În Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, 12 octombrie 2025, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți și diaconi în cadrul Protopopiatului Marghita, pe Altarul bisericii închinate Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil din Parohia Chișlaz. Slujirea arhierească a fost prilejuită de înnoirile exterioare efectuate la exteriorul lăcașului de închinare, ocazie cu care au și fost binecuvântate și sfințite.

Citirea din Sfânta Evanghelie a adus în atenția credincioșilor Pilda Semănătorului (Luca 8, 5-15), pe care Chiriarhul meleagurilor bihorene a tâlcuit-o pentru credincioșii prezenți în număr mare la dumnezeiasca slujbă, subliniind că, în această grăitoare parabolă hristică, Crucea Domnului poate fi înțeleasă ca fiind însăși sămânța vieții veșnice, pe care Cuvântul lui Dumnezeu o aruncă în ogorul inimii. A primi această sămânță înseamnă a-L lăsa pe Hristos Cel răstignit și înviat să rodească în noi, spre mântuire și necontenită înnoire lăuntrică.

În deschiderea cuvântării omiletice, interpretând Pilda Semănătorului, Ierarhul a arătat cum Crucea Domnului devine sămânța ce preschimbă inima omului într-un ogor roditor, Cuvântul răstignit și înviat – Domnul Hristos – chemând sufletul să se lase lucrat de har, întrucât numai din durerea jertfei poate să răsară bucuria care nu se stinge niciodată, bucuria vieții veșnice:

„Taina Mântuirii noastre săvârșite prin Domnul nostru Iisus Hristos este strâns legată de Crucea Domnului. Cuvântul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, vine în lume ca să ne preschimbe pe noi din oameni ai păcatului în fii ai Luminii. Pentru asta, însă, trebuie să Îl primim pe Cuvântul lui Dumnezeu în viața noastră, adică să Îl primim pe Hristos în viața noastră la măsura despre care ne vorbește Sfântul Apostol Pavel în pericopa Apostolului zilei: nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine. Cuvântul lui Dumnezeu dorește să petreacă în noi pentru ca să ne înnoiască, pentru ca răscumpărarea Sa adusă în dar să aducă rod în viața noastră. Pilda Semănătorului este legată de sămânță și de rod. Cuvântul lui Dumnezeu vrea să Se sălășluiască în viețile noastre și rod să aducă, adică să ne ofere viața cea veșnică. Viața cea veșnică o primim prin Crucea Domnului. Primirea Cuvântului lui Dumnezeu în viața noastră este primirea Tainei Sfintei și de Viață Făcătoarei Cruci. Cine are urechi de auzit să audă. A-L urma pe Fiul lui Dumnezeu înseamnă a-L urma pe Hristos Cel Răstignit și Înviat, înseamnă a-I primi Crucea în propria ta viață. De aici vine și greutatea, dificultățile pe care le întâmpinăm atunci când Cuvântul lui Dumnezeu vrea să Se sălășluiască în viața noastră. Ca să devină El Centrul vieții noastre, tot ceea ce ne desparte de Hristos trebuie să cadă! Dar depinde de «pământ» pentru ca «sămânța» să rodească. Depinde de fiecare dintre noi, dacă Îl lăsăm pe Hristos să crească în noi – și nu noi – sau dacă putem ajunge la măsura Apostolului neamurilor, Sfântul Pavel, de a ne lăuda în Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, iar nu cu faptele, cu meritele, cu împlinirile, cu reușitele noastre, cu succesul nostru din viața de zi cu zi, în carieră, în orice altceva, aici pe pământ. Altfel, dacă nu Îl lăsăm pe El, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să rodească în noi, cum putem noi înflori spre viața cea veșnică? Pentru că a primi Taina Crucii în viața de pe pământ înseamnă rodire extraordinară în Împărăția Cerurilor, Crucea fiind Pomul vieții, Crucea aducându-ne mântuirea.”

Într-o lume dominată de superficialitate, egoism și narcisism, chemarea Crucii devine cea mai grea, dar și cea mai nobilă provocare pentru sufletul omului contemporan – prea îndrăgostit de sine ca să mai poată descoperi, în adâncul inimii, adevăratul Sine, Chipul lui Dumnezeu din făptura umană:

„Este adevărat, trăim într-o lume în care duhurile cele necurate se mișcă nestingherit și ceea ce vedem în jurul nostru încearcă să ne înstrăineze pe toate căile de Domnul nostru Iisus Hristos, de Cuvântul lui Dumnezeu și de mântuirea adusă nouă în dar prin Jertfa pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Lumii de astăzi îi este și frică și rușine de Cruce, de sacrificiu, de jertfă! Nu mai suntem astăzi în stare să ne jertfim pentru nimic! Vrem doar drepturi și privilegii! Vrem să câștigăm de toate fără niciun fel de muncă, fără niciun sacrificiu, călcând unii peste alții; că peste bunul simț am călcat demult. Și atunci, într-o astfel de lume, în care se regăsește civilizația noastră, ca în oglindă, vedem sămânța care cade pe lângă drum. Cum să nu cadă pe lângă drum, când nici măcar nu ne îngrijim pentru tinerii și copiii noștri să îi pregătim în duhul în care ne-au pregătit scumpii și dragii noștri părinți, învățându-ne cu pilda lor că nimic nu se poate dobândi fără muncă, fără jertfă, fără sacrificiu, fără devotament, fără pasiunea pentru a avea mângâierea și mulțumirea sufletească a lucrului bine făcut. Dumnezeu așa lucrează în purtarea Lui de grijă față de oameni, ajutându-ne să depășim barierele din afară care încearcă să ne înstrăineze de Dumnezeu, de Cuvântul lui Dumnezeu, de propria noastră mântuire, care Îl ascund pe Domnul Iisus Hristos, cărora le este frică de Domnul nostru Iisus Hristos, cărora le este rușine de Domnul nostru Iisus Hristos. Dar Dumnezeu, cu delicatețea Sa, deschide ușile și trimite poduri și zidește punți pentru ca sufletele noastre să primească mesajul sfânt de Iubire dumnezeiască. Numai că acolo, de multe ori, se întâlnește cu egoismul nostru. Pământul pietros e piatra egoismului. Dacă noi vrem ca Hristos să aibă primul și ultimul cuvânt în viața noastră, noi trebuie să călcăm pe egoismul nostru, pe mândria noastră, pe stânca cea întunecată, opacă, oarbă, care ne desparte de Lumina lui Dumnezeu. Piatra egoismului nostru, adevărată piatră idolatră, idol la care ajungem să ne închinăm atunci când centrul vieții noastre suntem noi înșine, iar restul nu contează, nici părerea lor, doar ce spunem și ce credem noi. Ceea ce nu este altceva decât un semn vădit al nebuniei. Dar dacă suntem cu adevărat sinceri, vedem de câte ori piatra cea dură și seacă a egoismului ne sufocă inima și ne răcește sufletul. Egoismul împiedică delicatețea crucii, frumusețea jertfei, noblețea sacrificiului. Egoismul și împietrirea ne împiedică să vedem frumusețea Crucii și să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu să aducă rod în viața noastră.”

În partea de sfârșit a predicii, Episcopul a mai afirmat că atunci când inima se lasă prinsă de grijile lumii și de dorința de afirmare, harul nu mai are loc să lucreze, iar frumusețea Crucii se ascunde sub poverile deșarte ale vieții. Doar curățind ogorul sufletului de spinii egoismului, omul poate aduce rod vrednic de Împărăție:

„Se întâmplă adesea ca egoismul, care ne mușcă pe fiecare în parte și încearcă să pună stăpânire pe viața noastră, să fie înfrânt în anumite forme, în special prin dragostea pe care o arătăm celor din jur, în special celor mai apropiați, pentru a căror bunăstare – și, implicit, a noastră – ajungem să ne sacrificăm întreaga viață, închinând-o grijilor lumii și felului în care să avem reușita socială cât mai adeverită înaintea ochilor întregii lumi, dar și a propriei conștiințe, pervertite, îndreptate nu spre valorile nepieritoare și veșnice, ci spre succesul aici și imediat pe pământ. Toate aceste preocupări, pe care Domnul le numește «grijile lumii», pot înnăbuși sămânța cea bună, pot să strivească într-o pâclă deasă, ca într-o pădure de spini, frumusețea Crucii, astfel încât taina rodirii ei spre veșnicie să fie pusă în pericol, prin spinii prea mulți, prin grijile prea multe și mărunte, prin care sufocăm dragostea lui Dumnezeu și nu o lăsăm să lucreze în viața noastră. În fine, cei pe care Domnul nostru Iisus Hristos îi laudă, Sfinții, la măsura cărora trebuie să fim și noi, cu toții, sunt cei care zdrobesc sub picioare egoismul, ispitele de la lume și de la diavol, iar pe calea sacrificiului sunt gata să renunțe la tot ceea ce ne desparte de Dumnezeu, pentru ca strălucirea dumnezeiască, veșnică și nepieritoare să biruie în viața noastră.”

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Sofronie l-a hirotonit pe teologul Laurențiu-Mihail Cucui în treapta slujirii diaconale pe seama bisericii de enorie a Parohiei Călățea, Protopopiatul Oradea.

De asemenea, pentru lucrările administrative împlinite și pentru slujirea misionară din parohie, Preasfinția Sa l-a hirotesit întru sachelar pe Părintele paroh Florin-Remus Burlău.

La încheierea programului liturgic, Părintele Călin-Gheorghe Cotrău, Protopopul Marghitei, a rostit o alocuțiune festivă, iar preotul paroh a adresat un cuvânt de mulțumire Ierarhului, oferindu-i în dar o icoană ce îi închipuie pe patronii spirituali ai bisericii parohiale, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Nu în ultimul rând, Episcopul Oradiei i-a felicitat pe conducătorul oficiului parohial și pe bunii credincioși încredințați spre păstorire pentru frumoasa activitate desfășurată în folosul comunității euharistice din Chișlaz, în acest sens înmânând și câteva diplome de apreciere celor care s-au remarcat prin sprijinul oferit. 

pr. Andi-Constantin Bacter