Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Sărbătoare de hram la Biserica Albastră

Sărbătoare de hram la Biserica Albastră

Cu prilejul mult iubitei sărbători a Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, vineri, 6 decembrie 2024, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica orădeană închinată Sfântului Nicolae, Biserica Albastră a Parohiei Oradea-Vii.

După citirea pericopei evanghelice rânduite, fragmentul lucan al Fericirilor (Luca 6, 17-23), Chiriarhul meleagurilor bihorene a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a evidențiat virtuțile alese ale Sfântului născut în Patara Lichiei, blândețea, discreția, iubirea milostivă și fermitatea întru apărarea dreptei slăviri de Dumnezeu făcând din Sfântul Arhiepiscop Nicolae un reper duhovnicesc fundamental al Bisericii universale, dar și un chip atât de apropiat, familial chiar, pentru toți credincioșii care-i cer ajutorul și mijlocirea

„La fel ca în fiecare an, ne bucurăm, îndeosebi copiii, de marea și frumoasa sărbătoare a Sfântului Ierarh Nicolae, atât de apropiat de sufletele curate ale copiilor, care-l numesc – așa cum și noi l-am numit la vârsta lor – Moș Nicolae. Ne adresăm astfel Sfântului, în chip familial, ca și când ar fi parte din familia noastră. Și da, el este parte din familia noastră spirituală, Biserica, pentru că este Păstor în Biserica lui Hristos. Și toți Păstorii Bisericii, urmând Domnului și Mântuitorului nostru – Păstorul Cel Mare al sufletelor noastre, fac parte din familia de suflet a tuturor credincioșilor. Toți suntem parte a familiei lui Dumnezeu, pentru că Tatăl nostru Cel din ceruri, Care nu are pe nimeni de pierdut, ne primește cu toată dragostea în familia Sa. El este Părintele Suprem, iar noi toți – părinți, fii și fiice; maici, frați și surori – suntem parte a familiei umane, toți urmașii lui Adam și ai Evei. Toți suntem chemați la viața cea veșnică prin mântuirea din moarte de către Tatăl Cel ceresc, Care-L trimite pe Fiul, în Duhul Sfânt, să Se facă Fratele nostru în umanitate, să ia asupra Sa păcatele lumii, toată boala și neputința, să învingă moartea, iar prin Învierea Sa să ne dăruiască și nouă învierea, dar și înfierea de către Tatăl Ceresc prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt.”

În cadrul Sfintei Liturghii, Episcopul Oradiei a hirotonit în treapta slujirii diaconale pe teologul Camil-Emil Crișan pe seama bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Parohia Ursad, Protopopiatul Tinca. La răstimpul chinonicului, un grup numeros de elevi de la Școala gimnazială nr. 11 Oradea a susținut un frumos concert de colinde tradiționale.

La finele programului liturgic, Părintele paroh Viorel Samașca-Nemeș a rostit o alocuțiune festivă, mulțumind Ierarhului Oradiei pentru slujirea arhierească și cuvântul ziditor de suflet, prin care a fost sporită bucuria serbării Sfântului Nicolae în mijlocul comunității euharistice a Bisericii Albastre din Oradea. În continuare, Părintele protoiereu Gheorghe Nemeș, în calitate de coordonator, a dat citire raportului pilduitoarei activități filantropice desfășurate în cursul anului 2024, prin proiectul Agapa „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – parte integrantă a Asociației Filantropia Oradea, care a luat ființă la 18 septembrie 2010, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al României și a Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. Conform raportului, în anul în curs, s-au oferit bolnavilor 1820 de porții de mâncare caldă, ajutoare financiare pentru operații chirurgicale în țară și străinătate, ajutoare familiilor sărace pentru serviciile înmormântărilor și pentru lemne de foc,  sprijin financiar elevilor și studenților merituoși care fac parte din familii sărace.

Nu în ultimul rând, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a ținut un cuvânt de binecuvântare, felicitându-i pe părinții slujitori și pe bunii credincioși ai parohiei pentru exemplara activitate pastoral-misionară și social-filantropică pe care o desfășoară cu multă evlavie și iubire milostivă față de aproapele, călcând cu râvnă pe urmele Sfântului Ierarh Nicolae, Patronul duhovnicesc al enoriei.

La ieșirea din sfântul lăcaș, au fost împărțite daruri din partea Sfântului Ierarh al Mirelor Lichiei, mult îndrăgitul Moș Nicolae, iar la trapeza bisericii au fost oferite bucate de post pentru toți cei prezenți. Totodată, la statuia Episcopului martir Nicolae Popovici din curtea bisericii au fost așternute flori, jerbe și coroane însoțite de rugăciunea și recunoștința tuturor celor prezenți  pentru cel de al doilea Ierarh al Eparhiei Oradiei.

pr. Andi-Constantin Bacter