Sărbătoarea Nașterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din anul acesta, 8 septembrie 2025, a fost o zi aleasă pentru credincioșii din Parohia Roșia, Protopopiatul Beiuș, care au avut bucuria duhovnicească de a-l avea în mijlocul comunității pe Arhipăstorul Oradiei, Preasfințitul Părinte Sofronie, care a săvârșit slujba de sfințire a lucrărilor exterioare de înfrumusețare a bisericii parohiale și a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți și diaconi. Înălțătoarea prăznuire a fost prilejuită de aniversarea a 130 de ani de la construirea lăcașului de închinare.

În prima parte a Dumnezeieștii Liturghii, îndată după citirea pericopei evanghelice a sărbătorii Nașterii Maicii Domnului (Luca 10, 38-42; 11, 27-28), Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a așezat în inimile celor prezenți o reflecție profundă asupra rostului acestei sărbători în iconomia mântuirii, evidențiind legătura tainică dintre începutul vieții pământești a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu în lume.

La începutul anului bisericesc, Biserica a rânduit nu doar o aducere-aminte a unei nașteri minunate, ci un îndemn stăruitor la înțelegerea modului în care Dumnezeu pregătește în istorie, prin oameni aleși, venirea Mântuitorului promis, subliniind că Întruparea lui Hristos a fost posibilă prin curăția și rodul rugăciunii unor părinți binecuvântați – Sfinții Ioachim și Ana –, din care avea să se nască Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu.

„În a opta zi a celei dintâi luni a anului bisericesc, în fiecare an, serbăm Nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pentru ca să se producă minunea Învierii era nevoie ca Cineva să înfrângă moartea noastră, spre a ne dărui viața cea veșnică. Nimeni dintre muritori nu poate, odată ce a gustat moartea, să învie din morți. E nevoie de intervenția directă a lui Dumnezeu. Și Dumnezeu intervine direct în istorie. Creatorul nostru, Creatorul timpului și, implicit, al istoriei, nu îl lasă pe om în moarte. Creatorul lumii și al omului, Creatorul îngerilor și al stelelor, a toată suflarea, Se smerește pe Sine – cum am auzit în pericopa Apostolului zilei –, Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul Cel Veșnic al lui Dumnezeu-Tatăl, vine și Se face Om. Creatorul vine să Se unească cu creatura, cu Creația Sa, cu omul, și Se face om. Dar, pentru a Se face om, e nevoie să Se înomenească din Cineva. Adam a fost creat de Dumnezeu fără ca Adam să fi avut tată și mamă după trup; din pământ a fost creat de către Dumnezeu, adică din materie, iar trupul său materialnic a primit suflet, din darul lui Dumnezeu. Omul una s-a făcut, trup și suflet. Dar pentru că omul a păcătuit mâncând, prin acea mâncare a intrat stricăciunea în trup și trupul a ajuns să cunoască moartea, deși Dumnezeu nu l-a creat pe om pentru moarte. Din coasta lui Adam Dumnezeu a creat-o pe Eva, iar din Adam și Eva s-au născut toți oamenii, Eva fiind «mama tuturor celor vii». Astfel, pentru ca Dumnezeu să Se facă om, a fost nevoie de generații întregi dintre urmașii lui Adam și Eva, să se curățească generație după generație, ajungând la o așa măsură a harului, încât în pământ curat, în lut curat să Se coboare Dumnezeu. Și din Adam și Eva, cea mai curată rodnicie a lor, fructul lor cel mai curat, fiu și fiică, au fost Ioachim și Ana, care au trăit în rugăciune, în smerenie, în curăție, însă fără a avea copii. Și precum din bătrânii Avraam și Sarra se născuse odinioară Isaac, la bătrânețe primesc și ei Rod pântecelui o Fecioară, pe Maria. Mâine este sărbătoarea Sfinților Ioachim și Ana, părinții Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, care la bătrânețe au primit în Dar pe Maria. Și ce-au făcut ei? La vârstă fragedă, au afierosit-o pe Maria lui Dumnezeu, au închinat-o lui Dumnezeu, căci a venit ca Rod preasfânt al rugăciunii. Iar răspunsul lui Dumnezeu a fost binecuvântarea pentru Rod curat, pentru întreaga umanitate. Astfel a venit în lume Maria Preacurată.”

Preasfinția Sa a mai subliniat că Fiul lui Dumnezeu vine în lume nu în slavă omenească, ci în smerenie și jertfă, oferind Modelul suprem al conducerii prin sacrificiu. Totodată, a reliefat prezența neîntreruptă a Maicii Domnului alături de Fiul ei, de la Taina Întrupării până în veșnicie, rămânând în conștiința Bisericii drept Maică duhovnicească și Rugătoare neobosită pentru ajutorarea și mântuirea noastră.

 „Văzând curăția Mariei și pregătind-o ca Vas ales, pentru ca din ea să Se întrupeze Fiul Său, Hristosul Care ne aduce mântuirea în dar, Dumnezeu trmite la Fecioara pe Arhanghelul Gavriil. El îi vestește că va naște Fiu. Și Fecioara, deși logodită, dar fecioară, știe că nu se poate una ca aceasta, de vreme ce ea nu știa de bărbat. Și Îngerul îi spune că Puterea Celui Preaînalt o va umbri și Cel Care Se va naște din ea este Fiul Celui Preaînalt. Din Maria, Fecioara Curată, Se înomenește, Se întrupează și Se naște Hristosul lui Dumnezeu, Care vine în lume nu ca să guverneze peste lume cum guvernează puternicii, acaparând putere și tot mai multă putere, ci vine ca să Se sacrifice; ceea ce conducătorii creștini au înțeles dintotdeauna, că doar așa pot conduce în Numele Domnului: doar dacă ei înșiși se sacrifică. Conducătorul care nu este în stare să se sacrifice pentru proprii săi supuși, nu merită să fie conducător; doar cel care se sacrifică. Iar Fiul lui Dumnezeu este Cel Care ne dă cea mai bună Pildă de Sacrificiu. El primește să moară în locul nostru, să moară El pentru noi toți, ca prin Moartea Sa să omoare moartea noastră. El, Fiul lui Dumnezeu și Împăratul Cerurilor, vine din Preacurata Fecioară Maria. Odată cu Întruparea Domnului, pe Preasfânta Fecioară Maria o vedem nedespărțită de Fiul ei. Nedespărțită este în veșnicie, nedespărțită este în Biserică, nedespărțită este în rugăciunea pentru noi și mereu împreună cu noi! Ea este Maica noastră Duhovnicească, pentru că, fiind Maica lui Hristos, este Maica Bisericii. Domnul Iisus Hristos, răstignit fiind pe Cruce, o încredințează pe Maica Sa Apostolului iubit, Sfântului Ioan, care o ia pe Maica Domnului la el. Domnul spune: «Femeie, iată fiul tău» și «fiule, iată Mama ta». În Sfântul Ioan vedem întreaga Biserică. Noi toți suntem fiii și fiicele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, iar ea se roagă pentru toți. Ea, Care L-a purtat în pântece pe Fiul lui Dumnezeu, este fericită de femeia din popor care ridică glas și spune: «Fericit este pântecele care te-a purtat și sânii la care ai supt!» Iar Domnul spune că așa este, adăugând că fericit este și cel ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și Îl împlinește pe El. Și Cuvântul lui Dumnezeu este Cineva. Este Însuși Domnul Iisus Hristos. Adică ni se cere să-L ascultăm pe Domnul Iisus Hristos, cum, de altfel, Maica Domnului ne îndeamnă pe toți la prima minune publică a Fiului ei, la prefacerea apei în vin la nunta din Cana Galileii. Ce îi îndeamnă Maica Domnului pe cei de la nuntă, după ce Îl roagă pe Fiul ei să le ajute prefâcând apa în vin? «Faceți orice vă va spune El, ascultați de El!» Asta vrea Mântuitorul să spună. Fericit este cel care ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și Îl împlinește pe El, adică fericit este cel care ascultă de Hristos Domnul – Cuvântul lui Dumnezeu și împlinește voia Lui.”

În mod aparte, Preasfinția Sa a evocat chipul luminos al mamei creștine și al dascălului jertfelnic, al preotului slujitor și al tuturor celor care își împlinesc chemarea cu responsabilitate și dragoste, nu pentru slavă lumească, ci ca un adevărat apostolat în mijlocul lumii.

 „Nu întâmplător, serbarea Nașterii Maicii Domnului se află în ziua a opta a primei luni a anului bisericesc, ziua veșniciei. Ce înseamnă un an nou, fie el bisericesc sau civil? Înseamnă începutul unei noi speranțe. Orice început înseamnă o înnoire a speranței. Orice lucrare pe care o începem înseamnă o speranță, dar speranța trebuie dusă la bun sfârșit, lucrarea începută trebuie isprăvită și nu se abandonează pe drum. Iar împlinirea cea mare pentru noi, creștinii, este în Ziua a Opta, Ziua Învierii. Altfel spus, iubiții mei, în fiecare zi putem pune început bun întoarcerii spre Dumnezeu, adică pocăinței. Și întotdeauna ținta noastră trebuie să fie veșnicia! Să nu ne oprim, să nu ne poticnim, să nu ținem cont de obstacole, de piedici, de răutățile lumii, de relele din jurul nostru, toate trebuie biruite prin Hristos și cu Hristos și în Hristos! Asta ne învață Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și de aceea a venit Fiul lui Dumnezeu în lume! Să ne înalțe, din făpturi căzute în fii ai Luminii, așa cum El Însuși Lumină este, Lumina lumii și Soarele Dreptății, iar Maica Lui, Maica Luminii. Pe ea o cinstim astăzi, când prăznuim nașterea sa, și o rugăm fierbinte să ne poarte de grijă, să ne ajute și, mai ales, să ajute mamelor și dăscălițelor! Să fie mame și dăscălițe așa cum au fost și cele de dinainte, adică înzestrate cu spirit de sacrificiu. O mamă adevărată întotdeauna pune prețul cel mai mare pe fericirea copiilor ei și se sacrifică și se pune ea pe ultimul loc, făcând chiar minuni pentru copiii ei. Așa trebuie să fie și dascălii și dăscălițele, și preoții la fel: părinți adevărați și maici adevărate! Gata să se sacrifice pentru copiii lor. Dascălii, pentru elevi! Nu pentru privilegii, nu pentru viață în lux. Dăscălia și învățământul înseamnă apostolat, la fel ca și preoția. Preoția nu este pentru gloria noastră personală și pentru a străluci în fața lumii, ci pentru a sta la dispoziția credincioșilor împărtășindu-le Dragostea și Iertarea lui Hristos! Noi nu suntem judecătorii lumii, Hristos este! Bineînțeles, în câmpul învățământului, la fel ca în câmpul medicinei sau al justiției, nu privilegiile trebuie căutate, ci fiecare să își facă datoria cu responsabilitate acolo unde este. Atunci, și mulțumirea sufletească și binecuvântarea lui Dumnezeu vin negreșit, iar cei care vin după noi ne vor binecuvânta și se vor ruga, rămânând în comuniune sfântă cu noi chiar și dincolo de lespezile mormintelor noastre. Dacă nu conștientizăm că noi cultivăm adesea numai egoismul și nu lăsăm în urmă mai nimic, de prea puțină rugăciune putem nădăjdui să avem parte după ce suntem coborâți cu trupurile în țărâna din care au fost luate, pentru a aștepta învierea. Și, vai, de câtă rugăciune vom avea nevoie în Ziua cea Mare a Învierii, când vom fi judecați.”

În cadrul Sfintei Liturghii, Chiriarhul locului l-a hirotesit pe Părintele paroh Dorel Haiduc întru iconom-stavrofor, la împlinirea a treizeci și trei de ani de slujire neîntreruptă în parohia pentru care a primit Taina Hirotoniei.

Sfârșitul dumnezeieștii slujbe a fost marcată de cuvântul festiv al Părintelui Vasile-Marian Popa, Protopopul Beiușului, și de mulțumirile aduse de Părintele paroh Dorel Haiduc, care și-a manifestat recunoștința față de Ierarhul Oradiei pentru cinstea acordată și pentru bucuria de a fi în mijlocul comunității euharistice încredințate la ceas aniversar, binecuvântând credincioșii și lucrările de înnoire realizate la sfântul lăcaș. În semn de prețuire, preotul paroh a oferit Ierarhului în dar icoana praznicului Nașterii Maicii Domnului.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie i-a felicitat pe cei care slujesc și se roagă astăzi în istorica parohie a Roșiei, apreciind frumoasa misiune pe care o împlinesc în această vatră de credință și cultură străveche, românească. A evocat cu recunoștință vrednicia înaintașilor acestei comunități puternice, care au știut să păstreze cu demnitate identitatea și credința strămoșească. Aici s-a născut Părintele Gheorghe Ciuhandu, distins istoric bisericesc, autor al unei valoroase monografii despre românii din Câmpia Aradului, lucrare de referință până astăzi. Preasfinția Sa a evocat și câteva din mărturiile eruditului preot cu privire la slujitorii vrednici care au păstorit de-a lungul timpului în Parohia Roșia: preoți dăruiți, meșteri ai lemnului sacru, iconari și copiști de manuscrise, oameni care au știut să viețuiască în Lumina lui Dumnezeu. Ei rămân repere și modele pentru prezent și viitor, într-o lume în care adevărata lumină nu se confundă cu strălucirile amăgitoare și trecătoare ale vremurilor prin care trecem.

pr.Andi-Constantin Bacter