Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, s-a aflat în mijlocul comunității parohiale din satul Sânlazăr, comuna Chișlaz, cu prilejul Duminicii a douăzecea după Pogorârea Sfântului Duh, 9 octombrie 2022, când a sfințit pictura bisericii închinate Nașterii Domnului și Învierii lui Lazăr a enoriei și a oficiat Dumnezeiasca Liturghie în sobor de preoți și diaconi.

Sfânta Liturghie a găzduit evocarea emoționantei pericope evanghelice a Învierii fiului văduvei din Nain (Luca 7, 11-16), care a fost urmată de cuvântul de învățătură al Ierarhului Oradiei Mari, în cadrul căruia a reliefat puterea Fiului lui Dumnezeu întrupat asupra vieții și a morții, fiecare întâlnire de taină cu Domnul Hristos constituind o invitație la a dobândi o bună înviere, „spre învierea vieții” (Ioan 5, 29).

În partea de început a predicii, Preasfinția Sa a explicat diferențele fundamentale dintre revenirile miraculoase la viață și învierea din morți, nuanțe ale cunoașterii vieții și morții ce ne permit să ne apropiem în înțelegerea vieții de aici și a celei ce va să fie.  Învierea fiului văduvei din Nain înseamnă revenirea la viață, pentru ca apoi, la sfârșitul vieții pământești, același fiu să moară, întru așteptarea învierii. Numai că învierea aceasta este o revenire la viață, pentru ca apoi să i se stingă și lui candela vieții, pe când Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este Învierea cea adevărată, nu o simplă întoarcere la viață, ci cu adevărat înviere din morți, deoarece Domnul Iisus Hristos este Întâiul-Născut din morți. Învierea fiului văduvei din Nain anunță, prin urmare, Învierea cea mare, dar și învierea din Ziua cea de apoi, învierea tuturor oamenilor, pentru a merge, din darul lui Dumnezeu, în Împărăția Cerurilor, iar cei care Îl urăsc pe Domnul Hristos urmând să se lipsească singuri de darul cel mare, căci Dumnezeu nu obligă pe nimeni și nu Se impune cu sila în viața cuiva, ci dorește ca omul să-L primească pe Dumnezeu din proprie dorință.

Fie că vorbim despre un drept sau despre un om care refuză din oficiu credința în Dumnezeu sau în dimensiunea spirituală a vieții omenești, învierea tot va avea loc, și pentru unul, și pentru celălalt, este o realitate peremptorie, demonstrată de Însuși Fiul lui Dumnezeu. Căci sufletul omului deși are un început, el nu va cunoaște neantizarea, sfârșirea, ci va via întru eternitate în cele pe care și le-a pregătit din pelerinajul vieții acesteia și din natura influențelor pe care le-a impregnat în cei pe care i-a cunoscut. În fiecare an aducându-ne aminte de învierea fiului văduvei din Nain, ne aducem aminte de Învierea Domnului Hristos, dar trebuie să ne gândim și la propria noastră înviere. De aceea, în așa fel trebuie să ne conformăm viața noastră, încât să avem o bună înviere! Pentru a avea bună înviere înseamnă că este necesar să ne îngrijim de viața noastră aici, pe pământ, așa încât să fie în Lumina lui Dumnezeu și întru binecuvântarea Sa, prin împlinirea a tot ceea ce este de folos pentru mântuirea noastră. Până la urmă, aceasta și înseamnă viața în Împărăția cerurilor, mântuirea de moarte, căci vrăjmașul care va fi biruit și cel din urmă este moartea, biruită deja prin Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Și, pentru ca să arate tuturor că El este Fiul lui Dumnezeu, mai înainte de Sfintele Pătimiri și Moartea Sa, între mulțimea vindecărilor și minunilor pe care le-a săvârșit, a arătat că El este Cel Care are putere să-L vindece pe om și de moarte; așa îl înviază și pe fiul văduvei din Nain, așa o înviază pe fiica lui Iair, mai marele sinagogii, așa îl înviază și pe prietenul Său, Lazăr, cel a patra zi înviat din morți.

Mai mult decât atât, învierea din morți vizează întreaga dihotomie a ființei umane. Deși trupul este muritor, fiind nevoit, ca urmare a păcatului strămoșesc, să treacă pe sub bolta sumbră a morții, va învia în Ziua cea de apoi, refăcându-se unitatea dintru început, întru dăinuire veșnică, spre bucurie sau spre osândă. Moaștele Sfinților argumentează în modul cel mai convingător această realitate eshatologică, osemintele lor încă pulsând, chiar și după moarte, Viața cea adevărată. Puterea lucrătoare a lui Dumnezeu prin iubire, Care face ca tot cel ce crede în Domnul să nu mai moară, ci să se mute din moarte la viață, a făcut ca și trupurile Sfinților să fie proslăvite, adică sfintele lor moaște prin care se revarsă tămăduiri. Sfintele lor moaște așteaptă, la fel ca și trupurile tuturor muritorilor, clipa cea mare a învierii celei de obște, când toți vom învia și când sufletele se vor întoarce în trupurile în care au locuit aici, pe pământ, pentru ca, împreună, suflet și trup, omul să se înfățișeze la judecata lui Hristos.

Chiriarhul locului a pus în lumină înțelesurile profunde pe care ideea de înviere le are în viața (și moartea) unui creștin, o multitudine de fațete asemenea unei nestemate, prin care Sfinții Părinți ai Bisericii au voit să ne învețe că, de fapt, învierea este o stare de a ființa întru Hristos cel Răstignit și Înviat. Pentru așa ceva ne pregătește Domnul nostru Iisus Hristos! De aceea, orice întâlnire de taină cu Domnul nostru Iisus Hristos înseamnă pentru noi o înviere, un îndemn la a învia din viața de păcat, din suferințele și bolile pe care le aduce în viața noastră firea noastră deșirată și decrepită, aducătoare de multă suferință, boală, necazuri, nevoi și, în cele din urmă, moartea. Astfel, noi, ori de câte ori venim la sfânta biserică, venim să primim în dar învierea. Venim la biserică mai ales Duminica și în sărbători, care sunt ca o Duminică, Duminica fiind Ziua Domnului și Ziua Învierii, Ziua cea dintâi și Ziua a opta, Ziua Veșniciei și a Împărăției cerurilor, zi în care venim să ne întâlnim cu Dumnezeu și să intrăm deja în Împărăția cerurilor prin Sfânta Liturghie, care este Icoana Împărăției cerurilor. Dar, cu toate că noi, Biserica luptătoare, suntem încă pe cale, în pelerinaj spre Împărăția cerurilor și încă nu am ajuns acolo, totuși Împărăția lui Dumnezeu este prezentă aici. Nu încă și, totuși, deja a venit în mod tainic, prin lucrarea harului Duhului Sfânt, Care coboară Împărăția cerurilor aici, pe pământ, încă din timpul vieții noastre.

În acest sens, în încheiere, Episcopul Oradiei i-a învățat pe credincioși că biserica este cu adevărat un Laborator al Învierii, momentul de intensitate maximă fiind „vremea slujirii Domnului” – așa cum exclamă diaconul în debutul slujbei –, adică vremea Dumnezeieștii Liturghii. Noi, la Sfânta Liturghie, primim deja darul învierii. Sfânta Liturghie face ca biserica în care suntem să devină, Liturghie de Liturghie, prin prezența noastră la Taina Împărăției cerurilor, și cetate a Nainului, cea care s-a întâlnit cu învierea; pentru că învierea fiului văduvei din Nain a adus vestea cea bună a învierii pentru întreaga cetate a Nainului! Aceasta este Vestea cea Bună a mântuirii, adică Evanghelia păcii! Vestea cea Bună ne spune că scăpăm de moarte, că suntem izbăviți din moarte, că nu mai este moarte, ea a fost biruită! Cetatea Nainului astfel de vestire a primit prin venirea în mijlocul ei a Celui Ce este Cuvântul și Fiul lui Dumnezeu, Care, înviindu-l pe tânărul fiu al văduvei, nu numai că a adus bucurie și mângâiere femeii, ci a adus speranță și vestirea mântuirii pentru întreaga cetate și pentru noi toți! Prin această minune s-a vestit lor și nouă că Dumnezeu a cercetat pe poporul Său și văzând poporul că a înviat tânărul, a primit speranța cea mare, că Dumnezeu nu l-a părăsit pe om,  nu l-a lăsat pe Adam în moarte, ci, așa cum a înviat pe tânărul din Nain, ne poate învia pe toți. Și aceasta voiește, de fapt, cu noi, cu toți, să ne învieze și să ne aducă la Viața cea adevărată!

La sfârșitul Sfintei Liturghii, Părintele Călin-Gheorghe Cotrău, Protopopul Marghitei, a ținut o alocuțiune festivă în cadrul căreia a mulțumit Ierarhului Oradiei pentru slujirea arhierească și pentru cuvântul de folos duhovnicesc, prilej de sporită bucurie sufltească pentru bunii credincioși ai Parohiei Sânlazăr.

În continuare, Părintele paroh Andrei-Ioan Cionca a adus cuvânt de recunoștință față de Întâistătătorul Episcopiei Oradiei, mulțumind pentru binecuvântarea lui Dumnezeu pe care a adus-o asupra comunității încredințate spre păstorire prin sfințirea picturii și prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii arhierești. De asemenea, în semn de înaltă prețuire, preotul paroh a oferit Preasfințitului Părinte Sofronie o icoană cu Preasfânta Fecioară Maria și Pruncul Iisus, aducând  alese urări de sănătate și zile îndelungate mamei Preasfinției Sale, Maria, care, în urmă cu trei zile, la 6 octombrie 2022, a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani.

Încheind șirul cuvântărilor ocazionale, Chiriarhul Oradiei celei Mari a mulțumit pentru cuvintele frumoase și i-a felicitat pe toți cei prezenți pentru dragostea față de Biserică, statornicia în dreapta credință și hărnicia de care au dat dovadă prin finalizarea amplelor lucrări de construire și înfrumusețare la sfântul lăcaș. Totodată, Preasfinția Sa a oferit o diplomă de apreciere Părintelui Cosmin-Ioan Bențe, fost preot paroh și actualul conducător al oficiului parohial de la Parohia Hotar din Protopopiatul Oradea, sub coordonarea căruia a fost târnosită, la 24 septembrie 2017 și începută lucrarea de împodobire cu pictură a bisericii.

***

Parohia ortodoxă Sânlazăr din Protopopiatul Marghita, fiind în litigiu cu mica comunitate greco-catolică din localitate, în cele din urmă a pierdut prin proces biserica, casa parohială, terenul agricol și cimitirul. În tot acest timp, atât înainte, cât și după pierderea lăcașului de închinare în justiție, Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, a fost alături de preotul și comunitatea dreptmăritorilor creștini din Sânlazăr, întărind și sprijinind misiunea Bisericii Ortodoxe în aceste locuri. Sub iminența de a fi pierdută biserica, Preasfinția Sa, la 27 noiembrie 2011, a sfințit și așezat piatra de temelie a noii biserici, căreia i-au fost așezate hramurile Nașterea Domnului și Învierea lui Lazăr. Lucrările au cunoscut un progres cu totul deosebit odată cu hirotonia de către Ierarhul Oradiei a Părintelui Cosmin-Ioan Bențe, la 21 noiembrie 2013, fiind o alegere care cu timpul s-a demonstrat a fi una providențială în iconomia refacerii vieții bisericești în localitatea Sânlazăr. În mai puțin de patru ani, ca rezultat al jertfelniciei și statorniciei în dreapta credință a preotului și a credincioșilor, biserica a fost pregătită pentru a primi veșmântul de har, la 24 septembrie 2017, la prăznuirea Sfintei Întâi Mucenițe Tecla cea întocmai cu Apostolii și a Sfântului Cuvios Siluan Athonitul, când Preasfințitul Părinte Sofronie a târnosit lăcașul de închinare, o zi de aleasă sărbătoare a comunității și o biruință a credinței ortodoxe și a valorilor strămoșești în aceste locuri de țară. De praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul din anul 2020, Ierarhul Oradiei a efectuat o altă vizită pastorală în Parohia Sânlazăr, încurajând și binecuvântând comunitatea de aici, liturghisind în sfântul lăcaș înălțat în stilul tradițional metabizantin, împodobit de pe-atunci cu aleasă frescă postbrâncovenească în bemă și în naos. Aflată deja într-un stadiu avansat al lucrărilor de pictură, în tehnica al fresco, fidelă tradiției bizantine, lucrările la biserică au fost preluate de actualul preot paroh, Andrei-Ioan Cionca, sub păstorirea căruia, la 9 octombrie 2022, Ierarhul Oradiei a binecuvântat și sfințit veșmântul pictural al bisericii, la doi ani și două săptămâni de la târnosire.

Pr. Andi Constantin Bacter