În cea de a doua Duminică după împărătescul praznic al Cincizecimii, Biserica noastră, Biserica Ortodoxă Română a românilor de aici și de pretutindeni, îi serbează pe Sfinții Români din toate locurile și din toate timpurile, amintindu-ne de Sfinții pe care i-a odrăslit neamul nostru, precum și de Sfinții din alte neamuri care au propovăduit Evanghelia, care au murit de moarte martirică sau au ajuns prin multe nevoințe la măsura sfințeniei în pământul patriei noastre, în teritoriul străvechi locuit de strămoșii noștri, în întinsa Dacie străbună.

Anul acesta, la răstimpul binecuvântat al acestui popas duminical al Pogorârii Duhului Sfânt, 18 iunie 2023, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul comunității euharistice a Parohiei Băița, Protopopiatul Beiuș, unde a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți și diaconi, cu ocazia împlinirii a optzeci de ani de la momentul în care Episcopul-martir Nicolae Popovici al Oradiei, aflat în refugiu prin părțile Beiușului în urma Diktatului de la Viena, și-a cumpărat din banii proprii o locuință în localitatea Băița, unde a viețuit vreme de opt luni și pe care, ulterior, a donat-o Parohiei Băița cu dorința de a fi folosită drept cămin pentru preoții vârstnici și preotesele văduve din Eparhia Oradiei. Astăzi, în această clădire funcționează Căminul pentru Persoane Vârstnice Băița, aflat sub administrația Asociației „Episcop Dr. Nicolae Popovici” a Parohiei Băița. De asemenea, anul acesta se împlinesc o sută douăzeci de ani de la nașterea ierarhului martir, la 29 ianuarie 1903, în Biertanul donariumului multisecular al lui Zenovie.

Înainte de începerea dumnezeieștii slujbe, Episcopul Oradiei Mari a sfințit și binecuvântat lucrările de înfrumusețare și restaurare efectuate la exteriorul lăcașului de închinare, precum și noua catapeteasmă a bisericii dimpreună cu icoanele ce-o împodobesc. 

În incipitul cuvântului de învățătură, Ierarhul Oradiei a evidențiat faptul că în Duminica aceasta nu îi serbăm doar pe Sfinții Români din secolele apropiate celui în care viețuim, ci și pe cei care au mărturisit Evanghelia și L-au propovăduit pe Domnul Iisus Hristos încă de la începuturile zămislirii poporului nostru, etnogeneza neamului nostru comportând o strașnică componentă creștină de factură apostolică. Dacă ne gândim că romanitatea orientală, din care face poporul român, îi cuprinde și pe românii din Balcani, nu doar pe cei din Valea Timocului care vorbesc același dialect al limbii române ca și noi, dialectul daco-român, ci și pe confrații noștri români din  Macedonia, din Epirul cel mare și din Tesalia, care se întinde și peste Albania, până în Kosova, Macedonia întreagă, Macedonia grecească și Macedonia de Nord sau din Nord, vestitele centre ale aromânilor, atunci ne dăm seama că propovăduirea Evangheliei din generația apostolică a fost săvârșită nu doar prin Sfântul Apostol Andrei sau Filip, ci și de autorul celor mai numeroase epistole pastorale, Apostolul neamurilor, Sfântul Pavel, care, deși nu L-a cunoscut pe Domnul Hristos, a fost învrednicit de Domnul Hristos să-I fie Apostol. Astfel, știm cu toții că el a propovăduit în toată Macedonia, începând cu Filipi, apoi a călătorit enorm și a scris prețioasele epistole către tesaloniceni, Tesalonicul, Salonicul sau Săruna, cum îi spun confrații aromâni, fiind metropola culturală a Macedoniei. De aceea, ne dăm seama cum sămânța Evangheliei a fost aruncată pe pământurile înaintașilor noștri încă de când s-au format ca popor, căci romanizarea popoarelor traco-dacice s-a întâmplat odată cu încreștinarea lor. De aceea, poporul român a fost încreștinat treptat prin predica apostolică și nu a fost nevoie de decizia unui lider politic, a unui țar, cneaz sau rege care să hotărască pentru întregul popor convertirea la Hristos.

Fiind un pământ foarte ospitalier, pământul străvechi al Daciei a găzduit pe foarte mulți din alte seminții, ceea ce face ca țara noastră, atât cea de astăzi, cât și întregul teritoriu istoric al comunității românești, să fie un pământ primitor și pentru alte neamuri. Această ospitalitate pe care a oferit-o poporul nostru, inclusiv cea spirituală, s-a dovedit a fi un model de conviețuire pentru întreaga Europă și pentru toată lumea civilizată. De aceea, ceea ce se întâmplă și prin rugăciunile Sfinților Români este o dovadă că Dumnezeu are căile Lui tainice de a lucra. Noi ne bucurăm de protecția lui Dumnezeu, dincolo de toate suferințele noastre. Ne întristăm când vedem cum pleacă mulți confrați ai noștri să-și caute o pâine mai bună peste hotare. Dacă privim mai în adâncime, însă, vedem cum în Occidentul secularizat și prăbușit din punct de vedere spiritual, comunitățile creștine renasc prin exemplul, prin contagiunea, prin molipsirea de la evlavia unor oameni săraci și simpli, dar cuminți și harnici, care merg dincolo să muncească cu sârguință și care, Duminică de Duminică, cu toate distanțele mari parcurse, se adună în biserici și se roagă în număr impresionant. Aceștia sunt românii! Acolo, în biserică, își găsesc patria de acasă și prin Biserică Dumnezeu lucrează, chemându-i la credință și pe cei care s-au înstrăinat, prin simplitatea, prin smerenia, prin dragostea, prin sacrificiul confraților noștri. Ei sunt cei care, acum, sunt Lumină pentru popoarele care, umblând după alte lumini, au ajuns în întuneric, în Occidentul civilizat. Noi, cei rămași acasă, avem datoria față de memoria înaintașilor ca pentru cei care vin după noi nu doar să ținem la Legea noastră, ci să veghem să nu se stingă candela din sufletul nostru, candela credinței și poporului nostru, încălzind-o mereu cu rugăciunea de obște, a noastră, a tuturor, ajutând la menținerea păcii și binecuvântării peste poporul nostru.

Concluzionând cuvântul predicii, Chiriarhul locului le-a vorbit celor prezenți despre „firul roșu” care leagă întreaga țesătură duhovnicească a tuturor celor care au biruit în „războiul nevăzut” cu propriul egoism și cu „stăpânitorul acestei lumi”. Ce au în comun Sfinții Români cu toți Sfinții, transmițându-ne și nouă ca moștenire prețioasă? Iubirea! Darul Iubirii. Iubirea, cea care este rădăcina păcii. Iubirea smerită și desăvârșită, pentru că iubirea cea adevărată, totală, „ruptă” din Dumnezeu și necondiționată este smerită. Asta au Sfinții în comun, iubirea smerită pentru Dumnezeu, în fața Căruia se văd păcătoși. Da, ei Sfinții. Iar în aproapele ei văd Chipul lui Dumnezeu. Iubirea smerită le-a dat putere să meargă până la sacrificiu. Iubirea smerită este o icoană a iubirii lui Dumnezeu, Cel Care-Și trimite Fiul să moară pentru păcatele lumii. Iubirea este motorul sacrificiului. Din iubire, Sfinții Martiri au primit și sacrificiul absolut, știind că moartea nu mai are nicio putere prin Învierea Domnului Iisus Hristos, moartea lor devenind propovăduirea supremă a Evangheliei. Sacrificiul lor ne învață pe toți răbdarea, răbdarea în care ne mântuim sufletele, cum am ascultat în pericopa evanghelică citită. Aceasta e lecția pe care Sfinții ne-o predau, iubiții mei! Lecția iubirii smerite care aduce după sine răbdarea, care ne dă puterea, curajul și, nu în ultimul rând, entuziasmul de a merge până la sacrificiu, atunci când este nevoie, pentru a nu ne lepăda de Hristos, Cel Care nu Se leapădă de noi oricât de păcătoși am fi. Sfinții ne învață că nimic nu este pierdut și că eșecurile pot fi biruințe pentru cel care vrea să fie cu Hristos. Pentru că eșecurile nu sunt altceva decât pietre de încercare prin care, de fapt, egoismul nostru este înfrânt și mândria doborâtă. Dincolo de boli, suferință, neputință și moarte strălucește Hristos, iubirea cea nepieritoare a lui Dumnezeu. Ne-o spune Sfinții. Certitudinea aceasta le-a adus aura sfințeniei. Nu doar că și-au mântuit sufletele, ci au ajuns sfinți, iar acum se roagă pentru noi. De aceea, pământul patriei noastre ascunde multe sfinte moaște, căci azi nu-i serbăm doar pe Sfinții Români cunoscuți cu numele, ci și pe cei pe care-i știe doar Dumnezeu. Și, de aceea, locuim pe pământ sfințit. Și orice pământ sfințit de atâtea biserici, de atâtea morminte de Sfinți, de atâtea troițe, de atâtea cruci vechi, părăsite, de atâtea icoane, de atâta rugăciune, nu poate să nu fie binecuvântat de Dumnezeu! Dar depinde și de noi, cei de astăzi, cum păstrăm zestrea de sfințenie pe care o avem și cum o transmitem mai departe. Fără crispare, fără încrâncenare, fără prejudecăți, ci cu respect total față de cei de dinainte, cu responsabilitate față de cei care vin după noi și cu îngăduință multă unii față de alții.

La finele sfintei slujbe, Preasfințitul Părinte Sofronie al Oradiei a oficiat slujba de pomenire pentru cel de al doilea Ierarh al restatornicitei Episcopii a Oradiei Mari, Episcopul Nicolae Popovici, a cărui memorie este atât de vie îndeosebi în jurul comunităților din aceste meleaguri beiușene. Alături de ilustrul Ierarh martir a fost pomenită și distinsa doamnă Maria Drincec, mama Chiriarhului locului, de la a cărei înveșnicire s-au scurs douăzeci și patru de săptămâni.

În continuare, Părintele Marian-Vasile Popa, Protopopul Beiușului, a ținut o alocuțiune ocazională în care a subliniat rațiunile festive pentru care Ierarhul Oradiei se află în mijlocul comunității parohiale de la Băița. Apoi, a urmat cuvântul de bun venit și de mulțumire al Părintelui paroh Nicolae-Veniamin-Iulian Bura adresat Chiriarhului locului pentru bucuria unei slujiri arhierești sfințitoare și ziditoare de suflete la ales ceas aniversar. În semn de recunoștință, preotul paroh a oferit Episcopului Oradiei un aranjament floral și o candelă. Totodată, ca dovadă a prețuirii ajutorului oferit și a frumoasei conlucrări în folosul parohiei, Preasfinția Sa a oferit diplome de apreciere credincioșilor care s-au implicat într-o manieră aparte în viața Bisericii.

La sfârșitul cuvântărilor festive, Chiriarhul Oradiei dimpreună cu toți cei prezenți s-au deplasat la clădirea istorică a Căminului pentru Persoane Vârstnice Băița din apropierea sfântului lăcaș, unde a avut loc slujba de sfințire și ceremonia de dezvelire a plăcii comemorative de marmură, amplasată pe peretele dinspre stradă al căminului, care înfățișează în basorelief chipul Episcopului Nicolae Popovici al Oradiei. Placa comemorativă a fost realizată ca rod al colaborării Parohiei Băița cu Asociația „Învățătoare Bortoș Costea Maria” – condusă de colonelul în rezervă Nicolae Bortoș, fiul emblematicului cadru didactic din localitatea bihoreană.

La sfârșitul slujbei de sfințire, Ierarhul meleagurilor bihorene a încununat frumosul eveniment aniversar și omagial printr-un cuvânt festiv, elogiind personalitatea remarcabilă a episcopului comemorat și oferindu-l ca veritabilă pildă de mărturisire și trăire a credinței dreptmăritoare în timpuri de grea încercare. Nu se putea un moment mai prielnic de aducere aminte față de bărbăția vrednicului Ierarh al Oradiei, Nicolae Popovici, decât cel de acum, prin dezvelirea plăcii comemorative, o aducere aminte în piatră nobilă de episcopul demn, care în vremuri dificile a știut să stea cu fruntea sus. Un exemplu pentru toți, nu doar pentru ierarhi, pentru fiecare dintre noi în parte, indiferent de locul în care ne aflăm sau poziția pe care o avem în societate, o sursă de inspirație pentru viața de zi cu zi. Să luăm aminte la pilda sa luminoasă, înțelegând din sacrificiul vieții sale nu doar că-i este memoria binecuvântată și istoria îi consemnează toate faptele de eroism, ci să încercăm să privim mai departe decât interesul nostru imediat și satisfacția de o clipă, bunăstarea de moment, privind mai departe, pentru că viața noastră pe pământ este foarte scurtă. Trebuie să privim și mai departe de mormânt, întrucât noi, creștinii, credem în înviere și în viața cea veșnică și știm că viața noastră pământească trece foarte repede și trebuie să avem grijă ce facem. E important ce rămâne după noi. Oamenii după care rămân plăci comemorative au făcut ceva. Nu trebuie să ne luptăm să rămână după noi plăci comemorative, dar dacă reușim în sufletul cuiva să așezăm o însemnare pe inimă, e tot atât de important ca și o placă comemorativă, pentru că o faptă bună săvârșită cuiva rămâne pe veci, chiar dacă inima aceea într-o bună zi va înceta să bată, pentru că înaintea lui Dumnezeu ea va continua să mărturisească, pomenind cu numele pe cel care a făcut fapta cea bună. Așa se scriu numele în Cartea vieții.

Evenimentul dezvelirii și sfințirii plăcii comemorative amplasate pe clădirea istorică a Căminului pentru Persoane Vârstnice Băița se înscrie în șirul activităților pe care Episcopia Oradiei le desfășoară în lumina Anului omagial al pastorației persoanelor vârstnice în Patriarhia Română.

Pr. Andi-Constantin Bacter