Locaţia curentă este: Prima pagină / Știri / Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei cinstit la Catedrala din Oradea

Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei cinstit la Catedrala din Oradea

În ziua de cinstire a Sfântului Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, 12 decembrie 2019, Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea s-a aflat în sărbătoare, paraclisul de iarnă de la demisolul catedralei stând sub ocrotirea Sfântului Ierarh Spiridon, alături de Sfântul Ierarh Nicolae şi Sfântul Ierarh Nectarie.

Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în ajunul zilei de prăznuire a Sfântului Ierarh Spiridon, la Catedrala Episcopală din Oradea a fost adusă spre închinare de către preacuvioși părinți de la Mănăstirea Izbuc, în frunte cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Mihail Tărău, exarh și stareț, racla în care se află papucul Sfântului Ierarh Spiridon, odor aflat în patrimoniul sacru al Mănăstirii Izbuc din Eparhia Oradiei, adus din insula Korfu (Kerkira) din Grecia, unde se află moaștele sfântului, dar și o icoană a Maicii Domnului, copie după o icoană făcătoare de minuni de la Mănăstirea Hilandar din Sfântul Munte Athos, oferită în dar Mănăstirii Izbuc de fostul sportiv Mihai Neșu. Odoarele sfinte au fost așezate spre închinare alături de racla aflată în tezaurul Catedralei din Oradea care adăposteşte fragmente din moaștele Sfântului Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, și a Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei.

A urmat slujba Privegherii, oficiată de un sobor de ieromonahi, preoți și diaconi, în prezența a numeroși credincioși care au venit să îi aducă cinstire sfântului făcător de minuni. Cu binecuvântarea Chiriarhului Oradiei, la miezul nopții, unul dintre slujitorii catedralei a săvârșit Sfânta Liturghie în paraclisul de iarnă Sfinţii Ierarhi Nicolae, Spiridon şi Nectarie de la demisolul catedralei.

În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon, joi, 12 decembrie, Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi în Catedrala Episcopală. Deși a fost o zi peste săptămână, spaţiul liturgic generos al catedralei propriu-zise a fost plin de credincioşi, care au venit să se roage și primească binecuvântare de la Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei.

Chiriarhul Oradiei a rostit un bogat cuvânt de învățătură în care a subliniat frumuseţea vieţii şi a minunilor Sfântului Ierarh Spiridon, mare apărător al credinței ortodoxe și al valorilor creștine:

„Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, este un sfânt foarte iubit în lumea creștină, care a strălucit în Ortodoxie, mai ales la întâiul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, rămânând în memoria Bisericii, și așa este și reprezentat în icoane, cu o cărămidă în mână, prin care el a arătat cum poate să fie reprezentată, în chip simbolic, pe înțelesul oamenilor, taina Preasfintei Treimi. Prin voia lui Dumnezeu, Sfântul Spiridon strângând cărămida a rămas în mână cu pământul, apa s-a scurs jos, iar focul s-a înălțat, arătând astfel, prin elementele creației, cum în taina Preasfintei Treimi Unul este Dumnezeu în Ființa Sa, dar în Trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.”

„Pe lângă adevărul dogmatic cu privire la Preasfânta Treime, Sfântul Ierarh Spiridon este cunoscut și prin multele minuni pe care le-a săvârșit, încă din timpul vieții sale, dar și după trecerea la cele veșnice, până în zilele noastre, prin sfintele sale moaște făcătoare de minuni ce se află în insula Korfu sau Kerkira din Grecia, în biserica închinată Sfântului din capitala insulei. Iar ca dovadă că Sfântul Spiridon pleacă în ajutorul celor care îl cheamă sunt papucii Sfântului, ce sunt schimbați, în fiecare an, în ajunul serbării sale, în biserica ce adăpostește moaștele Sfântului Spiridon, papuci ce se arată a fi uzați, tociți, ca semn al grabei şi trudei cu care Sfântul merge, în taină, în toată lumea, pentru a veni în ajutorul celor care îl cheamă.”

Prăznuirea Sfântului Spiridon la Catedrala Episcopală din Oradea s-a încheiat în după-amiaza zilei, prin oficierea Vecerniei cu Litie și săvârșirea Tainei Sfântului Maslu de către preacuvioşii părinţi de la Sfânta Mănăstire Izbuc, împreună cu clerul catedral, cu participarea a sute de credincioşi, care au avut posibilitatea să se închine şi să sărute racla care adăpostește papucul Sfântului Ierarh Spiridon și celelalte odoare sfinte.  

Pr. Cristian Rus