La capătul pelerinajului betleemic de la sfârșitul anului civil, de două mii de ani, la aceeași peșteră aducătoare de mântuire, cât se poate de mistic și de sublim, ne așteaptă Același Iisus Hristos, ieri și azi și întotdeauna, cu aceleași brațe plăpânde, veșnic pregătite pentru aceeași pironire de bunăvoie, pentru aceleași nevrednice făpturi-cununi ale Creației Sale, pentru aceiași iubitori ai serbării și nu ai Sărbătoritului.

Praznicul cel mare și preabinecuvântat al Nașterii după trup a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, 25 decembrie 2023, a fost sărbătorit cu aleasă solemnitate liturgică la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, unde Chiriarhul meleagurilor bihorene, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei, alături de soborul slujitor catedral a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.

După citirea pericopei evanghelice a sărbătorii Crăciunului (Matei 2, 1-12), care ne-a readus atmosfera lăuntrică a entuziastei căutări a iluștrilor magi de la Răsărit, Ierarhul cetății orădene a rostit un emoționant cuvânt de folos duhovnicesc, vorbindu-le bunilor credincioși ai Catedralei despre Atotputernicia Dragostei și Smereniei dumnezeiești ale Fiului lui Dumnezeu, Împăratul Universului, Cel Care, discret și blând, născut în exilul înstrăinării omenești, cucerește prin slujire nemărginită și copleșește prin Iubire infinită.

Lecția de Iubire și de Smerenie a Fiului lui Dumnezeu Întrupat este și lecția prin excelență a Nobleței dumnezeiești, a Celui Care, deși S-a făcut în toate asemenea nouă, excluzând păcatul, este Excepția Care aduce mântuirea întregii Creații. Cel născut astăzi în ieslea Betleemului nu este orice fel de prunc, este Fiul lui Dumnezeu Creatorul. El este Fiul și Moștenitorul Tatălui, Fiul Celui Atotputernic, El Însuși deoființă cu Tatăl și Duhul. Nașterea în trup a Fiului a fost vestită de bucuria întregului cosmos. Lumea nevăzută a Îngerilor aduce imne de slavă, de preamărire, iar din Creația neînsuflețită, o stea de la Răsărit vestește Nașterea noului Împărat al iudeilor. Magii de la Răsărit văd steaua și pornesc, aducându-I daruri Marelui Împărat, născut la Betleem. Dar un împărat, oare, nu se naște într-un palat? Un împărat nu se naște în porfiră și vison? Sunt și excepții: împărații detronați ajung să își nască moștenitorii în umilință, în exil, în înstrăinare, când socotelile lumești răstoarnă domnii și împărații. Aici, însă, nu este o excepție de acest fel, aici avem de-a face cu Excepția prin excelență, pentru că avem de-a face cu lucrarea tainică a lui Dumnezeu. Dumnezeu-Împăratul Universului Își trimite Fiul să Se nască în chip smerit, dar totuși cu nimic nu I Se știrbește demnitatea împărătească. Rămâne Împăratul Universului. Steaua Îi anunță Nașterea, Îngerii Îi cântă imne de preamărire, vin să I se închine păstorii, oameni umili și săraci, asemenea primilor oameni, după alungarea din Paradis, dar vin și magii, reprezentanții înțelepciunii vremii, cititori în stele și căutători ai tainelor Universului și istoriei. Nu într-un palat, cu blănuri scumpe și vison, nu în blană de hermină, cum poartă împărații, ci în paie. Și, totuși, asta nu Îi știrbește cu nimic demnitatea și puterea. Pentru că Iisus Hristos nu este orice fel de împărat. Este lecția magistrală de noblețe pe care ne-o predă Dumnezeu, atunci când hotărăște să intre în istoria umanității.

Ierarhul a evidențiat faptul că în Domnul Iisus Hristos se îmbină armonios gingășia și atotputernicia, Chipul Blândului Păstor cu Chipul Marelui Cuceritor, Chipul Robului Domnului cu Chipul Marelui Împărat, Care domină prin Bunătate, cucerește prin Frumusețe și înrobește prin sporirea Libertății celei adevărate. Care este secretul Atotputerniciei dumnezeiești? Iubirea. Atotputernic, în ordinea divină a lucrurilor, înseamnă Iubire desăvârșită, totală, Iubire care depășește orice limite. Da, vine în lume și Se naște Împăratul Universului, Cel Care este Iubire. Dumnezeu Cel Atotputernic este Iubire, iar El din iubire creează, din iubire salvează umanitatea căzută de bună voie, prin propria alegere. Și tot prin libertate îi salvează pe cei care cred în El. De aceea, cum să nu crezi în Cel Care este Iubire? Cei care întorc spatele Iubirii lui Dumnezeu nu pot să moștenească împreună cu Moștenitorul, cu Fiul înomenit, Împărăția cerurilor! Pentru că Împărăția mesianică înseamnă Împărăția Iubirii, iar cine este cuprins de ură nu poate intra în Împărăție. Acolo nu este loc de ură, ura nu face parte din planul lui Dumnezeu. Însă lasă libertatea creaturilor Sale să aleagă întunericul, care este moartea cea de a doua, sau să facă pași înspre Cel Care vine înspre el ca să-l mântuiască. Și vedeți, dragii mei, că Fiul nu vine să ne impresioneze, ci Se naște smerit, El, Împăratul, ca să ne cheme pe noi la sfințenie, neam sfânt, preoție împărătească, cum ne vom ruga în Anaforaua Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare. Cum? Prin iubire. Cine iubește este al lui Dumnezeu, cine nu, se înstrăinează de El. Lumea iubirii și a iertării este lumea cea bună a lui Dumnezeu. Lumea răzbunătoare și rea este lumea diavolului. Să ne ferim de ea, să nu o lăsăm să ne invadeze sufletul, viața, familia, locul în care suntem. Biserica este locul în care Dumnezeu Își exercită tainic iubirea și prin lucrarea Duhului Sfânt îi cheamă pe oameni la mântuire. Pentru că puterea lui Dumnezeu se desăvârșește în iubire. Un conducător puternic își impune puterea cu forța, le poruncește supușilor, îi obligă, îi subjugă și domină, se poate ajunge chiar și la tiranie. Dumnezeu, însă, nu așa Își manifestă puterea și nu agreează tirania, pentru că aceasta îi este caracteristică uzurpatorului care a încercat să ia Tronul lui Dumnezeu. El este primul tiran, cel care „tiranisește” – cum frumos se spune în vechea limbă românească duhovnicească – sufletele noastre. El este cel care îi inspiră pe toți tiranii, mai mari sau mai mici. Fiecare este tiran atunci când vrea să-l transforme pe aproapele său în sluga sa, în sclavul său. Doar de la diavol poate veni aceasta.

Reticența schimbării vieții noastre și a prosternării cu deplină adorație înaintea Celui născut din Preacurata Fecioară în neînsemnatul Betleem al Iudeii, „Casa Pâinii” cerești, se datorează nelimitatei noastre ignoranțe în cunoașterea Celui Ce a venit cu atâta Iubire, veșnic împotmoliți în desișul artificiului și opaci Sacrificiului. Dragii mei, Dumnezeu este Iubire, iar Iubirea este slujitoare. Iubirea servește. Iubirea ajută. Iubirea rabdă. Iubirea vine atunci când îi trebuie celui care are nevoie de ajutor. Iubirea este discretă, curată și sfântă, venind din darul lui Dumnezeu în inimile celor ce-și deschid porțile sufletești, unde să vină și să Se nască Hristos, transformând inima omului din peșteră întunecoasă în loc al prezenței harului Duhului Sfânt, izvor de lumină și bunătate pentru toți cei din jur. Acesta este idealul inimii creștine și puterea secretă a Creștinismului, cu care a cucerit lumea. Pentru că atotputernicia cuceritoare a lui Dumnezeu înseamnă puterea de a ști să renunți, puterea de a accepta să fii răstignit; puterea de a putea primi toate umilințele, știind că urmează învierea, biruința, prin moartea pe Cruce și Învierea biruitoare a Celui Care a venit să Se facă Om, Împăratul Universului. De aceea, impunerea Creștinismului cu forța, impunerea „bunătății” cu forța nu se poate! Este ceea curentele extremiste încearcă să impună cu forța în zilele noastre făcându-și cuib peste tot, inclusiv în sânurile Bisericii, neluând seama la Dumnezeu, Care nu forțează mâna nimănui și nu obligă pe nimeni. Nu legi exterioare, ci libertate interioară. Dacă ar fi avut alte planuri, Dumnezeu nu Se năștea într-o iesle! Dacă ar fi vrut să ne impună Noua Orânduire din Împărăția cerurilor, nu putea, oare, Dumnezeu să dea un dictat și să cadă cu fața la pământ toți împărații Terrei? Și prin asta vedem cât de puțin Îl cunoaștem pe Dumnezeu și cât de puțin înțelegem din Măreția și Splendoarea Iubirii divine. Acesta este Dumnezeul nostru: Iubire pură, Iubire desăvârșită, Atotputernicie, care înseamnă Iubire, nu forță, nu cucerire! De aceea, la acest Praznic Împărătesc, să ne bucurăm și să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce face pentru noi tot timpul. Pentru că ceea ce s-a întâmplat în urmă cu două mii de ani, s-a întâmplat pentru noi, oamenii, și a noastră mântuire. Pentru aceasta S-a întrupat Împăratul Cel Atotputernic al Universului, Atotputernicul Hristos.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie L-a rugat pe Preabunul Dumnezeu să rânduiască fiecărui credincios sărbători binecuvântate, în liniște sufletească și bucurie duhovnicească autentică alături de toți cei dragi, de unde să nu lipsească Mântuitorul sufletelor noastre, Care cu Prezența Sa să umple de sens smerita noastră serbare.

Pr. Andi-Constantin Bacter