În ultima Duminică din Sfântul și Marele Post, a Intrării Domnului în Ierusalim – Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor cum mai este cunoscută în rândul credincioșilor –, 9 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie a praznicului împărătesc prepascal la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir” din municipiul bihorean Beiuș, paraclis episcopal, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi.

După citirea pericopei evanghelice care ne introduce anamnetic în universul Ierusalimului în care Domnul Hristos a intrat triumfal, în maniera Sa unică, pe smeritul și blândul mânz al asinei, Chiriarhul meleagurilor bihorene a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc, punând în lumină înțelesurile pascale și eshatologice pe care intrarea Domnului în Ierusalim le comportă, Sărbătoarea Floriilor fiind poarta de intrare în Săptămâna Trecerii biruitoare a Domnului din moarte la Viața cea veșnică.

În partea de debut a predicii, Preasfinția Sa a vorbit despre optica mistagogică pe care Biserica ne-o propune spre asumare pentru înțelegerea sărbătorii de astăzi, descriind, deopotrivă, diferența substanțială dintre Slava dumnezeiască și Triumful hristic în raport cu gloria trecătoare a stăpânitorilor efemeri ai acestei lumi și triumfalismele palide experiate de sărmanele făpturi de lut. Astăzi ne amintim de intrarea Domnului în Ierusalim, o intrare triumfală pentru că lumea privea cu multă nădejde la El, cu atât mai mult cu cât fuseseră martorii învierii lui Lazăr. Știind că Cel intrat are putere să învieze pe cei morți, oamenii înțelegeau că Domnul Hristos poate să îi elibereze din orice robie. De aceea, L-au primit ca pe un împărat, deși a venit smerit, nu într-o caleașcă, nu într-o cvadrigă, nu într-o lectică, ci a venit pe mânzul asinei. Nu I s-au întins covoare de purpură, dar oamenii și-au pus hainele înaintea Lui, pe drum, ca să pășească asinul peste haine. Și, în loc de ramuri glorioase de laur, ale întâmpinării unui împărat, au ieșit cu ramuri de finic în mâini, înălțând osanale și întâmpinându-L ca pe un împărat, care, însă, merge spre pătimire. În sărbătoarea de azi, când ne aducem aminte de evenimentul istoric al intrării Domnului nostru în Ierusalim, ne pregătim, de fapt, pentru Marea Sărbătoare a Sfintelor Paști, a Intrării triumfale a Domnului din mormântul în care a fost îngropat, în viața cea veșnică; Biruitor și Înviat din morți, Domnul Hristos este Întâiul-Născut din morți, Paștile nostru Care, trecând prin moarte la viață, calcă în picioare moartea noastră cu Moartea Lui, căci nu era cu putință ca El, Începătorul Vieții, să fie ținut de moarte. Acesta este Paștele adevărat! Așa cum, în tradiția latină, de pildă, se exclamă cu putere: Christus vincit! - Hristos învinge! Christos regnant! – Hristos domnește! Christus imperat! – Hristos împărățește! A Lui este Biruința!

Cunoscând acestea, trebuie să ajungem să înțelegem că mai mult decât o percepere spirituală a Săptămânii Mari, este o percepere în cheie personalistă, intimă, a suferințelor pe care Domnul le-a răbdat pentru lumea întreagă, concentrând în amărăciunea supliciului prepascal suferințele, angoasele și neliniștile întregii umanități și a fiecăruia în parte. Dragii mei, la Paști nu serbăm numai evenimentul istoric al Învierii, ci propria noastră înviere! Săptămâna ce urmează este chintesența vieții noastre, rezumatul vieții noastre pământești. De aceea, în Săptămâna Pătimirilor Domnului ne aducem aminte de întreg zbuciumul nostru pământesc, luptându-ne mai mult cu egoismul din noi și cu răutatea din lume, cu păcatele și neputințele noastre. Astfel, constatăm că suntem aproape mereu înfrânți în lupta cu răul și cu păcatele, în războiul nevăzut cu duhurile necurate. Mai mereu suntem biruiți, mai mereu suntem la pământ, mai mereu suntem căzuți, zdrobiți, înfrânți, biruiți și, cu adevărat, aceasta este Valea plângerii și zbaterea disperată, a noastră, a muritorilor, pentru o bucată de pâine și un viitor mai bun pentru copiii noștri, încercând să supraviețuim cum putem, deși sfârșitul nostru pământesc vine, fie că vrem, fie că nu vrem. Trebuie să trecem și prin asta, că nu suntem nici roboți desăvârșiți, nici supraoameni, nici dotați cu tot felul de daruri supranaturale, ci moștenitori ai păcatului adamic care a adus în noi stricăciunea și moartea.  

În final, făcând referire la câteva din marile opere literare ale neamului românesc, Preasfințitul Părinte Sofronie a evidențiat țesătura eminamente creștină a culturii românești, deslușirea subtilităților și a mesajului deplin putând fi posibilă doar în matricea proprie, cea hristică. În registrul ancestral al folclorului nostru, Învierea lui Hristos este dezlegarea enigmei din cea mai cunoscută baladă populară românească, „Miorița”. Cine credeți că Se ascunde în chipul păstorului ucis de tovarășii Săi, ceilalți păstori, invidioși? Cine credeți că se ascunde în chipul bătrânei cu brâul de lână, care-și caută fiul, simțind că este între cei morți? Cine? Nu poate fi înțeleasă balada decât în cheie creștină, numai că se termină ambiguu, în Vinerea mare, lăsându-ne pe noi să aflăm misterul tăinuit din spatele baladei. Trebuie să înțelegem că în splendoarea cosmică, „preoți, munții mari / paseri, lăutari”, se ascunde splendoarea Împărăției netrecătoare și că păstorul ucis, mielul junghiat, este Marele Arhiereu, Fiul lui Dumnezeu înomenit, Domnul Iisus Hristos răstignit pentru noi oamenii și a noastră mântuire, Întâiul-Născut din morți, Începătorul tuturor în toate, Chipul lui Dumnezeu după Care și pentru Care am fost creați, Ținta vieții noastre. Deși căutăm cu zbatere și mult zbucium fericirea aici, în lume, trebuie să înțelegem că numai în El, prin El și cu El putem să o aflăm. Nu orice fericire, ci cea veșnică, netrecătoare, neofilită, în care nu mai este loc nici de durere, nici de întristare și nici de suspin sau de lacrimi pentru păcate, pentru că toate sunt iertate în dragostea Sa, a Mielului Care ne spală cu Sângele Său scump.

La sfârșitul dumnezeieștii slujbe, Episcopul Oradiei a săvârșit tradiționalul ritual bisericesc de sfințire a stâlpărilor înverzite, întru sfânta aducere aminte a ramurilor de finic cu care Domnul Hristos a fost întâmpinat în Cetatea Sfântă.

În continuarea programului liturgic, Părintele Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, a rostit un cuvânt festiv, mulțumind Ierarhului Oradiei pentru bucuria de a fi împreună la ales ceas de praznic împărătesc, pregătind cum nu se poate mai frumos sufletele credincioșilor din orașul Beiuș pentru Praznicul praznicelor și Sărbătoarea sărbătorilor. De asemenea, Părintele paroh Florin Stan, care îndeplinește și ascultarea de secretar protopopesc la Protopopiatul Beiuș, și-a manifestat recunoștința față de Ierarhul cetății Oradiei pentru edificatoarea slujire arhierească în mijlocul credincioșilor încredințați spre păstorire și pentru ziditorul cuvânt de învățătură.

În încheiere, Ierarhul Oradiei le-a mulțumit tuturor celor prezenți pentru bucuria de a fi împreună în rugăciune la sfârșitul Sfântului și Marelui Post, în pregătire intensă pentru Sfânta și Marea Săptămână a Pătimirilor Domnului Hristos. Totodată, Preasfinția Sa a adus îndătinatele urări de bine tuturor celor care astăzi își prăznuiesc ziua onomastică, de sărbătoarea Floriilor, în mod special numele de Florica, Floare sau Florin, Florian, fiind des întâlnite în județul nostru.

Pr. Andi-Constantin Bacter