† SOFRONIE  

EPISCOPUL ORADIEI

Scrisoare Pastorală cu ocazia marii sărbători împărătești a

Naşterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii

† SOFRONIE

Din darul și mila lui Dumnezeu Episcop Ortodox Român al Oradiei, cinstitului cler de mir și monahal, viețuitorilor așezămintelor mănăstirești și tuturor credincioșilor și credincioaselor din cuprinsul Sfintei și de Dumnezeu păzitei Episcopii Ortodoxe Române a Oradiei, har, binecuvântare și pace de la Dumnezeu și Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, prin Fiul și Cuvântul întrupat al Tatălui, în dragostea Duhului Sfânt, iar de la noi, părintească și frățească îmbrățișare!

Preacuvioși și Preacucernici Părinți,

Preacuvioase Maici și

Preaiubiți Fii și Fiice duhovnicești,

Lumea creștină, din care facem parte și noi, este deplin ancorată în credință, indisolubil legată de Dumnezeu, inspirată și ajutată de Sus, este o lume a credinței. A credinței mărturisite și exprimate în viața de zi cu zi a creștinului. Cea mai cuprinzătoare, solemnă, liturgică, simplă, pe înțelesul tuturor mărturisire a credinței este Simbolul de credință niceo-constantinopolitan, Crezul sau Credeul, cum este numit de poporul român încă din vechime. În cuvintele pline de încărcătură teologică, Biserica își mărturisește credința în Dumnezeu Unul în ființa Sa și Întreit ca Persoane. Astfel Îl mărturisim pe Fiul lui Dumnezeu înomenit a Cărui naștere după trup o sărbătorim, la fel ca în fiecare an.

Cel născut în ieslea Betleemului este Însuși Cuvântul veșnic al Tatălui, Unul-Născut Cuvântul și Fiul lui Dumnezeu, deoființă cu Tatăl și cu Duhul, chipul ipostasului Părintelui ceresc, Care Și-a luat firea omenească din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu și Pururea Fecioara Maria, unind-o cu firea dumnezeiască în unicul ipostas al Cuvântului lui Dumnezeu, în mod neschimbat, neamestecat, neîmpărțit și nedespărțit. Așa cum mărturisim în Crez: „Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotțiitorul, Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute. Și întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii, Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, iar nu făcut, deoființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.” Fiul lui Dumnezeu Se naște din veci din Tatăl, fără de maică. „Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut!” (Psalmul 2, 7)

Prin Cuvântul veșnic al Tatălui, Dumnezeu-Cuvântul, Logosul, au fost create toate: „La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. Acesta era întru început la Dumnezeu. Toate prin El s-au făcut și fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” (Ioan 1, 1-3). Cum prevestește și mărturisește, dimpreună cu Teologul Evanghelist și Psalmistul Rege: „cu Cuvântul Domnului cerurile s-au întărit și cu Duhul gurii Lui toată puterea lor” (Psalmul 32, 6). „Că El a zis și s-au făcut, El a poruncit și s-au zidit” (Psalmul 32, 9). Fiul Unul-Născut din Tatăl mai înainte de a fi lumea, din veci, este fără de început, dinainte de începutul lumii, mai înainte de cer și de pământ. „La început a făcut Dumnezeu cerul și pământul. Și pământul era netocmit și gol. Întuneric era deasupra adâncului și Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor. Și a zis Dumnezeu: «Să fie lumină!» Și a fost lumină” (Facerea 1, 1-3). Lumina creată.

Dar mai înainte de lumina creată, dintotdeauna, din Dumnezeu este lumina necreată, lumina divină ce țâșnește din ființa lui Dumnezeu, slava dumnezeiească prin care omul poate ajunge la cunoașterea lui Dumnezeu, la vederea lui Dumnezeu, la unirea cu Dumnezeu, prin lucrarea harului Duhului Sfânt în omul credincios, dornic a se uni cu Cel ce este Lumină și Viață, Viața veșnică. „Întru El era viață și viața era lumina oamenilor” (Ioan 1,4). Întru Cuvântul veșnic al Tatălui, Care S-a înomenit „pentru noi, oamenii și a noastră mântuire”: „Cuvântul era Lumina cea adevărată, Care luminează pe tot omul care vine în lume” (Ioan 1,9). Prin El, Cuvântul înomenit al Tatălui, omul poate ajunge  să-L vadă pe Dumnezeu. În vechime, Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Fața Mea însă nu vei putea s-o vezi, că nu poate vedea omul fața Mea și să trăiască.” (Ieșirea 33, 20) „Când va trece slava Mea, te voi ascunde în scobitura stâncii și voi pune mâna Mea peste tine până voi trece; iar când voi ridica mâna Mea, tu vei vedea spatele Meu, iar fața Mea nu o vei vedea!” (Ieșirea 33, 22-23)

Prin Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu și nu altfel, se prăbușesc interdicțiile de demult, barierele care îl despart pe omul căzut de Creatorul său. „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată; Fiul cel Unul-Născut, Care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1, 18). Desigur, darul suprem nu este accesibil tuturor, ci doar cei mântuiți Îl pot vedea pe Domnul, contemplându-L, în Ierusalimul ceresc, pe Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii. „Și vor vedea fața Lui, și numele Lui va fi pe frunțile lor” (Apocalipsa 22, 4). Amețitoare perspectivă, nemeritată făgăduință menită celor ce vor rezista până la sfârșit în lupta cu păcatul, cu răutatea din lume, cu duhurile răutății, cu întunericul, sub ajutorul gratuit și dezinteresat al Celui Care S-a înomenit pentru a ne îndumnezei prin harul Său, prin energiile necreate ale Duhului lui Dumnezeu, împlinindu-se scopul pentru care Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om, Fiul Omului, născându-Se la Betleem din Fecioara Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului, Maica Precistă, Sfânta Maria.

Iubit cler și popor al lui Dumnezeu,

Acesta este Cel a Cărui naștere după trup, venire în lume, nu în chip de înger, nu înfricoșându-ne, ci făcându-Se Unul dintre noi, El, Cel Unul-Născut din Tatăl „mai înainte de toți vecii”, fără de maică, o serbăm acum, nașterea din Fecioara, fără de tată, prin lucrarea tainică a lui Dumnezeu, Care poate săvârși minuni. Nașterea minunată din Fecioara a Celui Care S-a făcut Om, în toate asemenea nouă, afară de păcat, ne-o înfățișează pe Născătoarea de Dumnezeu Mireasă nemiresită, Nevastă nenevestită, Maică și Fecioară, Mireasă Pururea Fecioară, Cel Născut din Ea, Noua Evă, Fiul Omului, Noul Adam, Cuvântul înomenit al Tatălui, Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu păzindu-i nestricate pecețile fecioriei, Stăpâna și Doamna noastră, Preacurata, Născătoarea de Dumnezeu fiind Fecioară înainte de naștere, Fecioară în timpul nașterii și Fecioară după naștere, născându-L pe Fiul lui Dumnezeu, fără a cunoaște bărbat, fără de tată, atunci când Preasfânta Treime, Dumnezeul Cel viu și adevărat a hotărât. „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege” (Galateni 4, 4).

Venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, nașterea după trup, înomenirea Cuvântului veșnic al Tatălui noi, creștinii ortodocși o mărturisim în Crez, vestind lumii credința noastră „întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii... Care pentru noi, oamenii și a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om. Și S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponțiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat și a înviat a treia zi, după Scripturi, și S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.” Mărturisim public, solemn, liturgic, dar și în particular, în obișnuitul canon de rugăciune al evlaviosului creștin. Cu toate că lumea se încăpățânează să respingă mesajul de lumină și speranță al Bisericii, pentru că e mult mai comod și mai ispititor să întorci spatele Luminii, preferând întunericul, la adăpostul căruia omului i se pare că poate face orice, pierzând din vedere că riscă înrobirea pentru veșnicie în chingile infernale ce țin prizoniere dezordonatele cârduri de duhuri necurate.

Dar nu e o noutate, deși așa pare, deoarece în vremea noastră circulă mai ușor, nestingherit, fără nicio cenzură a bunului simț, fără nicio urmă de respect sau de bună creștere, fără nicio dâră de omenie, de compasiune, de solidaritate, gândurile rele și pornirile necugetate ale oamenilor. Să nu ne mirăm, dacă Apostolul iubit al Domnului, cel care, la Crucea Mântuitorului, a primit-o în îngrijire pe Maica lui Dumnezeu și Maica Bisericii, Doamna și Stăpâna noastră, Născătoarea de Dumnezeu, Sfântul Ioan Bogoslovul ne previne: „în lume era și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 10-11). Și, totuși, Cuvântul S-a înomenit și nașterea Lui după trup o serbăm an de an, de la începuturile istoriei Bisericii, din negură de vremi, împodobind sărbătoarea cu tradiții din timpuri imemoriale, cu rugăciuni și cântări, cu imne bisericești, colinde și cântece de stea, bucurându-ne, în pofida tuturor vitregiilor istoriei naționale a fiecărui popor credincios, de venirea în lume a Soarelui dreptății, Mesia Cel mult așteptat, Biruitorul întunericului și al morții, Care risipește noaptea păcatului și strălucește peste noi aurora Împărăției care nu va trece, „Steaua care strălucește dimineața” (Apocalipsa 22, 16).

Îl serbăm, așadar, la nașterea Sa din Fecioara Maria, pe Cel „Care pentru noi, oamenii și a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om”, în toate asemenea nouă, cu suflet și trup, cu voință și lucrare, afară de păcat, după cum inspirat scrie în celebrul Prolog al Evangheliei sale Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu. „Și Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi și am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har și de adevăr” (Ioan 1, 14). „Pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar harul și adevărul au venit prin Iisus Hristos” (Ioan 1, 17). Cel născut din veci din Tatăl, fără de mamă, ca Dumnezeu, Fiul lui Dumnezeu, Se naște, la „plinirea vremii”, sub vremi, din Maica Fecioara, fără de tată, ca Om, Fiul Omului, Fiul Fecioarei, Născătoarea de Dumnezeu, Fiul și Cuvântul veșnic al Tatălui unindu-Și, în unicul ipostas al Cuvântului, chipul ipostasului Tatălui, firea omenească, luată din Fecioara, cu firea dumnezeiască, din Tatăl, fără schimbare, fără amestec, fără împărțire și fără despărțire, după cum au mărturisit Sfinții Părinți la Sinodul al patrulea ecumenic de la Calcedon în Anul Domnului 451.

Prin Fiul Fecioarei, omul se poate întoarce la Dumnezeu. Noua Evă Îl oferă lumii pe Noul Adam, ascultător de Tatăl până la moarte și încă moarte pe cruce, pironind păcatele oamenilor, Mielul lui Dumnezeu Care ridică păcatul lumii. Prin El, Mesia Cel mult dorit și așteptat, omul poate ajunge la vederea, la cunoașterea lui Dumnezeu, la unirea cu Creatorul său. Cum Însuși Fiul și Cuvântul întrupat mărturisește: „toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu, și nimeni nu cunoaște pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaște nimeni, decât numai Fiul și cel căruia va voi Fiul să-i descopere” (Matei 11, 27). Înomenirea Fiului lui Dumnezeu, nașterea după trup a Cuvântului veșnic al Tatălui, pe care o serbăm, ne deschide duhovnicește porțile cele veșnice pentru a intra Împăratul slavei, Domnul oștirilor cerești, Domnul Dumnezeu Savaot, Soarele dreptății, Steaua dimineții, Dumnezeu-Omul, pe Care acum Îl vedem cuminte și smerit în iesle, la Betleem, vegheat de Maica Sa, de Dreptul Iosif, tatăl Său adoptiv, încălzit de aburul boului și asinului, dăruit de cei trei magi, închinat de păstori, proslăvit de mulțime nenumărată de coruri angelice, oștirile cerești, nevăzutele cete ale armiilor îngerești, cerurile spirituale, prin El, Cuvântul lui Dumnezeu, create și ele.

Iubiți frați și surori în Domnul,

Cel născut din veci din Tatăl S-a făcut om „pentru noi oamenii și a noastră mântuire”. S-a născut smerit la Betleem, cu ocazia unui recensământ. A crescut în Galileea, care și astăzi Îi păstrează cu scumpătate amintirea trecerii Sale pe acolo, a minunilor Sale nemaivăzute de nimeni, a urcat la Ierusalim, a propovăduit Evanghelia păcii și a învățat, a vindecat pe cei bolnavi și a înviat pe cei morți, a fost trădat, vândut și prins, judecat și condamnat la moarte, răstignit, după ce a fost umilit și batjocorit. A fost așezat în mormânt, a înviat a treia zi, S-a arătat patruzeci de zile discipolilor Săi și femeilor purtătoare de miruri, S-a înălțat la ceruri „și șade de-a dreapta Tatălui și iarăși va să vie cu slavă să judece viii și morții, a cărui împărăție nu va avea sfârșit”. Acum Îi serbăm cea dintâi venire în lume, prin nașterea Sa, pregătită de la căderea primilor oameni în păcat, așteptată de generații întregi de drepți și profeți, anunțată în taină la Nazaret Fecioarei Maria de către Îngerul Domnului Gabriel.

Laolaltă, însă, cu toate generațiile de creștini care ne-au precedat, Îi așteptăm întoarcerea, venirea Sa din nou, a doua Sa venire, precum fiecare dintre noi mărturisește în Crez: „aștept învierea morților și viața veacului ce va să vină”. Mărturisire comună, solemnă, în cadru liturgic, în Biserică, ai cărei fii suntem și în care ne vestim credința „întru una, sfântă, sobornicească și apostolească Biserică, mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor, aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. Amin.” Mărturisire solemnă pe care o reluăm și în rugăciunile particulare, exprimându-ne convingerea și nădejdea că toate se vor împlini așa cum ne-a învățat Domnul nostru Iisus Hristos, Mântuitorul, cât a fost în lume cu prilejul primei Sale veniri. Acum, în chip nevăzut, prin lucrarea tainică a Duhului Sfânt, Mângâietorul, împreună cu noi este, așa cum ne-a încredințat. Așteptarea întoarcerii Sale, pentru a inaugura Împărăția cerurilor și a șterge toată lacrima de pe chipurile celor care-L iubesc și voiesc să-L urmeze, nu este, însă, o așteptare morbidă și macabră, paralizatoare și descurajantă, ci plină de căldură duhovnicească și bucurie negrăită, tainică, a revederii, chiar dacă potențată de fiorul Judecății de Apoi, dar rămâne o așteptare însuflețită, liniștită, adumbrită de rugăciune și înmiresmată de sfințenia lui Dumnezeu, oglindită în comuniunea, dragostea și ajutorul Sfinților Săi, Biserica luptătoare de pe pământ însoțită în rezistența ei duhovnicească de armatele biruitoare ale Bisericii triumfătoare din ceruri.

Suntem în zile de sărbătoare, deși cernite de atâta suferință și moarte, mulți dintre noi copleșiți de durere și întristare, de singurătate și boală, de neputință și sărăcie, îngenunchiați de atâtea umilințe și mizerii, gârboviți și prăbușiți, osteniți și împovărați de griji și nevoi, extenuați și epuizați, cu inimile răcite și cu izvoarele lacrimilor secate, zdrobiți și sfârșiți. Și, cu toate că perspectiva este sumbră și tristețea generalizată, prin dragostea lui Dumnezeu, prin sacrificiul suprem al Fiului Său înomenit, prin purtarea de grijă maternă a Maicii Domnului, prin sângele vărsat de cohortele de martiri care și-au spălat haina botezului în Scump Sângele Mielului lui Dumnezeu, prin nevoințele aspre și extreme ale șirurilor nesfârșite de asceți și pustnici care, rugându-se pentru toată lumea, au ajuns la vederea lui Dumnezeu, mai găsim în noi resursele necesare, energia și curajul de care avem atâta nevoie pentru a răzbi, pentru a trăi, pentru a supraviețui, pentru a ne bucura de frumusețea netrecătoare a praznicului împărătesc în care ne aflăm, veselindu-ne dimpreună cu moșii și strămoșii la nașterea Domnului, serbând cu demnitate și bunătate Crăciunul, la fel ca și înaintașii care au trecut, vai, de-atâtea ori, de-a lungul istoriei zbuciumate, pentru toate popoarele creștine, prin războaie și bejenii, prin urgii și molime, prin suferință și moarte.

Serbarea nașterii după trup a Fiului lui Dumnezeu are darul de a ne trezi, de a ne chema la împreună-prăznuire, la unitate, la solidaritate, la redescoperirea umanității noastre pierdute, la bunătate, iertare și îngăduință, bunăvoire și pace, la împăcare și uitarea celor rele. Pentru a strânge rândurile, acum când omenirea trece prin grele încercări, pentru a ne învrednici să vedem măreția lui Dumnezeu, splendoarea slavei Sale, nețărmurita-I dragoste față de umanitate, strălucirea netrecătoare, nepieritoare a lucrării mântuitoare a Cuvântului întrupat, „rădăcina și odrasla lui David” (Apocalipsa 22, 16). Nașterea lui Iisus Domnul serbând, să ne amintim că toate sunt trecătoare și că El are toată puterea în cer și pe pământ și așa cum S-a înălțat la cer Se va întoarce, cum au vestit îngerii. De aceea, să nu ne lăsăm cuprinși de întristare și deznădejde, ci, mai degrabă să luăm aminte la ceea ce ne-a vestit: „Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea cu privire la Biserici” (Apocalipsa 22, 16).

Astfel, să stăm tari în credință, gata de prăznuire, recunoscători fiind și mulțumitori, noi, nevrednicii, că facem parte din aleasa Mireasă a lui Hristos-Domnul, Biserica și să-L rugăm pe Mirele Bisericii, pe Arhiereul și Păstorul cel Mare al sufletelor noastre să înnoiască în noi bucuria petrecerii cu El, a împărtășirii cu El, Domnul Euharistiei, Pâinea cea vie Care S-a pogorât din cer, Viața și Izvorul vieții noastre, în fierbinte rugăciune euharistică de a ne împărtăși cu El „mai cu adevărat în ziua cea neînserată a împărăției” Sale. „Și Duhul și mireasa zic: Vino! Și cel ce aude să zică: Vino! Și cel însetat să vină, cel ce voiește să ia în dar apa vieții” (Apocalipsa 22,17). „Cel ce mărturisește acestea zice: Da, vin curând. Amin! Vino, Doamne Iisuse! Harul Domnului Iisus Hristos, cu voi cu toți! Amin.” (Apocalipsa 22, 20-21)

Al vostru, al tuturor,

dimpreună cu voi prăznuitor,

în așteptare și nădejde neîmbătrânită,

cu doriri de sănătate bogată, deplină și pace,

smerit rugător la ieslea Betleemului,

† Sofronie 

Episcopul Oradiei

Dată în Reședința noastră episcopală din Cetatea Oradiei Mari la serbarea Nașterii după trup a Domnului nostru Iisus Hristos, la Crăciunul din Anul Domnului 2021.