În Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci, 21 septembrie 2025, când s-a serbat și Odovania aceluiași praznic împărătesc, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a binecuvântat și sfințit lucrările de înnoire exterioară de la biserica Parohiei Gepiu Colonie, Protopopiatul Tinca, după care a oficiat Dumnezeiasca Liturghie duminicală în lăcașul de cult al enoriei, închinat Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, și Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.

Lectura evanghelică din scrierea Sfântului Marcu (8, 34-38; 9, 1) a oferit din nou Bisericii prilejul de a medita la îndemnul hristic al luării crucii și urmării lui Hristos. În continuarea pericopei, Chiriarhul meleagurilor bihorene a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a evidențiat că această chemare a crucii definește însăși condiția creștinului, o viață asumată prin jertfă, smerenie, fidelitate și mărturisire; o viață trăită sub semnul Crucii, în lumina Învierii.

Reflectând asupra semnificației duhovnicești a sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci, Episcopul Oradiei a subliniat că viața creștinului este, din momentul Botezului, așezată sub semnul Crucii, ca semn al jertfei, al slujirii discrete și, mai ales, al demnității ființării întru Hristos Domnul:

„Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci de la începutul anului bisericesc ne aduce aminte tuturor că în centrul atenției noastre duhovnicești se cuvine să fie Sfânta Cruce a Domnului. Prin credința în Jertfa de pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos primim moștenirea vieții celei veșnice. De altfel, prin Odovania sărbătorii de astăzi, memoria liturgică a Bisericii ne aduce în atenție tuturor că suntem datori, noi creștinii, să urmăm Domnului Iisus Hristos primind crucea în viața noastră. Primim creșterea duhovnicească întru această credință odată cu Taina Sfântului Botez, când suntem botezați întru Moartea pe Cruce și Învierea Domnului Iisus Hristos, simbolic reprezentată prin crucea de pe piept primită la Taina Sfântului Botez. Din acel moment, practic, întreaga noastră viață – și nu doar până la mormânt, căci și acesta e străjuit de cruce – și în veșnicie suntem pecetluiți cu semnul biruitor al Crucii Domnului. De aceea, condiția creștinului este strâns legată de Mântuitorul său și Mântuitorul lumii, Domnul nostru Iisus Hristos. Condiția creștinului este strâns legată de cruce, de sacrificiu, de răstignire. Creștinii trăiesc ca niște sacrificați pentru lume, din dragoste pentru Hristos, Care este răstignit în noi și Își poartă Crucea în noi până la sfârșitul veacurilor – acesta este idealul nostru și așa trebuie să trăim și să ne comportăm în lume. Așadar, noi, creștinii, suntem ai lui Hristos și trebuie să rămânem ai lui Hristos – ceea ce înseamnă că trebuie să ne purtăm cu demnitate crucea, să ne acceptăm condiția de răstigniți pentru păcatele noastre și pentru păcatele lumii.”

Continuând cu o analiză a raportării creștinului la lumea de azi, Ierarhul a evidențiat chemarea la statornicie și discernământ duhovnicesc, atrăgând atenția că adevărata schimbare a lumii începe prin schimbarea noastră lăuntrică, întru Hristos, și nu prin revendicări exterioare și zgomotoase:

„Pe lângă rezistența întru jertfelnicie, suntem chemați să nu ne potrivim răutăților lumii, slavei deșarte, mândriei, triumfului palid și închipuit al gloriei lumești trecătoare, pentru că toate acestea sunt păgubitoare pentru suflet și ne jefuiesc mântuirea. Suntem chemați să acceptăm condiția smerită, umilă, modestă. În pofida marginalizării din societatea de consum și din societățile extrem de materialiste, înstrăinate de Dumnezeu și secularizate, suntem chemați să ne acceptăm condiția – de multe ori – de batjocură, de care avem parte, din dragoste pentru Hristos, pentru a nu ne rușina de Crucea Lui, ca nici Hristos să nu Se rușineze de noi la Întoarcerea Sa în Slavă, cu Sfinții Îngeri. Pentru că, dragii mei, noi nu suntem chemați să revoluționăm lumea prin mișcări de stradă, proteste violente și tulburări – de orice natură ar fi ele: de la cele sociale, la cele culturale sau ideologice și până la cele naționale. Rostul și chemarea noastră sfântă, a creștinilor, este să fim împreună cu Hristos. Căci numai El singur are puterea de a transforma lumea, în sensul de a o scoate din întunericul păcatului și din iad. Astfel, prin Lumina Învierii Sale, umanitatea răscumpărată, pe care Și-a asumat-o, este salvată și ne salvează și pe noi, cei care credem în El. Apoi, prin mărturia noastră, prin răstignirea noastră, iar nu prin faptele legii, nu pentru virtuțile sau dreptățile noastre – că n-am făcut ceva bun pe pământ –, prin Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, putem să fim și noi înșine transformați; iar prin transformarea noastră lăuntrică, profundă, prin răstignirea patimilor și a egoismului din noi, lumea să se schimbe, lăuntrul nostru să se schimbe, lăsând Lumina lui Hristos să strălucească cu putere și să se reflecte în afară, din darul lui Dumnezeu, prin tainica lucrare a Duhului Sfânt, Care are puterea de a schimba lumea. Cum? După Chipul Fiului lui Dumnezeu, iar nu după chipul schimonosit al gloriei trecătoare din lume, care astăzi strălucește și mâine se stinge. Oricine iubește istoria și citește paginile ei, în afară de nume mari și urme importante, ce a rămas și ce rămâne? Pe când, în lumea lui Hristos, în Sfânta Biserică – aici, pe pământ, iar în ceruri, desăvârșit – este Slava netrecătoare a lui Dumnezeu, pe care Hristos o are, căci este Fiul lui Dumnezeu, și o transmite omului, care poate să primească din darul lui Dumnezeu, prin lucrarea tainică a harului Duhului Sfânt în Biserică, transformându-ne pe toți din oameni ai păcatelor, ai patimilor, ai întunericului și ai poftelor, în oameni ai Crucii, răstigniți pentru lume, următori ai lui Hristos, bucuroși să primim crucea, pălmuirile, scuipările, batjocoririle lumii de dragul lui Hristos și pentru Biserica Sa; fără a ne răzvrăti împotriva răutăților care ne asaltează și ne asediază sufletele, pentru că avem discernământul duhovnicesc necesar, din darul Duhului Sfânt, să înțelegem mulțimea duhurilor necurate care, în zilele noastre, sunt dezlănțuite și duc războiul cel nevăzut pe multiple căi, pentru a ne păgubi, pentru a ne păcăli spre rătăcirea de la calea Domnului, de la calea îngustă și plină de spini a Crucii, însă singura care ne poartă înapoi în brațele iubitoare ale Părintelui Ceresc.”

În partea de încheiere, Preasfinția Sa a făcut un apel la intensificarea vieții de rugăciune, arătând că numai prin stăruință în rugăciune și fidelitate față de ceea ce înseamnă Crucea în viața noastră putem rămâne ai lui Hristos și putem păstra vie în noi lumina credinței, în mijlocul ispitelor, încercărilor și provocărilor din lumea de azi:

„În puține cuvinte, am căutat să întăresc cu mărturia mea smerită și umilă importanța Sfintei Cruci în viața noastră, în viața creștinului, în viața Bisericii, în viața lumii. Și pentru că sunt așa de multe asalturile și ispitele, și pentru că sunt așa de tulburi vremurile, iar duhurile necurate și lipsa noastră de discernământ caută să zădărnicească petrecerea noastră întru Hristos, prin Sfânta Cruce, în Împărăția lui Dumnezeu, suntem cu toții chemați la mai multă rugăciune, la mai stăruitoare rugăciune, pentru ca Dumnezeu să ne dea discernământul necesar și să ne ajute să respingem toate provocările diabolice și toată răutatea lumii înstrăinate de Dumnezeu, nelăsând sub nicio formă să pătrundă duhul secularizării în viețile noastre, ci rămânând ai lui Hristos, mărturisitori ai Dragostei Lui, soli ai Bunătății lui Dumnezeu. Pentru că dacă noi, creștinii – sarea pământului și lumina lumii –, ne stricăm, atunci mai de plâns suntem decât toți oamenii. Și aceasta se poate întâmpla numai dacă refuzăm crucea în viața noastră. Dacă o primim în viața noastră, candela credinței continuă să lumineze și speranța mântuirii crește cu fiecare clipă. Pentru asta, însă, trebuie să ne rugăm cât mai mult, în așa fel încât fiecare respirație și întreaga noastră viață să fie o rugăciune neîntreruptă.”

După citirea rugăciunii amvonului, Ierarhul l-a hirotesit pe Părintele paroh Cristian-Daniel Hârca întru iconom-stravrofor, ca semn al recunoașterii și prețuirii lucrării pastoral-misionare și administrative pilduitoare.

În cele din urmă, programul liturgic a fost încununat de cuvântările festive, începând cu cea a Părintelui Călin-Ovidiu Popa, Protopopul Tincăi, și continuând cu cea de mulțumire și recunoștință a preotului paroh Cristian-Daniel Hârca, care a oferit în dar Ierarhului Oradiei o icoană cu Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre patronii spirituali ai enoriei. Apoi, Preasfințitul Părinte Sofronie a rostit câteva gânduri de felicitare și binecuvântare, oferind deopotrivă și diplome de apreciere autorităților locale și bunilor credincioși care s-au remarcat în mod deosebit prin ajutorul oferit comunității parohiale.

„Astăzi este concluzia sărbătorii Înălțării Sfintei Cruci: centrul vieții creștinului este Sfânta Cruce. Duminica de astăzi ne pune la inimă tuturor adevărul că, prin trecerea timpului, sărbătoarea trece, Sfânta Cruce rămâne; rămâne în centrul vieții noastre, așa cum este așezată la începutul vieții noastre prin Taina Botezului și veghează până la capăt, la hotarul veșniciei. Bucuria adâncă a Crucii, purtătoare a tainicei promisiuni a Învierii, devine astfel izvor de har și binecuvântare în sufletul fiecărui credincios.”

pr. Andi-Constantin Bacter