În Duminica Sfinților Strămoși după trup ai Domnului, a douăzeci și opta după Rusalii, 12 decembrie 2021, când Biserica Ortodoxă de pretutindeni îl sărbătorește pe Sfântul Ierarh Spiridon, Episcopul Trimitundei, făcătorul de minuni, Chiriarhul Oradiei Mari, Preasfințitul Părinte Sofronie, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală Învierea Domnului din Oradea. O zi de aleasă sărbătoare pentru clerul și credincioșii Catedralei, zi de hram, căci Sfântul Spiridon se numără printre ocrotitorii duhovnicești ai paraclisului de iarnă de la demisolul Catedralei.

Înainte de oficierea Sfintei Liturghii, Episcopul Oradiei i-a hirotesit întru arhidiacon, pe seama Catedralei Episcopale, pe doi dintre diaconii chiriarhali, slujitori la Catedrală, pe diaconul Darius Andrei Lascăuși pe diaconul Andi Constantin Bacter, care îndeplinește și ascultarea de consilier pentru comunicare la Centrul Eparhial al Episcopiei Oradiei.

Textul evanghelic, care s-a evocat în cadrul sfintei slujbe, ne-a oferit spre reflecție Pilda celor poftiți la cină (Luca 14, 16-24), rostită de Domnul nostru Iisus Hristos, o puternică imagine ce sintetizează adâncuri de taină și le relevă într-o manieră colocvială, cât se poate de cordială și apropiată înțelegerii noastre modeste. După citirea pasajului lucan, Preasfințitul Părinte Sofronie a explicat pentru credincioșii prezenți care sunt sensurile mistagogice ale acestei succinte parabole hristice și care este mesajul esențial pe care trebuie să îl reținem.

La începutul cuvântului de învățătură, Preasfinția Sa a prezentat elementele simbolice constitutive ale acestei pilde și ce valoare comportă fiecare în structurarea învățăturii de ansamblu pe care Domnul Hristos ne-o revelează prin astfel de mijlociri narative sapiențiale.Înțelegem cu toții că în Duminica aceasta, numită și „a celor poftiți la cină”, este vorba despre cina cea mistică a lui Dumnezeu din Împărăția cerurilor, iar cei poftiți la cină sunt oamenii. Dumnezeu este stăpânul casei, care face o cină la care sunt invitați cei pe care Dumnezeu i-a creat, oamenii. În primul rând au fost chemați cei care au fost „cei dintâi chemați”, adică poporul ales, urmați apoi de toate celelalte popoare ale lumii.

Sensul acestei invitații la Ospățul cinei, o invitație care survolează orice condiționări de statut social, ne indică generozitatea Stăpânului și universalitatea chemării la mântuire. Nimeni nu este trecut cu vederea, nimeni nu este de neluat în seamă. Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut. Vedem din derularea pericopei evanghelice că, de fapt, întreaga umanitate este chemată. De la cei înstăriți până la cei săraci, de la cei care cunoșteau din Profeți și Lege Cine este Dumnezeu, până la cei care nu L-au cunoscut. De la cei din cetate, la cei din piețe și la cei marginali, de la garduri și răspântii. Din centrul lumii până la marginile lumii. Așadar, toți oamenii sunt chemați la Cina cea mare a Stăpânului. Cina Stăpânului, Masa plină de mister a lui Dumnezeu este mult mai mult decât simpla masă de seară și nici măcar un dineu. Pentru a înțelege măreția, solemnitatea și caracterul extraordinar, cu totul ieșit din comun, al Cinei celei mistice a Domnului, ne putem gândi la mesele oficiale pe care mai marii lumii acesteia le organizează cu prilejul diferitelor mari sărbători prilejuite de comemorări sau aniversări speciale, unde nu este chemat oricine, invitații sunt aleși pe sprânceană, iar condițiile de participare sunt foarte riguroase. Nu oricine poate să ia parte la masa festivă pe care o oferă un șef de stat, fie el cap încoronat sau ales prin voința poporului. Ei bine, Dumnezeu, Care este Împăratul și Guvernatorul Universului, cheamă la Cină nu doar aleșii pe sprânceană sau pe cei aflați în demnitate și autoritate, ci îi cheamă pe toți, de unde putem înțelege cât de mare este cinstea pe care ne-o oferă Dumnezeu nouă, oamenilor, care suntem atât de nevrednici. Dumnezeu nu caută la fața omului sau la importanța lui în societate, ci caută la chipul cel lăuntric, zidit după Chipul Său. La Masa lui Dumnezeu are loc toată lumea, încât Dumnezeu cheamă și cheamă, stăruie și așteaptă!

Și totuși, de ce Domnul Hristos a dorit să folosească metafora cinei? Ierarhul Oradiei a reliefat care este chintesența acestui simbol și ce învățătură subtilă ascunde această exprimare a Domnului în termeni atât de cordiali și simpli.  Domnul nostru Iisus Hristos se folosește de imaginea cinei pentru a înțelege cu toții importanța pe care Dumnezeu o dă comuniunii cu oamenii, pentru că cina este masa comuniunii, masa la care se adună întreaga familie după ce toată ziua membrii familiei au avut de lucrat și de trudit, iar seara, mai înainte de odihna somnului, cu toții se adună împrejurul mesei pentru a-și exprima unitatea, coeziunea și coerența familiei. Înțelegem din aceasta că, de fapt, la cină este chemată întreaga familie a oamenilor, tot neamul omenesc!

Extraordinara onoare, pe care Și-o manifestă Dumnezeu față de noi, este cu atât mai copleșitoare cu cât invitația la Cina Sa nu o face la modul impersonal și indiferent, generalist sau egalitarist, lipsit de orice principiu director sau sunând din goarnă. Ci este un dialog viu, individual, intim și discret cu fiecare dintre noi în parte, dând la o parte formalitățile  de suprafață pe care ar trebui să le solicite un stăpân și apropiindu-se cu blândețe dumnezeiască de „ușa” sufletelor noastre. După ce S-a folosit de toate căile pentru a ne chema, El, Marele Stăpân al lumii și Stăpânul nostru, stă înaintea noastră, la ușa sufletului fiecăruia și ne invită. „Iată, Eu stau la ușă și bat”. Așteaptă să Îi deschidem, pentru că El este dornic de comuniune cu noi și așteaptă să vadă cum noi Îi răspundem. Să nu ne amăgim, însă, că Dumnezeu nu ne cunoaște, ne cunoaște prea bine. De aceea, Fiul lui Dumnezeu  folosește,în Pilda celor chemați la cină, răspunsurile pe care, îndeobște, I le dăm lui Dumnezeu atunci când El ne poftește să intrăm în comuniune cu El.

Preasfinția Sa a subliniat faptul că, deși Dumnezeu ne cheamă stăruitor să fim părtași la bucuria Comuniunii la Ospățul ceresc și este SuveranulUniversului, El nu este un despot și nu forțează pe nimeni să participe silit la Cina Lui, nu ne face binele „cu forța”, ci respectă libertatea de a alege.În virtutea darului libertății, cu care Dumnezeu l-a înzestrat pe om, omul poate refuza să vină la Comuniunea cu Dumnezeu, la Masa de taină pe care Dumnezeu a gătit-o pentru oamenii pe care i-a creat după chipul și asemănarea Sa. Care sunt răspunsurile pe care omul I le dă lui Dumnezeu? Sunt legate de grijile lumești, pentru că suntem așa de atașați de ceea ce este în lumea de aici, încât uităm că toate de aici sunt trecătoare, fie și pământuri, „ogorul cel luat” însemnând averea funciară, dar aici sunt cuprinse și casele. Boii sunt averea cea „mișcătoare”, adică toate bunurile pe care le adunăm pe parcursul unei vieți. Soția și familia indică atașamentul pe care îl avem față de ai noștri. Și pământul va trece, tot ceea ce adunăm ca avere se risipește și noi oamenii ne stingem, chiar dacă sufletele sunt nemuritoare! Ne atașăm, însă, atât de tare de ceea ce ne înconjoară și uităm de Cel ce este veșnic, devenind opaci la invitația lui Dumnezeu și nemaiavând sensibilitatea să sesizăm cum Dumnezeu ne cheamă.

În finalul cuvântului, Episcopul Oradiei i-a încurajat pe credincioși să nu deznădăjduiască sub povara grijilor, ci să-și orienteze principalele preocupări în aliniament cu dragostea lui Dumnezeu, Cel Care nu contenește să ne invite în Împărăția Sa, și cu aceeași dragoste autentică pe care Biserica o are față de credincioșii ei, dragoste pe care o preia chiar de la Fiul lui Dumnezeu și care transcende dimensiunea materială.Cu toate că răspunsurile noastre sunt cele pe care le cunoaștem prea bine, Dumnezeu tot mai stăruie, tot mai rabdă, tot mai așteaptă! Nu obosește în a ne chema, în a ne pofti să intrăm în comuniune cu El. Aici, în astfel de taină, stă ascunsă și misiunea Bisericii. Da, misiunea Bisericii, pentru cei care înțeleg prea puțin, înseamnă ajutorarea săracilor și asistența socială. Dar acestea sunt doar cele din afară ale misiunii Bisericii, adevărata și adânca misiune a Bisericii este a-l chema pe om din păcat, din sărăcia sufletească extremă, din moarte la viață. La Viața cea adevărată, la Cina cea mistică a lui Dumnezeu, la Comuniunea cu Dumnezeu și la primirea în viața omului, în sufletul și chiar trupul său, a Tainei lui Dumnezeu, elementul esențial al vieții Bisericii, adică Sfânta Liturghie, cea care ne aduce pe toți în jurul Sfintei Euharistii la invitația Stăpânului de a ne apropia de El, cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste.

Arhid. Andi Constantin Bacter