În Duminica vindecării orbului din naștere, cea de a șasea după sărbătoarea Sfintelor Paști, 29 mai 2022, Chiriarhul Oradiei Mari, Preasfințitul Părinte Sofronie, s-a aflat în mijlocul comunității bunilor credincioși din Parohia Ponoară, Protopopiatul Oradea, unde a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Cu acest prilej, Episcopul Oradiei a binecuvântat și sfințit lucrările de înnoire care s-au realizat la exteriorul bisericii parohiale, care poartă hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

Dumnezeiasca Liturghie din Duminica aceasta ne-a adus înaintea ochilor duhovnicești ai sufletelor noastre pericopa evanghelică (Ioan 9, 1-38) în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos aduce tămăduire ochilor unui orb din naștere, minune care a înălțat și smintit, deopotrivă, pe martorii extraordinarei vindecări. Citirea fragmentului neotestamentar a fost urmată de cuvântul de învățătură al Ierarhului cetății Oradiei, care a prezentat minunea vindecării orbului ca un îndemn la mânare în adânc, la înțelegerea profunzimilor pe care le presupune viața spirituală și la primirea în viața personală a Luminii lumii, a Fiului lui Dumnezeu, Singurul Care ne poate vindeca de orbirile de orice natură și de întunericul de diferite intensități și origini.

La începutul predicii, Ierarhul a descris perioada celor patruzeci de zile până la Înălțarea Domnului ca fiind un răstimp al încredințării și al chezășuirii, ce continuă într-un crescendo duhovnicesc prin Înălțarea la Cer a Domnului, de unde, zece zile mai târziu, va trimite un alt Mângâietor, Duhul Sfânt Care va consolida credința în dumnezeirea Fiului Omului și începutul unei noi ere, Era Cincizecimii continue.  Suntem, deci, pe partea de final a celor patruzeci de zile pascale, cele care alcătuiesc partea principală a Cincizecimii, adică perioada binecuvântată de la Învierea Domnului și până la Pogorârea Duhului Sfânt, cincizeci de zile de sărbătoare, marcată prin cartea principală folosită la strană, Penticostarul – care vine de la cuvântul πεντηκοστή, care înseamnă „cincizeci” în greaca veche. Primele patruzeci de zile de la Paști și până la Înălțare sunt consacrate perioadei binecuvântate în care Domnul Iisus Hristos, după Învierea Sa din morți, S-a arătat Ucenicilor Săi, încredințându-i că El este Cel răstignit, coborât în mormânt și înviat, ca apoi să Se înalțe de la ei la Cer, întorcându-Se la Tatăl de Care nu S-a despărțit nicicând ca Dumnezeu, întorcându-Se de data aceasta cu firea omenească pe care Și-a asumat-o făcându-Se în toate asemenea nouă afară de păcat, pentru ca pe noi, oamenii, să ne întoarcă înapoi la Dumnezeu.

O chezășie a dumnezeirii Sale sunt, mai ales, minunile și tămăduirile pe care Domnul Hristos le-a făcut, precum și mărturiile proprii despre Sine, așa cum putem vedea și în cazul vindecării orbului din naștere. Fiul lui Dumnezeu vine în lume și Se face om. El nu este o aparență de om, nu este o nălucă, ci este Om adevărat și Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. Numai că nu oricine poate să-L recunoască că este Fiul lui Dumnezeu, deși puterea pe care o are și minunile pe care le face, nimeni altcineva, decât Dumnezeu, nu le poate face. Cu toate acestea, nu toți Îl recunosc că este Fiul lui Dumnezeu. El este mărturisit de mulți, dar foarte prețioasă este însăși mărturia Lui cu privire la Sine, pe care am ascultat-o și acum, la sfârșitul pericopei evanghelice, când îl întreabă pe orbul din naștere „Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?”, iar când orbul Îl întreabă „Cine este Acela?”, Domnul Iisus i Se descoperă zicând: „Cel Care vorbește cu tine”, adică Cel Care l-a vindecat. Atunci, orbul Îl mărturisește și îndată I se închină Fiului lui Dumnezeu.

Chiriarhul locului le-a explicat credincioșilor că subtextul pasajului ioaneic evocat în Duminica de astăzi găzduiește o exhortație hristică care face referire la întunericul spiritual, la bezna sufletească ce poate invada răvășitor sufletul. Vindecarea orbului s-a făcut numaidecât, doar că noi suntem invitați de Sfinții Părinți ai Bisericii, în lumina Sfintei Tradiții, să înțelegem și să vedem și dincolo de vindecarea propriu-zisă; o invitație pe care, subtil, într-un registru foarte fin și delicat, Mântuitorul Iisus Hristos Însuși o face atunci când vorbește despre El, că este Lumina lumii și că atâta vreme cât este în lume, El este Lumina lumii. Deci, plecând de la dăruirea vederii, a luminii fizice unui om care nu vedea lumina, căci știm cu toții cât de prețioasă este lumina pentru ca să ne orientăm și că nu ne putem descurca fără lumină în întuneric, înțelegem cât de greu este să stai o viață întreagă în întuneric și să nu vezi lumina. Cât de importantă este lumina fizică, creată, naturală pentru noi, la care se adaugă și cea artificială! Dar dincolo de lumina fizică, există și o lumină spirituală, nevăzută, dar care luminează în întunericul minții. Prin aceasta, Dumnezeu ni Se descoperă ca Lumină necreată, ca Lumină suprafirească, mai presus de fire. Prin Lumina Preasfintei Treimi, Tatăl Se descoperă în bunătatea Sa prin Fiul, în lucrarea și descoperirea Duhului Sfânt! De aceea, este important să înțelegem că această Lumină este o Lumină treimică, Lumina Preasfintei Treimi, comună celor trei Persoane Care sunt Una, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh.

Înțelegând această mărturie despre Sine, a Fiului lui Dumnezeu, Preasfinția Sa le-a explicat celor prezenți că Tradiția Bisericii ne-a rânduit ca următoarele două Duminici, a celor 318 Sfinți Părinți de la primul Sinod Ecumenic și a Pogorârii Sfântului Duh, să fie o consolidare recapitulativă a înțelegerii noastre nezdruncinate că Domnul Hristos a fost și este Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului, Mântuitorul lumii, Cel promis dintru începuturi. Astfel, Ierarhul i-a sfătuit pe credincioși să folosească drept exercițiu de așezare duhovnicească, în acord cu această mărturisire hristologică a istoricității și divinității Fiului lui Dumnezeu, Rugăciunea isihastă, a cărei simplitate cuprinzătoare și densitate teologică comprimă, în doar zece cuvinte, tot ceea ce este nevoie pentru o viață spirituală trăită în Lumina lui Dumnezeu.  La Cincizecime, Duhul Sfânt Își revarsă apele harului în Sfânta Biserică peste întreaga comunitate a credincioșilor, dar, în mod cu totul special, se revarsă în viața celui care se roagă, chemându-L în Duhul Sfânt pe Cel pe Care-L mărturisește că este Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul Iisus Hristos, prin rugăciunea cunoscută ca Rugăciunea lui Iisus. Fiecare dintre noi, cei care rostim rugăciunea aceasta, mărturisim că Domnul Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu și, chemându-L să ne miluiască viața, El vine în întunericul nostru, ne luminează cu Lumina Sa și ne vindecă de orbirea spirituală, pentru ca să primim lumina duhovnicească prin care să-L cunoaștem pe singurul Dumnezeu adevărat, pe Cel pe Care El L-a trimis în Duhul Sfânt ca să Se facă Om, pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia neîncetat ne rugăm: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!

În încheiere, Episcopul Oradiei i-a îndemnat pe credincioși să se roage cu stăruință folosind Rugăciunea inimii, chemându-L permanent pe Domnul Hristos să călăuzească și să lumineze fiecare clipă din viața noastră, fără a căuta alte „lumini”, alternative, care nu doar că nu duc nicăieri, ci se sting și te părăsesc în întuneric. Așadar, iubiți credincioși, să ne rugăm Domnului să ne scoată din întunericul păcatului și al patimilor, din întunericul morții și să ne ducă în Lumină. Nu într-o lumină părută, nu într-o lumină comună filosofilor sau înțelepților, nu într-o lumină care se dobândește în adunări secrete și prin mijloace oculte, ci în Lumina cea adevărată care nu se stinge niciodată și pe care nicio forță nu poate să o întineze sau să o stingă, Lumina lui Dumnezeu, Lumina Împărăției cerurilor în care năzuim cu toții să ne sălășluim. Pentru că de aceea venim la Biserică, de aceea suntem botezați, de aceea ne silim și ne străduim să creștem duhovnicește, de aceea ne luptăm cu păcatele și întunericul din noi, pentru ca prin lucrarea harului Duhului Sfânt și lucrarea noastră duhovnicească de toată vremea, chemându-L în toată vremea pe Domnul Iisus Hristos, să ajungem ca prin El să ne odihnim în pacea Tatălui, în Împărăția neînserată a Preasfintei Treimi.

În cadrul dumnezeieștii slujbe, Preasfințitul Părinte Sofronie a oferit distincția de iconom preotului paroh, Părintele Andrei-Nicolae Criste, ca o recunoaștere a activității pastorale și administrative deosebite pe care o desfășoară cu jertfelnicie și hărnicie alături de credincioșii încredințați spre păstorire.

Sfârșitul programului liturgic a fost marcat de cuvântări festive. Cea dintâi alocuțiune a fost ținută de Părintele Aurel-Simion Goga, Protopopul Oradiei, care a adus cuvinte de mulțumire Ierarhului locului pentru slujirea arhierească, binecuvântarea și bucuria spirituală pe care le-a mijlocit în cea de a șasea Duminică după Sfintele Paști în Parohia Ponoară. În continuare, Părintele paroh Andrei-Nicolae Criste și-a manifestat recunoștința față de Întâistătătorul Eparhiei Oradiei pentru părinteasca purtare de grijă și pentru frumoasa sărbătoare creștină pe care a prilejuit-o în inima munților, spre edificarea și întărirea comunității creștin ortodoxe a acestor locuri.

La final, Preasfințitul Părinte Sofronie a oferit diplome de apreciere credincioșilor care l-au sprijinit în chip aparte pe preotul paroh și s-au implicat activ în activitățile parohiale administrative, felicitând dinamica și frumoasa comunitate de credincioși din satul Ponoară. De asemenea, Preasfinția Sa i-a îndemnat pe localnici să fie recunoscători față de Pronia divină care i-a rânduit să trăiască în această pitorească zonă montană, departe de tumultul citadin, ceea ce le oferă mereu șansa de a contempla frumusețea Creației și iubirea atentă și gingașă a lui Dumnezeu față de oameni. 

Arhid. Andi Constantin Bacter