În cea de a treia Duminică după Pogorârea Sfântului Duh, 3 iulie 2022, la Parohia Sfântul Ierarh Spiridon din Oradea a fost o zi de aleasă bucurie duhovnicească, deoarece în mijlocul comunității parohiale s-a aflat Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, care a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți și diaconi, cu prilejul prăznuirii, la o zi după pomenirea liturgică, a unuia dintre hramurile bisericii parohiale, Sfântul Ierarh Ioan de Shanghai și San Francisco, sărbătorit în fiecare an de către Biserica Ortodoxă de pretutindeni la data de 2 iulie, mare făcător de minuni încă din timpul vieții pământești și unul dintre cei mai iubiți sfinți ai secolului trecut.

La Sfânta Liturghie, bunii credincioși ai parohiei au putut auzi cuvintele Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos care ne-a vorbit despre grijile vieții (Matei 6, 22-33). Succedând evocării pericopei mateiane, Ierarhul cetății Oradiei a ținut un cuvânt de folos duhovnicesc, în care le-a vorbit celor prezenți despre tensiunea dintre cele două coordonate existențiale la care se rezumă viața omului, a fi și a avea.

Chiriarhul Oradiei și-a început predica prin a califica Predica de pe munte a Mântuitorului ca fiind cea care ridică ștacheta comportamentului uman, reglând felul de a fi al omului în raport cu Dumnezeu, cu sinele și cu aproapele, creștinul fiind chemat să fie „lumina lumii” și „sarea pământului”, diapazonul după care să se acordeze întreaga umanitate. Pericopa evanghelică pe care am ascultat-o descrie, în fapt, condiția creștinului. Cum se cuvine nouă, creștinilor, să fim, să trăim și să ne comportăm în lume. Căci, nu-i așa, Mântuitorul spune despre Ucenicii Săi și urmașii acestora: „voi sunteți lumina lumii!”. Or, ca să fim și să rămânem în Lumina Domnului nostru Iisus Hristos, se cuvine întâi de toate să fim și nu atât de mult să avem. „A fi” și „a avea” –  două verbe esențiale care descriu perfect viața noastră. Niciunul dintre noi nu este sfânt, însă aspirăm la sfințenie, iar viața noastră pendulează între dorința de a fi, care nu se poate împlini decât împreună cu Dumnezeu, în viața trăită în Lumina lui Dumnezeu, și, de cealaltă parte, setea de a avea, dorința de a poseda și a acumula, care ne creează atât de multe neplăceri și griji inutile. Căci, din păcate, tot ceea ce apare ca neputință și, apoi, nemulțumire și, de multe ori, se poate transforma în răzvrătire la adresa lui Dumnezeu, vine din dorința de a avea, care ne vine din poftă!

Ideologiile vremii și tendințele omului modern cultivă perpetuu dorința de agonisire și de bunăstare materială, lăsând în urmă goluri lăuntrice și frustrări inexplicabile care îl fac pe omul recent să se raporteze greșit în relația cu Dumnezeu și să se situeze într-un con de umbră, o umbră a imaturității și a letargiei lăuntrice. Da, dragii mei, fiind prinși de grijile vieții, ne lăsăm molipsiți de lumea din jur care își dorește mai mult să aibă și mai puțin să fie. Mai mult își dorește omul zilelor noastre să aibă, de aceea și în legătura cu Dumnezeu I se adresează doar cerându-I: „Dă-mi, Doamne!”. Și-I cerem lucruri care ne trebuie, însă de cele mai multe ori Îi cerem lucruri care nu ne sunt de niciun folos! Îi cerem pentru pur și simplul fapt că dorim să avem, pentru că mintea noastră s-a întunecat și pentru că, nemaiavând Lumina în noi, vrem ca pâcla în care suntem să fie și mai deasă. Astfel, omul ajunge în viață să acumuleze, să acapareze, să aibă, pierzând din vedere că viața de aici este scurtă, trecătoare și important cu adevărat este dobândirea vieții celei veșnice, adevărata avere și moștenire! În zilele noastre, în așa numita „societate de consum”, suntem ispitiți pe toate căile să avem mereu lucruri noi, multe, mai mari, mai noi, impresionante și impunătoare! De ce o casă mai mare? De ce o mașină mai nouă? De ce haine mai noi? De ce lucruri noi? De ce să impresionăm? Pe cine? Toate aceste dorințe nu indică altceva decât imaturitatea noastră spirituală.

De aceea, a argumentat Preasfinția Sa, Dumnezeu, din iubirea Sa pedagogică, îngăduie ca omul să treacă prin dificultăți și să se confrunte cu provocări care-l scot din zona de comfort, pentru a putea reflecta la ceea ce este cu adevărat important în viață. De aceea, pentru că adesea uităm care este scopul vieții și pentru că fericirea nu este aici, pe pământ, ci împreună cu Dumnezeu, în veșnicie, Dumnezeu îngăduie câte o ceartă, câte o mustrare, câte un cataclism, o catastrofă naturală, un război, care, toate, se întâmplă din pricina păcatelor noastre. Se întâmplă pentru că, din lăcomie, am ajuns să secăm pământul de resurse. Nu ne-a ajuns ce am avut, am tăiat pădurile, am cheltuit resursele pământului pe care ni l-a dăruit Dumnezeu și de aici se nasc catastrofe naturale, cum sunt seceta, inundațiile, toate relele care trag semnalul de alarmă că poate să apară foametea și probleme și mai mari. Tocmai de aceea ne îndeamnă Mântuitorul să privim la păsările cerului și la florile câmpului, care nu se ostenesc cu grijile lumii și cât de frumos sunt împodobite de Dumnezeu! Cu cât mai mult are Dumnezeu grijă de noi! Iar războaiele, pentru că este realitatea dureroasă a zilelor noastre, apar tot din cauza lăcomiei omului, a setei de putere și de dominare asupra altor popoare și țări, de dragul moștenirii culturale, de dragul afișării în fața lumii că am fi cineva, o putere care își poate impune punctul de vedere! Câte sacrificii și câtă vărsare de sânge! Pentru ce? Pentru niște ambiții, care dacă nu ar friza scandalul, ar putea fi foarte ușor privite ca niște copilării. Ne comportăm ca niște copii răsfățați și răzgâiați și ne batem pentru jucăriile pe care le avem, pentru că vrem jucării mai mari, mai bune, iar jucăria tovarășului meu de joacă pare mai nouă și oricum e a altuia, de aceea mi-o trebuie și mie!

În încheiere, Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși la introspecție și la reflecție sinceră asupra necesităților fundamentale și primordiale ale omului, aceste meditații profunde permițându-ne să înțelegem cine suntem și de ce avem nevoie cu adevărat să-I cerem lui Dumnezeu. De aceea, iubiți frați și surori, „căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă!”. Dacă am ști ceea ce avem nevoie cu adevărat, am ști și să ne rugăm. Ce să-I cerem lui Dumnezeu? Să-I cerem să nu ne părăsească, adică să nu părăsească lumea! Căci fiecare dintre noi este un micro-cosmos, un univers în miniatură, iar dacă Dumnezeu face milă cu unul dintre oameni, harul Lui se revarsă peste omul miluit de Dumnezeu și peste cei din jurul Său și în lume.  Cu cât mai multă lume își dorește viețuirea împreună cu Dumnezeu, cu atât mai mult s-ar așterne pacea pe pământ. De aceea, pentru a se încheia toate suferințele, este nevoie să se pună capăt lăcomiei, poftei și dorinței de stăpânire. Pentru că dacă am avea un dram de înțelepciune, am înțelege că nu noi conducem lumea, indiferent de locul pe care-l ocupăm în societate, ci lumea este condusă, deși discret, de Dumnezeu! Noi suntem doar copiii Săi care, vai, de prea multe ori uităm Cine este Părintele cel Adevărat și Tatăl cel Ceresc. De aceea, să ne rugăm ca Dumnezeu să ne dea minte și înțelepciune ca să știm ce să-I cerem în rugăciune și cum să-I cerem. Să nu ne comportăm ca niște cerșetori care mereu Îi cerem câte ceva care nu ne este de folos, ci mai degrabă să ne comportăm ca niște fii, care-I cerem să ne dăruiască ceea ce știe El că ne este de folos pentru fericirea de aici și, mai ales, pentru fericirea de dincolo, în veșnicie, împreună cu El și cu toți Sfinții.

La momentul liturgic corespunzător din cadrul sfintei slujbe, Chiriarhul locului a hirotonit în treapta slujirii preoțești pe diaconul Darius Herlaș pe seama bisericii închinate Sfinților Ierarhi Spiridon al Trimitundei și Ioan de Shanghai și San Francisco din Oradea.

La finele Dumnezeieștii Liturghii, Părintele paroh Ciprian-Romeo Mega a rostit un cuvânt festiv în care a mulțumit lui Dumnezeu pentru binecuvântarea revărsată peste parohie la ales ceas de cinstire a Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, unul dintre patronii spirituali ai lăcașului de cult, a cărui puternică lucrare de mijlocire o resimt atât slujitorii Sfântului Altar, cât mai ales credincioșii. De asemenea, preotul paroh a mulțumit Ierarhului Oradiei pentru slujirea arhierească și pentru hirotonia diaconului Darius Herlaș întru preot, favorizând în acest fel amplele activități pastoral-misionare și social-filantropice ale parohiei.

Actualmente, frumoasa biserică de enorie a Parohiei Sfântul Ierarh Spiridon din Oradea se află într-un stadiu avansat al înfrumusețării cu pictură în tehnica fresco.

Arhid. Andi Constantin Bacter