În Duminica închinată tuturor Sfinților Români, cea de a doua după praznicul Pogorârii Sfântului Duh, 4 iulie 2021, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la biserica din Telechiu, filie a parohiei Țețchea, protopopiatul Oradea.

La Sfânta Liturghie s-a dat citire pericopei evanghelice care ne ilustrează Chemarea primilor Apostoli în relatarea Sfântului Evanghelist Matei (5, 14-16; 10, 32-33, 17-18, 22). Îndată după lectura evanghelică, Preasfințitul Părinte Sofronie a rostit un frumos cuvânt de învățătură în care le-a vorbit credincioșilor prezenți despre cât de important a fost și este pentru poporul român faptul de a fi avut și de a avea mulțime de înaintași trecuți în rândurile cetelor sfinților, știuți și neștiuți de noi, sfinți ai calendarelor și sfinți anonimi din neamul nostru românesc.

În debutul predicii, Preasfinția Sa le-a expus credincioșilor istoria prăznuirii Duminicii Sfinților Români în Biserica noastră, această sărbătoare fiind stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Autocefale în anul 1992, hotărându-se ca an de an, în cea de a doua Duminică după Rusalii, să fie pomeniți toți sfinții din neamul nostru, precum și sfinți ai altor neamuri, dar care L-au mărturisit pe Hristos pe pământul țării noastre prin propovăduirea cuvântului Domnului,nevoințe pustnicești sau chiar moarte martirică. Totodată, și în alte părți ale Ortodoxiei, în cadrul Bisericilor Ortodoxe surori, există această nobilă tradiție bisericească de a-și onora și venera sfinții pe care i-a dat neamul lor, nu ca act naționalist sau filetist, ci ca o recunoștință și supunere a noastră suveranității voii lui Dumnezeu, de a ne naște într-o anumită vreme și într-un anumit areal geografic, spațiul și timpul în care ne lucrăm propria mântuire.

Ierarhul Oradiei a reliefat faptul că cel dintâi prăznuit în Duminica Sfinților Români este Sfântul Apostol Andrei, cel care a semănat cuvântul lui Dumnezeu pe meleagurile Sciției de odinioară, punând începutul cel bun la încreștinarea poporului nostru încă din timpul zămislirii și articulării lui etnice. Pentru noi, românii, ziua de astăzi are conotații cu totul speciale, pentru că Biserica noastră românească este întemeiată de unul dintre Ucenicii Domnului, primul chemat la apostolat, Sfântul Andrei, precum ați putut asculta și din pericopa evanghelică. Noi știm că, după Pogorârea Sfântului Duh, Apostolii au tras la sorți, să vadă fiecare unde să meargă pentru a împlini porunca Mântuitorului, dată înainte de Înălțarea la ceruri: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la toată făptura. Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi”. Așadar, Apostolii, prin venirea Duhului Sfânt, au devenit din simpli pescari, pescari de oameni, pentru a vâna oamenii din hățișurile și sălbăticia lumii căzute și a-i călăuzi spre Împărăția cerurilor. Sfântului Apostol Andrei i-a revenit, printre altele, teritoriul Sciției, din care făcea parte o porțiune din teritoriul de astăzi al țării noastre, părțile din Dobrogea și Dunărea de Jos, cele care alcătuiau Sciția mică, Scythia Minor. Prin urmare, dragii mei, creștinismul nostru are origini apostolice, căci Biserica noastră locală a fost întemeiată de unul din Ucenicii Domnului.

Frumusețea și unitatea Ortodoxiei reiese din specificitatea convergentă a fiecărei Biserici Ortodoxe surori. În ceea ce privește Ortodoxia românească, Preasfinția Sa a subliniat particularitatea felului în care a fost încreștinat poporul tărâmurilor românești. Biserica a făcut lucrare și misiune apostolică prin cei pe care i-a trimis să fie luminători ai popoarelor. Astfel încât, și după generația Apostolilor, propovăduirea evanghelică a continuat, rând pe rând popoarele venind la mântuire și primind Taina Sfântului Botez. Botezul înaintașilor noștri daco-romani s-a făcut treptat, iar nu prin hotărârea unui conducător, pentru că la vremea propovăduirii noi făceam deja parte din Imperiul roman și nu mai aveam un conducător propriu-zis. Așa că, poporul s-a încreștinat încetul cu încetul prin misionarii veniți pe urmele Sfântului Apostol Andrei, din Palestina, Siria și din toată lumea romană, după felul în care s-a făcut colonizarea Daciei.

De asemenea, Chiriarhul Oradiei le-a explicat credinicioșilor modul în care misionarii propovăduiau cuvântul Evangheliei, aceștia îndreptându-se întâi de toate spre concentrațiile urbane, iar mai apoi asupra locuitorilor de la sate, de aici rezultând și calificativul de „păgân”, din latinescul „pag, pagus”, care înseamnă „sat”. Sfântul Niceta de Remesiana, un sfânt străromân prăznuit recent,la sărbătoarea Sânzienelor, este cel pe care istoria bisericească îl consemnează ca fiind încreștinătorul ultimelor rămășite de daco-romani păgâni. Preasfinția Sa a argumentat străvechimea creștinismului de pe teritoriul țării noastre prin amintirea vestigiilor paleocreștine care atestă prezența consistentă în manifestare și coerentă în timp a credinței creștine practicate de înaintașii noștri, de la începuturi, precum și în timpul și după venirea popoarelor migratoare. Mărturisesc despre aceasta ruinele bazilicilor descoperite la sud de Carpați, la nordul Dunării, cât și în Transilvania, chiar aici, în apropiere de noi, existând o astfel de bazilică, lângă Zalău, în județul Sălaj, unde este și astăzi localitatea Moigrad, vechea colonie romană Porolissum. Când slavii au venit, la începutul veacului al șaptelea, aici, la Porolissum,au găsit o populație creștină. Până astăzi, la Porolissum, este păstrată temelia unei bazilici creștine din veacul al patrulea. Dovadă că, după retragerea administrației romane la sudul Dunării, aici, au rămas comunități creștine. La fel și la Sucidava, la Celei, în Oltenia de astăzi, și în multe alte locuri din țara noastră se găsesc astfel de vestigii; ca să nu mai vorbim de pământul Dobrogei, care abundă în astfel de mărturii ale străvechimii creștinismului românesc. 

Preasfinția Sa le-a prezentat credincioșilor istoria canonizărilor care s-au făcut pe pământul românesc, începând cu Evul Mediu târziu și culminând cu recentele canonizări pe care Sfântul Sinod al Bisericii noastre le-a proclamat, reliefând, deopotrivă, importanța covârșitoare a sfinților necunoscuți din neamul nostru, care nu apar nominal în calendarele și sinaxarele bisericești. Astăzi sunt serbați sfinții a căror sfințenie a fost recunoscută în mod special, fiind canonizați de Sfântul Sinod al Bisericii noastre Ortodoxe, dar și sfinții care au fost canonizați mai înainte. Aici, amintim prima canonizare de pe pământul țării noastre, în 1517, cu prilejul sfințirii bisericii Mănăstirii Argeșului, în timpul domniei Binecredinciosului și Sfântului Voievod Ioan Neagoe Basarab, când s-a proclamat oficial canonizarea Sfântului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului, care a fost Mitropolitul Ungrovlahiei și a reorganizat Biserica din Țara Românească. Îi cinstim și pe sfinții de la noi canonizați de alte Biserici, sau sfinții noștri canonizați în alte părți, dar în special sfinții pe care i-a canonizat Biserica noastră Autocefală în anul 1955, când a avut loc prima canonizare de Sfinți Români, precum și pecei canonizați în anul 1992, când a avut loc a doua canonizare de Sfinți Români, dar și cei trecuți în rândul sfinților la canonizările ulterioare. Astfel, dacă vă uitați în calendarele noastre, ele sunt pline de Sfinți Români, care sunt notați cu culoare albastră. Cu toate acestea, nu-i pomenim doar pe ei, ci și pe Sfinții Români pe care nu-i cunoaștem, cunoscuți doar de Dumnezeu și încă nedescoperiți nouă.

În încheierea cuvântului de învățătură, Ierarhul Oradiei i-a îndemnat pe credincioși să ia aminte că între acești sfinți necunoscuți se numără și înaintașii noștri, moșii și strămoșii fiecăruia dintre noi, care în smerenia, simplitatea și puritatea lor au cucerit înălțimile cerului, rămânând, cel mai probabil, de-a pururi anonimi, însă susținându-ne fundamental și asistându-ne necontenit cu puternica lor rugăciune de mijlocire. Să știți, dragii mei, că între acești sfinți necunoscuți sunt foarte mulți din înaintașii noștri, foarte mulți din părinții noștri care au avut o viață sfântă, binecuvântată și aproape de Dumnezeu, lângă cer, desprinși de valurile trecătoare ale lumii de aici. Este adevărat, toți sfinții se roagă pentru noi, însă mai mult și fierbinte se roagă sfinții care au purtat același sânge cu noi, rudeniile noastre. Toți avem sfinți între rudele noastre, chiar dacă nu suntem conștienți sau nu știm aceasta sau i-am uitat. De aceea, cu toate atacurile la care este supusă Biserica și cu toate presiunile care se fac pentru a se strâmba alcătuirea și firescul a tot ceea ce este dat aici pe pământ ca dar, cu toate obstacolele și greutățile, de toate felurile și care nu au fost puține,nu au putut nici unii, nici alții, să-L smulgă pe Dumnezeu din sufletul creștinului ortodox român. Acesta a rămas statornic în credință, iar bisericile sunt pline de credincioși pentru că suntem aduși aici de Dumnezeu pentru rugăciunile strămoșilor noștri.

La finele Dumnezeieștii Liturghii, Părintele paroh Vasile Ficuț a rostit un cuvânt festiv în care și-a manifestat recunoștința față de Chiriarhul Oradiei pentru încrederea acordată și prețuirea sa față de credincioșii parohiei Țețchea și ai filiei Telechiu, precum și pentru slujirea arhierească din această Duminică, constituindu-se pentru enoriași într-o aleasă zi de sărbătoare.

În cele ce au urmat, Preasfințitul Părinte Sofronie a oficiat Taina Sfintei Cununii, slujbă în cadrul căreia teologul Vasile Casian, fiul părintelui paroh, și Andreea Flavia au primit binecuvântarea căsniciei de la Dumnezeu, spre mântuirea sufletelor lor și spre nașterea și creșterea de fii și fiice în frica lui Dumnezeu, sub ocrotirea Sfinților Români.

Diac. Andi Constantin Bacter