Culminând salba praznicelor împărătești, Biserica lui Hristos își serbează, la cincizeci de zile de la Învierea Biruitorului morții, Ziua Întemeierii sale văzute: Pogorârea Duhului Sfânt. Este o sărbătoare care nu încheie, ci deschide, revelând nu o întemeiere formală, ci o naștere din Duh, de Sus, pentru o nouă viață – o mărturie vie că Biserica nu este a literei, ci a Duhului. O prăznuire așezată mereu la răstimpul Rusaliilor, adică al înfloririi trandafirilor, când bisericile nu se împodobesc numai cu nobilele frunze de tei sau de nuc, simbolizând limbile ca de foc ale Duhului Sfânt, ci și cu frumusețea rozelor ogoarelor, pe care sacerdoții creștini sunt chemați astăzi să le binecuvinteze prin sfințirea primelor roade ale pământului, pârga grâului.

La aleasa prăznuire duminicală a Cincizecimii celei Noi, 8 iunie 2025, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie pe Altarul închinat Învierii Domnului al Catedralei Episcopale din Oradea, slujind dimpreună cu soborul catedral, în prezența sutelor de credincioși care au umplut sfântul lăcaș.

Îndată după citirile sărbătorești din scrierile Noului Legământ ce ne grăiesc despre Trimiterea Mângâietorului promis (Fapte 2, 1-11 și Ioan 7, 37-53; 8, 12), Chiriarhul Oradiei a reflectat în cuvântul predicii asupra celor împlinite în Ziua Cincizecimii, când Duhul Sfânt Se pogoară nu doar peste oameni, ci în adâncul istoriei, transfigurând timpul în chemare și diferența în comuniune. Biserica se naște astfel nu ca instituție, ci ca răspuns viu al Iubirii lui Dumnezeu, Care, dincolo de limitările lingvistice, etnice sau culturale, cheamă toate semințiile pământului la Lumină, cunoaștere, pace și comuniune, întru simfonia harului Duhului Sfânt.

„Dumnezeu a pregătit pentru toată umanitatea, pentru toate semințiile pământului ceva sublim: Mântuirea prin Iisus Hristos, prin Care Dumnezeu-Tatăl Îl trimite și pe Duhul Sfânt. Venind în Ziua Cincizecimii, cum Domnul Hristos profețise, Duhul Sfânt S-a așezat pe fiecare dintre Ucenicii Domnului și le-a împărțit Darurile. Pentru că Duhul Sfânt este Dăruitorul, Care cheamă la Unitate întru diversitatea Darurilor pe care Dumnezeu le oferă tuturor popoarelor și fiecărui om în parte. Dumnezeu-Duhul Sfânt cheamă prin Iisus Hristos întreaga umanitate la unitate în diversitate, la armonie, în simfonie. De aceea, războaiele sunt cacofonia deplină de care este în stare omul. Pacea între popoare este semnul cel mare al civilizației și pecetea Creștinismului asupra ei, în simfonia celestă pe care Duhul Sfânt o lucrează tainic asupra inimilor însetate de Lumină, de Viața cea veșnică, de Bunătatea lui Dumnezeu. Pogorârea Duhului Sfânt marchează întemeierea Bisericii, unde, împreună cu vechea sinagogă încreștinată, vin și neamurile, intrând în Biserică, fiecare neam cu credința creștină, cu propovăduirea Evangheliei în propria sa limbă, până la marginile lumii ajungând cuvintele lor. Nu sunt graiuri nici cuvinte străine de Bunătatea lui Dumnezeu. Pentru că Mesajul Venirii Duhului Sfânt este Mesajul de Iubire, de Bunătate, de Speranță, pe care Dumnezeu ni-l transmite. Este Mâna întinsă a lui Dumnezeu, binecuvântându-ne, fiind chemați la viața veșnică prin Iisus Hristos Mântuitorul – Fiul lui Dumnezeu Înomenit, a Cărui Lucrare o continuă, în mod tainic și până la sfârșitul veacurilor, Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, Împăratul Ceresc și Mângâietorul sufletelor noastre; Cel Care prin Apele Harului mângâie viața noastră și aduce speranța mântuirii, a vieții celei veșnice, a Luminii neînserate, a Luminii în veșnicia lui Dumnezeu. De aceea, Ziua Pogorârii Duhului Sfânt este Ziua bucuriei totale în Biserică, căci este Ziua Înnoirii Creației, Ziua sfințirii ei, Ziua sfințirii vieților noastre. Pentru că Întemeierea Bisericii nu este un simplu eveniment istoric cu puternică încărcătură mistică, ci este Semnul cel Mare al speranței vieții noastre veșnice, căci de aici, din Biserică, începem călătoria vieții duhovnicești, care se sfârșește în Templul Ceresc al lui Dumnezeu, Cetatea lui Dumnezeu, Împărăția Cerurilor, unde tronează Mielul lui Dumnezeu sacrificat pentru păcatele noastre:  Domnul nostru Iisus Hristos.”

Bucuria liturghisirii din ziua Pogorârii Duhului Sfânt s-a plinit, după Tradiția Sfintei noastre Biserici, prin solemna slujbă a Vecerniei plecării genunchilor, în cadrul căreia, pentru prima dată de la praznicul Învierii Domnului, credincioșii îngenunchează cu pocăință, ca semn al dragostei smerite și al recunoașterii covârșitoarei Iubiri pe care Dumnezeu o arată și o revarsă peste Biserica Sa. Momentul plecării smerite a genunchilor este marcat de rostirea celor șapte rugăciuni aparținând Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, din care reținem nu doar intensitatea trăirii la care ne cheamă Marele Păstor al Cetății Sfinte, ci mai ales purtarea de grijă a lui Dumnezeu, față de cei vii și față de cei care și-au încheiat călătoria terestră, readucându-ne în atenție multitudinea inepuizabilă a Darurilor pe care Duhul voiește să le sădească întru cei născuți din nou, din apă și din Duh, botezați cu focul Harului Treimic, care nu mistuie, ci renaște.

pr. Andi-Constantin Bacter