După obiceiul din Eparhia Oradiei, în ziua praznicului împărătesc al Schimbării la Față a Domnului, marți, 6 august 2024, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la cel mai vechi așezământ monahal din Episcopia noastră, la Mănăstirea Izbuc, pe Altarul de vară amenajat în apropierea catholiconului mănăstirii, însoțit de un numeros sobor de ieromonahi, preoți, ierodiaconi și diaconi, în prezența unui număr mare de pelerini veniți din toate părțile țării. Cu acest prilej sărbătoresc, Ierarhul, obștea și pelerinii au serbat unul dintre hramurile sfintei mănăstiri.

În cadrul sfintei slujbe, Episcopul Oradiei le-a tâlcuit credincioșilor înțelesurile de taină pe care praznicul împărătesc le găzduiește prin comemorarea evenimentului extraordinar de pe Muntele Taborului, însă nerezumându-se la simpla evocare, ci îndemnându-ne să tindem ființial înspre ceea ce Domnul ne orientează prin viața, lucrarea și învățăturile Sale dumnezeiești, înspre Lumina Sa, înspre Sine, înspre desăvârșire, înspre șansa de a fi asemenea Lui.                                                                               

Praznicul împărătesc cu care începe luna lui Gustar ne cheamă cu îndrăzneală să gustăm și noi prin această Dumnezeiască Liturghie sărbătorească să gustăm din ceea ce Dumnezeu a rânduit și rânduiește pentru umanitate și întreaga Sa lume. Sărbătoarea Schimbării la Față este un praznic plin de strălucire și Lumină, așa cum este Domnul Iisus Hristos – Lumina lumii, Lumină și Strălucire pentru Univers, Lumina Care dă viață Universului și omului. Sărbătoarea de astăzi depășește ca importanță teologică și profunzime mistică cadrul strict al unei comemorări, fie ea chiar și a unui eveniment cu totul extraordinar și spectaculos din viața pământească a Fiului lui Dumnezeu Întrupat. Astăzi Îl vedem pe Hristos așa cum este, adică Marele Preot, Marele Arhiereu. Albul veșmintelor Sale, cu trimitere directă la Învierea și Înălțarea Sa, ni-L descoperă pe Hristos – Arhiereul nostru și Mirele Bisericii, Păstorul Cel Mare al oilor și Mielul nevinovat al lui Dumnezeu, Jertfa Care Se aduce pe Sine și Jertfitorul Care aduce Jertfa, Cel Care săvârșește Liturghia cea de Taină. El este Cel Care Se va și întoarce în Slava pe care El a arătat-o Ucenicilor la Schimbarea la Față, pentru a transforma radical lumea. Dumnezeu n-a creat lumea pentru a o sorti morții și sfârșitului, ci pentru ceva mult mai deosebit, spectaculos și extraordinar: Cer Nou și Pământ Nou. Nimic altceva decât transfigurarea lumii, schimbarea la față a întregii lumi! Desigur, în acele clipe cutremurătoare ale Noului Început, cei care urmează căile rătăcite ale întunericului nu se vor putea bucura de transfigurarea lumii, pentru că aici n-au ascultat de Cel Trimis de Tatăl, de Cuvântul lui Dumnezeu, Care a venit în lume pentru a ne oferi Lumina Sa.

Preasfinția Sa a reliefat, de asemenea, dimensiunea imnografică și iconografică a mărturisirii învățăturii de credință a Bisericii, unde lirismul și artele pot să exprime cu mai multă ușurință negrăitul și nevăzutul. Cele dintâi imne ale Bisericii și primele reprezentări simbolice ale scenelor evanghelice, toate, sunt invadate de Lumină. Unul dintre cele mai vechi imne ale Bisericii, de la începuturile Creștinismului, pe care și noi îl intonăm cu evlavie atunci când se lasă seara, când apune soarele și venim la slujbă. În fapt, în slujba de seară, numită „vecernie” datorită influenței puternice a culturii vechi slavone, odată cu încreștinarea bulgarilor sub auspiciile constantinopolitane, în veacul al nouălea, cu înrâurire puternică asupra culturii noastre. Vecernia este, de fapt, vechea slujbă a Luminii. Când lumina soarelui apunea, creștinii se adunau pentru a celebra Lumina Care nu apune, Lumina lumii – Hristos. În ce constă miezul teologic al slujbei de seară, al vecerniei, considerată îndeobște, din cauza rutinei și a înstrăinării noastre de tainele credinței, o simplă laudă de seară? Ea era trăită cu emoție sfântă de primii creștini, care, simțind apropierea nopții, aveau conștiința apropierii întunericului morții pe care l-a biruit Cel Care a primit moartea pentru noi, Hristos Domnul, strălucind cu Lumina Învierii Sale în întunericul morții și al iadului. Slujba de seară, așadar, este o celebrare a Luminii lui Dumnezeu care nu se stinge, Lumina neînserată. Și evenimentul principal este procesiunea cu lumina, numită, iarăși printr-un termen slavon, vohod, când se cântă imnul central al laudei de seară: Lumină lină. Lumina lină este Lumina lui Hristos, Lumina Împărăției cerurilor. Primii creștini îi reprezentau pe Mântuitorul, pe Maica Domnului ca Rugătoare, Orantă, pe Mântuitorul ca Bunul Păstor, pe Apostoli, pe Martiri, așa cum îi vede în mod mistic Sfântul Ioan Evanghelistul, care a fost martor la Schimbarea la Față pe Muntele Taborului, în Cartea Apocalipsei, când vorbește despre bătrânii îmbrăcați în alb – Martirii ce și-au spălat hainele lor în sângele Mielului. Albul invadează primele imagini creștine: și cele sonore, din imnografie; și cele vizuale, din iconografie.

Finalul cuvântului de folos duhovnicesc a fost marcat de invitația Episcopului Oradiei către credincioșii prezenți de a se lăsa transfigurați de atmosfera, harul și binecuvântarea sărbătorii de astăzi, înțelegând că existența umană este mult mai mult decât pare la prima vedere. Schimbarea la Față ni-L descoperă pe Domnul în splendoarea desăvârșită pe care Tatăl o dăruiește Fiului Său iubit, pe Care ni-L oferă ca Model suprem, ca Păstor, ca Mire pentru sufletele noastre. El este Cel Care ia umanitatea noastră ca pe o oaie pierdută pe Umerii Săi, pentru ca să o scoată din moarte la viața eternă. Cu alte cuvinte, sărbătoarea de astăzi ne pregătește pentru ceea ce va să vină, ne apropie de misterul și taina cea adâncă ce se lucrează pentru mântuirea noastră. Putem spune că astăzi mai facem un pas înainte spre propria noastră veșnicie și ne despărțim treptat de lumea trecătoare de aici, pentru că viața noastră nu aparține acestei lumi, ci lumii care vine, Lumii transfigurate a lui Dumnezeu.

După rugăciunea amvonului, Chiriarhul Oradiei a rostit rugăciunea pentru binecuvântarea celor dintâi roade ale pământului, în special a strugurilor, care au un rol atât de important în simbolistica hristică și în cultul liturgic al Bisericii.

La sfârșit, Părintele Arhimandrit Mihail Tărău, starețul mănăstirii și exarhul așezămintelor monahale din Eparhia Oradiei, a adresat un cuvânt festiv, în care a mulțumit Chiriarhului locului pentru binecuvântarea arhierească oferită obștii și tuturor pelerinilor veniți la mănăstire în aceste zile. De asemenea, părintele stareț și-a manifestat recunoștința față de autoritățile civile și toți cei care au sprijinit așezământul monahal în pregătirea sărbătorii, precum și față de cei aproape două mii de credincioși care, cu adevărat, au fost cei care au înfrumusețat și împodobit prăznuirea împărătească cu rugăciunea și dragostea lor față de Domnul Hristos și Biserica Lui.

pr. Andi-Constantin Bacter