La fel ca și în ceilalți ani, Praznicul cel Mare al Botezului Domnului nostru Iisus Hristos, luni, 6 ianuarie 2025, a fost serbat de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, la Catedrala cu Soare a urbei de pe malurile Crișului Repede, în sobor de preoți și diaconi, oficiind Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, și continuând cu solemna Slujbă a Sfințirii Agheasmei celei Mari, în prezența sutelor de credincioși dreptmăritori.

Citirea cuvântului evanghelic (Matei 3, 13-17), în care ne este descris tabloul impresionant al Smereniei hristice și al Arătării Preasfintei Treimi de la Iordan, a fost urmată de cuvântul de învățătură al Chiriarhului cetății orădene. Preasfinția Sa a vorbit despre înțelegerea Botezului Domnului ca revelație a Preasfintei Treimi și o manifestare a dreptății divine, în care Cel fără de păcat ia asupra Sa păcatul lumii pentru mântuirea noastră. Aceasta este dreptatea lui Dumnezeu: Biruința asupra morții prin ascultarea sacrificială a Fiului și lucrarea tainică a Duhului Sfânt, Care ne înnoiește și ne face fii ai lui Dumnezeu, chemându-ne la comuniunea de dragoste cu Tatăl, prin Fiul, în Duhul.

Ierarhul și-a început predica prin a sublinia că importanța cardinală a serbării de astăzi este datorată Revelării Preasfintei Treimi la Iordan, însă într-un moment de profundă umilință a Cuvântului creator, Care vine înaintea creaturii pentru a cere botez de rob. Strălucirea aparte a acestei zile de mare sărbătoare vine din din însuși numele pe care îl poartă praznicul Botezului Domnului, adică Arătarea Domnului – pentru că acesta este numele Bobotezei: Epifania sau Arătarea Domnului. Este mare sărbătoare pentru că este ziua în care Domnul S-a descoperit pe Sine. Tatăl Cel din Ceruri mărturisește despre Cel venit să Se boteze: Acesta este Fiul Meu Cel iubit întru Care am binevoit. Este Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om pentru a ne întoarce pe noi la Dumnezeu. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu Se coboară în chip de porumbel peste Cel Care vine să boteze cu mai mult decât botezul lui Ioan, mai mult decât cu apă. Cu Duh Sfânt. Cu Duhul Sfânt, Care din Tatăl purcede și prin Fiul Se dă lumii. Duhul Cel Sfânt Care Se purta pe deasupra apelor primordiale ale Creației, Duhul lui Dumnezeu Care vine și adeverește Cuvântul Tatălui: Cel venit să Se boteze nu este un simplu om, ci Fiul lui Dumnezeu Care S-a făcut Om pentru noi, oamenii, ca pe noi, prin Venirea Duhului Sfânt în viața noastră, să ne cheme la înalta demnitate, nu doar de frați ai Săi întru umanitate, ci fii ai lui Dumnezeu după har; după harul Duhului Sfânt Care înnoiește viața noastră, a creștinilor.

În relatările evanghelice ale Botezului Domnului ni Se descoperă tainic nu doar Persoanele Treimice, ci și maniera sublimă, cu totul străină de gândirea și înțelegerea omenească, în care Dumnezeul Iubirii poartă de grijă întregii lumi. Pentru ce vine Fiul lui Dumnezeu în lume, înomenindu-Se? Vine pentru ca „să împlinească toată dreptatea”. Și care e „dreptatea” lui Dumnezeu? Dreptatea lui Dumnezeu este condamnarea veșnică a omului din cauza păcatelor lui? Dreptatea lui Dumnezeu este că Fiul lui Dumnezeu vine și ia asupra Sa păcatul lumii. El e Mielul lui Dumnezeu Care ia asupra Sa păcatele tuturor oamenilor. Noi nu prin dreptatea noastră ne mântuim! Nu de aceea, pentru că suntem vrednici, că-i vedem pe cei din jurul nostru păcătoși, că noi suntem atotputernici și ceilalți, netrebnici. Nu prin asta ne mântuim! Și asta arată cât de farisei și ipocriți suntem, adesea, și cât de puțin trăim noi cu adevărat credința creștină! Credința noastră ne arată, ne învață, ne crește și ne educă în smerenie, în umilință, în a-I urma lui Hristos, Care a venit să împlinească toată dreptatea. Nu dreptatea împăraților, a regilor, a dictatorilor, a puternicilor lumii, ci dreptatea lui Dumnezeu! Și care e dreptatea lui Dumnezeu, fraților? Vine Fiul lui Dumnezeu și Se face Om, însă nu pentru ca să conducă umanitatea, așa cum ar dori antihrist să o facă. Ce nebunie! Dreptatea lui Dumnezeu este Biruința asupra morții! Și pentru asta, Fiul Său Se face ascultător de Tatăl Ceresc, până la moarte! Și încă moarte pe Cruce. Vine să împlinească toată dreptatea. Se duce la Iordan, la Ioan. Pentru ce mergea lumea acolo? Pentru botezul pocăinței, pentru a face pocăință, penitență pentru păcate. Acolo vine și Iisus, Cel fără de păcat, dar Care ia asupra Sa păcatele noastre! Ioan Îl oprește: „cum vii Tu să mă botezi, când Eu am trebuință să fiu botezat de Tine!” – pentru că el anunțase: „eu botez cu apă, dar vine după mine Cel Care botează cu Duh Sfânt!” Dar ce îi spune Mântuitorul Iisus Hristos?„Lasă, trebuie să se împlinească toată dreptatea.” Este dreptatea lui Dumnezeu, și nu a oamenilor! Noi, aici, ne căutăm avocați, care mai de care mai artist în a se juca cu legea și a păcăli judecătorii pentru câștig de cauză. Hristos nu face așa ceva, fraților! Să ne aducem aminte că, la judecată, la procesul Său, tace, iar acum vine să împlinească toată dreptatea. Cum? Botezul pocăinței, penitență pentru păcate a Celui fără de păcat? Da, pentru că vine să împlinească dreptatea lui Dumnezeu, iar pentru asta ia asupra Sa povara păcatului nostru! De aceea primește botezul pocăinței. Pentru noi! Asta este dreptatea lui Dumnezeu. Își sacrifică Fiul, pentru ca să ne dea nouă izbăvirea de păcat și de moarte prin Învierea Fiului Său.

În partea de încheiere a omiliei praznicale, credincioșii au fost invitați de către Episcopul Oradiei ca, înțelegând ce înseamnă „dreptatea” lui Dumnezeu, să intre în splendoarea „logicii” Iubirii Părintelui Ceresc, ce poate fi înțeleasă numai prin Hristos și întru lucrarea Duhului Sfânt, în viața de har a Bisericii. După Înviere, ce face Domnul, când Se arată Ucenicilor? Îi trimite în lume să vestească: Da, moartea a fost biruită! Și le mai spune ceva: să propovăduiască Evanghelia! Care e Evanghelia? Da, Vestea cea Bună, că moartea a fost învinsă! Și să boteze toate neamurile, să-i cheme pe oameni la nașterea din nou, din apă și din Duh. Cum să-i boteze? În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Ce spune Domnul la Cina cea de Taină? Că de folos este să meargă El, pentru ca să vină Duhul Sfânt Mângâietorul, întru Care se înnoiesc viețile noastre! Este Duhul Sfânt, Care vine și preschimbă apa Botezului în Baia nașterii de a doua! Duhul Sfânt, Care sfințește apele în Ziua cea mare a Arătării lui Dumnezeu ca și Comuniune de Dragoste a Tatălui cu Fiul în Duhul Sfânt. Este o Comuniune în care, fraților și surorilor, suntem și noi înfiați prin Același Duh Sfânt! Asta este fericirea cea veșnică! Nu vă lăsați amăgiți de paradisurile terestre, de bunăstarea de aici, de ceea ce ne oferă lumea, aici și acum, sau de ceea ce ne poate oferi! Că, dragii mei, de moarte nu ne poate salva decât Moartea pe Cruce a lui Hristos și Învierea Lui, Care ne-a și salvat, în germene, prin Taina Sfântului Botez și, apoi, prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt în viețile noastre, să ne transforme și să ne preschimbe, pregătindu-ne, pentru Împărăția cerurilor! Pentru asta „lucrează” Dumnezeu! Ca să ne scoată din lumea păcatului și să ne ducă în Împărăția Luminii! Nu ne scoate de aici, din lume, pentru că lumea are nevoie de creștini, ca mărturii ale Dragostei lui Dumnezeu! Sărbătoarea creștină este sărbătoarea în care, împreună, cei care încă ne mișcăm și cei care s-au mutat dincolo Îl preamărim cu bucurie pe Dumnezeu, invocând Duhul Păcii și Unității să împace sufletele, viețile, inimile, comunitățile noastre și lumea întreagă, care are nevoie, mai mult ca oricând, de speranță! Și aceasta, doar prin Dumnezeu – Biruitorul morții – vine! Pentru că lui Dumnezeu Îi place „dreptatea”! Dreptatea Lui nu e ca dreptatea oamenilor, ci dreptatea lui Dumnezeu este biruirea morții neascultării noastre prin ascultarea radicală, absolută, până la moarte pe Cruce, a Fiului Său, Cel Unul-Născut Care Se face Om pentru noi, oamenii, și a noastră mântuire, ca prin credința în El și nașterea din nou, din apă și din Duh, prin El, să ne întoarcem la Tatăl. De aceea, mare este sărbătoarea noastră!

După rânduiala Sfintei noastre Biserici, partea de final a Sfintei Liturghii a găzduit Slujba Sfințirii celei Mari a Apei, în cadrul căreia un loc cu totul aparte este ocupat de rugăciunile de înaltă trăire duhovnicească ale Sfântului Ierarh Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, prin care slujitorii invocă, în adâncă smerenie, harul cel curățitor și sfințitor al Preasfântului Duh asupra tuturor credincioșilor, asupra apei tuturor izvoarelor naturii și, îndeosebi, asupra apei pregătite în vase alese, pentru ca toți cei prezenți să poată să o consume spre iertarea păcatelor, sfințirea vieții și a caselor.

La sfârșitul programului liturgic, Preasfințitul Părinte Sofronie a rostit un emoționant cuvânt festiv și a binecuvântat mulțimile de credincioși veniți la Catedrala Episcopală a Oradiei. Dragii mei, sunteți foarte frumoși, fiecare în parte și toți împreună! Suntem frumoși înaintea lui Dumnezeu! Și ceea ce e mai important, suntem împreună! Da, cu toate neputințele noastre. Mulți dintre noi avem mulțime de ani adunați în urmă, alții mai puțini. Avem neputințe, avem boli, nu suntem perfecți. Dar nu asta este important, pentru că Dumnezeu vine pentru fiecare dintre noi, indiferent de ce standarde avem sau am avea. Înaintea lui Dumnezeu suntem așa cum am ajuns să fim, căci Dumnezeu ne-a dat multe daruri și nu întotdeauna le-am pus în lucrare, acesta e adevărul. Dar, așa, cu rănile, cu eșecurile, cu suferințele noastre, venim înaintea lui Dumnezeu! Și Dumnezeu ne primește. Și ne zâmbește. Și asta ne înfrumusețează, pentru că avem în față perspectiva veșniciei. Suntem împreună și asta e cel mai important lucru! Așa Îi place lui Dumnezeu, în unitate și în pace, împreună și cu cei dragi pe care nu am fi vrut să plece așa de repede. Dar au plecat. Și sunt dincolo, dar, totuși, alături de noi. Ne zâmbesc și ne încurajează să nu ne temem. Astăzi este o zi de sfințire a firii, a apelor, a vieților noastre; o zi în care Lumina lui Dumnezeu ne invadează sufletul. Mă uit cu atâta drag la dumneavoastră! Haideți, dragii mei, să lăsăm Lumina aceasta să pună stăpânire pe noi. Să nu lăsăm nicio forță a întunericului să o alunge din viața noastră! Toți am pierdut câte ceva și, mai ales, pe cineva. Dar, de fapt, nu i-am pierdut, însă nu-i mai avem în apropiere. Sigur, asta vine „la pachet” cu singurătatea, însă nu suntem niciodată singuri. Dumnezeu este cu noi, iar aceasta înseamnă că bucuria acestei zile se cere înveșnicită în viața noastră.

pr. Andi-Constantin Bacter