Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Sărbătoarea întoarcerii „Chivotului Legământului cel Nou” la Templul din Ierusalim

Sărbătoarea întoarcerii „Chivotului Legământului cel Nou” la Templul din Ierusalim

Cea mai scurtă lună din calendar, a lui Făurar, se deschide cu cel de al treilea praznic împărătesc din cursul anului calendaristic pe care Biserica Dreptmăritoare de pretutindeni îl serbează, sărbătoarea Întâmpinării Domnului sau a Streteniei, cum era îndeobște cunoscut în neamul nostru. Anul acesta, la 2 februarie 2023, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, dimpreună cu soborul catedral a oficiat Dumnezeiasca Liturghie a praznicului la Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea.

După citirea pericopei evanghelice rânduite sărbătorii Streteniei (Luca 2, 22-40), Ierarhul cetății orădene a rostit un cuvânt de învățătură în care le-a vorbit credincioșilor prezenți despre semnificația mistică și simbolică a praznicului de astăzi, întrucât venirea Maicii Domnului cu Preasfântul Prunc Iisus în brațe închipuie întoarcerea Chivotului Legii Noului Legământ, Adevăratul Chivot, la Templu.

Dintru începutul cuvântului de folos duhovnicesc, Preasfinția Sa a adus în atenția credincioșilor lecturarea mistagogică a fragmentului lucan, manieră care, prin povățuirea Sfinților Părinți ai Bisericii, ne ajută să înțelegem valoarea simbolică a extraordinarei „întâlniri de taină” a Templului cu Domnul Templului în iconomia mântuirii. Atunci când Maica Domnului vine cu Fiul său Cel Unul-Născut, Fiul Tatălui, la Templul din Ierusalim, acolo nu mai era Chivotul Vechiului Legământ. Dar nici nu mai era nevoie să fie. Chivotul s-a pierdut, fiind tot felul de legende care circulă, dar s-a spus că la vremea potrivită se va așeza din nou chivotul în Templul care se va reconstrui. Însă toate aceste teorii există din necunoașterea Voii lui Dumnezeu. Pentru că, de fapt, la sărbătoarea Întâmpinării Domnului, a Streteniei, noi nu serbăm pur și simplu aducerea și intrarea în Templu a Fiului Fecioarei. Nu sărbătorim doar întâmpinarea la Templu și primirea în brațele Dreptului Simeon a Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu Întrupat. Ci mai mult decât atât! Sărbătorim, așa cum creștinii dintru început au înțeles, pe baza tradiției iudaice, că, de fapt, nu numai că nu mai este nevoie de Chivotul Legii celei vechi, ci prin venirea la Templu se împlinesc toate. Templul însuși se închină Celui Care vine să fie prezentat la Templu. Templul lui Dumnezeu se închină Fiului lui Dumnezeu Care intră în Templul din Ierusalim.

Citirea duhovnicească a slovelor biblice ce redau cronica acestui eveniment hristic ne ajută să înțelegem și mai bine locul cu totul privilegiat și unic pe care îl are Preasfânta Născătoare de Dumnezeu în planul din veci al lui Dumnezeu, departe de a fi un simplu „mijloc” al venirii în lume a Cuvântului lui Dumnezeu. Venirea în Templu, la patruzeci de zile după ce Se naște în Betleem, a Celui vestit de proroci, adus de Maica Sa – care L-a purtat în pântecele ei și care, ea însăși, s-a învrednicit să fie Chivotul însuflețit al prezenței lui Dumnezeu în viața și lumea omului prin însăși înomenirea Cuvântului veșnic în trupul ei –, înseamnă că, la sărbătoarea Streteniei, Templul lui Dumnezeu se descoperă ca restaurat, ca întregit. Vine Chivotul însuflețit cu Fiul lui Dumnezeu să-L ofere Tatălui ceresc, adică se întoarce în Templu Chivotul cel adevărat, adică Fecioara cu Darul lui Dumnezeu din Chivot, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Aceasta este încărcătura puternică, simbolică, de taină, teologia adâncă a sărbătorii de astăzi: reîntoarcerea Chivotului, dar mai mult decât atât, sosirea în Templu a adevăratului Chivot, Care descoperă că Templul de aici este trecător și că va fi distrus și se va nărui. Pentru că Dumnezeu nu are nevoie de Templu aici pe pământ. Templul Său este în Ceruri. Acolo în Ceruri este Ierusalimul ceresc și Templul cel din Ceruri al lui Dumnezeu, în care Se întoarce Fiul Său, după Înălțarea Sa la Cer, la alte patruzeci de zile, dar de data aceasta după nașterea Sa din morți, prin Înviere, urmată apoi, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, de plecarea înspre Fiul ei a celei ce s-a învrednicit a fi Chivotul Său aici pe pământ.

De asemenea, Chiriarhul locului a evidențiat felul cu totul inspirat în care Tradiția Bisericii a metabolizat prin meșteșugul condeiului și al pensulei subtilitățile învățăturilor teologice ce se desprind din praznicul Întâmpinării Domnului. Sărbătoarea de astăzi trebuie văzută în cheia mistică a descoperirii adevăratului Chivot al lui Dumnezeu, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De aceea, și cântările de la strană au arătat cât de prezentă este icoana Maicii Domnului în imnele sărbătorii. Dintru începuturi, așa este văzută de Biserică Maica Bisericii, ca fiind Chivotul cel adevărat. Simbolismul acesta este redat nu numai în imnografia, ci și în iconografia Bisericii, adică în sfintele icoane. Unde? În cel mai înalt loc al Sfintei Sfintelor, în conca Altarului! Sus vedem adevăratul Chivot, adică pe Maica Domnului rugându-se pentru noi, cu mâinile ridicate spre Fiul ei . În toate bisericile ortodoxe, unde este pictură, în cel mai înalt loc al Altarului este Chivotul cel adevărat. În tradiția bizantină, lângă Maica Domnului, numită Platytera ton Ouranon – cea mai înaltă decât Cerurile –, sunt prezenți și doi Sfinți Arhangheli. În vechile picturi, în străvechile icoane, însă, erau chiar doi Heruvimi, arătând cum Heruvimii de pe capacul Chivotului Legământului, sculptați în lemn de chiparos și îmbrăcați în aur, îi închipuiau pe Heruvimii cei de foc care o slujesc pe Maica Domnului. Aceasta arată credința noastră, a tuturor, că nu mai este nevoie de Chivotul Legii celei vechi, căci avem Chivotul însuflețit, Preasfânta Fecioară care a primit în trupul ei Slava lui Dumnezeu, învrednicindu-se să-L nască și să-L dăruiască lumii ca Om pe Fiul lui Dumnezeu.

Făcând referire la căldurosul și emoționantul moment al „plinirii vremii” pentru Sfântul și Dreptul Simeon, primitorul de Dumnezeu, Episcopul Oradiei L-a rugat pe Dumnezeu să îi facă pe toți cei prezenți părtașii aceleiași bucurii și iubiri sfinte pe care bătrânul secular le-a resimțit la Întâmpinarea Domnului de dinaintea Templului. Și noi, acum, cu taină, Îl contemplăm pe Cel primit în brațe de Dreptul Simeon. Și cu nevrednicie deschidem inimile noastre și sufletele ca să primim în taina din adâncul vieții noastre Viața cea plină de har a Celui Întâi-Născut din morți, să gustăm deja din Viața cea nouă din Împărăția cerurilor, să pregustăm Învierea prin împărtășirea cu Preacuratele Taine ale lui Hristos, primind în brațele sufletului nostru pe Cel pe Care Îl chemăm să ne primească în brațele Sale atotputernice, de unde să nu ne scape niciodată, ci să ne mângâie, să ne vindece și să ne mântuiască!

La finele dumnezeieștii slujbe, Preasfințitul Părinte Sofronie și soborul slujitor au săvârșit slujba parastasului pentru odihna și mântuirea sufletului mult iubitei sale mame, Maria Drincec.

Pr. Andi-Constantin Bacter