După ce în Sfânta și Marea Joi, prin mijlocirea dumnezeiescului text evanghelic, am fost martorii duhovnicești ai prinderii, judecării, batjocoririi, schingiuirii, răstignirii și omorârii Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, următoarea zi, Vinerea cea Mare și Sfântă, creștinii dreptmăritori de pretutindeni, adunați în jurul sfântului epitaf care închipuie Mormântul Domnului Hristos, își prohodesc cu lacrimi amare Dumnezeul întrupat în Fiul Omului și Fiul lui Dumnezeu, pe Care-L așteaptă cu nerăbdare și cu dor sfânt să-L vadă biruitor și înviat și, odată cu El, și pe noi, asemenea.

Anul acesta, de Vinerea Prohodirii dumnezeiești, 14 aprilie 2023, Ierarhul cetății Oradiei Mari, Preasfințitul Părinte Sofronie, la ceas de seară, a săvârșit îndătinata sfântă slujbă în catholiconul Mănăstirii „Sfânta Cruce” din Oradea, în sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, înconjurați de mulțime mare de credincioși. După ce pământul din jurul sfântului lăcaș a fost plugărit de plânsul cerului, norii s-au oprit, parcă pentru procesiunea poporului, care a continuat lucrarea văzduhului, mângâind cu lacrimi cele de o parte și de cealaltă a sfintei biserici.

La finele emoționantului program liturgic, Chiriarhul Oradiei a rostit un frumos cuvânt de folos duhovnicesc din care a reieșit suprema lecție de iubire pe care Domnul nostru Iisus Hristos ne-o dă în Săptămâna Sfintelor și Dumnezeieștilor Pătimiri, Vinerea cea Mare constituind apogeul dramatic al acesteia.

În partea de început a cuvântării, Preasfinția Sa a vorbit despre semnfiicațiile duhovnicești ale uneia dintre cele mai importante și copleșitoare zile din calendarul creștin, Vinerea cea Mare, Paștele Crucii. În clipele sfinte ale întregii Creștinătăți dreptmăritoare, suntem împreună împrejurul Mormântului duhovnicesc al Domnului, așa cum, la Ierusalim, creștinii de acolo, în frunte cu Patriarhul, sunt la Mormântul în care Domnul a fost îngropat și de unde, a treia zi, a înviat, nestricându-i pecețile și izvorându-ne de acolo Lumina Învierii, așa cum, în chip miraculos, an de an, se repetă minunea țâșnirii Sfintei Lumini din Mormântul de Viață dătător al Celui Întâi-Născut din morți. Denia Prohodului Domnului este utrenia specială pentru Sfânta și Marea Zi Sâmbătă, când Biserica pomenește așezarea în Mormânt a Trupului Domnului și Pogorârea cu sufletul Său, dar ca un Dumnezeu, la iad pentru a dezlega durerile celor ferecați, zdrobind porțile iadului, sfârâmându-le cu puterea Sa dumnezeiască și dându-ne astfel tuturor ca, prin credința în El, să ajungem să biruim iadul din noi, întunericul și moartea și să scăpăm de moartea cea de a doua, de „iezerul de foc”, despre care se face vorbire în Cartea Descoperirii sau a Revelației, Apocalipsa Sfântului Ioan.

În continuare, Episcopul Oradiei a vorbit despre cele șapte cuvinte rostite de Domnul Hristos înainte de a-Și da Duhul, accentuând ceea ce transpare dincolo de cuvânt și făcându-i pe credincioși să înțeleagă care a fost preocuparea absolută a Domnului Hristos în timpul agonizant pe care l-a petrecut spânzurat și țintuit pe lemnul Crucii. Care este cea mai puternică dovadă a iubirii? Sacrificiul pe Cruce al Mântuitorului. De aceea, aș vrea să vă pun la inimă cele șapte cuvinte pe care Domnul le-a rostit pe Cruce, înainte de a muri. Cum Își ia rămas bun de la lume? Uitați-vă bine că nu este nimic despre El, doar la sfârșit, în agonia finală. El începe prin exercițiul suprem de dragoste, să iubim pe vrăjmașii noștri și să binecuvântăm pe cei care ne blestemă. „Părinte, iartă-le lor că nu știu ce fac!”. Acesta este cuvântul cu care începe să-Și ia rămas bun, rugându-L pe Tatăl ceresc nu să-I ușureze suferința, ci să-I ierte pe cei care-L batjocorise și biciuise, silindu-L să-Și ducă Crucea. Asta da lecție de iubire, dragii mei. Până când nu ajungem să înțelegem ce vrea Dumnezeu de la noi, avem doar păreri și prejudecăți. Următorul cuvânt pe care îl spune Domnul Hristos, care trebuie să ne dea și mai mult curaj, este adresat unui tâlhar, căci acesta îi cere să-l pomenească și pe el, căci înțelesese că Domnul este cu adevărat un Împărat, nu din lumea aceasta; Îi cere să-l pomenească, adică să-Și aducă aminte de el în Împărăția Lui, undeva, acolo, la margine. Și ce îi spune Domnul? „Astăzi vei fi cu mine în rai”. Vedem, așadar, că gândurile Mântuitorului, cuvintele și faptele Lui, înainte de a-Și da Duhul, se îndreaptă spre călăi și spre aproapele, dăruind iertare și mântuire, deși suferea extrem.

În final, Preasfinția Sa a descris în termeni simbolici Ziua Vinerii celei Mari, un prilej de profundă și intensă pregătire lăuntrică, de adâncire a înțelegerii suferinței cumplite și a Sacrificiului suprem care au fost necesare pentru ca omul să fie răscumpărat de sub imperiul morții și reașezat în demnitatea pentru care a fost creat.  În Sfânta și Marea Zi Vineri nu săvârșim Sfânta Liturghie pentru că întreaga zi este o lungă proscomidie, o adâncă pregătire. La Sfântul Mormânt, Masa Sfântului Altar nu este pe Sfântul Mormânt, ci pe Piatra Îngerului, în antecameră. Pe Sfântul Mormânt se face pregătirea Darurilor, adică proscomidia. De aceea, Sfânta și Marea Zi Vineri este Proscomidia cea Mare pentru Sâmbăta cea Marea, Sabatul când Domnul S-a odihnit de tot ceea ce a împlinit, pregătindu-ne pentru împărtășirea „mai cu adevărat” în Împărăția cerurilor, în Duminica fără de sfârșit, Ziua a opta, care este viața din Împărăția cerurilor. Pentru aceasta ne pregătește Domnul. Aceasta ne oferă. Aceasta ne îmbie. La aceasta ne cheamă. E puțin lucru? Deloc. E totul. Mai mult decât atât nu poate nimeni să spere. Este răspunsul la toate întrebările noastre, la tot zbuciumul nostru, la moartea noastră. Învierea lui Hristos. Căci credința noastră în Înviere este izvorul rezistenței în lume!