiriarhul a adresat calde mulțumiri celor două monahii, proaspăt intrate în obștea mănăstirii, Antonia și Anisia, pentru dragostea și îndelunga răbdare pe care le-au avut în îngrijirea mamei sale, din timpul zilei și din timpul nopții, acest moment al trecerii din rândul mirenilor în rândul îngerilor în trup fiind un gest de aleasă recunoștință venit atât din partea Preasfinției Sale, cât mai ales din partea doamnei Maria Drincec, care, prin mult iubitul său fiu, de dincolo, le mulțumește pentru tot ce au făcut pentru ea.

În cele ce au urmat, Episcopul Oradiei a asistat la îndătinata slujbă a parastasului de obște din ziua Sâmbetei lui Lazăr, oficiată de Arhimandritul Mihail Tărău, starețul Mănăstirii Izbuc și Exarhul mănăstirilor și așezămintelor monahale din Eparhia Oradiei.

 Pr. Andi-Constantin Bacter