Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Sărbătoare de hram în Paraclisul Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, la prăznuirea Sfântului Apostol Iacov, rudenia Domnului

Sărbătoare de hram în Paraclisul Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea, la prăznuirea Sfântului Apostol Iacov, rudenia Domnului

Paraclisul cu hramul „Sfântul Apostol Iacov, ruda Domnului” din cadrul Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea și-a sărbătorit, la 23 octombrie, ocrotitorul spiritual, prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru elevi, profesori și clerul școlii.

Cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, sărbătoarea a fost marcată, ca în fiecare an începând din 2010, prin săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Apostol Iacov, una dintre cele mai vechi și prețioase rânduieli liturgice ale Bisericii Ortodoxe.

Anul acesta, slujba a fost oficiată pentru a șaisprezecea oară în Paraclisul liceului, de un sobor de preoți profesori, sub protia Preacucernicului Părinte Profesor Dorel Leucea, director adjunct al instituției. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul „Diacon Nicolae Firu”, dirijat de Preacucernicul Părinte Profesor Ștefan Lakatos.

În cuvântul de învățătură, Părintele Dorel Leucea a evidențiat semnificația Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române și a Anului comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul XX, subliniind apoi trăsăturile definitorii ale personalității Sfântului Apostol Iacov. Acesta, rudenie trupească a Mântuitorului, s-a numărat printre cei 70 de ucenici ai Domnului, fiind cel dintâi Episcop al Ierusalimului și martir al credinței. Prin propovăduirea sa plină de râvnă și prin viața virtuoasă, Sfântul Iacov a devenit un model al slujirii și al dăruirii de sine, pecetluind mărturisirea sa prin moarte martirică, aruncat de pe aripa templului din Ierusalim.

Meritul său nu se rezumă la legătura de rudenie cu Hristos, ci se sprijină pe viața sa curată, plină de credință și fapte bune, pe rolul de întâistătător al Bisericii primare și pe lucrarea teologică pe care a lăsat-o posterității. Epistola sobornicească a Sfântului Apostol Iacov, inclusă în canonul Noului Testament, rămâne un îndemn peren la împlinirea credinței prin fapte: „Vrei însă să înţelegi, omule nesocotit, că credinţa fără de fapte moartă este?” (Iacov 2, 20).

Liturghia Sfântului Apostol Iacov, oficiată în puține locuri ale lumii ortodoxe – în special în Biserica Greciei și Patriarhia Ierusalimului – reprezintă un monument liturgic de o profundă valoare spirituală și teologică, care a stat la temelia formulării Liturghiilor Sfântului Vasile cel Mare și Sfântului Ioan Gură de Aur.

 Sărbătoarea de anul acesta a avut o semnificație aparte și prin faptul că, în aceeași zi, Biserica Ortodoxă Română l-a prăznuit pentru întâia oară pe Sfântul Preot Mărturisitor Constantin Sârbu, canonizat în anul 2025, împreună cu alți sfinți români din perioada comunistă.

De asemenea, hramul Paraclisului a fost serbat pentru a doua oară în noul spațiu liturgic al liceului, binecuvântat și sfințit de Preasfințitul Părinte Sofronie la începutul anului școlar 2024–2025. Evenimentul s-a desfășurat și în contextul programului educațional „Săptămâna verde”, oferind prilejul unei participări active din partea elevilor și a cadrelor didactice.

După oficierea Sfintei Liturghii, Corul „Diacon Nicolae Firu”, dirijat de Părintele Profesor Ștefan Lakatos a participat la manifestările organizate la Primăria Oradea cu prilejul Zilei Armatei Române. În cadrul evenimentului, corul a interpretat, alături de alți invitați, cântece patriotice, aducând un omagiu celor care au slujit și slujesc țara cu devotament.

Atmosfera de rugăciune, comuniunea și bucuria împărtășită au transformat această zi într-o veritabilă sărbătoare de familie duhovnicească, confirmând legătura vie dintre educația teologică, formarea spirituală și viața liturgică ce caracterizează Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea.

pr. prof. Alin Sonea