Comunitatea istorică a românilor ortodocși din comuna Borod au avut bucuria de a fi martorii și, deopotrivă, participanții activi ai momentului, de asemenea, istoric al sfințirii bisericii parohiale „Buna Vestire” și „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, construită cu multă dragoste și jertfelnicie de borodeni în urmă cu 120 de ani.

Slujba de târnosire a sfântului lăcaș a fost oficiată în ajunul Duminicii a douăzeci și doua după Rusalii, sâmbătă, 4 noiembrie 2023, de către Chiriarhul meleagurilor bihorene, Preasfințitul Părinte Sofronie, alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților civile și a unui număr mare de credincioși și credincioase. Cu această ocazie, Părintele paroh Florian-Teodor Ardelean a primit distincția de iconom-stavrofor.

La finele slujbei de târnosire, Chiriarhul Oradiei a rostit un cuvânt de folos duhovnicesc în care a tâlcuit semnificațiile mistice și simbolice găzduite de această rânduială a Bisericii, oferind, totodată, sfaturi duhovnicești și îndemnuri la trezvie și rezistență lăuntrică în fața provocărilor pe care lumea de astăzi ni le pune înainte. În aceste ceasuri de seară am devenit părtași minunii sfințirii noii biserici. Toată rânduiala târnosirii are un profund simbolism, întreaga semnificație a slujbei este simbolică și mistică. Tot ceea ce am făcut este încărcat de simboluri. De ce? Pentru că noi nu putem arăta altfel realitățile cerești decât folosindu-ne de simboluri. Pentru că Biserica, prin tot ceea ce ea are, nu este nimic altceva decât o oglindă a Cerului, a Împărăției lui Dumnezeu, în care vedem Taina lui Dumnezeu Care lucrează pentru mântuirea noastră. Aceasta este Biserica, Locul mântuirii. Rugându-ne, am invocat Duhul Cel Sfânt al lui Hristos să vină să sfințească lăcașul de cult, dar și pe noi, preschimbându-le toate și înnoindu-ne și pe noi! Centrul slujbei de târnosire este sfințirea Sfintei Mese, pentru că fiecare Sfânt Altar din bisericile noastre închipuie Mormântul Domnului Iisus Hristos, în care a fost pogorât Trupul omorât pe Cruce al Dumnezeului-Om, Cel Care a înviat a treia zi și a biruit moartea. Și da, cu ajutorul lui Dumnezeu, aceasta am pregătit astăzi pentru biserica din Borod, căci Duhul Sfânt a venit și a sfințit Altarul, Masa Sfântului Altar, sfințindu-ne pe toți pentru ca să ne bucurăm de Darul cel mare pe care Dumnezeu ni-l face, căci tot ce face Dumnezeu face pentru viața noastră. Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut și de aceea Biserica este și rămâne locul sfințeniei și locul sfințirii.

În final, Preasfinția Sa i-a învățat pe credincioși că binecuvântarea sfințirii sfântului lăcaș se revarsă mai ales asupra lor și asupra întregii comunități euharistice a Borodului, care, cu acest prilej, sunt invitați să înțeleagă toate dimensiunile vieții Bisericii, inclusiv cele eshatologice. Pregătind Sfânta Masă și Sfânta Biserică pentru sfințire, ne-am pregătit sufletele pentru ceea ce așteptăm, la fel ca și confrații de dinainte de noi, adică întoarcerea în Slavă a Celui Întâi-Născut din morți, Fiul Fecioarei, Care, venind în lume prin Eva cea Nouă și mântuind-o, a inaugurat deja Noua Creație, Cerul Nou și Pământul Nou despre care ne vorbește, tot simbolic și atât de minunat, Cartea Apocalipsei. Sigur că sunt încercări în lume, dar ne avertizează Mântuitorul că acestea sunt doar începutul durerilor. Noi, însă, ca și creștini, ne întrarmăm cu toate armele Luminii pentru a îndura, pentru a răbda, așteptând cuminți și cu smerenie Ziua Domnului. Până când se va întoarce, sărbătorim în fiecare săptămână Ziua Domnului, Duminica. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să-I putem mulțumi cu gânduri senine și inimi împăcate prin darul rugăciunii pentru toate binefacerile, pentru aceste momente de împlinire și cu încărcătură nu mai puțin istorică, la fel ca și devenirea acestei comunități, pentru ca, recunoscători fiindu-I pentru toate, să putem să ne apropiem de Cel Care Și-a dat Trupul să fie frânt pe Cruce și Și-a vărsat Sângele pe Golgota pentru mulți, între care suntem și noi, cei de la crepusculul timpului.

În continuare, Părintele Aurel-Simion Goga, Protopopul Oradiei, a rostit un cuvânt ocazional, mulțumind Ierarhului cetății orădene pentru dragostea și grija pe care le are față de credincioșii încredințați spre păstorire și felicitându-l pe Părintele paroh Florian-Teodor Ardelean dimpreună cu toți cei care s-au ostenit și au trudit pentru înfrumusețarea casei lui Dumnezeu din Borod. Apoi, preotul paroh a adresat o alocuțiune festivă în care și-a manifestat recunoștința și prețuirea întregii comunități față de Chiriarhul locului, mulțumind pentru rugăciunile care au pogorât harul lui Dumnezeu asupra bisericii și credincioșilor, precum și pentru distincția acordată. La finele cuvântărilor festive, Ierarhul i-a felicitat pe toți cei prezenți pentru frumoasa activitate care există la Borod, arătând prin aceasta că sunt o comunitate vie și lucrătoare care prețuiește adevăratele valori spirituale ale poporului român, în deplină comuniune cu Biserica triumfătoare din ceruri, vrednicii lor moși și strămoși ai căror vrednici urmași s-au arătat a fi.

Ziua următoare, în biserica proaspăt sfințită de harul Preasfântului Duh și înmiresmată de Sfântul și Marele Mir, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a oficiat cea dintâi Dumnezeiască Liturghie pe Sfântul Altar al bisericii Bunei Vestiri și a Sfântului Izvorâtor de Mir  din Borod.

Momentul citirii evangheliei duminicale –  parabola bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr (Luca 16, 19-31) – a fost succedată de cuvântul de învățătură al Preasfințitului Părinte Sofronie al Oradiei. Începând predica sa, Ierarhul Oradiei a concentrat atenția credincioșilor asupra ultimelor versete ale pericopei lucane, fiind cele care fac referire la chipurile emblematice ale pedagogicului Vechi Legământ și care deschid perspectiva unui nou început pentru umanitate. Parabola Duminicii în care ne aflăm este, bineînțeles, bine cunoscută încă din pruncia noastră duhovnicească și foarte grăitoare în legătură cu lumea în care trăim. Numai că, se cuvine să trecem dincolo de strict ceea ce ni se spune în pericopa evanghelică, însă pornim de la ea. Ceea ce încheie pericopa este răspunsul dat de patriarhul biblic Avraam bogatului nemilostiv, care murise și ajunsese în iad, cu privire la posibilitatea trimiterii din lumea de dincolo a lui Lazăr, care să învie din morți și să spună celor rămași să se întoarcă de la viața în huzur, înspre Dumnezeu: „Dacă nu cred în Moise și Proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți”. Aici, Mântuitorul Iisus Hristos, Dumnezeu Însuși, este Cel Care ne vorbește și pune în gura lui Avraam cuvintele acestea. Bineînțeles, tot Dumnezeu este Cel Care a grăit prin Moise și Proroci, Care, la fel ca și în parabolă, a vestit Era Mesianică, adică faptul că moartea va fi biruită! Era Învierii; adică venirea în lume a lui Mesia, Cuvântul și Fiul lui Dumnezeu, Cel Care S-a făcut Om și a murit pentru noi luându-Și asupra Sa păcatele noastre. A murit, dar a înviat, pentru că moartea nu L-a putut ține, și a devenit Cel Întâi-Născut din morți, înălțat la Ceruri de-a dreapta Tatălui „și iarăși va să vină să judece viii și morții”. Noi propovăduim cuvântul lui Dumnezeu și Învierea Fiului lui Dumnezeu din morți. Dar lumea, nici astăzi, nu crede în „Moise și Proroci” și nu crede chiar dacă Domnul Iisus Hristos a înviat din morți.

Asperitatea, inevitabilitatea și ireversibilitatea morții rămân coordonatele cele mai convingătoare pentru trezirea din caruselul alternativelor pe care lumea – și mai ales lumea de astăzi – le oferă pentru trăirea unei vieți aproape de Dumnezeu, Cel care ne îndeamnă insistent să ne luăm cât se poate de în serios propriul „paști”, propria „trecere” dincolo. Pericopa ne vorbește despre viața de aici și viața de dincolo. Hotarul dintre ele este moartea. Până la moarte, Lazăr suferea și bogatul huzurea; Lazăr era lipsit și bogatului nu-i lipsea nimic. Lazăr, în smerenia și suferințele lui, era aproape de Dumnezeu, însă bogatul nu mai avea nevoie să știe de Dumnezeu. Despre asta ne vorbesc și Moise și Prorocii. Tot ceea ce vedem noi aici, pe pământ, ca bunăstare, mâncăruri îmbelșugate, haine scumpe, case mari, mașini luxoase, averi, bunăstare, călătorii și alte risipe de bani, toate sunt amăgire! Toate sunt trecătoare amăgiri de la cel viclean, care vrea să ne depărteze de Dumnezeu pentru a ne concentra toate forțele și energiile exclusiv pentru lumea aceasta. Exact aceasta se întâmplă și în lumea noastră, care a ajuns la un anumit grad de bunăstare. Oamenii de astăzi nu mai sunt interesați de Dumnezeu, de Împărăția cerurilor, doar să o ducă aici bine, iar răutatea lumii ne molipsește și pe noi, negândindu-ne că, totuși, avem moartea ca moștenire de la Protopărinții noștri și trebuie să trecem și noi prin ea. Nu e sfârșitul, e adevărat, urmează viața veșnică, dar nu ne este totuna unde ne-o petrecem! Astăzi învățăm că viața de aici are o limită, moartea, însă viața continuă și după moarte, în Împărăție, la Lumină, sau în iad, la întuneric.

În partea finală a predicii, Preasfinția Sa i-a sfătuit pe credincioși să nu-și trăiască viața sub imperiul egocentrismului pe care duhul lumii ni-l îmbie necontenit, ci în lumina unei situări permanente în zona martiriului „non-invaziv” al omului modern, adică lipsa de comoditate și evitarea instalării existențiale în platitudinea lumii simțurilor. Viața întreagă a creștinului este un urcuș duhovnicesc care presupune martiriul, nu neapărat cel sângeros, ci mucenicia de zi cu zi în lupta cu patimile, cu păcatele, cu moartea și întunericul din noi, ca să putem ajunge la Lumina lui Dumnezeu. De aceea viața de aici este dificilă și grea, pentru că suntem egoiști din cauza căderii în păcat. Chiar Părinții Bisericii ne învață că patimile noastre sunt idolii la care am ajuns să ne închinăm, cum e și cu averea. Or, când apare un idol în viața noastră, nu mai este loc pentru Dumnezeu. Și, totuși, Dumnezeu ne iubește și ne așteaptă. Dar sigur că dificultățile și greutățile vin în viața noastră, pentru că ne e greu să ne călcăm în picioare mândria și egoismul nostru. Și dacă nu renunțăm la toate aceste răutăți care ne despart de Dumnezeu, mai mici sau mai mari, putem avea soarta bogatului nemilostiv. Să nu fie! Tot ce ne învață Hristos sunt lecții duhovnicești pentru noi, nu doar ca să ne mântuim, ci ca să mergem cu fruntea în sus prin toate încercările vieții, să nu ne temem și, mai ales, să nu ne răzvrătim, ci să avem mereu în față faptul că viața pământească este scurtă, dar și că, oricât am trăi pe pământ, vine și clipa despărțirii de tot ceea ce este aici. Asta trebuie să ne pună pe gânduri.

Sfârșitul programului liturgic a fost marcat de îndătinatele cuvântări ocazionale, binevenite în astfel de împrejurări festive, care au culminat cu cântarea cordialului „La mulți ani!” de către întreaga biserică cu prilejul aniversării, în urmă cu două zile, la 3 noiembrie, a celor 56 de ani de viață ai Preasfințitului Părinte Sofronie. Preasfinția Sa a mulțumit pentru dragostea sinceră și primirea călduroasă pe care le-a simțit la Borod, invocând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra întregii comunități parohiale.