Cea dintâi sâmbătă a Sfântului și Marelui Post este închinată Sfântului și Marelui Mucenic Teodor Tiron, cu o rezonanță aparte în rândul credincioșilor ortodocși ai neamului nostru, fiind un răstimp liturgic special dedicat pomenirii celor adormiți, la fel ca toate sâmbetele din Postul Paștilor. Anul acesta, rânduiala lui Dumnezeu face ca Sâmbăta Sân` Toaderului, cum este cunoscută din moși-strămoși, să se întâmple în cea de a douăsprezecea zi a lunii Mărțișorului, când în Biserica noastră se face pomenirea Sfântului Cuvios Teofan Mărturisitorul, a Sfântului Ierarh Grigorie Dialogul, Episcopul Romei și a Sfântului Cuvios Simeon Noul Teolog, de la a cărui trecere la cele veșnice se împlinește un mileniu; o aniversare binecuvântată pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la inițiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României, a marcat-o în chip omagial în acest an 2022, Sfântul Simeon Noul Teolog adăugându-se celorlalți doi sfinți isihaști, Sfântul Ierarh Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului și Sfântul Paisie de la Neamț.

În această aleasă zi, la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie, în cadrul căreia i-a pomenit pe cei adormiți întru nădejdea învierii și a vieții celei veșnice, ctitori și binefăcători ai tuturor catedralelor și bisericilor neamului nostru românesc, părinți și frați ai noștri, rostind, totodată, cereri stăruitoare către Preabunul Dumnezeu pentru încetarea molimelor, a vrăjmășiei și războiului văzut și nevăzut dintre oameni, pentru ca pacea și harul lui Dumnezeu să troneze în viețile tuturor oamenilor.

După citirea celor două pericope evanghelice, a sâmbetei (Marcu 2, 23-28; 3, 1-5) și a sfântului mucenic (Ioan 15,17-27; 16,1-2), Ierarhul Oradiei Mari a rostit un cuvânt de învățătură, în care a evidențiat exemplul luminos al Sfinților lui Dumnezeu, a căror viață trebuie să ne fie călăuză în lumea noastră, tot mai străină de idealurile viețuirii creștine.

În deschiderea predicii, Chiriarhul locului le-a vorbit credincioșilor despre rânduielile speciale din Biserica noastră în sâmbetele Sfântului Post al Păresimilor. În fiecare an, în Sfântul și Marele Post al Paștilor, cea dintâi zi de sâmbătă este închinată Sfântului și Marelui Mucenic Teodor Tiron, care mai are și o altă zi de pomenire, însă acum se face pomenirea minunii pe care Sfântul a săvârșit-o, ferindu-i pe creștini din a gusta din bucatele stropite cu sângele jertfelor aduse idolilor și care erau pregătite pentru a pângări conștiințele celor credincioși. Anual se face aducerea aminte a minunii colivelor, motiv pentru care, în această zi, la biserică se aduce și se binecuvintează coliva, din dragostea noastră pentru cei adormiți, urmând mai apoi sâmbetele a doua, a treia și a patra, dedicate celor adormiți, iar a cincea dedicată minunii săvârșite de Maica Domnului, care a apărat cetatea sfântă a Constantinopolului, zi când se face intonarea festivă a Imnului Acatist al Bunei-Vestiri, sâmbăta a cincea fiind cunoscută și sub numele de Sâmbăta Acatistului; urmând ca sâmbăta a șasea să fie închinată Sfântului și Dreptului Lazăr, în amintirea învierii celui mort de patru zile, iar cea de a șaptea sâmbătă, Sfânta și Marea Sâmbătă, să ne amintească tuturor de punerea în Mormânt a Domnului și coborârea Sa cu Sufletul la iad, pentru a-i scoate de acolo pe Adam și pe Eva.

 Referindu-se la cuvântul evanghelic evocat, Preasfinția Sa a pus în lumină felul în care creștinul de astăzi trebuie să înțeleagă poruncile lui Dumnezeu, nu într-o manieră mecanică, literală și obtuză, ci în Duhul libertății binecuvântate de Dumnezeu. În pericopa evanghelică dedicată sâmbetei, auzim cum Domnul nostru Iisus Hristos, Care este Domn și al sâmbetei, vine și îl vindecă pe omul cu mâna uscată, fiind totodată și sâmbăta în care Ucenicii consumaseră cele interzise, adică făcuseră ceea ce nu se cuvenea după litera Legii. Dar, dragii mei, Mântuitorul descoperă că nu omul a fost creat pentru sâmbătă, ci ziua Sabatului este pentru om, pentru odihna sa, nu pentru a-l împila peste măsură. Se cuvine a face bine în zi de sâmbătă sau nu? A mântui un suflet sau a-l pierde? Nimeni nu a răspuns, pentru că întrebarea, care nu avea nici urmă de vicleșug, vădea vicleșugul din sufletele fariseilor, așa cum, de altfel, Mântuitorul Iisus Hristos vădește toate vicleșugurile din inimile noastre, căci toți suntem vicleni, mai intens sau mai puțin intens, dacă nu cumva, viclenia devine un mod de viață, căci, din păcate, cam aceasta constatăm, fără a judeca însă cele ce se întâmplă în lume. Cu amărăciune, în această primă sâmbătă a Sfântului și Marelui Post, să medităm la soarta omului și ipocrizia sa și la dragostea lui Dumnezeu, în Care nu este nici urmă de ipocrizie și Care L-a trimis pe Fiul Său să moară pentru noi ca să ne mântuiască de vicleșug și, mai ales, de moarte.

De asemenea, Episcopul Oradiei a adus în atenția credincioșilor rolul important pe care Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog îl are în Tradiția Patristică a Bisericii noastre, scrierile sale fiind un izvor prețios de nesecată înțelepciune și trăire duhovnicească, prin care și noi nevrednicii putem fi umili martori spirituali la experiențele mistice excepționale ale unui monah care a atins înalte piscuri ale sfințeniei.  Astăzi este serbat un mare sfânt cuvios care s-a mutat la Domnul în urmă cu o mie de ani, Sfântul Cuvios Simeon Noul Teolog, autorul Imnelor dumnezeieștii iubiri, Imnele Luminii dumnezeiești, traduse extraordinar de frumos de Părintele Dumitru Stăniloae, care așteaptă și el recunoașterea oficială și proclamarea ca sfânt. Sfântul Simeon este mare învățător al nostru în rugăciune, mare mistic al Bisericii alături de Sfântul Grigorie Palama, care a trăit în veacul al paisprezecelea și s-a mutat la cele veșnice în anul 1359, anul în care a fost recunoscută oficial Mitropolia Țării Românești, și de sfântul renașterii filocalice din spațiul răsăritean, românesc și slav, Sfântul Paisie de la Neamț, Velicicovschi, care s-a mutat la cele veșnice la 15 noiembrie 1794. Cei trei sunt emblematici pentru anul 2022, Anul omagial al rugăciunii și Anul comemorativ al marilor sfinți isihaști.

În concluzie, Ierarhul cetății orădene i-a îndemnat pe cei prezenți la exercițiul sustragerii de dinaintea tăvălugului nivelator al duhului lumii în care trăim, luând aminte la impresionanta pildă duhovnicească a uriașilor Sfinți ai Bisericii noastre, pe umerii cărora să ne așezăm pentru a putea să-L zărim mai bine și mai îndeaproape pe Dumnezeu. Ce vreau să spun prin toată această pledoarie pe care am adus-o la sfințenia Sfinților? Că, deși suntem în marasmul căderilor noastre, prin pilda Sfinților și urmându-le lor în rugăciune putem să ne ridicăm din iadul cel mai de jos, în care am ajuns să trăim, în Raiul lui Dumnezeu, spre Împărăția cerurilor! Postul Mare este un prilej de înmulțire a rugăciunii, de apropiere de Dumnezeu, de părăsire a celor rele, de astupare a urechilor de la mizeria lumii și de la minciunile necuratului și ale uneltelor sale din lumea de aici, de plecare cu umilință a genunchilor și a frunților în adânci metanii înaintea lui Dumnezeu, ca să ne scoată din iad. Iar prin Crucea Fiului Său să ne dăruiască Bucuria, Slava și Harul Învierii, ca și noi să înviem împreună cu Sfinții, măcar că suntem nevrednici. Și pentru că nu putem fi singuri acolo, în Împărăția lui Dumnezeu, avem datoria să nu-i uităm în rugăciunile noastre pe cei care și-au încheiat aici călătoria și au terminat războiul. Este datoria noastră să purtăm mai departe războiul! Și pentru noi și pentru ei, în memoria lor, rugându-ne pentru ei și dovedind că dragostea și recunoștința pe care le-o purtăm este mai tare decât moartea, zdrobește și străpunge mormântul și aduce Lumina lui Dumnezeu peste suflete lor, ca și prin umilele noastre rugăciuni Domnul să aibă milă de ei și să-i odihnească în cetele Sfinților.

La finele Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie a săvârșit Slujba Parastasului pentru cei adormiți, pomenind rudeniile după trup și pe toți părinții, fiii și fiicele duhovnicești ale Preasfinției Sale, trecuți în veșnicie, întru așteptarea Învierii de obște.