În Duminica a zecea după Pogorârea Duhului Sfânt, 17 august 2025, Biserica cu Lună din Oradea – vechea Catedrală a Eparhiei și cel mai reprezentativ lăcaș de cult ortodox al Cetății, martor al istoriei ecleziale a Oradiei Mari – a fost gazda unei sărbători de aleasă însemnătate duhovnicească, istorică și culturală. Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie și a binecuvântat amplele lucrări de restaurare exterioară a monumentului, loc de odihnă întru așteptarea Învierii de obște pentru trei dintre vrednicii Arhipăstori ai Eparhiei: Roman Ciorogariu, Nicolae Popovici și Vasile Coman. La eveniment au luat parte și numeroși credincioși, precum și reprezentanți ai autorităților locale, între care s-a numărat și primarul municipiului Oradea, domnul Florin-Alin Birta.

Citirea evanghelică a minunii vindecării lunaticului de către Mântuitorul Iisus Hristos (Matei 17, 14-23) a fost urmată de cuvântul de învățătură al Preasfinției Sale, în care le-a vorbit celor prezenți despre faptul că prin rugăciune și post creștinul își păstrează sufletul întru trezvie, Biserica își împlinește vocația de inimă rugătoare a lumii, iar viața, trăită în comuniune cu Dumnezeu, se descoperă ca taină a veșniciei, dincolo de amăgirile vremelnice ale istoriei.

„În mulțimea vindecărilor particulare, regăsim și vindecarea copilului lunatic, care, posedat fiind, era aruncat când în foc, când în apă, ceea ce îi punea viața în pericol, spre îngrijorarea părinților săi. Ucenicii n-au putut să-i vindece, iar Mântuitorul îi mustră pe cei care se îndoiesc de puterea lui Dumnezeu, pentru necredință. Mântuitorul explică Ucenicilor că neamul respectiv de demoni nu poate fi izgonit decât cu rugăciune și cu post. Sunt diferite cete demonice, care au diverse posibilități să facă răul. Darurile primite de ei de la Dumnezeu, în momentul căderii, s-au întunecat. Pe măsură ce întunecarea a fost tot mai adâncă, pe atât răul pe care un duh necurat îl poate face este mai devastator, în funcție și de permisivitatea omului. De aici învățăm despre importanța și puterile tămăduitoare ale postului și rugăciunii. Nouă ne sună aceste cuvinte. După Pogorârea Duhului Sfânt și Întemeierea Bisericii, când Apostolii au ieșit la propovăduit, misiunea apostolică s-a transmis întregii comunități creștine prin preoția universală. Noi toți suntem chemați la lucrare apostolică și, de aceea, ceea ce le spune Apostolilor, în fapt, ne transmite și nouă: cât de importantă este rugăciunea și cât de prețios este postul, dar și cum nu poți ca și creștin, chemat să fii Apostol al Iubirii lui Dumnezeu pe pământ, să fii străin de rugăciune și de post. Creștinul care nu se roagă și nu postește se răcește, lasă garda sufletului jos și, în măsura în care alura lui duhovnicească slăbește, se deschid porțile spre lucrarea nefastă a duhurilor demonice, care profită de orice fisură din viața omului pentru a-și încerca punerea în aplicare a planului de zădărnicire a mântuirii lumii. De aceea, lumea este bântuită de foarte multe duhuri necurate, pentru că lumea devine din ce în ce mai indiferentă față de Dragostea lui Dumnezeu, iar noi, creștinii, în loc să rămânem oaze ale rugăciunii, ale speranței și binecuvântării pentru întreaga comunitate umană, înclinăm să lăsăm și noi paza duhovnicească deoparte pentru a profita de bunătățile, de înlesnirile, de calpele și amăgitoarele desfătări pe care lumea căzută le oferă ca alternative bietului muritor.”

În continuare, Ierarhul a subliniat că menirea Bisericii nu este aceea de a hrăni iluzia prosperității trecătoare, ci de a fi inima rugătoare a lumii, chemându-i pe creștini să rămână mărturisitori ai Evangheliei prin rugăciune, smerenie și trăirea adevărată a comuniunii cu Dumnezeu, singura care biruiește moartea și deschide calea spre viața veșnică

„Din aceste motive, comunitatea creștină, Biserica lui Dumnezeu, noi, aici pe pământ, în sfântă comuniune cu Biserica din Ceruri, suntem chemați să fim inima rugătoare a lumii, inima rugătoare a societății! Noi nu suntem motoare ale fericirii și prosperității economice și nici ale progresului social în sensul văzut de marile revoluții planetare în cursul istoriei omului. Datoria creștinului este și rămâne aceea de a se ruga pentru cetate, de a rămâne inima rugătoare pentru viața oamenilor, pentru înlesnirea unei vieți decente pe pământ și, în special, pentru dobândirea fericirii veșnice în Împărăția Cerurilor, cea care nu se sfârșește niciodată, spre deosebire de toate imperiile de pe pământ care, mai devreme sau mai târziu, își încheie ciclul lor de existență. Împărăția lui Hristos Cel Întâi-Născut din morți nu se sfârșește niciodată! Credința aceasta se cere întărită de focul fierbinte al rugăciunii curate și smerite! Noi nu suntem chemați, creștinii, să fim vedete aici pe pământ; să ne dăm în spectacol! Amintiți-vă cum începe prima scrisoare către corinteni, fragmentul pe care l-am ascultat astăzi. Este o mustrare a Apostolului Pavel către cei care s-au botezat prin predica lui apostolică. Cine sunt Apostolii, cine suntem noi cei chemați la aceeași lucrare apostolică, astăzi? Cei din urmă dintre oameni, gunoiul lumii, nebuni pentru Hristos! De ce nebuni? Pentru că nu ne interesează bunăstarea materială trecătoare, nu ne interesează strălucirea lumii, fie că este în bătaia reflectoarelor sau în așternerea covoarelor purpurii, întinse pentru gloria puternicilor lumii. Noi, creștinii, suntem chemați a fi neobosiți Apostoli, soli, vestitori ai Veștii celei Mari, evangheliști! Nu întru fățărnicie, toată ziua cu Sfânta Scriptură după noi, arătând-o înaintea oamenilor și luând de acolo citate după bunul plac! Nu, ci prin trăirea esenței Sfintei Scripturi. Vechiul Legământ pregătește Noul Legământ, iar Noul Legământ, pe care Dumnezeul îl face cu omul, se împlinește prin Fiul Său, Fiul lui Dumnezeu Înomenit Care moare pentru noi și Își varsă Sângele Său pentru noi și pentru mulți, spre iertarea păcatelor, ca prin Învierea Lui să ne deschidă nouă calea spre propria noastră înviere. Înțelegem astfel marea taină a vieții, care nu se oprește la mormânt! Este taina vieții veșnice, care vine doar de la Dumnezeu, chiar dacă viața ne este oferită prin părinții noștri. De aceea, viața înseamnă Comuniunea cu Dumnezeu, iar ruperea Comuniunii înseamnă adevărata moarte; moartea înainte de moarte.”

În încheiere, Preasfinția Sa a arătat că adevărata forță a Bisericii și a fiecărui creștin se naște din rugăciune și post, „busola” care orientează viața către comuniunea cu Dumnezeu. Rugăciunea, trăită nu doar în cadrul Sfintei Liturghii, ci și în discreția și smerenia vieții de zi cu zi, devine pavăză împotriva răului și izvor de har, aducând binecuvântare nu doar comunității credincioșilor, ci întregii lumi, chiar și celor care se împotrivesc Bisericii.

„Înțelegem astfel, îndeosebi în vremurile noastre de rătăcire, de abandonare a speranței, de agățare a bietului om de orice care-l poate amăgi, cât de importantă este busola rugăciunii, Comuniunea cu Dumnezeu. Acestea, în primul rând, la Sfânta Liturghie, prin rugăciunea de obște, unde toți, împreună, și cu noi, nevăzut, Hristos cu Îngerii Săi și cu Sfinții, suntem în aceeași Liturghie, aceeași Lucrare divino-umană. Dar, dragii mei, nu ajunge două sau trei ore pe săptămână, Duminica sau în sărbători, ci rugăciunea trebuie continuată și acasă: dimineața, seara, înainte și după masă, înainte de lucru și la terminarea lucrului, ori de câte ori mintea este liberă; pentru ca întreaga noastră viață să devină o rugăciune și tot ceea ce facem să facem ca pe o rugăciune. Atunci, vom vedea cum, încetul cu încetul, răul nu mai poate să-și facă loc în viața noastră. Nu ne mai poate întuneca mintea și inima, nu ne mai poate îmbolnăvi sufletul. De ce? Pentru că avem pavăza rugăciunii, care este întărită de focul curățitor al postirii, foc prin care, oprindu-ne de la multe inutilități, ne întoarcem la simplitatea cea dintâi, atât de folositoare pentru sporirea noastră duhovnicească. Altfel spus, viața creștinului este o viață discretă. În toată discreția și smerenia, însă, se ascunde o mare putere! Ea vine prin rugăciune. Este puterea harului lui Dumnezeu, Care împărtășește iertare, binecuvântare și mângâiere pentru întreaga comunitate; nu doar pentru comunitatea creștină, ci pentru toată lumea! Și pentru cei care nu cred, și pentru cei care s-au lepădat de credință, și, da, chiar și pentru dușmanii Bisericii. La tot veninul și răutatea lumii care pun în pericol pacea și unitatea Bisericii, harul mângâietor al lui Dumnezeu are puterea anihilării și alungării în afara istoriei Sfintei Biserici a lui Hristos.”

Programul liturgic s-a încheiat cu alocuțiunea festivă a Părintelui paroh Teodor-Dinu Cristea, care a adus mulțumire Preasfințitului Părinte Sofronie pentru slujirea sfințitoare săvârșită la vechea Catedrală a Oradiei, încununând astfel lucrările de restaurare și înfrumusețare a exteriorului sfântului lăcaș. De asemenea, părintele paroh a adresat gânduri de recunoștință autorităților locale și bunilor credincioși ai Parohiei Oradea-Centrală, care sprijină cu dragoste și dăruire lucrarea pastoral-misionară a comunității. Cuvântul s-a încheiat prin oferirea unui aranjament floral Ierarhului Oradiei, semn al prețuirii și al recunoștinței pentru această zi de sărbătoare, dar și prilej de omagiere a celor treizeci de ani de slujire sacerdotală ai Preasfinției Sale, care, la 12 august 1995, primea hirotonia întru ierodiacon, iar a doua zi pe cea întru ieromonah, din mâinile Înaltpreasfințitului Părinte Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord, iar mai apoi hirotesia de duhovnic de la Înaltpreasfințitul Părinte Timotei al Aradului.

În încheiere, Episcopul Oradiei a mulțumit pentru urările adresate și a felicitat întreaga lucrare pastoral-misionară și administrativă desfășurată la vestita Biserică cu Lună de către preotul paroh, împreună cu soborul catedral, cu frumoasa comunitate parohială și cu sprijinul autorităților locale, subliniind rolul de emblemă culturală și identitară pe care acest lăcaș îl are pentru ortodoxia românească din cetatea Oradiei. Preasfinția Sa a evidențiat, totodată, nevoia unei eleganțe duhovnicești pe care creștinul este chemat să o manifeste în spațiul cetății, cu atât mai mult într-un context multicultural și polietnic precum cel al Oradiei și Bihorului. În acest sens, Biserica cu Lună devine ea însăși o întrupare a ideii de unitate în diversitate, fiind o reușită sinteză culturală între Răsărit și Apus. Această deschidere cordială și respectuoasă față de ceilalți nu diminuează, a arătat Ierarhul, mărturisirea cu demnitate a propriei identități spirituale și culturale, ci o întărește printr-o atitudine plină de respect și grijă față de cei care împărtășesc alte tradiții și valori. La final, Preasfinția Sa a oferit diplome de apreciere primarului municipiului Oradea și tuturor celor care s-au remarcat prin sprijinul acordat lucrărilor de restaurare. O diplomă specială, însoțită de un moment de reculegere, a fost oferită în memoria domnului Marius Tripon, trecut la cele veșnice cu doar câteva săptămâni în urmă, cel care a vegheat cu profesionalism și aleasă grijă ca lucrările să fie duse la bun sfârșit, spre frumusețea casei lui Dumnezeu

pr. Andi-Constantin Bacter