Luna iulie a fiecărui an găzduiește, în cea de a unsprezecea zi, pomenirea a două mari Sfinte ale Bisericii noastre Dreptmăritoare, Sfânta Mare Muceniță Eufimia, vajnică apărătoare a credinței ortodoxe și Sfânta Împărăteasă Olga, Luminătoarea Rusiei și cea numită Întocmai cu Apostolii, care au trăit la răspântiile veacurilor al treilea și al patrulea, respectiv al nouălea și al zecelea. La aceste sfinte pomeniri se adaugă și bucuria sărbătorească a cinstirii unui sfânt aghiorit din zilele din urmă, contemporan, Sfântul Cuvios Sofronie din Essex, ctitor al Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din comitatul Essex al Marii Britanii – așezământ monahal cu statutul special de stavropighie a Patriarhiei Ecumenice –, un fin observator și biograf al vieții impresionante a marelui Sfânt Siluan Athonitul, un rafinat pictor bisericesc, erudit teolog și înalt trăitor al harului divin necreat, canonizat de Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice la sfârșitul lunii noiembrie a anului 2019, pomenirea sa liturgică indicând ziua trecerii sale la cele veșnice, după 97 de ani de sfântă viețuire pământească.

Această alează zi are semnificații cu totul aparte pentru Întâistătătorul Episcopiei Oradiei, Preasfințitul Părinte Sofronie, care a avut binecuvântarea, în perioada anilor 1994-1996, să cunoască îndeaproape duhul Sfântului Sofronie Saharov, la doar un an după adormirea sa întru Domnul, petrecând veritabile stagii de pregătire duhovnicească în atmosfera harismatică pe care a lăsat-o moștenire sfântul arhimandrit, alături de ucenicii acestuia. Astfel, la fel ca și în anii precedenți, ca un semn de aleasă prețuire pentru povățuirea de atunci și ca înaltă mulțumire pentru ocrotirea sfântă de acum, în ziua de luni, 11 iulie 2022, Preasfinția Sa a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală din Oradea, în Paraclisul cu hramurile Schimbarea la Față a Domnului, Acoperământul Maicii Domnului și Sfinții Trei Ierarhi sub Altarul Catedralei, cripta monumentalului sfânt locaș.

După citirea cuvântului evanghelic rânduit, Ierarhul cetății Oradiei Mari a rostit un frumos cuvânt de folos duhovnicesc, evidențiind aspecte biografice importante din viața Sfântului Sofronie Saharov, din care reiese personalitatea complexă, carismatică și harismatică a acestuia, precum și experiențele spirituale personale pe care Preasfinția Sa le-a trăit la Essex, în calitate de tânăr medic dornic de inițiere în tainele Culturii Duhului.

Episcopul Oradiei și-a început predica prin a vorbi într-o manieră sumativă despre ceea ce a lăsat în urmă, pe acest pământ, Sfântul Cuvios Sofronie și pentru ce Biserica, într-un timp scurt, l-a trecut cu nerăbdare și evlavie în rândurile alese ale Sfinților lui Dumnezeu. Astăzi, fiind ziua de pomenire a Sfântului Cuvios Sofronie din Essex, se cuvine să-i aducem cinstire prin aducerea aminte a ceea ce ne-a lăsat ca moștenire duhovnicească, prețioasă și pentru cei care l-au cunoscut direct și pentru cei care l-am cunoscut din scrierile, din viața sa povestită de cei apropiați, din ceea ce a lăsat ca mărturie. Nu numai scrieri și cuvinte pe răbojul inimii celor ce l-au cunoscut ne-a lăsat, ci ne-a lăsat și adevărate opere de artă, pentru că era artist și studiase pe larg Belle Arte în Rusia Țarilor, de dinainte de revoluția bolșevică, care l-a silit și pe el ca și pe foarte mulți membri ai aristocrației, ai clerului și ai intelighenției să ia drumul exilului și să plece în bejenie, majoritatea lor zdrobitoare fără a se mai întoarce, sfintele sale moaște rămânând la ctitoria sa, la Essex, în Anglia.

În continuare, Ierarhul a vorbit despre capacitatea extraordinară a Sfântului Cuvios Sofronie Saharov de a surprinde nu numai prin cuvânt, ci și prin mijlocirea picturii, subtilități dogmatice și nuanțe sensibile ale experierii vieții în Hristos. Sfântul Sofronie nu a fost doar un pictor talentat sau un om al rugăciunii, pentru că prin rugăciune a ajuns să transmită un mesaj foarte puternic folosindu-se de arta sa, de talanții pe care i-a primit și fructificat, ci a fost și un vizionar; un vizionar care a izbutit să transmită, așa cum doar geniile din lumea artei reușesc, mesaje nebănuit de profunde, cum este și simbolul, stema, emblema sau blazonul Mănăstirii „Sfântului Ioan Botezătorul” pe care a ctitorit-o. Acest blazon înfățișează chipul unei menore, arhicunoscutul sfeșnic cu șapte lumânări din Templul iudaic, ce ne trimite la Macabei și la sărbătoarea luminilor – Hanuka, însă pe menoră a așezat globul pământesc ca simbol al lumii create de Dumnezeu în lumina pe care Dumnezeu a dăruit-o lumii, iar deasupra triumfând Crucea Mântuirii, Crucea Domnului nostru Iisus Hristos. Astfel, se arată că menora este nedesăvârșită fără Cruce, cea care o încununează și aduce descoperirea deplină prin Cel Care S-a răstignit pe ea, Lumina lumii, prin Care Îl cunoaștem pe Tatăl.

Deși Preasfințitul Părinte Sofronie a sosit la mănăstirea din Essex la un an după trecerea în veșnicie a Starețului Sofronie, totuși a simțit și se simte până astăzi prezența ocrotitoare și odihnitoare a sfântului arhimandrit, care-i primește și astăzi cu ospitalitate pe toți cei care vizitează așezământul monahal. Sfântul Sofronie, așa cum pot eu însumi să mărturisesc, este o prezență vie la mănăstirea pe care a ctitorit-o. Pur și simplu îi simți prezența, adică îl simți că este acolo, ca și cum ar dormi, dar nu doarme, ci veghează și ascultă rugăciunile și, în mod tainic, nu magic, nu prin artificii sau arabescuri ale gândirii, prin procedee alchimice sau ce țin de latura ezoterică a lucrurilor, ci pur și simplu, în Duhul Sfânt, pelerinul care merge cu inima deschisă este în comuniune cu părintele, cu maica Elisabeth, cu Părintele arhimandrit Simeon, cu toți cei care sunt acolo, în așteptarea învierii, monahi și monahii care s-au mutat deja „dincolo”, cu toți Sfinții Părinți de la Muntele Athos, începând cu Sfântul Siluan, cel care este ocrititorul noii biserici, împodobite cu frumoase fresce și icoane pe lemn de Sfântul Cuvios Sofronie împreună cu ucenicii și ucenițele sale.

Sfântul Sofronie Saharov rămâne în memoria Europei ca un veritabil luminător al Occidentului sedus de promisiunile progresului material și tehnologic al umanității, reîmprospătând prezența creștină și fiind un eminent ambasador al spiritualității ortodoxe și al Rugăciunii lui Iisus. Întreaga mărturie a credinței Părintelui Sofronie este foarte prețioasă. El a fost un apostol al luminii Răsăritului în Apus, apostol al Ortodoxiei și dascăl al ei, dascăl al rugăciunii într-o lume secularizată profund și înstrăinată puternic de Dumnezeu, într-o lume de factură protestantă. Cu toate acestea, strălucirea prezenței și lucrării sale s-a resimțit în tot spațiul lumii occidentale, nu numai în Marea Britanie, ci și în Franța, în Țările de Jos, până în Germania și Italia, Elveția, Spania și Austria, dar și mai departe, înspre Răsărit, în locurile sale natale și în Grecia, însă și în locurile mai îndepărtate, până în Liban, prin una din ucenițele sale, maica Mariam, un adevărat „vulcan” în rugăciune, cum o descria Cuviosul Părinte Symeon Brüschweiler, unul dintre primii ucenici ai Sfântului Sofronie din Essex.

De asemenea, Episcopul Oradiei a vorbit despre disponibilitatea lăuntrică extraordinară pe care o avea sfântul athonit, arătând îngăduință părintească și iubire milostivă față de toți cei care treceau pragul mănăstirii britanice, jovial, empatic și delicat cu neputințele oamenilor, calități excepționale care au făcut din Mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul un ideal de concordie umană și o oază de trăire creștină. Mănăstirea din Essex este un model de conviețuire pașnică a oamenilor, frați și surori, monahi și monahii, din diferite neamuri, unii ortodocși greci, ruși, români, alții convertiți la Ortodoxie, unii dintre ei descoperindu-și rădăcinile ortodoxe, un bunic, o bunică, un strămoș, alții pur și simplu veniți din lumea occidentală. O lume în miniatură, unde toate popoarele se înțeleg și unde se vorbesc mai multe limbi, se slujește și se roagă în mai multe limbi, unde este loc pentru toată lumea, o adevărată casă a ospitalității avraamice pentru toți oamenii, pelerini, călători, rătăcitori, cu toții însoțiți de îngerii lor păzitori. Pentru că cine primește oameni, primește și îngeri în vizită. O simplitate care te lasă mut de admirație, în care se citește bunul gust, dar mai ales așezarea duhovnicească. Pacea și liniștea. Am văzut tineri care veneau din spiritualitatea orientală necreștină, practicanți de yoga, de meditație transcendentală, primiți ca și orice frați creștini, cunoscând creștinismul așa cum este el, autentic, nu cel instituționalizat, cuceriți pentru Hristos. Am văzut transformarea lor, căci am stat mai multă vreme acolo. Dacă la prima întâlnire arătau cum de multe ori îngrijorător arată tinerii din Occident, cu tot felul de podoabe care amintesc mai mult de triburile păgâne și de sclavia din Antichitate, am putut vedea, ulterior, transformarea uluitoare. Pe măsură ce trece timpul dispar inelele, tatuajele sunt acoperite discret și nu se mai văd, iar coafurile extravagante se schimbă și apare frumusețea Chipului lui Dumnezeu ascuns în aproapele pe care de multe ori uităm să-l mai vedem. Astfel înțelegi, fără a face observație sau a atrage atenția că este nepotrivit îmbrăcat, că pentru sufletul pregătit Dumnezeu lucrează. Chiar dacă omul nu se simte în largul lui, pe moment, nu revine imediat, dar ceva, Cineva, o Forță nevăzută, Duhul Sfânt, îl atrage să se întoarcă.

La sfârșitul cuvântului de învățătură, Ierarhul a sintetizat mesajul inspirat pe care acest minunat sfânt contemporan ni-l îmbie spre asumare, ca antidot la haosul spiritual al lumii de astăzi. Din toate acestea, eu cred că putem desprinde pentru zilele noastre un mesaj foarte puternic în iadul în care ne afundăm pe zi ce trece, cum putem să nu deznădăjduim și, totodată, să ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu, așa cum este El, prin simplitate, prin rugăciunea isihastă, simplă, stăruitoare, care cere răbdare, ore întregi, prin citirea cărților frumoase în care putem descoperi lucruri extraordinare, care sunt tot atâtea rețete și tratamente pentru sufletele noastre bolnave. La acestea, dacă mai adăugăm și arta cea adevărată a icoanei, a frumuseții după Dumnezeu, pe care omul o poate crea, putem dobândi cu adevărat pacea, liniștea și fericirea încă din această lume. Aceasta este condiția pe care, cred, că Dumnezeu ne-o pune, aceasta fiind convingerea la care eu am ajuns și, mai mult decât atât, nu pot să spun decât că am văzut, am trăit și am înțeles toate binefacerile pe care Dumnezeu pe aceste căi neîncetat ni le trimite și ne stau la îndemână tuturor. Punct.

Arhid. Andi Constantin Bacter