În cea dintâi zi a noului An Bisericesc, 1 septembrie 2024, care coincide, anul acesta, cu cea de a zecea Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în biserica Parohiei Haieu, Protopopiatul Oradea, invocând alături de soborul slujitor binecuvântarea Domnului asupra cununii anului ce a sosit și mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru toată dragostea și purtarea Sa de grijă pe care, clipă de clipă, poporul dreptmăritor le resimte cu adâncă smerenie și recunoștință.

Citirea pericopei evanghelice duminicale (Vindecarea lunaticului – Matei 17, 14-23) a fost urmată de cuvântul de învățătură al Chiriarhului locului, care, pornind de la explicarea fragmentului amintit, a oferit celor prezenți multiple sfaturi și îndemnuri menite să-i călăuzească pe cei credincioși în noua călătorie eclesială ce începe astăzi.  

Preambulul predicii a fost marcat de o reflecție asupra începerii noului An Bisericesc, explicând cât de important este ca în această zi, cu semnificații simbolice aparte, să ne așezăm în rugăciune de profundă recunoștință înaintea lui Dumnezeu, cu atât mai mult cu cât prima zi din luna septembrie coincide cu cea dintâi Duminică a acestui nou început din viața liturgică a Bisericii noastre. Astăzi intrăm într-un nou An Bisericesc și Îi mulțumim cu multă bucurie lui Dumnezeu pentru toate darurile pe care ni le oferă cu atâta generozitate, toamna fiind și vremea culegerii roadelor. De aceea, pentru că cea mai aleasă mulțumire pe care noi, oamenii, o putem aduce înaintea Preasfintei Treimi este Sfânta și Dumnezeiasca Mulțumire – sau Euharistie, în limba greacă –, adică Sfânta Liturghie, nu puteam să fim altundeva la început de An Bisericesc, decât în biserica lui Dumnezeu, împreună, cler și popor, cu Dumnezeu și Sfinții Săi, la Sfânta Liturghie. Sfânta Biserică și Sfânta Liturghie ne adună pe toți aici, unde Mântuitorul Hristos, nevăzut, prin harul Duhului Sfânt, săvârșește lucrarea de mântuire asupra noastră, chemându-ne să ne îmbrăcăm cu haina sfințeniei și vindecându-ne de toată boala și neputința, curățindu-ne de păcate, spălându-ne de fărădelegi și împărtășindu-ne Viața Sa cea nouă, Viața din Împărăția cerurilor, Viața care ne izvorăște nouă din Învierea Sa, din Pătimirea Sa pe Cruce, unde Și-a vărsat Sângele pentru iertarea noastră, ca, înviind apoi cu Trupul și înălțându-Se la ceruri, Întâiul-Născut din morți să ne deschidă tuturor calea de întoarcere în Brațele iubitoare ale Tatălui Ceresc, prin lucrarea mistică a Duhului Sfânt în Sfânta Biserică.

Privind cu cutremur la manifestările înfricoșătoare ale tânărului lunatic, aflat sub posesiunea stăpânitorului lumii înstrăinate de Dumnezeu, Biserica ne cheamă cu stăruință să ne reconsiderăm credința și să ne reeducăm pornirile lăuntrice, de la judecarea pripită și nesățioasă, la empatia sinceră și necondiționată. O lume fără credință este o lume care și-a pierdut speranța, iar o lume care și-a pierdut speranța este o lume care merge spre moarte. Acolo unde nu este speranță, acolo este moarte. Acolo unde este speranță, acolo este înviere, acolo este viață, acolo este bucurie, acolo este seninătate în întâlnirea cu bolile, cu neputințele și cu moartea trupească. Acolo unde este credință, este putere în lupta crâncenă împotriva morții sufletești, pentru că de moartea trupească nu suntem scutiți, însă de moartea sufletească putem scăpa folosindu-ne de armele credinței. Astăzi, la începutul noului An Bisericesc, Domnul Hristos ne spune tuturor care este motivul pentru care a venit în lume, care este Vestea cea Bună, după cum aflăm la încheierea pericopei evanghelice. El nu a venit ca să domnească, așa cum fac împărații, nu să stăpânească sau să-Și arate forța și puterea, nu ca să I se plece popoarele, să cucerească teritorii și să invadeze lumea. A venit să cucerească lumea prin Iubirea Sa jertfelnică, ce merge până la moarte. Pentru cine? Pentru noi și mântuirea noastră, pentru iertarea păcatelor neascultării noastre, pentru izbăvirea din întunericul care pune stăpânire pe viețile noastre atunci când, în loc să ascultăm de Dumnezeu, dăm crezare vocii decadente care ne cheamă spre pierzare. Vedem lucrarea necurată a duhurilor rele asupra copilului lunatic. Când se manifestă posesiunea demonică, ce caută? Apa, ca să se înece, sau focul, ca să se ardă. Ce se ascunde în spatele înecului și a focului distrugător? Moartea. Duhurile pun stăpânire pe om, îl chinuie și nu se lasă până nu îl vede distrus. Aceasta este lucrarea duhurilor necurate, care nu poate fi subestimată. Duhurile nu sunt vizibile, însă răutățile își produc efectele și ne îndeamnă la tot felul de răutăți, sădind în inimile noastre sămânța otrăvită a neîncrederii, a neîncrederii de a-l priviri pe aproapele nu ca pe un frate, ci ca pe un dușman care ne vrea răul. Dumnezeu, însă, pe toate căile, ne cheamă și ne trezește și ne arată unde suntem, ca, atunci când ne îndepărtăm de El, să ne întoarcem și să ne apropiem de Dumnezeu. Aici vine Bunătatea lui Dumnezeu și înțelegem misiunea sfântă și nobilă pe care o avem ca și creștini, atât unii față de alții, dar mai ales față de cei care suferă, față de cei care ajung în astfel de neputințe.

Nu în ultimul rând, Preasfinția Sa a atras atenția credincioșilor asupra torentului duhului lumii care ne acaparează societățile din care facem parte, nivelându-ne și omogenizându-ne în masa amorfă, fără frumusețe și fără chip, a unei existențe dezorientate și purtate de vânturile unei inerții a răutății. Din păcate, din cauza subculturii societății înstrăinate de Dumnezeu și a libertății deșănțate pe care o trăim de câțiva ani încoace, diavolul a speculat cele mai josnice porniri ale oamenilor încurajând batjocura, pe care astăzi o întâlnim pe toate drumurile. Din cauza oprobiului general care circulă în zilele noastre, ne-am molipsit și noi, creștinii. Și atunci când vedem un om bolnav, un om care suferă, un om la pământ, în loc să compătimim, în loc să ajutăm – așa cum putem, pentru că nu ni se cer minuni – ne adăugăm și noi corului criticilor. Și dacă putem, mai dăm și noi câte o ofensă, ca, dacă tot e prăbușit la pământ, măcar să se prăbușească cu totul. Asta e credința noastră? Noi suntem chemați să fim icoane ale Bunătății lui Dumnezeu, ale iertării! De aceea, avem datoria să rezistăm și să răzbim prin bunătate, prin iertare, prin îngăduință și, mai ales, prin abținerea de la a face rău; așa cum ne învață Domnul Hristos: „ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și lor asemenea” și „cu ce măsură măsurați, cu aceea vi se va măsura”. Vi se pare imposibil, probabil, într-o lume a răutății, însă nu este așa, dragii mei! Ajunge credința cât un bob de muștar și lucrurile se pot schimba! Dacă în propria viață reușești să zdrobești muntele egoismului cu un strop de smerenie și să nu te mai intereseze gloria trecătoare a unei lumi decadente, deja un munte s-a prăvălit în mare: muntele egoismului propriu. Dragii mei, nu e puțin lucru! Cu cât mai mulți munți ai egoismului se prăbușesc, cu atât mai tare strălucește Lumina lui Hristos și ne pregătește pentru ceea ce ne așteaptă: Splendoarea de dincolo. Pentru Splendoare, însă, a fost nevoie de Moartea pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu, urmată îndată, în a treia zi, de Slăvita Sa Înviere din morți.

La finele programului liturgic, Părintele paroh Horațiu-Marian Bocșan a mulțumit Ierarhului Oradiei în numele enoriei pentru bucuria de a-l avea slujind Dumnezeiasca Liturghie și propovăduind cuvântul lui Dumnezeu în Parohia Haieu, în prima zi și prima Duminică a noului An Bisericesc. În încheierea alocuțiunii, preotul paroh a oferit în dar Chiriarhului icoana Izvorului Tămăduirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Apoi, Episcopul Oradiei a rostit un cuvânt festiv, adresând urări de bine și chemând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra tuturor familiilor și, în mod special, asupra copiilor care încep în curând școala, îndemnându-i pe părinți să petreacă mult mai mult timp cu copiii lor, dragostea și atenția lor fiind singurele care pot să țină piept tentației refugierii tinerelor generații în lumea noilor tehnologii, în universul virtual.

pr. Andi-Constantin Bacter