În Sfânta și Marea Zi Joi, 13 aprilie 2023, când întreaga suflare dreptmăritoare rememorează și reactualizează momentul sacru al Cinei celei de Taină, la care, bineînțeles, se adaugă evenimentele care o preced și o succed, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat rânduiala specială a Dumnezeieștii Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare la Mănăstirea „Sfânta Cruce” din Oradea, înconjurat de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi. În cadrul sfintei slujbe, Ierarhul cetății orădene a pregătit Dumnezeiasca Împărtășanie de peste an, pentru cei aflați pe patul de suferință sau în neputințe, urmând ca în Marțea Luminată rânduiala pregătirii celor Sfinte pentru cei bolnavi să fie împlinită.

La Sfânta Liturghie, textul evanghelic rânduit ne-a adus în atenție tabloul scripturistic al Cinei celei de Taină (Matei 26, 1–27, 2), fiind părtași alături de Sfinții Apostoli la cea dintâi Frângere a Pâinii și la cea dintâi sorbire din Paharul Mântuirii, Părtășia cu Dumnezeu din Era Legământului cel Nou. La sfârșitul programului liturgic, Episcopul Oradiei a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind importanța covârșitoare a Dumnezeieștii Euharistii și, implicit, a Sfintei Liturghii, care este centrul de greutate al vieții lăuntrice a creștinilor și care întărește și prin care se mărturisește identitatea spirituală a celor care urmează Fiului lui Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos.

În deschiderea cuvântului de folos duhovnicesc, Ierarhul Oradiei a descris Dumnezeiasca Liturghie a Joii celei Mari ca fiind mai mult decât o anamneză  a evenimentului istoric al Cinei de pe urmă, ci o înnoire și o împrospătare imperioasă a ceea ce înseamnă cu adevărat dumnezeiasca slujbă instituită de Domnul Hristos .  Sfânta Liturghie a Cinei celei de Taină pe care am săvârșit-o ne aduce aminte în fiecare an despre instituirea Tainei celei Mari a Creștinătății, Sfânta Euharistie. Este Cina de despărțire a Domnului, în care, deși Își ia rămas bun de la Ucenicii Săi, le lasă un Dar prețios înainte de Moartea Sa pe Cruce, pentru ca ei să-L recunoască de acum încolo – cum se și întâmplă, la Emaus, când Îl recunosc pe Iisus Cel Înviat numai la Frângerea Pâinii –, iar omenirea să-L recunoască astfel până la sfârșitul veacurilor. Instituirea Sfintei Liturghii, din punct de vedere mistagogic, înseamnă nu doar miezul credinței noastre, ca specificitate de slujire adusă lui Dumnezeu, ci este un profund semn profetic pentru toate timpurile, în special pentru timpurile din urmă, și totodată un semn de recunoaștere a creștinilor în fața lumii. Adică lumea poate să cunoască pe discipolii și învățăceii Mântuitorului Iisus Hristos prin aceea că ei se adună în biserici, pe timpuri de pace și liniște, în case și locuri ferite, în vreme de prigoană, pentru ca să slujească Sfânta Liturghie. Se adună ca să mărturisească împreună și să vestească lumii că Fiul lui Dumnezeu a murit pe Cruce și apoi a înviat.

Luând aminte la gestul suprem de mărturisire a credinței, înțelegem că duhurile cele necurate nu pot să rămână netulburate, fiecare slujire euharistică adâncind rana orgoliului luciferic, motiv pentru care forțele întunecate și duhul lumii se oștesc să dea jos sau să înlocuiască piatra cea din capul unghiului a vieții Bisericii, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Prin urmare, prin uneltele pe care le are îngerul căzut și prin slugile care-i stau la dispoziție, el poartă atacul cel mare, în fel și chip, împotriva lucrării lui Dumnezeu. Principala țintă a atacului este memoria lui Hristos. Ce este Sfânta Liturghie? Memorialul lui Hristos. E împlinirea poruncii Lui! „Aceasta să o faceți întru pomenirea Mea”, „că ori de câte ori veți mânca Pâinea aceasta și veți bea Paharul acesta Moartea Mea veți vesti, Învierea Mea veți mărturisi” – ceea ce îi arde pe demoni. De aceea, duhurile necurate pornesc război dezlănțuit, care are mai multe fațete, dar care, în fapt, maschează un atac virulent contra Sfintei Liturghii. Astfel, așa cum suntem recunoscuți că suntem ai Lui, tot așa, cei care au sufletul pregătit simt că acolo unde suntem adunați este Hristos, este Dumnezeu și vin însetați; nu de cântări, nu de povești, deși, din păcate, mulți oameni prefer ceea ce este ușor și comod, alergând acolo unde sunt cuvântări elegante și cântări frumoase și atât. Nu mai mult decât într-o sală de spectacole sau de concert. Căci lipsește esențialul, Trupul și Sângele Domnului.

Un alt eveniment memorabil și remarcabil al Joii Mari este o altă adâncire de taină a smereniei dumnezeiești, spălarea picioarelor ucenicilor de către Domnul Hristos, gest ce transmite întregii umanități un mesaj salvator, de profundă încărcătură simbolică. Dragii mei, epoca în care trăim este epoca trufiei și a mândriei. Antidotul este smerenia, adică să renunțăm la părerile noastre proprii și impunerea punctului nostru de vedere. Smerenia este arătată în mod desăvârșit de Mântuitorul la spălarea picioarelor ucenicilor la Cina cea de Taină. Astăzi, Mântuitorul nu ne cere să ne spălăm picioarele unii altora sau să facem din asta un spectacol, arătând cât suntem noi de smeriți. Căci orice am face, nu putem ajunge la măsura smereniei Mântuitorului Iisus Hristos. De aceea, ceea ce ne cere Domnul este să ne îngăduim unii pe alții, să ne iertăm și să ne rugăm atunci când aproapele face un păcat, iar nu să-i arătăm și mai mult murdăria în public, bârfind și batjocorind, făcând din asta un capăt de țară, ba chiar facem satisfacție din așa ceva, că noi am fi mai drepți și mai virtuoși, vorba vine. Dacă nu suntem în stare să-i dăm un sfat bun, măcar să ne rugăm pentru el, ca Dumnezeu să aibă milă de el și să-l scoată din impas, din marasm. Unde suntem noi față de măsurile Mântuitorului? Toate scăderile de acest fel ne arată cât de puțin smeriți suntem. De aceea, pentru timpurile noastre, medicamentul, panaceul, leacul la toate este smerenia.

Concluzionând, Preasfinția Sa i-a învățat pe credincioși că fiecare slujire sfântă a liturghiei din Joia cea Mare este un popas de odihnă, în care ne fortificăm puterile sufletești și adâncim cunoașterea Tainei ce s-a lucrat în urmă cu aproape două mii de ani, ceea ce trebuie să nască în lăuntrul nostru entuziasmul și dragostea de a împărtăși cu aproapele bucuria comeseniei divine, spre viața cea veșnică.  Sfânta Liturghie este culmea rugăciunii, Rugăciunea supremă care ține lumea în viață. De aceea, oricum ar fi și orice s-ar întâmpla trebuie să săvârșim necontenit Sfânta Liturghie. Și pentru că suntem în Sfânta și Marea Zi Joi, când Mântuitorul a instituit Taina Sfintei Euharistii, cu atât mai mult trebuie să ne inspirăm, să ne adăpăm, să ne luăm energia necesară, puterea, hotărârea, dorința misionară și apostolică, care nu e rezervată exclusiv preoților și monahilor, ci tuturor creștinilor, mai ales în vremurile de degringoladă și de decădere, cum sunt cele pe care le străbatem, pentru ca să arătăm oamenilor că Dumnezeu este bun, iertător și îngăduitor și că Dumnezeu îi așteaptă pe toți; și pe cei care cred, și pe cei care nu cred, dar și pe cei care încă nu au ajuns să-L cunoască. Cu atât mai mult cu cât, Dumnezeu nu judecă după măsurile după care judecăm noi. Pentru că, după cum spune Fericitul Augustin, Dumnezeu este mai adânc în noi, decât noi înșine. Dumnezeu ne cunoaște mai bine pe noi decât ne cunoaștem noi pe noi înșine.