A sosit și ceasul binecuvântat din acest an, sâmbătă, 25 decembrie 2021, când întreaga noastră Biserică dreptmăritoare retrăiește cu emoție sfântă răstimpul „plinirii vremii”, Sărbătoarea Împărătească a Nașterii după trup a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului.

La Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea, un număr mare de credincioși au luat parte la Dumnezeiasca Liturghie de Crăciun, oficiată de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, însoțit de soborul catedral.

Sfânta Evanghelie rostită în cadrul sfintei slujbe ne-a istorisit din nou, în relatarea de factură aramaică (Matei 2, 1-12), cel mai important eveniment la care a luat parte umanitatea, Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu din Sfânta Fecioară Maria, în Betleemul Iudeii, o narațiune departe de onorurile la care ne-am fi așteptat, însă care spune multe despre Dumnezeul nostru și despre oameni. Îndată după solemna citire a pericopei mateiane, Chiriarhul Oradiei a rostit îndătinatul cuvânt de învățătură,în carele-a vorbit credincioșilor despre maniera în care trebuie să perceapă aducerea aminte an de an a Nașterii trupești a Domnului și despre mesajul crucial pe care praznicul Crăciunului ni-l transmite nouă, celor de astăzi.

În deschiderea predicii, Ierarhul Oradiei, evocând bine cunoscutul text liturgic al celui de al doilea Antifon al Sfintei Liturghii, a explicat valoarea teologică extraordinară pe care o are Nașterea Domnului Hristos, subliniind, totodată, importanța înțelegerii corecte a felului în care trebuie să ne raportăm duhovnicește la sărbătoarea Crăciunului, trecând dincolo de înțelegerea epidermică și consumeristă a unui Crăciun nereligios, despiritualizat, în care, paradoxal, Personajul principal devine Marele absent.La „plinirea vremii”, Fiul lui Dumnezeu a venit în lume și S-a făcut om, întrupându-Se din Preasfânta Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, așa cum, la fiecare Liturghie, cântăm la începutul Antifonului celui de al doilea, alcătuit de Binecredinciosul Împărat Iustinian cel Mare. Prin acest imn mărturisim, de fapt, Întruparea lui Dumnezeu, Cel Unul-Născut din Tatăl, Cel ce este fără de moarte și care a primit pentru noi oamenii și a noastră mântuire să Se întrupeze din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria. Apoi, mărturisim îndată: „Carele neschimbat Te-ai întrupat”. Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu nu a însemnat nicio schimbare, firea Sa dumnezeiască rămânând aceeași, doar că Și-a luat și firea omenească, pe care a unit-o cu firea dumnezeiască în unicul Ipostas al Cuvântului veșnic al Tatălui. Persoana Mântuitorului Iisus Hristos are două firi, cea dumnezeiască, din Tatăl,  prin nașterea înainte de veci, și cea omenească, din Preasfânta Fecioară Maria. Unirea celor două firi, cum mărturisește glasul comun al Sfinților Părinți de la Calcedon, s-a făcut fără amestec, fără schimbare, fără împărțire și fără despărțire. Deci, noi, la Crăciun, sărbătorim Nașterea după trup a Celui născut din veci din Tatăl, fără de mamă, iar la „plinirea vremii” S-a născut din Maica Fecioară, fără de tată, Sfântul și Dreptul Iosif fiind tatăl adoptiv al Mântuitorului. Căci Nașterea Sa după trup este mai presus de fire, diferită de nașterile celorlalți oameni, pentru că El, deși S-a făcut în toate asemenea nouă, S-a întrupat fără de păcat, pentru care era nevoie ca nașterea să fie suprafirească, Născătoarea de Dumnezeu rămânând fecioară și după naștere, cu puterea și lucrarea Duhului Sfânt asupra Fecioarei Maria.

Cursul istoriei lumii are ca punct fundamental de referință intervenția directă a lui Dumnezeu pe firmamentul istoriei obiective a lumii, intervenția iubitoare, chenotică și jertfelnică a Fiului Omului, Care a imprimat umanității o nouă traiectorie, El fiind Cheia de înțelegere a celor din lume și a celor viitoare, timpul căpătând sens și valoare doar în strânsă relație cu Domnul Hristos, Cel Care a fost dintru început, Care este și Care vine.La Crăciun serbăm întâia venire în lume a lui Mesia, iar în timpul în care ne aflăm așteptăm întoarcerea Sa, cea de a doua venire a Fiului și Cuvântului Tatălui, a Celui vechi de zile, a Celui prin Care toate s-au creat și nimic din ceea ce s-a făcut, fără de El nu s-a creat, fără de Cel Care primește să vină în lume ca să Se facă om. Se face Prunc tânăr, născându-Se din Noua Evă, ca pe toți cei născuți din urmașele Evei să ne întoarcă la Tatăl, cu condiția ca și noi să vrem lucrul acesta.

Înaintea acestui asalt dumnezeiesc de iubire și de har, înaintea acestei declarații supreme de dragoste a lui Dumnezeu față de omenirea căzută, omului îi este îngăduită libertatea de aalege, căci Dumnezeu nu dă buzna peste sufletul omului pentru ca să îl mântuiască siluindu-l, ci tainic și iubitor așteaptă întoarcerea și ridicarea noastră de bună voie, cu inimă bună.Dumnezeu nu lucrează nimic împotriva voii noastre. De aceea, avem posibilitatea de a alege, să fim cu Dumnezeu sau cu lumea păcatului. Întotdeauna a fost mai ușor să-L refuzi pe Dumnezeu. Chiar și în zilele noastre, este mai ușor să-I spunem „nu” lui Dumnezeu, mult mai incomod este să Îi spui „da”. Este mult mai incomod să-L recunoști pe Fiul Său ca fiind Împăratul adevăratei Împărății, cea care nu trece, Împărăția cerurilor cea veșnică. Sigur, o astfel de atitudine și de asumare scandalizează pe toți „Irozii” din totdeauna, pe toți regii și conducătorii care cred că au puterea datorită dreptului lor, iar nu din darul lui Dumnezeu.

Ierarhul Oradiei Mari i-a îndemnat pe credincioși să nu se încreadă prea mult în oameni, căci deși Domnul Hristos a înălțat standardele existențiale ale întregii omeniri, umanitatea a rămas la fel de reticentă și ostilă față de Dumnezeu și voia Sa, tabloul nativității Domnului Hristos rămânând actual și constant până astăzi, cu aceleași tușe groase de umbră și fine de lumină. Să nu ne amăgim, tot ce se întâmplă în zilele noastre nu este diferit față de când Mântuitorul S-a întrupat, când Irod și tot Ierusalimul s-au tulburat atunci când magii au vestit că Mesia S-a născut. Și în vremurile noastre forțele răului sunt deranjate de prezența lui Dumnezeu în lume, deși o prezență discretă, dar vizibilă prin lucrarea și misiunea Bisericii, aceasta face ca Biserica să fie incomodă, să deranjeze, pentru că ea mărturisește despre o altă lume și vestește despre un alt timp. Lumea Bisericii este lumea lui Dumnezeu, chipul Împărăției care nu trece, a Cerurilor, iar timpul este veșnicia lui Dumnezeu, care nu se scurge și nu trece, nici nu piere.

După mai bine de două mii de ani de la Nașterea Domnului Hristos, cea dintâi venire a Fiului lui Dumnezeu în lume, credincioșii vremurilor din urmă, cu fiecare prăznuire a Nașterii Mântuitorului lumii, tind să simtă tot mai intens și să întrezărească zorii celei de a doua veniri a Domnului. În această sfântă zi de sărbătoare prăznuim venirea în lume a Domnului, dar și așteptăm în tensiune sfântă, duhovnicească, întoarcerea Sa pentru inaugurarea cu putere a Împărăției cerurilor. Pentru că din acest motiv S-a întrupat, ca să închidă „paranteza” lumii păcatului și să deschidă porțile pentru Împărăția care nu trece, iar moartea nu mai are nicio putere și niciun cuvânt, pentru că a fost zdrobită de moartea Sa pe Cruce, a Celui Care neschimbat S-a întrupat. Aceasta facem noi la Sfânta Biserică, Îl lăudăm și-L preamărim pe Dumnezeu pentru marea Lui dragoste față de noi, oamenii, pentru Marele Dar pe care L-a făcut umanității, prin venirea în lume și prin Nașterea după trup a Fiului și Cuvântului veșnic al Tatălui. Nu este o sărbătoare ca oricare alta, nu un prilej obișnuit de bucurie, ci prăznuirea Marelui Dar pe Care Dumnezeu L-a făcut omului, pentru că Fiul Său a venit în lume ca să fie Fiul Omului, ca pe om să-l mântuiască. De aceea, sărbătoarea Crăciunului este plină de Lumină, căci în fața Acesteia moartea nu mai are nicio putere.

În încheiere, Preasfințitul Părinte Sofronie le-a urat tuturor celor prezenți și tuturor celor dragi ai acestora să aibă parte de sărbători binecuvântate și fericite, lăsând la o parte grijile lumești și străduindu-se să trăiască cât mai autentic bucuria Nașterii lui Mesiaîn lume, Cel atât de mult așteptat de întreaga Creație și mai ales de„cununa” ei, omul.

Arhid. Andi Constantin Bacter