Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Seară duhovnicească la Hidișelu de Sus II

Seară duhovnicească la Hidișelu de Sus II

Preoții din cercul pastoral cu numărul 5 din cadrul Protopopiatului Oradea, s-au întâlnit duminică, 11 martie, în Parohia Hidişelul de Sus II din Protopopiatul Oradea, în cadrul unei seri duhovniceşti, având ca temă „Suferința Crucii în speranța Învierii”.

Evenimentul s-a dsfăşurat în biserica parohială cu hramul „Sfânta Treime”. Lăcaşul de cult a fost construit în anul 1999, fiind o biserică de lemn. La seara duhovnicească, desfășurată în biserica din Hidişelul de Sus II, au participat preoții parohi din parohiile: Băile Felix – Pr. Vasile Bara, Calea Mare – Pr. Flore Arvai, Dicănești – Ioan Moldovan, Hidișelu de Sus I – Eugen Hercuț, Lăzăreni – Dan Borza și Mierlău – Florin Pele.        

La finalul slujbei Vecerniei, în cadrul căreia răspunsurile au fost date de corala preoţilor din cadrul Protopopiatului Oradea, a fost săvârşită slujba parastasului pentru părintele paroh Ioan Borza de la Parohia Hidişelul de Sus II, trecut la cele veşnice în cursul săptămânii trecute.

Corala preoţilor din cadrul Protopopiatului Oradea a prezentat un mic buchet de pricesne specifice Sfântului și Marelui Post.

Prezent în mijlocul credincioşilor din Hidişelul de Sus, Părintele Aurel-Simion Goga, Protopopul Oradiei, Peștișului și Aleșdului, a rostit un cuvânt de învățătură, iar la final a mulțumit și i-a felicitat pe preoții participanți. Protopopul Oradiei a vorbit despre importanța Sfintei Crucii în viața noastră și rolul ei în iconomia mântuirii neamului omenesc.

Reamintim că pe întreaga perioadă a Postului Mare, corul format din preoți ai Protopopiatului Oradea participă la programe misionare și seri duhovnicești în parohiile pe care aceștia le păstoresc.